1,373 matches
-
exprimate. Scutul rostral distinct din perspectivă dorsală, puțin mai lat decât înalt și este ușor îndoit pe suprafața superioară a botului și ușor intercalat printr-un unghi obtuz între scuturile internazale. Scutul frontal egal sau puțin mai scurt decât scuturile parietalele, scobit pe ambele laturi și aproape egal de lat ca scutul supraocular. Scutul frenal mic, de obicei mai lung decât înalt. Nara este situată între două plăci. Au un singur scut preocular mare și înalt, fără a atinge însă scutul
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
scutul rostral (situat la vârful botului) este mai lat decât înalt, de-abia vizibil din perspectivă dorsală. În partea superioară scutul rostral formează un unghi obtuz care de obicei se intercalează între scuturile internazale. Scutul frontal mai scurt decât scuturile parietalele. Nara este așezată între scutul nazal și postnazal. Scutul frenal (loreal) puțin mai lung decât înalt care este mai mic decât scutul nazal, lungimea lui este egală cu lățimea. Sub scutul frenal (între scutul frenal și scuturile supralabiale) se află
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
cu al 4-le și al 5-le scut supralabial. Scuturi sublabiale în număr de 11-12; 4 sau 5 (excepțional 3) din scuturile sublabiale se află în contact cu scuturile inframaxilare anterioare, care sunt mai lungi decât cele posterioare. Scuturile parietale prin unghiul lor anteroinferior alungit se află de obicei în contact cu scutul postocular inferior. Solzii dorsali sunt în număr de 25 (excepțional 23 sau 27), în fiecare șir transversal de solzi din jurul mijlocului trunchiului (fără scuturile ventrale). Solzii dorsali
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
desen caracteristic, format dintr-o dungă arcuită, tăiată anterior, de culoare brun-cafenie situată între marginile anterioare ale ochilor, 2 pete mici de aceeași culoare situate simetric pe marginile posterioare ale scuturilor supraoculare și 2 dungi mari și late în regiunea parietală, de culoare brun-închisă, bombate una față de cealaltă, care se unesc pe gât cu prima pată a trunchiului. Dungile întunecate de pe părțile laterale ale capului, care încep la adulți de la marginea posterioară a ochiului, la juvenili sunt clar pronunțate și pe
Balaurul dobrogean () [Corola-website/Science/333913_a_335242]
-
carenați spre coadă, dispuși în 23 (rar 21) șiruri transversale la mijlocul corpului. Ventral are 212-248 de scuturi ventrale, cu unghi lateral, carenate pe laturi. Scutul anal este divizat; 60-91 de perechi de scuturi subcaudale. Scutul frontal mai scurt decât scuturile parietalele. Scutul rostral de abia vizibil din perspectivă dorsală, fiind mai lat decât înalt. Scutul frenal egal sau mai larg decât înalt. Are un singur scut preocular, două scuturi postoculare suprapuse, urmate de alte două plăci suprapuse, opt scuturi supralabiale (excepțional
Șarpele lui Esculap () [Corola-website/Science/333940_a_335269]
-
sunt netezi, dispuși în 19 șiruri longitudinale. Ventral are 153-199 scuturi. Scutul anal divizat. Mai are 41-70 de perechi de scuturi subcaudale. Ochiul în contact cu scuturile supralabialele 3-4, nara situată în mijlocul scutului nazal; scutul frontal mai scurt decât scuturile parietalele; scutul frenal mai lung decât înalt. Din cauza aspectului general și a petei închise de pe cap, mulți îl confundă la prima vedere cu o viperă. Spatele este brun sau brun-roșcat, la mascul, iar la femelă, cenușiu-brun. Desenul dorsal variază, de obicei
Șarpele de alun () [Corola-website/Science/333954_a_335283]
-
de aflat despre ea. Dar cum ne-am ales noi cu glanda pineală și cum se explică misterioasa ei legătură cu lumina și întunericul? Cândva, în cursul evoluției vertebratelor, acestea au fost dotate de natură cu un așa-numit ochi parietal (sau ochi pineal), care, împreună cu glanda pineală, formau un tot funcțional ce intra în alcătuirea epitalamusului, o regiune a creierului. Cu timpul, cele mai evoluate dintre vertebrate - păsările și mamiferele - au pierdut acest al treilea ochi, ochiul parietal, păstrând doar
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
numit ochi parietal (sau ochi pineal), care, împreună cu glanda pineală, formau un tot funcțional ce intra în alcătuirea epitalamusului, o regiune a creierului. Cu timpul, cele mai evoluate dintre vertebrate - păsările și mamiferele - au pierdut acest al treilea ochi, ochiul parietal, păstrând doar glanda pineală. Alte vertebrate, însă, mai au încă vestigii ale acestui organ fotosensibil, iar la unele structura lui este tulburător de asemănătoare cu cea a a ochilor obișnuiți. O serie de vertebratele primitive - pești placodermi, ostracodermi, crossopterigieni, chiar
