2,222 matches
-
somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am așteptat pe individul cu mers de pisică să-și scuture ca de obicei șervetul la fereastră, să și-l așeze în față și să-și mănânce felia de pâine unsă cu dulceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mijloc, un motiv ascuns, mai puternic decât simpla invidie sau decât ranchiuna provocată de ironiile Laurei care, la urma urmei, erau normale la o femeie tânără încolțită de bărbați mai în vârstă. Am ieșit pe țărm. Marea, pustie și indolentă, pescărușii care desenau în aer cercurile lor albe, ca de obicei, m-au făcut să uit de nedumerirea mea, dar cum l-am văzut pe individul cu mers de pisică am căzut din nou pe gânduri. Urmărind zborul pescărușilor, individul scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și indolentă, pescărușii care desenau în aer cercurile lor albe, ca de obicei, m-au făcut să uit de nedumerirea mea, dar cum l-am văzut pe individul cu mers de pisică am căzut din nou pe gânduri. Urmărind zborul pescărușilor, individul scotea țipete scurte de plăcere, încântat de siguranța cu care păsările își înhățau prada. Din privirea pe care mi-a aruncat-o, mi-am dat seama că era la curent cu ce se întâmplase. Poate chiar el îi șoptise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de Mopsul. I-am promis și o singură dată am fost pe punctul să-mi încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un salcâm uriaș, cu coroană bogată, al cărui trunchi era înlănțuit de crengile unui smochin. Frunzele late și fructele smochinului se amestecau cu frunzele salcâmului și mă miram cum reușiseră să crească astfel. Apoi, deasupra țărmului s-au strâns nenumărați pescăruși care au acoperit cerul. S-a întunecat, iar în timpul cât a stăruit întunericul nu știu ce am făcut. Când lumina s-a revărsat din nou, am înțeles că se petrecuse ceva. M-am uitat în jur. Pescărușii erau, toți, culcați pe nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țărmului s-au strâns nenumărați pescăruși care au acoperit cerul. S-a întunecat, iar în timpul cât a stăruit întunericul nu știu ce am făcut. Când lumina s-a revărsat din nou, am înțeles că se petrecuse ceva. M-am uitat în jur. Pescărușii erau, toți, culcați pe nisip, printre scaieți și pe stânci. Dormeau sau erau morți. Dar nu, nu era asta. Am continuat să caut cu privirea și am descoperit că smochinul se găsea ceva mai departe, după o stâncă. Probabil, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mine. Încă n-am poftă să crăp. Mai bine trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai”. Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp, iarăși mă năpădeau însă neliniștile, înverșunările și redeveneam stupid. Le zâmbeam ca un imbecil celor care deschideau ușa, mă trânteam din nou în pat și strângeam sub pătură pumnii: „O să-mi plătiți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
multă vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întâmplare pe coridoarele întunecate de fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oare?“ Deodată, din spatele digului în care se spărgeau valurile asemenea căscatului unui uriaș, se auzi sirena unui vapor. — Vine! Vasul de transport francez, de cincisprezece mii de tone, de un alb imaculat, ghidat de două bărci-pilot, intra încet în port. Pescărușii lunecau grațios deasupra coșurilor, fluturându-și lin aripile lor albe. Instrumentiștii, care tocmai făcuseră o pauză, au început să cânte iar, cu și mai mult năduf, același marș. În cele din urmă, vaporul se apropie destul de mult ca să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
câteva călugărițe. Un marinar roșcat își scoase capul pe un hublou din margine. Pe chipul tuturor se citea o mare bucurie. Când vaporul atinse ușor debarcaderul, cei veniți să-i întâmpine pe pasageri au început să se agite. Doar glasul pescărușilor răsuna trist, ei continuându-și baletul deasupra bărcilor-pilot, de care nu mai era nevoie acum. — Heko-chan! Priviți! explodară asurzitor vocile unui grup de fete de lângă Takamori. Abia atunci și-a dat seama Takamori că toată agitația era pricinuită de cunoscuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston. Fanfara poliției și-a strâns instrumentele și a plecat. Au dispărut și pasagerii, precum și cei care i-au întâmpinat, cu fluturările lor de mână și cu îmbrățișări cu tot. Cheiul era acum ca o palmă albă, goală. Doar un pescăruș singuratic se mai învârtea deasupra valurilor. — Să mergem pe punte și să-l căutăm, sugeră Tomoe. — Da? N-avea cum să treacă pe lângă noi fără să-l observăm, spuse Takamori dezamăgit. Poate că nici nu a luat vaporul ăsta... Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
noapte fierbinte și calmă, ca linia vieții runic săpată într-o imensă zăbavnică palmă. Pașnic ca untdelemnul cel veșnic se scurge subt bolți Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu umbre alunecă iară. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de care se folosea doar atunci când dădea ordine; musculos și totuși uscat, cu o față ieșită în afară în formă de cioc, ascunsă într-o barbă căruntă și creață contrastând cu țeasta fără fire de păr, semăna cu unul din pescărușii ce târcoleau deasupra noastră. Cei șapte marinari se temeau de el. Călătoria a fost lungă, primejdioasă și obositoare. Înaintam urmând din ochi coasta, cârmaciul fiind mereu atent și gata să dea ordine celor doi timonieri să se refugieze într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
