1,756 matches
-
în descriere planul terestru, întreaga imagine reprezentând un dialog al lumii cerești trinitare cu lumea pământească, ce aspiră spre înălțimile virtuților (simbolul muntelui) și înălțarea prin credință la înțelegerea tainei credinței (simbolul stelei). Întreaga descriere grafică se fundamentează pe simbolurile papale clasice, tiara papală cu cele trei coroane (triregnum) și cele două chei, care simbolizează darul pe care Iisus Hristos i l-a conferit lui Petru, ca vicar al său, de a lega și dezlega atât pe cele pământești, cât și
Papa Ioan Paul I () [Corola-website/Science/298058_a_299387]
-
terestru, întreaga imagine reprezentând un dialog al lumii cerești trinitare cu lumea pământească, ce aspiră spre înălțimile virtuților (simbolul muntelui) și înălțarea prin credință la înțelegerea tainei credinței (simbolul stelei). Întreaga descriere grafică se fundamentează pe simbolurile papale clasice, tiara papală cu cele trei coroane (triregnum) și cele două chei, care simbolizează darul pe care Iisus Hristos i l-a conferit lui Petru, ca vicar al său, de a lega și dezlega atât pe cele pământești, cât și pe cele cerești
Papa Ioan Paul I () [Corola-website/Science/298058_a_299387]
-
Cu această ocazie și-a luat numele de Paul al VI-lea. În primul său mesaj adresat lumii, papa Paul al VI-lea s-a angajat să continue opera începută de predecesorul său. În cursul pontificatului său, tensiunea dintre primatul papal și colegialitatea episcopală a fost motiv de conflict. La 14 septembrie 1965 a anunțat înființarea Sinodului Episcopilor cerut de părinții conciliari, dar anumite probleme care ar fi trebuit să fie discutate de sinod, au fost rezervate pentru competența pontificală. Celibatul
Papa Paul al VI-lea () [Corola-website/Science/298165_a_299494]
-
mai bine să predea un oraș pustiu și ruinat, decât un loc întărit. Leopold al VI-lea, ducele de Austria, se reîntoarse în Europa. Malin al-Kamil, sultanul Egiptului, propuse cruciaților ca aceștia să ridice asediul Damiettei, în schimbul restituirii Ierusalimului. Legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano, determină consiliul de decizie să respingă propunerile sultanului Malin al-Kamil. Cruciații pedeștri porniră la asaltul Damiettei, dar Malin al-Kamil și garnizoana din oraș îi respinseră. Cruciații, întăriți cu noi forțe sosite din Europa, asaltară Damietta pe
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Europa, asaltară Damietta pe care o cuceriră la 5 noiembrie 1219. Cruciații aveau de gând să facă din Damietta un centru de rezistență asemănător Acrei. Eyubizii (populația arabă din Egipt) porniră să salveze Egiptul în 1220. Din pricina neînțelegerilor cu legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano - nobil spaniol, regele Acrei, Jean de Brienne, părăsise conducerea cruciadei, lăsând-o numai în seama legatului papal. Delegații eyubizilor au propus, din nou, să se facă un schimb între Damietta și regatul Ierusalimului, dar nobilul spaniol
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
de rezistență asemănător Acrei. Eyubizii (populația arabă din Egipt) porniră să salveze Egiptul în 1220. Din pricina neînțelegerilor cu legatul papal, cardinalul Pelagius de Albano - nobil spaniol, regele Acrei, Jean de Brienne, părăsise conducerea cruciadei, lăsând-o numai în seama legatului papal. Delegații eyubizilor au propus, din nou, să se facă un schimb între Damietta și regatul Ierusalimului, dar nobilul spaniol a respins iarăși propunerea făcută. El hotărî să se pornească cu toate forțele la cucerirea orașului Cairo. Regele Jean de Brienne
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
se retrăsese la Acra, se răzgândi și făcu cale întoarsă, debarcând la Damietta la 7 iulie 1221. Sultanul Malin al-Kamil mai făcu o ultimă propunere cruciaților de a le restitui regatul Ierusalimului, cu condiția ca ei să părăsească Egiptul. Legatul papal refuză din nou oferta sultanului. Cardinalul Pelagius de Albano dădu ordinul de plecare spre Cairo, iar Jean de Brienne se supuse, ca să nu fie considerat trădător. Malin al-Kamil se ferea să dea vreo bătălie înainte de a primi ajutoare și a
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
Pelagius de Albano dădu ordinul de plecare spre Cairo, iar Jean de Brienne se supuse, ca să nu fie considerat trădător. Malin al-Kamil se ferea să dea vreo bătălie înainte de a primi ajutoare și a încercat o nouă conciliere, dar legatul papal refuză orice înțelegere. În timp ce cruciații urcau pe Nil, Malin al-Kamil poruncește ruperea digurilor, astfel cruciații sunt, parțial, înecați iar trupele egiptene le tăiaseră, astfel, drumul. Pentru cruciați, bătălia era pierdută. La 7 septembrie 1221, Damietta fu predată foștilor ei stăpâni
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
