1,442 matches
-
zona artei, în acest statut el instalîndu-se atît prin modul deschis și spontan în care se mișcă de la metaforă la concept și de la concept la metaforă, cît și prin multiplele tipuri de discurs pe care eseul le practică în toată plenitudinea lor, printre care și pe cel al fragmentului, care permite cel mai bine jocul dintre parte și întreg". E o constantă a operei încercarea de definire și autodefinire a calității generale, dar și proprii, de scriitor. Nu altceva ne propune
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
definește mirosul odoran telor de origine animală și a odorantelor sintetice cu proprietăți organoleptice asemănătoare. Notele animalice (mosc, ambră) sunt foarte utilizate în parfumeria modernă, mai ales datorită sintezei unor odorante cu proprietăți asemănătoare produselor naturale. Conferă parfumurilor căldură și plenitudine, fiind folosite, în primul rând, în compoziții lemnoase și orientale. Apa de colonie. Soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri esențiale (flori de portocal, iasomie, tran dafiri, lavandă, lămâi etc.) cu o concentrație cuprinsă între 3 și 8%. Balsamic. Impresia
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
și toate celelalte componente ale parfumului se dezvăluie într-un mod mai mult sau mai puțin echilibrat. Expresia „acest parfum este prea subțire, îi trebuie mai mult corp” este deseori folosită la evaluarea unui parfum căruia îi lipsesc echilibrul și plenitudinea. Condimentat. Note având caracteristici de miro denii - cuișoare, nucșoară, scorțișoară, sau florale - garoafa de grădină. Difuziune. Capacitatea unui parfum de a se exprima pe sine însuși. Termenul se folosește pentru a caracteriza un parfum care se răspândește repede și pe
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
autorilor admit faptul că există două domenii în meloterapie: meloterapia receptivă bazată pe audiții muzicale; meloterapia activă bazată pe expresia muzicală și creativitate. Obiectivul lor comun este de a provoca reacții emoționale, care să ne ofere: stare de bine, liniștire, plenitudine, reconfortare, bucurie, stimulare, visare. Ființa umană are nevoie de muzică, însă fiecăruia dintre noi i se potrivește un anumit gen de muzică, care depinde de starea noastră de spirit, de starea sănătății organismului, precum și de alți factori personali. Practicarea unui
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
controlate zone Încercuite În care scriitorul Încearcă să-și protejeze enigmele. Secretul, partea ascunsă, obscuritatea sunt Însă tocmai punctele de forță În care semnificația lucrurilor (adică sistemul de Înțelesuri În care autorul Își proiectează identitatea) se relevă În Întreaga ei plenitudine. La rândul său, intimitatea devine un loc privilegiat al sensului - adică al de nespus-ului, al vagului, al aproximativului. Un mesaj al tăcerii. Cum sensul tinde să devină cu totul altceva decât umbra misterioasă a lucrurilor (așa cum postulează o Întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
domeniul educației fizice și sportului. Colibaba-Evuleț, D. și Bota, I. (1998) susțin că acesta are o mare eficiență educațională (instructivă), o structură preponderent motrică, care desfășurată sub formă de întrecere, provoacă bună dispoziție tuturor participanților ce se angajează cu toată plenitudinea forțelor pentru a câștiga. Colibaba - Evuleț, D. și Bota, I. (1998), consideră că se pleacă de la ideea că în orice joc există o zonă de instrucție prin care pute influența sau modela gândirea, aptitudinile intelectuale, capacitatea de investigație, însușirea de
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
acesta e amenințat, recursul la rădăcinile țărănești și la natura originară reușește să-i restituie puritatea și candoarea genuină. Erosul stă întotdeauna sub semnul clipei de grație și al sărbătorescului, tensiunea lirică provenind nu din incompatibilități și dileme, ci din plenitudinea sentimentului, din împărtășirea-părtășie. Fără să așeze în cumpănă acest lirism al celebrărilor, timpul „trădător”, toamna (agent melancolizant) și „ora plecării” din satul natal adaugă un spor de gravitate și de fior elegiac. În pofida unor clișee la modă în poezia tributară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
este însă grevat de o serie de complicații tardive: disfagia postoperatorie (obișnuit moderată și tranzitorie, cedează în general după câteva săptămâni spontan sau după dilatația endoscopică), sindromul “manșetei strânse” sau “gas bloat” (datorat unei valve prea strânse și manifestat prin plenitudine postalimentară, imposibilitatea de a avea eructații și vărsături) și sindromul de denervare (secundar lezării nervilor vagi și manifestat prin diaree). Tratament endoscopic “Erupția” de multiple tehnici endoscopice (aplicarea de energie prin radiofrecvență, injectarea în zona SEI de substanță cu efect
