1,388 matches
-
cauză sau cei care se prezintă la judecată în numele părților, judecătorul și cei care îl asistă, avocatul și ceilalți care asistă sau au asistat părțile în aceeași acuză; 2° sacerdoții, referitor la tot ceea ce au cunoscut din confesiunea sacramentală, chiar dacă penitentul le cere să vorbească; ba mai mult, ceea ce s-a auzit de la cineva, indiferent în ce fel, cu ocazia penitenței sacramentale nu poate fi acceptat nici măcar ca indiciu de adevăr. b) Despre martorii de adus și de exclus ... Can. 1232
HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoaşterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Româno-Catolice şi a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/205066_a_206395]
-
care l-a dezlegat pe complicele în păcatul contra castității, va fi pedepsit cu excomunicarea majoră, rămânând neschimbat can. 728, § 1, n. 2. Can. 1458 - (= 1387) Sacerdotul care, în actul sau cu ocazia sau sub pretextul confesiunii, a solicitat un penitent la păcatul contra castității, va fi pedepsit cu pedeapsa corespunzătoare, inclusiv depunerea. Can. 1459 - § 1. (= 1382) Episcopii care au administrat cuiva hirotonirea episcopală fără mandatul autorității competente, precum și cel care a primit de la aceștia hirotonirea, vor fi pedepsiți cu excomunicarea
HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoaşterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Româno-Catolice şi a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/205066_a_206395]
-
indulgență lua drumul băncii, în contul împrumutului ce-i fusese dat lui Albert. În acest context, Tetzel folosea metode de vânzare a indulgențelor, făcând acea publicitate deșănțată, promițând iertarea de pedepse temporare chiar și pentru cele mai grave păcate, dacă penitentul cumpăra o indulgență. Era de fapt o deviere de la învățătura Bisericii, iar indulgența nu mai implica pocăința ci prindea contur magic, chiar „mulți predicatori învățau că indulgența poseda, în sine, o putere oarecum magică”. Și cum Tetzel vindea indulgențe în
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
mântuirii prin har. Taina spovezii are texte mult diferite de cele din cărțile grecești. Mai întâi, rugăciunea de dezlegare e una târzie, compusă de Petru Movilă, dar derularea spovezii implică atât o mărturisire de credință și lepădare de erezii din partea penitentului, cât și un interogatoriu "foarte penibil" - după vorbele liturgistului Mercenier - din partea preotului. O altă problemă se ridică în imnuri. Pentru unele sărbători - Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Petru și Pavel, alte sărbători mariale - slavii n-au tradus oficiul grec, ci au
Ritul bizantin () [Corola-website/Science/298752_a_300081]
-
acordată și diminuarea pedepsei Purgatorului (deși au existau interpretări greșite în această direcție). Biserica impune îndestulări pentru a-i ajuta pe credincioși să se purifice de pedeapsa vremelnică ce li se cuvine pentru păcate (de care sunt deja dezlegați). Dacă penitenții nu împlinesc îndestularea sau nu recurg la alte mijloace, există convingerea că va fi necesară o purificare după moarte. Prin indulgențe se iartă o pedeapsă vremelnică la care ar corespunde, potrivit canoanelor penitențiale antice, o anumită pocăință. Johann Georg Keyssler
Indulgență (creștinism) () [Corola-website/Science/306559_a_307888]
-
fiind socotită o manifestare de devoțiune, tot atât de importantă ca și cruciada, copii, nechemați de nimeni, s-au prezentat și ei deși mai mult încurcau treaba decât erau de vreun folos. Recurgând tot la imitație, ei și-au luat numele de penitenți constructori. Mathieu de Paris, abatele Haimon ni-i semnalează pe șantierele din Caen, Chartres, Paris, Saint-Pierre-sur Dive unde, constată autorii cu stupoare, sosiseră de la o depărtare neînchipuit de mare, aproape sfârșiți de oboseală și nemâncare, dar cu voința fermă să
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
Saint-Pierre-sur Dive unde, constată autorii cu stupoare, sosiseră de la o depărtare neînchipuit de mare, aproape sfârșiți de oboseală și nemâncare, dar cu voința fermă să nu dea înapoi.Este o asemănare izbitoare între cruciada copiilor și aceste coloane de mici penitenți care mergeau, înfruntând greutățile unui drum lung, cu lumânări aprinse în mână, purtând prapore, în mihlocul lor, înconjurat de multă devoțiune, aflându-se micul taumaturg, purtat pe un car. Rugăciunile lor intonate monoton erau o pildă de dăruire pentru ceea ce
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
pe șantierele de construcții, deși incomodă, era admisă, mai mult, ea era privită ca un semn de bun augur, căci dăinuia încă superstiția că la înălțarea unui edificiu religios, pentru trăinicia lui, era necesar sacrificiul unor ființe nevinovate, iar micii penitenți îl ofereau cum puteau ei, apoi copii întruchipau tinerețea veșnic reînprospătată și se credea că prin rugăciunile lor, ei pot împrumuta ceva din această însușire de neprețuit catedralelor, ce se dorea a fi veșnice, înfruntând secolele cu aceeași prospețime de la
