9,829 matches
-
proiectul. Priorul Își șterse buzele cu mâneca. — Care va să zică, subiectul lucrării nu fusese hotărât de comitenți și deci, În definitiv, de voi, cei din Studium? Augustino Îi adresă din nou surâsul său suav. Parcă voia să Îi ofere informațiile picătură cu picătură, spre a-și păstra un avantaj asupra lui. — Așa e. Numai că ideea noastră era inițial foarte diferită. Eu am văzut schița acestei idei, În carbon, pe perete, trasată de un elev al lui Cimabue: un triumf de plante și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ce se uita atunci când Îl surprinseseră. Pieptul lui Ambrogio era Însemnat cu o evidentă serie de răni În dreptul inimii, care Îl traversau de la un umăr la celălalt. Trebuie că erau zgârieturile pomenite de medicul șef. Tăieturile, vădite, erau constelate de picături de sânge Închegat, dar nu păreau deosebit de adânci și nici nu se putea să fi fost produse pentru a-i istovi mintea și simțirile meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
perete se deschisese, scoțând la iveală o Încăpere. În dreptul ușiței Își făcuse apariția Antilia. Teofilo Îi parcurse cu privirea formele, care transpăreau cu farmecul lor sub pliurile delicate ale rochiei, aidoma unei statui a Venerei Întemnițată În veșmântu-i drapat. O picătură de sudoare Îi coborî pe frunte. Femeia Își scosese de pe față masca de călătorie, iar acum i se arăta În Întreaga ei frumusețe. — Ai ascultat? o Întrebă el. Antilia Încuviință din cap. Fixa cutia de abanos care zăcea Încă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o ridice nici măcar ajutându-se cu cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
curvo! Ce vrei să pricepi tu din iubire? strigă Dante arzându-i o scatoalcă. Ea Își duse mâna la buze, unde se ivise un pârâiaș subțire de sânge. — Nu te iubea, nu te iubea! Îi strigă În față În timp ce câteva picături Îi stropeau rochia. Apoi izbucni În plâns. — Nimeni nu te iubește. O să sfârșești departe, de unul singur. Dante simți cum se prăvălește Într-un puț al durerii. Se adăpa din apa acea amară cu Înghițituri mari, ca un Înecat. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spectator ori ca interpret activ. Prin urmare, autoritatea Comunei are nevoie de mai multe detalii pentru a lua o inițiativă atât de gravă, mai cu seamă față de o femeie de stirpe regală. Noffo Dei avea din nou fruntea acoperită cu picături de sudoare. — Iarăși cu legenda fiicei lui Manfredi... Ești Încăpățânat precum catârii din ținutul dumitale. Ți-am spus că nu această acuzație i se aduce femeii. Dante Îl fixă cu un zâmbet sarcastic. — Văd din cuvintele domniei tale că afirmația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
neapărat să demonstreze turiștilor străini că regulile de circulație sunt valabile exclusiv pentru fraieri. Adică tot timpul. Performanța parizianului era Însă potențată de teribila barieră lichidă pe care trebuia s-o sfideze și s-o Înfrângă: din cer nu cădeau picături de ploaie, ci o masă compactă de apă, pe care Învârtoșarea câinoasă a naturii o făcea cenușiu-vânătă. Eu, unul, cel puțin, nu vedeam la mai mult de doi metri distanță de geamul automobilului, așa că sângele-rece cu care taciturnul dezvolta fascinanta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
puternici și mai inventivi decât noi. De oamenii adevărați și naturali, dacă mă pot exprima astfel. Adevăratul Pământ și adevărații pământeni există undeva, În Universul nesfârșit ce ne Înconjoară și din care facem și nu facem parte. Seamănă ca două picături de apă cu planeta noastră și cu noi. De fapt, Terra și noi semănăm cu ei până la identificare. Cu o singură diferență. Mai exact, două: Ceilalți sunt mult mai evoluați tehnic decât noi și trăiesc Într-o altă dimensiune temporală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la piciorul fotoliului și, pe parcurs, mai sorbise de câteva ori, mecanic și absent. A fluturat din nou degetele, iar de astă dată am fost sigur că Înțeleg corect semnificația mișcării: refuza. Secundele se scurgeau cu Încetineala agonică a ultimelor picături de sânge ce părăsesc trupurile Îndurerate ale muribunzilor. Mă rugam În gând să-și revină, să iasă mai repede din starea aceea de rigiditate minerală, să nu mă mai țină Încordat atâta. Asta era, chipurile, problema cea mai presantă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