Note de curs GASTROENTEROLOGIE by Carol STANCIU Anca TRIFAN () [Corola-publishinghouse/Science/91858_a_93257]
-
distanțare de sine, același disconfort vital, același dezgust față de gîndirea aridă, față de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul și aceeași trăire a unui eu îngust, instabil și compozit. Este un spațiu polifonic unde plenitudinea sinelui incorporează o rețea vastă de prezențe invizibile care întind țesutul relațional la extrem, stricînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire intensă, inegalabilă. Sunt succesiunea stărilor, a umorilor mele, îmi caut "eul" în zadar, sau mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a autoficțiunii: identitatea nu este un dat fix, ci un proces contradictoriu alcătuit din identități multiple. Acolo unde autobiografia caută retrospectiv o identitate unificată, autorul de autoficțiune își inventează eu-ri posibile, practică diviziunea sinelui. E un spațiu polifonic în care plenitudinea și înțelegerea de sine incorporează o bogată rețea de prezențe invizibile, care întind țesutul relațional la maximum, spărgînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire de o intensitate inegalabilă. În ceea ce-l privește, Maxime Roussy are geniul finalurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
hiatus se adîncește în sînul subiectivității. Acest Eu care dorea cu disperare să șteargă orice distanță dintre Eul suprem și sine, se regăsește în vecinătatea incofortabilă a neantului, această non-esență care îl împiedică și să se posede în propria sa plenitudine. Ipostază infinit ironică, cea a experierii neantului prin metafizica prezenței de sine : "8 aprilie 1967. Aniversarea mea. Să trecem peste asta." (p.494) Acest vid nu va fi niciodată plin. Prizonier al unei absențe și absent din ceea ce ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
motivația și în mod deosebit capacitatea creatoare. Orice efort creativ în sport trebuie să aibă scopul de a înlătura obstacole și de a crea pentru perioada respectivă o stare lipsită de tensiuni în care jucătorii să se poată desfășura în plenitudinea forțelor lor. Numai în acest fel se va reuși desprinderea de schemele șablon și crearea unora noi, în funcție de situația de joc. Când însăși antrenorul este creativ în programul de pregătire, ce-l impune, și permite jucătorilor în cadrul antrenamentelor să fie
Polo pe apă by Silviu Şalgău () [Corola-publishinghouse/Science/91527_a_92972]
-
vizirul și aștepta caftanul, începu a întreba: Care este Mareș? Zise: Eu sunt. Ia-l! Ci-l luară. Care este Gheorghe vornic? Zise: Eu sunt. Ia-l! Ci-l luară..." etc. O nouă cronică de același în cinstea Brîncoveanului dezvăluie plenitudinea talentului dramatic. Îl vedem pe Brâncoveanu jucând surprinderea de a fi ales domn, lăsîndu-se împins de la spate: "Logofete, noi cu toții pohtim să ne fii domn; el zise: Dar ce aș vrea eu cu domnia? de vreme ce ca un domn sunt la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
În acest context, pe linie nietzscheană, cuvinte ca "adevăr" sau "obiectivitate" nu sunt considerate decât metafore, astfel încât chiar și atunci când creează impresia că desemnează lucruri, limbajul nu trebuie să fie înțeles ca real. Conceptele care, în general, sunt "visuri de plenitudine", nu mai pot fi decât niște deziderate utopice. În acest punct, apropierea de viziunea lui Jacques Derrida este asimptotică, din moment ce obiectul discursului nu este altul decât discursul însuși în forma scrierii, transgresarea sa producând concomitent o depășire a sensului. Remarcabilă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
s-ar manifesta aici, un fapt e sigur: Heliade are sentimentul că Înaintea lui se află un imens gol pe care trebuie să-l umple. Poetul trebuie să Înființeze oriunde „raiul”, să Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pierde la Heliade Într-o savantă mitologie creștină În care viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a poeziei. Ea trebuie să re-măduleze universul și să dea omului sentimentul de plenitudine și fericire pe care l-a pierdut. În viziunea evanghelică a lui Ion Heliade Rădulescu, asta se traduce prin dorința de a Înfățișa „starea adamiană” a omului, corespunzătoare evului de aur, În contrast cu aceea pustie și chinuită a omului care trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