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
strâns în luna iunie un număr de circa 20 000 de copii, alte date dau cifra de 30 000, din regiunile Normandia, Verdomois, Ile de France, Picardia, fapt ce duce cu gândul la o mobilizare metodică și serioasă. Important este că micii penitenți sunt numiți în izvoare semnficativ parvi pueri (copii mici, dar și cu sensul de copii săraci) ceea ce constituie un indiciu privind originea lor socială. Erau băieți și fete, de vârste diferite, coloanele de cruciați-în descrierea lui Mathieu de Paris- deplasându
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
fel și capacități; de aceea nu se ducea o viață comună, lucru ce răspundea căutărilor lui Filip: timp la dispoziție și libertate de apostolat. Începe pentru el ceea ce va fi caracteristica ministerului său: disponibilitatea la orice oră pentru a mărturisi penitenții și de a primi pe aceia care îl caută pentru un sfat sau direcție spirituală. În timp ce alți preoți cultivau practica desei împărtășanii, el privilegia sacramentul spovedaniei, bine făcute. Aștepta mereu la spovadă și nu pleca nicăieri decât pentru necesități grave
Filip Neri () [Corola-website/Science/306662_a_307991]
-
Spovedania sau pocăința este o taină (sacrament) și un ritual religios în creștinism, într-o mare parte a Bisericilor tradiționale. Constă în mărturisirea păcatelor de către penitent în fața unui preot, primind dezlegare de la acesta din urmă, precum și confirmarea de reintegrare în "trupul Bisericii" de care omul se desparte prin păcat în viziunea creștină. „Pocăința” („Penitența”) a fost introdusa de Catolici, având la bază cele spuse de evanghelistul
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
preot. Iacob dă creștinilor din primul secol următorul sfat: La început, în perioada persecuțiilor, apostații erau primiți în mod public, după o perioadă de excomunicare. Mai târziu, spovedania publică s-a încetățenit pentru păcatele grele, precum: idolatria, uciderea și adulterul. Penitenții își spuneau păcatele cu voce tare în fața obștii creștine, apoi urmau o perioadă de post și încercare, iar la sfârșitul perioadei, episcopul le dădea dezlegarea, reintegrându-i în Biserică. Monahii irlandezi au început în secolul al VI-lea a practica
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
tare în fața obștii creștine, apoi urmau o perioadă de post și încercare, iar la sfârșitul perioadei, episcopul le dădea dezlegarea, reintegrându-i în Biserică. Monahii irlandezi au început în secolul al VI-lea a practica "mărturisirea auriculară", adică nepublică, pentru ca penitenților să nu le fie rușine să se pocăiascä. Au început să se scrie îndreptare de spovedanie, dintre care cele mai multe erau pseudoepigrafe, reclamându-se de la marii dascăli imediat următori perioadei de persecuție. Astfel creștinii au început să-și spovedeascä și păcate
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
formă de dulap. În Răsărit, spovedania se va practica fie în diaconin, fie în fața unei icoane din nartex. Din punct de vedere liturgic și sistematic, spovada se desfășoară în mai multe etape: În toate riturile există rugăciuni de primire a penitentului. Conciliul Tridentin (în Biserica Catolică) a declarat că spovada e validă, chiar dacă molitva se omite. În practică, molitva se omite în toate riturile, destul de des, îndeosebi când nu sunt mulți credincioși de spovedit, mai ales în afara mănăstirilor. Mărturisirea se desfășoară
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
molitva se omite. În practică, molitva se omite în toate riturile, destul de des, îndeosebi când nu sunt mulți credincioși de spovedit, mai ales în afara mănăstirilor. Mărturisirea se desfășoară în mod interactiv. În teorie, la slavi și armeni, preotul pune întrebarea penitentului, enumerând liste de păcate. "Pentru detalii, vezi articolul Canon de spovedanie." Canonul e un remediu pentru penitent, care să-l ajute atât să se îndrepte, cât și să repare urmările păcatelor comise. Acesta diferă cel mai mult de la un rit
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
mulți credincioși de spovedit, mai ales în afara mănăstirilor. Mărturisirea se desfășoară în mod interactiv. În teorie, la slavi și armeni, preotul pune întrebarea penitentului, enumerând liste de păcate. "Pentru detalii, vezi articolul Canon de spovedanie." Canonul e un remediu pentru penitent, care să-l ajute atât să se îndrepte, cât și să repare urmările păcatelor comise. Acesta diferă cel mai mult de la un rit la altul, de la o regiune geografică la alta. Canonul poate varia, ca materie, între o excomunicare (precum
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
repare urmările păcatelor comise. Acesta diferă cel mai mult de la un rit la altul, de la o regiune geografică la alta. Canonul poate varia, ca materie, între o excomunicare (precum la slavi) și o rugăciune de mulțumire (precum la suedezi). Teoretic, penitentul ar trebui să îndeplinească epitimia înainte de dezlegare, dar aceasta se întîmplă rar. De cele mai multe ori, penitentul are de îndeplinit canonul după dezlegare. În ritul suedez, canonul consistă într-o rugăciune de mulțumită, pe care preotul și penitentul o rostesc împreună