acel loc blestemat. Soarele și liniștea erau stăpânii. Moartea era invitata. Laila împărți apa rămasă, un ibric de persoană, fără să facă vrei diferență în funcție de sex sau de rang, iar când din uzatul burduf de piele se scurse și ultima picătură, oftă din adânc și murmură: — Allah este mare. Lăudat fie Allah! Acum nu ne rămâne decât să așteptăm. Și așteptară. Moartea, cu toate că e atât de bătrână și descărnată, este în primul rând femeie și, prin urmare, capricioasă. De nenumărate ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
le păstrase într-un săculeț de piele. Gacel mergea la vânătoare și, din când în când, se întorcea cu un căprior, o capră de munte sau o gazelă. Femeile scoteau apă din puț ca să ude cu o cantitate infimă, aproape picătură cu picătură, micile plante care începuseră să încolțească. Trecu o zi, o săptămână, o lună, un an? Trecură și mulți ani. Puțul Ajamuk era într-adevăr zgârcit. Niciodată, de-a lungul atâtor ani, nu s-a arătat prea darnic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
într-un săculeț de piele. Gacel mergea la vânătoare și, din când în când, se întorcea cu un căprior, o capră de munte sau o gazelă. Femeile scoteau apă din puț ca să ude cu o cantitate infimă, aproape picătură cu picătură, micile plante care începuseră să încolțească. Trecu o zi, o săptămână, o lună, un an? Trecură și mulți ani. Puțul Ajamuk era într-adevăr zgârcit. Niciodată, de-a lungul atâtor ani, nu s-a arătat prea darnic, dar e adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
desfigurat al surorii sale, în ai cărei ochi se citea spaima. — Nu știu. Cum vom putea trăi fără apă? — Nici asta nu știu. Vor fi patru zile cumplite până vom ajunge la Sidi-Kaufa. — A mai rămas ceva în girbe? Nici o picătură. — Doamne, doamne!... Chiar dac-am reuși să ajungem până acolo, cele mai multe animale vor muri pe drum. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă am bea din apa asta? — Habar n-am. Este ulei de mașină și am auzit mereu spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
omori? Dacă n-am încotro, o voi face. — Pentru un pic de apă? — Ți-e sete? — Foarte tare. — Păi, dacă te-aș lăsa aici și nimeni n-ar veni după tine, mâine ai omorî-o pe maică-ta pentru o picătură de apă... Scoase din teacă hangerul pe care-l purta tot timpul la brâu și tăie cu el cureaua groasă cu care-i legaseră mâinile. Și acum, du-te! spuse. — Pot să beau ceva? — Nu. — Dar sunt aproape deshidratat! — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aerul să-i ajungă la plămâni, îl trezi atingându-l ușor și-i întinse un ibric cu apă. — Liniștește-te și bea încet!... - îl sfătui. E mai rău dacă intri în panică. Celălalt îi urmă sfatul și, când termină ultima picătură de apă, oftă din greu la gândul că scăpase de infern. Niciodată n-am să înțeleg cum reușește cineva să supraviețuiască într-un loc ca ăsta... - murmură. Niciodată! — Nimeni, niciodată nu reușește să supraviețuiască într-un loc ca ăsta - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
încercat, deșertul n-ar fi putut fi niciodată mediul lor natural; și, din cauza asta, doar faptul că se mișcau, chiar și așa încet cum o făceau, avea drept urmare că fiecare por al pielii lor elimina în mod neîntrerupt o minusculă picătură de sudoare. Și acolo, în inima pustiului Tenere, fiecare picătură de sudoare valora cât o picătură de sânge. Dacă-ar fi stat pe loc, ar fi pierdut cam opt litri de transpirație pe zi, și ceva mai mult decât dublul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