omului care trăiește În evul de cremene. Acestei viziuni, trase din Biblie și din marile poeme metafizice, Îi corespunde un mare proiect liric. Proiectul stă sub o dublă obsesie: aceea a golului și a ordinei care, prin opunere, angajează tema plenitudinii și tema informului. Spre deosebire de Hugo, pentru care punctul de plecare este haosul („la originea lumii după Hugo, și la originea propriei creații verbale [...] se plasează o figură cu un statut În mod vizibil oniric: haosul”, Jean Pierre Richard), În imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu poate fi, În planul profan al filologiei, decît latinitatea. Starea adamiană a limbii este aceea din preajma limbii de origine. Iată cum am putea explica erezia lingvistică a lui Heliade. Întoarcerea la izvoarele latine este o Întoarcere la starea de plenitudine și puritate a spiritului din preajma Omnipotenței. În Sfînta cetate, care după unii comentatori ar fi o Încheiere a poemului Anatolidei, Heliade dezleagă din nou fantezia lui aeriană. Cetatea ideală, rezidență a Mirelui-popol, este o „tindă cerească” ce unește tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
templul familiei. În el oficiază mama care-și alăptează, ca În scena sacră, pruncul, În timp ce de sus, dintr-un triunghi, privește ochiul ocrotitor al Părintelui. Heliade se abandonează acestei reverii a voluptății conjugale cu sentimentul că participă la recuperarea, unei plenitudini pierdute. O datorie care se transformă Într-o bucurie mistică. Recapitulînd, putem spune că Ion Heliade Rădulescu pune totdeauna Într-un poem mai multe teme (de la cosmologie la ideologie), În discursul său fiind mereu mai multe discursuri, inabil anvelopate. Latura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Între lumea reală și lumea ce nu se vede. Este momentul unei revelații: semnele „altei lumi” ies la suprafață, un proces obscur („o muncă”) Înviază În fiecare sunet, granițele dintre planurile existenței dispar, natura Își recapătă, sub protecția misterului nocturn, plenitudinea, unitatea ei. Este momentul În care pătrunde vijelios istoria În spațiul reveriei. Trecutul pune stăpînire pe scena lirică. Prezentul este ocrotit de lumina zilei, noaptea este acaparată de imaginile trecutului. În Adio la TÎrgoviște, acul ceasornicului arată Începutul zilei, cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inima-mi bate: aceasta este ea”. Acesta este momentul inaugural, și cel mai puternic liric, al iubirii În poemele lui Gr. Alexandrescu. De el se leagă o promisiune de fericire. Figura așteptării este, În fond, o figură a promisiunii de plenitudine, a speranței de salvare. „Nădăjduiesc Într-Însul”, zice poetul, În meditațiile lui reci despre amor. Starea de plenitudine este Însă scurtă, extazul se concentrează Într-un minut: „minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poemele lui Gr. Alexandrescu. De el se leagă o promisiune de fericire. Figura așteptării este, În fond, o figură a promisiunii de plenitudine, a speranței de salvare. „Nădăjduiesc Într-Însul”, zice poetul, În meditațiile lui reci despre amor. Starea de plenitudine este Însă scurtă, extazul se concentrează Într-un minut: „minutul cel Încîntat”, „minutul cel dorit” (Nu, a ta moarte...). Înainte de acest minut fericit este așteptarea, după el reapare soarta geloasă („jaluză d-al meu bine făcu nenorocirea un semn și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tremurător al femeii. Dar și acest curaj este o faptă a trecutului: „Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea mea; De ating fruntea-mi, simț că svîcnește, Focul din sînu-ți arde În ea.” Un extaz retrăit, o plenitudine ce vine din amintire, un minut pe care l-a Înghițit deja timpul și-l „muncește” la infinit sufletul Îndrăgostit. Numai așteptarea este descrisă de poet la prezentul indicativului. Un prezent În care introduce, totuși, trecutul (biografia, loviturile soartei...). La
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, a zilii domnitor? La patrie, În lume, la tot ce pătimește, Nimic nu ești dator?” Figura contestației (figura promisiunii ratate și a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească!), contestația, zic, mai apare o dată, Într-un limbaj mai calm. Este contestația de după consumarea crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este și altceva decît un element de comparație: este un obiect liric, un obiect de contemplație, un peisaj interior. Peisajul Începe prin a fi un cadru: scenă de cruzime pasională, mijloc de evaziune, spațiul unde erosul află un regim de plenitudine. Marea este, În fine, și locul unde se sfîrșește, de regulă, aventura: mormîntul Îndrăgostiților fugari. TÎnăra sultană Leili fuge pe mare cu Ali-bei și moare, bucuroasă, cînd află că moartea poate s-o unească În eternitate cu dulcele-i amant
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]