12,324 matches
-
acest moment o insulă foarte vulnerabilă... Zâmbi ușor. Și pe-aicea veștile zboară peste valuri mult mai repede decât cel mai rapid pescăruș. Apoi făcu un semn către cârmaci să-ndrepte vasul către un golf pitoresc, înconjurat de o superbă plajă de corali ticsita de palmieri, si, după ce se menținu un timp la oarecare distanță, asigurându-se că nu se vede nici un om, apropie vasul de țărm, unde războinicii lui Roonuí-Roonuí debarcară și luară pozițiile adecvate pentru a putea respinge un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu se întrebe dacă se simțea în stare să devină vreodată măcar pe jumătate din ceea ce eroul lui demonstra a fi. În cea de a treia zi, unul dintre războinici îi anunță că descoperise resturi omenești între niște stânci de pe plajă apuseana. Se duseră cu toții să le vadă, dar se găseau într-o stare de descompunere atât de avansată, pe jumătate devorate de răci, încât era imposibil să-și dea seama dacă aparțineau unuia dintre sălbatici sau unui pescar din insulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
linia coastei, iar în cele din urmă declară convins: — Oricine ar fi, a murit chiar în acest loc, căci nici fluxul, nici curentul nu l-ar fi adus aici. Dacă ar fi plutit pe mare, ar fi fost aruncat pe plaja din nord. În ciuda aparentei inutilități a macabreidescoperiri, Navigatorul-Căpitan păru să considere că aceasta ar putea avea o semnificație ascunsă. De aceea îi ordona Omului-Memorie să o aibă în vedere atunci cand va relata aventurile expediției și îi ceru bătrânului kahuna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care se pierdea din vedere înspre nord, iar aceste mile fură cele mai lungi pe care le parcurseseră vreodată, desi catamaranul zbura pe deasupra valurilor cu aproape șapte noduri pe oră. Curând putură distinge coloanele de fum, colibele și pirogile de pe plajă și, cănd traseră, în sfârșit, în mijlocul unei lagune largi și puțin adânci, scoaseră cu toții un suspin de ușurare, înțelegând că până la urmă reușiseră să scape de amenințarea pe care o reprezenta groaznicul rechin alb. Acum nu le mai rămânea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pașnici și primitori. Miti Matái ordona să se coboare velele și catargele și să se sune de trei ori din cochilie, semnalând în acest fel că nu intenționau să atace prin surprindere. După o oră și ceva, se desprinse de pe plajă și se apropie până la câțiva metri de ei o piroga lungă, condusă de vreo zece vâslași, la prova căreia se află un batran împodobit cu o mantie lungă de pene roșii. Cine sunteți și ce doriți? întreba bătrânul, cu voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Nici noi, observă Miti Matái. Totuși, ne-au surprins, dintr-odată, pe la miezul nopții. Bătrânul cugeta din nou îndelung, păru să se convingă de sinceritatea noilor sosiți și sfârși prin a face un semn ușor de asentiment, în timp ce arată spre plajă. Puteți rămâne, spuse. O să vă acordăm ospitalitatea noastră și o să încercăm, împreună, să-l speriem pe Kauhúhu. Kauhúhu - Zeul-Rechin - era considerat drept reprezentarea râului în accepțiunea ei cea mai crudă, întrucat vechii polinezieni trăiau cu convingerea că în interiorul celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
corali. Cand spectatorii istoviți putură să plece în sfârșit la culcare, nici macar uriașul Chimé din Farepíti - pe care pusese ochii o tânără atrăgătoare, care îi făcuse semne provocatoare toată seară - nu se simți în stare să plece cu ea pe plajă, hotărându-se să se trântească lângă foc și să lase promițătoarea aventură sexuală pentru altă ocazie mai potrivită. În definitiv, ziua și noaptea anterioară fuseseră foarte tensionate, nimeni nu putuse să închidă ochii, iar trupurile tuturor, chiar și al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