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
cea a a ochilor obișnuiți. O serie de vertebratele primitive - pești placodermi, ostracodermi, crossopterigieni, chiar și unele tetrapode timpurii - ne-au lăsat fosile care prezintă, la nivelul craniului, o adâncitură (ca o orbită) care pare să fi adăpostit un organ parietal. La unele dintre cranii există și un foramen (o deschidere) în creștet, prin care ochiul parietal primea lumina. Dar mai există el și la verterbratele actuale? Fiind o trăsătură străveche a vertebratelor, ce tinde să dispară pe măsură ce acestea au evoluat
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
unele tetrapode timpurii - ne-au lăsat fosile care prezintă, la nivelul craniului, o adâncitură (ca o orbită) care pare să fi adăpostit un organ parietal. La unele dintre cranii există și un foramen (o deschidere) în creștet, prin care ochiul parietal primea lumina. Dar mai există el și la verterbratele actuale? Fiind o trăsătură străveche a vertebratelor, ce tinde să dispară pe măsură ce acestea au evoluat spre forme mai moderne, este logic că, dacă el mai există și la unele specii de
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
acestea au evoluat spre forme mai moderne, este logic că, dacă el mai există și la unele specii de azi, atunci ar trebui să-l căutăm la speciile vechi, membre ale unor grupuri apărute de timpuriu. Și, într-adevăr, organul parietal se întâlnește la unii amfibieni și la câteva specii primitive de reptile și de pești. La cele mai multe, el este redus; se mai observă conturul lui pe suprafața dorsală a capului și este posibil să mai aibă un rol în fotorecepție
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
mai multe rânduri de dinți cheratinoși; cu ajutorul ei, speciile parazite ale acestui grup (nu toate sunt parazite) se prind de corpurile altor pești, hrănindu-se cu sângele acestora. La unele specii din acest grup, s-a descoperit prezența unor organe parietale, fotosensibile, despre care majoritatea cercetătorilor cred că ar avea un rol în reglarea comportamentului peștelui în funcție de ritmul zi-noapte și de anotimp. În cartea The Third Eye, zoologul Richard Marshall Eakin (1910 -1999) menționează că la ciclostomii studiați au fost descoperite
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
în funcție de ritmul zi-noapte și de anotimp. În cartea The Third Eye, zoologul Richard Marshall Eakin (1910 -1999) menționează că la ciclostomii studiați au fost descoperite chiar două formațiuni conectate între ele - pe care el le denumește ochi pineal și ochi parietal - în care există celule cu structură de fotoreceptori, așa cum au arătat cercetările la microscop. Alte două animale - de data acesta reptile - la care ochiul parietal s-a păstrat remarcabil sunt cele două specii de tuatara, reptile neozeelandeze ce „datează” din
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
chiar două formațiuni conectate între ele - pe care el le denumește ochi pineal și ochi parietal - în care există celule cu structură de fotoreceptori, așa cum au arătat cercetările la microscop. Alte două animale - de data acesta reptile - la care ochiul parietal s-a păstrat remarcabil sunt cele două specii de tuatara, reptile neozeelandeze ce „datează” din vremea dinozaurilor. Aceștia au pierit, dar măruntele tuatara au supraviețuit vremurilor, rezistând până azi, cu toate că situația lor în lumea contemporană nu este dintre cele mai
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
contemporană nu este dintre cele mai înfloritoare. Cele două specii de tuatara, Sphenodon punctatus și Sphenodon guntheri, sunt singurele supraviețuitoare rămase dintr-un grup străvechi, numit Rhynchocephalia, care a apărut în urmă cu cca. 200 de milioane de ani. Ochiul parietal al tuatarelor este printre cele mai bine studiate și, din ceea ce știm până acum, aceste specii au cel mai complet și mai bine păstrat (evolutiv vorbind) ochi parietal, dintre toate tetrapodele existente. Cercetările arată că el are o structură complexă
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