considere orice, dar nu mediocru. Însă nici măcar temutele articole cu vitriol din Repubblica nu menționau numele lui Elio Fioravanti. La Barul Muzelor trecu pe dinaintea lui Buonocore și se așeză la o măsuță de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu menționau numele lui Elio Fioravanti. La Barul Muzelor trecu pe dinaintea lui Buonocore și se așeză la o măsuță de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un semn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de pe colț, luminată de razele blânde ale soarelui. Pescăruși giganți traversau țipând cerul de deasupra copacilor. Elio detesta țipătul răgușit al pescărușilor - disperat, aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un semn al timpurilor: pescărușii sunt paraziți și trăiesc din gunoaie. Roma Îl primise. Roma Îi primește pe toți. Și nu iartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aproape uman. Avea Întotdeauna impresia că vor să-i spună ceva - și nu era un compliment. Înmulțirea pescărușilor Într-un oraș fără ieșire la mare Îi părea de o absurditate inexplicabilă. Dar poate că ăsta era un semn al timpurilor: pescărușii sunt paraziți și trăiesc din gunoaie. Roma Îl primise. Roma Îi primește pe toți. Și nu iartă pe nimeni. Sorbind cea de-a doua cafea amară din acea zi, răsfoi frenetic vraful de ziare. Il Sole 24 Ore. La Stampa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pline de sânge. Antonio frână brusc, trimițând-o cu capul În parbriz. Motorul se opri. — Scuză-mă, n-am vrut, spuse - În timp ce, trecând peste barajul de ciment, mașina se Înțepenise În piedestalul care Înconjura obeliscul Ducelui, speriind un stol de pescăruși - Îmi pare rău iubire, iartă-mă. Începu să caute În buzunarul hainei după șervețel, dar nu-l găsi și deschise torpedoul. Emma simți un miros de ulei rânced, de lubrifiant, și văzu un Springfield Armory 1911-A1 - preferata lui, singura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care ar fi un Calașnicof. Verișorul Camillei, Carlotta și băiețelul cu ochii albaștri păreau curioși, iar Kevin se simți Încurajat să continue. — De-de Anul Nou mergem la b-bunicii din partea tatălui, la țară, și tata trage pe-pe plajă În pescăruși. Și Îi omoară Întotdeauna, că-că are o țintă bună, ca Mel Gibson. Tatăl meu spune că Armă mortală e tot numai o minciună, pe când el trage cu adevărat. Tăcu dintr-o dată, căci ochii de căprioară ai Camillei se iviră În spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aveau să-i dea Întâietate. Aveți răbdare, doamnă, răspunse plantonul. Sergentul e ocupat, voi sunteți mulți, iar noi suntem puțini. Emma deschise fereastra. În lumina nemișcată a după-amiezii soarele zăcea fără viață În spatele unui cearșaf boțit de nori. Stoluri de pescăruși brăzdau cerul ca niște foi albe de hârtie. Sfârcurile de ciment ale colinelor - diforme excrescențe ale caselor. Roma crescută pe ea Însăși ca un organism viu - un animal În pielea lui, În oasele lui. Fiecare lucru era construit pe ruinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se prăbușească peste el. În spatele crucii scheletice a unei biserici plutea o frântură palidă de lună. Palmieri filiformi proiectau pe caldarâm o umbră subtilă ca o capelă. Antene ascuțite se Înălțau pe acoperișuri ca niște sulițe de război. Văzu un pescăruș care zbura Înspre cer profitând de curenții calzi ascendenți. Apoi doar o fâșie de nor Împrăștiat de vânt și, dincolo de el, cerul rămase gol, palid și cenușiu. Nu-i ajungeau aceste explicații. Dario nu trebuia să-i vorbească soției despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o liniște ca de gheață mai înfiorătoare decât țipetele lungi, ascuțite și sfâșietoare ale lunii, stăruie încă pe boltă. Chiar și vântul părea să tremure în tăcerea ca de mormânt, ascunzându-se prin scorburile palmierilor de pe plajă sau prin scoici. Pescărușii albi luminau bolta întunecoasă, umbrele lor înotau în mare. Stăteam neclintită, surdă, oarbă, cu privirea ascunsă, urmărind orizontul. Era prea întuneric pentru a înota. M-am desprins din lumea reală. Mi-am pus placa de surf pe nisip și prosopul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-și anunța prezența în depărtări. Era la orizont un vapor mare, nu ca ,,Steaua Albastră”. Cine știe de unde venea și încotro se îndrepta? Cine știe ce făceau pasagerii de pe el, erau fericiți, călătoreau de plăcere ori erau obligați s-o facă? Un pescăruș s-a așezat pe punte. Nu este o pasăre frumoasă, dar albul lui și numele îl fac mai gingaș, îl atribuie mării. Ce-ar fi marea fără pescăruși? Nu mi-ar plăcea, ar fi trist. Vaporul se întoarce în portul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
erau fericiți, călătoreau de plăcere ori erau obligați s-o facă? Un pescăruș s-a așezat pe punte. Nu este o pasăre frumoasă, dar albul lui și numele îl fac mai gingaș, îl atribuie mării. Ce-ar fi marea fără pescăruși? Nu mi-ar plăcea, ar fi trist. Vaporul se întoarce în portul de unde am plecat. Câteva ore bune am trăit, așa cum visam demult, pe Marea Neagră. Vrajă, bucurie, oameni diferiți, muzica apelor, pescărușul, soarele de foc și ,,Steaua Albastră” vor deveni
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]