căci, desi panică îi îndemna să scape, curiozitatea învingea orice alt sentiment și, în cele din urmă, îl lașară pe unul dintre copii să se apropie, iar acesta, luându-l de mână pe Uriașul din Farepíti, îl conduse ușor până pe plajă. Tapú îi urma și, de cum pășiră pe nisip, femeile îngenuncheară, sărutându-le mâinile, iar bărbații îi băteau prietenește pe umăr, încercând să se facă înțeleși într-o limbă guturala și absolut imposibil de descifrat. Totuși, primul lucru care le atrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ambulanțe decât pirați agresivi, iar catamaranul se apropie de țărm. Femeile putură să-și dea frâu liber sentimentelor, îngrijindu-se de bieții nenorociți, care arătau ca si cum ar fi fost deja cu un picior în groapă. De fapt, o parte a plajei era deja semănata cu morminte simple, deasupra cărora înfipseseră câte două lemne încrucișate, iar într-un adăpost pe care il ridicaseră din câteva resturi ale naufragiului se mai aflau încă o femeie și doi bărbați care agonizau. Trebuia să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
primit - împreună cu oamenii lui - la bordul Mararei. Fermitatea care se putea citi în ochii Navigatorului-Căpitan, care refuză din cap, îl făcu până la urmă să accepte propunerea, astfel că la amiază spaniolii și polinezienii își uniră eforturile și traseră barcă pe plajă. Era solidă, avea vreo șapte metri lungimepe doi lățime și un catarg la care putea fi adaptată una din velele galionului și, cu toate că se găsea într-o stare destul de proasta, datorită marginilor ascuțite ale coralilor, era evident că n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului, când deja înconjuraseră întregul perimetru al insulei, asigurându-se că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
era locuită de oameni ai mării, căci, în mod bizar, colibele nu se ridicau lângă mal, ci se ascundeau între copacii din interior, departe de privirile străinilor. Miti Matái manevră cu îndemânare vasul, până la circa o sută de metri de plajă de nisip negru, menținând tot timpul prova către ocean și vâslașii la posturi, în cazul în care ar fi fost necesar să se depărteze în grabă. După numai o jumatate de oră Miti Matái demonstra, încă o dată, ca instinctul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn celor de pe catamaran să se apropie. De această dată, Roonuí-Roonuí nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cele două dialecte, astfel că navigatorii trebuiră să-și petreacă toată noaptea marcând puncte pe cer și schimbând informații cu privire la diferitele Avei’á pe carele puteau alege pentru a ajunge la destinație. Totuși, a doua zi, când se întoarseră pe plajă, căpitanul Mararei părea să știe foarte clar încotro trebuia să se îndrepte și cum arată, în linii mari, insula. Roonuí-Roonuí îl surprinse totuși cu vestea că patru războinici locali, cărora Te-Onó le decimaseră familiile cu ceva timp in urma, doreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot ce se află pe navă: cele câteva animale domestice care le mai rămăseseră, catargele, velele, alimentele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau stânci și copaci în direcția lagunei, în timp ce colibele se dărâmau, acoperișul marelui Marae se năruia, iar pirogile trase pe plajă erau luate de ape, împreună cu vreo cinci-șase oameni, care încercau să le salveze. Din hambare nu mai rămăsese nimic, iar majoritatea animalelor fugeau înnebunite din fața morții, care de cele mai multe ori le aștepta la capătul drumului. Oricât ar fi căutat, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
descoperit între niște tufișuri, cu gâtul tăiat de la o ureche la cealaltă și, ceva mai tarziu, unul din cei patru războinici din insula vulcanică fu înjunghiat pe la spate. Roonuí-Roonuí se grăbi să convoace o adunare generală, care avu loc pe plajă, chiar în fața clădirii Marae, unde erau strânși prizonierii. —E clar că au mai rămas câțiva Te-Onó liberi prin insula, semnala. Și ne pot vâna unul câte unul. Ce facem? —Tu esti la conducere, îi aminti Miti Matái. Tu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