a apărut în urmă cu cca. 200 de milioane de ani. Ochiul parietal al tuatarelor este printre cele mai bine studiate și, din ceea ce știm până acum, aceste specii au cel mai complet și mai bine păstrat (evolutiv vorbind) ochi parietal, dintre toate tetrapodele existente. Cercetările arată că el are o structură complexă, cu cornee, cristalin și retină alcătuită din celule fotoreceptoare, chiar dacă, în unele aspecte, alcătuirea lui amintește mai curând de ochiul caracatițelor decât de cel al vertebratelor, susțin cercetătorii
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
știință (care, totuși, sunt încă destul de confuzi când e vorba să explice funcția acestui misterios „al treilea ochi” al reptilelor). Ei vorbesc despre existența la tuatara a unui „complex pineal”, alcătuit din două componente: cel de-al treilea ochi (ochiul parietal) și glanda pineală. Cei mai mulți dintre specialiștii care l-au studiat cred că ochiul pineal ar fi un fel de „dozimetru” solar, având drept rol estimarea cantității de lumină, pe baza căreia stabilește ce moment al zilei este, ce anotimp, iar
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
lumină, pe baza căreia stabilește ce moment al zilei este, ce anotimp, iar în funcție de aceste „constatări”, organismul reptilelor reacționează în modul cel mai adecvat. Modificările comportamentului în funcție de ritmul circadian și sezonier sunt coordonate de glanda pineală, legată funcțional de ochiul parietal; ea secretă, la reptile, hormonul numit melatonină, care intervine în stabilirea alternanței de somn și veghe și în termoreglare. Oricum ar fi, prezența ochiului parietal, în diferite stadii de evoluție, este o dovadă că el a avut cândva un rol
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
comportamentului în funcție de ritmul circadian și sezonier sunt coordonate de glanda pineală, legată funcțional de ochiul parietal; ea secretă, la reptile, hormonul numit melatonină, care intervine în stabilirea alternanței de somn și veghe și în termoreglare. Oricum ar fi, prezența ochiului parietal, în diferite stadii de evoluție, este o dovadă că el a avut cândva un rol important în viața animalelor, rol preluat apoi de cei doi ochi laterali ai vertebratelor. Ochiul parietal este considerat de mulți cercetători drept un organ vestigial
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
veghe și în termoreglare. Oricum ar fi, prezența ochiului parietal, în diferite stadii de evoluție, este o dovadă că el a avut cândva un rol important în viața animalelor, rol preluat apoi de cei doi ochi laterali ai vertebratelor. Ochiul parietal este considerat de mulți cercetători drept un organ vestigial, o rămășiță a unei structuri anatomice cândva importante, azi de mult mai mică însemnătate, dar care, acolo unde mai există, încă mai are anumite funcții specifice. El nu percepe imagini, cum
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
dar prezintă, totuși, fotosensibilitate, putând deosebi, adică, lumina de întuneric. Perceperea cantității de lumină are un rol în modularea comportamentului legat de ritmul circadian (zi-noapte) și sezonier. După opinia lui I. R. Schwab ș iG. R. O’Connor, existența ochiului parietal reprezintă prima încercare a evoluției de a înzestra vertebratele cu un organ fotoreceptor. În cursul evoluției, funcția de fotorecepție a fost preluată de ochii laterali, astfel încât la vertebratele superioare actuale - păsări și mamifere - al treilea ochi nu mai există: din
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
ani). Este una dintre puținele fosile în care s-au păstrat foarte bine impresiunile unor părți moi ale corpului (creierul, în cazul de față), iar analiza lor arată că această creatură ar fi avut, pe lângă glanda pineală, și un ochi parietal bine dezvoltat. Păsările moderne nu-l mai au; ceea ce rămas din complexul pineal este doar glanda pineală. La fel stau lucrurile și la mamifere, inclusiv la om; noi nu mai avem în creștet un astfel de organ fotoreceptor. Ne-a
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]
-
își reveniseră din starea de moarte clinică. Este doar o presupunere, foarte controversată, de altfel; studiile efectuate până în prezent nu au confirmat-o, nici nu au infirmat-o, așa încât chestiunea rămâne deschisă. Iar glanda pineală - ca și „perechea” sa, ochiul parietal pe care noi l-am pierdut în cursul evoluției - își păstrează și ea misterul. Lumina și întunericul, sexul și moartea, asociate cu ea - fie și numai sub formă de presupuneri încă neconfirmate -, fac din această rămășiță a celui de-al
Misterele corpului uman: Secretul celui de-al treilea ochi () [Corola-website/Journalistic/105179_a_106471]