natural; și, din cauza asta, doar faptul că se mișcau, chiar și așa încet cum o făceau, avea drept urmare că fiecare por al pielii lor elimina în mod neîntrerupt o minusculă picătură de sudoare. Și acolo, în inima pustiului Tenere, fiecare picătură de sudoare valora cât o picătură de sânge. Dacă-ar fi stat pe loc, ar fi pierdut cam opt litri de transpirație pe zi, și ceva mai mult decât dublul acestei cantități dacă ar fi fost obligați să se miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că se mișcau, chiar și așa încet cum o făceau, avea drept urmare că fiecare por al pielii lor elimina în mod neîntrerupt o minusculă picătură de sudoare. Și acolo, în inima pustiului Tenere, fiecare picătură de sudoare valora cât o picătură de sânge. Dacă-ar fi stat pe loc, ar fi pierdut cam opt litri de transpirație pe zi, și ceva mai mult decât dublul acestei cantități dacă ar fi fost obligați să se miște; și cum n-ar fi reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se încălzească din nou încă din zori, și la ora aceea, aproape de prânz, deveniseră un fel de plite de bucătărie pe care s-ar fi putut prăji un ou fără altceva decât un strop de ulei. Imediat observară că picăturile mari de sudoare ce le cădeau de pe frunte nici măcar nu ajungeau până jos, deoarece se evaporau înainte, iar acel fenomen straniu se putea vedea doar în câteva locuri de pe glob, unde uscăciunea mediului înconjurător era absolută și temperatura foarte înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-mă, un desfrîu de confuzii și fiecare strecurîndu-se insidios În capsula unui cuvînt. Aș Înșira acum un pomelnic de nume Ramona, Adolfo, Giuliamo, Dorothy, Hroswitha, vorbe neutre, atît de discrete, de vide, asemenea unor sunete acvatice, eoliene, asemenea căderii unei picături de ceară În vis. Aș Înșira acum un pomelnic de nume pentru că ele nu m-ar obliga să ajung nicăieri, să deschid o ușă, să aprind o brichetă. Și iată aceste aripi ca două sugative mari desfășurate deasupra mesei la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
adult, ceea ce veți deveni și dumneavoastră în curând. Noi nu facem sacrificii pe altarul științei strivind cu o piatră capul unei găini șterpelite din dosul casei. Vedeți bine cu toții? Acesta este coșul pieptului. Și până acuma nu a curs nici o picătură de sânge. Știința nu mânjește. Dați-mi vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici nu e altceva decât inima. Care pompează. Funcționează. Trimite sânge în creierul animalului adormit. Dați-mi altă vată. Acum o extirpăm. Asta a fost tot. Vă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dă ajutor cu țârâita, mi-am spus în sinea mea. Nu voi uita niciodată pădurea aceea. De la calea ferată până în desiș, era străbătută de o cărare, iar în față, deasupra ei, se proțăpise luna. Pe acele de brad erau agățate picături pline de lumina ei, apoi, când s-au mișcat de la locul lor, unele s-au stins. Au căzut mai ales la adierea vântului rătăcit printre copaci. Acum, mai târziu, aș putea să-ți spun că erau o nimica toată. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
au luat rămas-bun și am stins lumânările în salon. Egon și cu Bódog Artúr l-au împins până acasă pe Igor. Noi, împreună cu Engelhard, am luat-o pe alt drum. Era toamnă din nou. Un anotimp trist, bărbătesc. Pe alocuri, picături de ploaie se înfigeau în praf. Iarba uscată era lăsată la pământ. Vântul făcea scandal. Iar noaptea nu se înnegrea de tot. Era plină de găuri cumplit de îndepărtate și de undeva de dincolo străbătea atâta lumină, cât ne trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a învățat Egon. Îl apuc cu stânga de cap ca să-i pot găsi cu dreapta vena umflată. Ca un șarpe. A doua oară la fel. Mie ai să-mi trăiești, murmur eu și a treia oară reușesc. Cu numai câteva picături de sânge pe mână. În câteva minute își revine, se rușinează, măturăm împreună. Nimeni nu m-a întrebat dacă nu mi-e scârbă de seringi. Mi-e scârbă. Nouă medici l-au consultat, nouă belele i-au găsit, nouă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
M-am uitat în ochii lui tanti Mae. Nu puteam să-mi dau seama ce expresie are fața ei din cauza întunericului, dar luna care îi lumina obrajii trăda cât erau de uzi. Am simțit cum îmi cade pe frunte o picătură caldă, și m-a gâdilat în timp ce mi se scurgea pe față, dar nu m-am mișcat s-o dau la o parte. — Hai, David, poți să dormi cu mine în seara asta. Mă simt singură. Ne-am dus în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]