li s-ar fi părut și o legătură între o țestoasă-de-mare și o delicată a’á, pasărea aceea mică și timidă, cu pene roșii, care era considerată reprezentarea vie a zeului Oró. Tapú Tetuanúi își amintea de pasionatele întâlniri de pe plajă cu Maiana, pe care o adoră la fel de mult sau mai mult decât ar fi putut orice bărbat să-și adore iubita, însă, oricât se străduia, nu reușea să înțeleagă cum s-ar fi putut transforma acea relație minunată, plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
carapace, căutând ceva, si, după câteva clipe, zâmbi atât de larg, cum nu o mai făcuse niciodată până atunci. Exact ce bănuiam când am văzut-o cum înoată, spuse. E vorba de o femelă plină de ouă, în căutarea unei plaje unde să le îngroape. Știe, din instinct, unde se află, oricât de deasa ar fi ceață... Arată punctul înspre care înota țestoasă. Toată lumea la vâsle și atenție la derivă! Oamenii începură să vâslească acum cu entuziasm. Pe la miezul nopții se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aruncată în apă țestoasă, care în tot acest timp rămăsese pe punte. —Uitați-vă bine încotro se îndreaptă, îi ruga pe toți. O să se scufunde imediat, dar după puțin timp va reveni la suprafață. Dacă înoată de-a dreptul către plajă, e semn că insula e nelocuita, în schimb, dacă rămâne în larg, înseamnă că există oameni pe insulă, și atunci nu se va apropia decât după căderea întunericului. Așteptară atenți și cu sufletul la gură, pana cand Vetéa Pitó, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și cu sufletul la gură, pana cand Vetéa Pitó, care se cățărase până în vârful catargului principal, le arăta capul micuț al țestoasei, care găsise o trecătoare în reciful de corali și înota liniștită înspre interiorul lagunei și în direcția unei plaje superbe, al cărei nisip fierbinte avea să îi adăpostească ouăle și să-i protejeze puii de prădători. Cu toate ca și el avea încredere absolută în instinctul celui mai iubit și mai respectat animal al Polineziei, Honú, Roonuí-Roonuí trimise patru exploratori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu e decât o insulița rătăcita în ocean... —E o insulița rătăcita în ocean pentru tine, răspunse. Dar sunt sigur ca Te-Onó o cunosc foarte bine. —De ce? Miti Matái îi arăta numărul mare de urme care se zăreau pe nisipul plajei și care conduceau de la marginea apei și până la opt sau zece metri de ea. —Uită-te la urmele astea! spuse. Sunt ale țestoaselor care vin aici să-și depună ouăle. Sunt multe, nu-i așa? Ce-ți spune asta? Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
s-o ascunzi? — Demontându-o, punctă Miti Matái. Ei caută un catamaran mare, însă noi o s-ascundem o carena într-o parte și una în altă parte. Se puseră pe treabă, grăbindu-se mai mult ca niciodată. Traseră catamaranul pe plajă insuliței, unde dulgherul și ajutoarele lui separară cele două carene de puntea comună care le unea. Între timp, ceilalți oameni săpaseră două tranșee mari, lațe de patru metri și adânci de doi, astfel că, atunci când așezară carenele în ele, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nutriră speranța că zeii erau dispuși să-i ajute să se întoarcă acasă teferi și nevătămați. Tapú Tetuanúi observa totuși că Miti Matái nu prea lua parte la entuziasmul general, căci, după puțin timp, se retrase într-un colț al plajei dinspre laguna, care strălucea ca si cum coralii ar fi reflectat înzecita lumina stelelor. Era un spectacol senin și impresionant, dar care, cu toate acestea, părea că mai degrabă tulbură sufletul Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora. A doua zi dimineață, Miti Matái
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cotidiană pe o fâșie extrem de îngustă de țărm, astfel că războinicii nu avură probleme prea mari să curețe insula, lăsând-o ca si cum nimeni n-ar fi pus piciorul pe ea în ultimii zece ani. Avură chiar răbdarea să deseneze pe plajă un numar însemnat de urme pe care obișnuiesc să le lase țestoasele care vin să-și depună ouăle, conștienți că acele urme reprezentau cea mai bună garanție că nu existau oameni pe insulă. Însă, desi totul părea să fie sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]