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
regiune geografică la alta. Canonul poate varia, ca materie, între o excomunicare (precum la slavi) și o rugăciune de mulțumire (precum la suedezi). Teoretic, penitentul ar trebui să îndeplinească epitimia înainte de dezlegare, dar aceasta se întîmplă rar. De cele mai multe ori, penitentul are de îndeplinit canonul după dezlegare. În ritul suedez, canonul consistă într-o rugăciune de mulțumită, pe care preotul și penitentul o rostesc împreună înainte de dezlegare. La greci, melkiți și români, preotul doar spune penitentului în acest moment, înainte de dezlegare
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
la suedezi). Teoretic, penitentul ar trebui să îndeplinească epitimia înainte de dezlegare, dar aceasta se întîmplă rar. De cele mai multe ori, penitentul are de îndeplinit canonul după dezlegare. În ritul suedez, canonul consistă într-o rugăciune de mulțumită, pe care preotul și penitentul o rostesc împreună înainte de dezlegare. La greci, melkiți și români, preotul doar spune penitentului în acest moment, înainte de dezlegare, care îi este canonul. La slavi, aceasta se petrece doar după dezlegare. Preotul rostește o rugăciune de dezlegare. Aceasta variază de la
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
întîmplă rar. De cele mai multe ori, penitentul are de îndeplinit canonul după dezlegare. În ritul suedez, canonul consistă într-o rugăciune de mulțumită, pe care preotul și penitentul o rostesc împreună înainte de dezlegare. La greci, melkiți și români, preotul doar spune penitentului în acest moment, înainte de dezlegare, care îi este canonul. La slavi, aceasta se petrece doar după dezlegare. Preotul rostește o rugăciune de dezlegare. Aceasta variază de la un rit la altul. Cea folosită la români și slavi e alcătuirea lui Petru
Spovedanie () [Corola-website/Science/302095_a_303424]
-
și răposați. Astfel, începând cu această perioadă, momentul prefacerii, care pentru creștini înseamnă rugăciunea în cadrul căreia pâinea și vinul ar deveni trupul și sângele lui Iisus, e simțit ca fiind partea cea mai importantă din liturghie. Datorită creșterii numărului de penitenți, în secolul al IX-lea, credincioșii ajung să nu se mai cuminece, ci vin la liturghie doar pentru a se ruga și, eventual, pentru a vedea elementele euharistice în mâinile preotului. Singurele focare unde credincioșii se mai cuminecă des rămân
Frângerea pâinii () [Corola-website/Science/299509_a_300838]
-
cu cât apelativul de „bestie nesătulă” cu greu i se poate atribui lui Benedetto Odescalchi. Alegera lui Pietro Ottoboni a avut loc pe 6 octombrie, zi dedicată Sfântului Brunone, sfânt trecut în conștiința istorică ca unul dintre cei mai mari penitenți ai Bisericii. Antonio Pignatelli aparținea unei nobile familii napoletane care, în oraș, locuia lângă poarta numită "del rastrello" (rastrum). Francesco Albani, sfințit preot numai în 1700. Acestui mottou ni i s-a găsit o interpretare adecvată; singura care a fost
Profeția Papilor () [Corola-website/Science/304217_a_305546]
-
să ofere propria iertare; facultatea de a refuza această iertare este foarte rar acceptată (este precizată de norme clare și facultatea de a refuza este limitată foarte mult). Yom Kippur, într-adevăr, trebuie trăit cu inima și cu sufletul de penitent. Sărbătoarea Anului Nou ebraic durează 2 zile atât în Israel cât și în diaspora, aceasta este însă numai o tradiție recentă. Sunt mărturii precise că încă în secolul al XIII -lea,la Ierusalim, ea se celebra numai o singură zi
Roș Hașana () [Corola-website/Science/304415_a_305744]
-
sud a naosului, i-a fost dată, potrivit vechii tradiții, o destinație specială, anume de loc de pedeapsă pentru cei certați cu bunele moravuri. Se spune că acest loc de ispășire a pedepsei, nu era un loc de tortură a penitentului ci reprezenta, prin așezarea celui osândit de comunitate cu mâinile în jurul perindelelor, un mijloc de condamnare morală, mai ales prin supunerea rușinii publice pentru faptele sale nelegiuite, cu prilejul ieșirii oamenilor din biserică, când aruncau asupra persoanei osândite cuvinte de
Biserica de lemn din Totoreni () [Corola-website/Science/312402_a_313731]
-
de lux și la bijuterii. A renunțat și la conacul ei, "Casaleum", cea mai frumoasă proprietate a ei, situată în vecinătatea orașului. Fratele Arnolo a îndemnat-o pe Angela să intre în "Ordinul terțiar al Sfântului Francisc", numit și "Ordinul penitenților" ("Ordo Poenitentium"). Tendința spre un mod de viață penitent era o caracteristică a evului mediu și fusese susținută în secolele anterioare în reformele vieții monastice efectuate de Sfântul Romuald (d. 1027), Petru Damiani (d. 1072), Ioan Gualbert (d. 1073) și
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]