erai evitat de clerici și de ceilalți regi. Papa chiar a ordonat o cruciadă împotriva împăratului, confiscându-i domeniile din sudul Italiei. Frederic a plecat din Țara Sfântă și a ajuns în Italia, în mai 1229, unde a înfrânt trupele papale și și-a recuperat teritoriile. În trei luni, apoi, a făcut pace cu papa. La 20 de ani de la cruciada diplomatică a lui Frederic al II-lea, cea de-a șaptea cruciadă a fost organizată și finanțată de regele Franței
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
unele culturi noi ca: orezul, pepenele, caisul, lămâiul. Din punct de vedere politic, cruciadele au înlesnit, în Europa Apuseană, procesul de centralizare și de afirmare a regalității, ca urmare a slăbirii unei părți a nobilimii și a știrbirii provocate autorității papale. Pentru țărănime, expedițiile în Orient au însemnat o sporire a obligațiilor, pentru a acoperi cheltuielile ce le făceau nobilii. Dar, în același timp, ele au stimulat procesul de eliberare a țăranilor din șerbie, eliberarea prin răscumpărare fiind și ea o
Cruciadă () [Corola-website/Science/298175_a_299504]
-
a fost capitala Imperiului Roman până la data de 11 mai 330, însă ideea de primat politic apare mai târziu la Biserica din Constantinopol, care dorea primatul. Intre secolele III-V are loc procesul de afirmare a principilor fundamentale ale autorității papale și nașterea instituției pontificale, favorizând ideea succesiunii apostolice, conform căreia Apostolul Petru, martirizat la Roma, a primit “cheile împărăției” și privilegiul de a crea o ecclesia de la Isus. Doctrina Sfântului Petru era recunoscută în mediile romane, însă papalitatea nu era
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
statutului juridic, funcția și puterile, însă nu și meritele personale ale lui Petru, fiind denumit nedemnul urmaș al Sf. Petru, el fiind Apostolicus și nu Apostolus. Împăratul Valentinian al III-lea (424-455) a promulgat un edict prin care recunoștea primatul papal ca fiind valabil și în Orient. La baza primatului papal se aflau meritele Sfântului Petru, rangul si demnitatea orașului Roma și o decizie sinodală. Biserica Romană dobândea, astfel, puterea de lege. Dar victoria papalității a fost de scurtă durată, fiind
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
ale lui Petru, fiind denumit nedemnul urmaș al Sf. Petru, el fiind Apostolicus și nu Apostolus. Împăratul Valentinian al III-lea (424-455) a promulgat un edict prin care recunoștea primatul papal ca fiind valabil și în Orient. La baza primatului papal se aflau meritele Sfântului Petru, rangul si demnitatea orașului Roma și o decizie sinodală. Biserica Romană dobândea, astfel, puterea de lege. Dar victoria papalității a fost de scurtă durată, fiind convocat conciliul de la Chalcedon, prin care erau adoptate canoane care
Biserica Romano-Catolică () [Corola-website/Science/297536_a_298865]
-
bisericii și idealul cristic. Modalitățile de reacție ale bisericii au fost cooptarea și represiunea. De-a lungul evului mediu au fost numeroase mișcări eretice, precum cea a catarilor care susțineau divinitatea duală. Astfel, Jan Hus (1369 -1415), a contestat dogma papală și a fost ars pe rug, fiind judecat drept eretic. La fel făcuse și înaintașul său, Francisc de Assisi (cca1181/1182 - 1226), dar, întrucât el a acceptat să îi fie rescrisă regula, s-a putut retrage în mănăstire și, ulterior
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
bisericești erau cumpărate, prelații acumulau mai multe funcții bisericești pe care nu le îndeplineau, dar din care obțineau beneficii materiale. Mulți membri ai înaltei ierarhii bisericești preferau să rezideze la Roma, fiind centrul de putere și de influență al curiei papale, sau la curțile principilor, uitând de asistență și îndrumarea enoriașilor. În ciuda reformei gregoriene, clerul continuă să fie imoral și ignorant, iar papii și cardinalii erau corupți. Papii din timpul renașterii erau susținători ai culturii, astfel, au recurs la fiscalitate excesivă
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
la începutul sfârșitului unității politice a peninsulei pentru următorii 1.300 de ani. Regatul lombard a fost ulterior absorbit de Imperiul Franc al lui Carol cel Mare la sfârșitul secolului al VIII-lea. Francii au contribuit și la formarea Statului Papal în Italia centrală. Până în secolul al XIII-lea, politica italiană a fost dominată de relațiile dintre împărații Sfântului Imperiu Roman și papalitate, majoritatea orașelor-state italiene implicându-se în conflict, fie de partea primului (ghibelinii) fie de partea celei de a
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Renașterii, curente care s-au răspândit apoi în toată Europa. În secolele al XIV-lea și al XV-lea, Italia centrală și de nord a fost împărțită în mai multe orașe-state aflate în război, restul peninsulei fiind ocupată de Statul Papal și de Regatul Siciliei, ultimul denumit și "Neapole". Cele mai puternice dintre aceste orașe-stat absorbeau teritoriile înconjurătoare dând naștere unor "seniorii", state regionale adesea conduse de puternice familii de negustori care înființau dinastii locale. Războaiele între orașele-state erau foarte frecvente
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
este aceeași entitate, Cetatea Vaticanului fiind doar teritoriul actual administrat de Sfântul Scaun, existent ca stat începând cu anul 1929; Sfântul Scaun datează din vremurile de început ale creștinismului, și înainte de a fi redus la teritoriul Vaticanului, a cuprins Statele Papale. Ambasadorii se acreditează oficial pe lângă „Sfântul Scaun” și nu pe lângă Vatican, iar reprezentanții papali în străinătate sunt recunoscuți ca reprezentanți ai Sfântului Scaun, nu ai Vaticanului. Între cultele creștine minoritare din Italia se numără ortodocși, și protestanți. În 2011, existau
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
ca stat începând cu anul 1929; Sfântul Scaun datează din vremurile de început ale creștinismului, și înainte de a fi redus la teritoriul Vaticanului, a cuprins Statele Papale. Ambasadorii se acreditează oficial pe lângă „Sfântul Scaun” și nu pe lângă Vatican, iar reprezentanții papali în străinătate sunt recunoscuți ca reprezentanți ai Sfântului Scaun, nu ai Vaticanului. Între cultele creștine minoritare din Italia se numără ortodocși, și protestanți. În 2011, existau în Italia circa 1,5 milioane de creștini ortodocși, reprezentând 2,5% din populație
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia și-a dat și ea consimțământul, prin actul 1644/1992. Astfel, la 18 noiembrie 1992, la Oficiul Parohial Romano-Catolic din Sibiu-Centru, s-a încheiat un contract prin care Parohia romano-catolică de Sibiu-Centru, reprezentată de prelatul papal Otto Nutz, paroh și protopop de Sibiu, permitea folosirea temporară a bisericii ursulinelor de către Parohia greco-catolică din Sibiu, reprezentată de prelatul papal Pompeiu Onofreiu (1909-1998), paroh de Sibiu. Parohia romano-catolică a pus o serie de condiții Parohiei greco-catolice, printre care
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
Parohial Romano-Catolic din Sibiu-Centru, s-a încheiat un contract prin care Parohia romano-catolică de Sibiu-Centru, reprezentată de prelatul papal Otto Nutz, paroh și protopop de Sibiu, permitea folosirea temporară a bisericii ursulinelor de către Parohia greco-catolică din Sibiu, reprezentată de prelatul papal Pompeiu Onofreiu (1909-1998), paroh de Sibiu. Parohia romano-catolică a pus o serie de condiții Parohiei greco-catolice, printre care: Biserica a fost construită inițial în stil gotic. Transformat într-un edificiu în stil baroc, edificiul mai păstrează unele elemente gotice cum
Biserica ursulinelor din Sibiu () [Corola-website/Science/317092_a_318421]
-
în temnițe. Unii, după o vreme petrecută în celulă, au căzut de acord să-și schimbe convingerile. Printre acești nou convertiți s-a pomenit și Bekkos, pe care împăratul l-a ridicat, în curând, la rangul de patriarh. Sub presiunea papală, Carol I de Anjou trebuia să renunțe la acțiunea de cucerire pe care o proiectase contra Bizanțului și să se angajeze într-o suspendare a pregătirilor până la 1 mai 1276. În martie 1275, Veneția își reînnoia tratatul cu împăratul bizantin
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
1658), care prin altarul semeț și domul plutitor furnizează o mostră a noii arhitecturi. Ideea sa de reședință urbană barocă este reprezentată de Palazzo Barberini (1629) si Palazzo Chigi-Odescalchi (1664), ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziția comună a lumii antice și chiar mai puternic de la cea a Renașterii. Proclamat de generațiile următoare un revoluționar al arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
să se regrupeze. Problema italiană se complicase. În 1848, Piemontul încerca să profite de greutățile austriecilor și îi alungă din peninsula. Regele Piemontului a chemat la lupta voluntari italieni împotriva austriecilor din toate statele: Lombardia, Veneția, Parma, Toscana, Modena, Statul Papal, Regatul Neapolelui și Sicilia. Austriecii s-au confruntat cu un război convențional. În martie, patrioții cehi au venit cu o serie de revendicări de aspect liberal. În Boemia și în celelalte țări cehe existau puternice comunități germane care ocupau locuri
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]
-
viață publică și denunțau concordatul. În 1867 s-a încheiat un pact între germanii din partea vestică și ungurii din partea estică. În iunie 1870, în cadrul unui conciliu început în 1869 la Roma, participanții catolici, cu acordul papei, au adoptat dogma „Infaibilitatea Papală”, prin care papa avea un rol major decizional fără acordul conciliului, dobândind o autoritate fără precedent. Se punea problema transformării dualismului într-un trialism prin asocierea Austro-Ungariei cu Țările Cehe. Între 1867-1871 au existat negocieri și tratative, iar la Praga
Istoria Austriei () [Corola-website/Science/317150_a_318479]