7,468 matches
-
limfă rece/ era degradat până la structura de rezistență/ structură făcut din limfă de gheață”). Peisajul, trebuie remarcat, e unul mai mult mental, ciudat amestec de inginerie precisă și de anatomie imaginară. Aici, în blocul cu subsoluri „dărâmate, scorojite și umede”, poeta (care se descrie pe sine: „sunt înaltă și bolnavă și sunt NU”) ar fi scris, „în delir”, despre structura nopții (volumul de poezii apărut în 1979), dar „NU în timpul urletelor/ copilului revoltat încă din fașă”) și tot aici, în acest
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
să concureze în modul cel mai serios dezvăluirile „lirice”, inițial provocatoare, șocante, descumpănitoare, chiar scandaloase, ale Angelei Marcovici-Marinescu, dezvăluiri, care constituiau vârful de lance al acestei scriituri, care își propune singularizarea cu orice preț. Despre acest „NU” emblematic, de care poeta se ține cu dinții, ne informează și câteva rânduri, bine articulate și departe de „delir”, pe care le găsim în Jurnal scris în a treia parte a zilei, din 2003: „Decât să-mi propun să accept mai bine îmi propun
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
fel, conținând și o doză de infantilism, pe lângă porția mare de exhibiționism negativist, domesticesc poezia, o parazitează, răpindu-i din forța de șoc confesivă. Un alt joc cu identitatea se desprinde din poemul fără titlu, de la pagina 17 a volumului. Poeta vorbește despre sine ca despre un personaj, la persoana a treia. Este, așadar, o „tipă ceva mai ciudată, «lovită la propriu», o boală probabil extremă”, care, într-o gară oarecare, îi povestește altei „tipe” despre sora ei, dintr-o provincie
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
atât: o chinezoaică, înaltă, din lumea/ asiatică/ a poeziei, mereu de nerecunoscut, mereu de/ sprijinit/ cu bețe ascuțite, ce găuresc pielea femeilor/ galbene/ numai femeile înalte și bolnave se pot rata”. Încercările bolii și ale suferinței, așa cum ni se destăinuie poeta, în repetate rânduri, i-au modelat crucial identitatea. Sau, mai bine zis, au sfârșit prin a face parte din însăși identitatea ei. Să citim, în acest sens, un poem care funcționează, într-un fel, precum o oglindă întoarsă în comparație cu cel
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
instinctul sexual”), solitudine („singură, ca o larvă de fluture”), dar și acuitate a simțurilor („laser/ te-am inventat/ te-am frecventat/ tocmai când eram în plină/ nevroză”), destin și stil deopotrivă. Boala, de asemenea, este cea care îi dă dreptul poetei la discurs și la „confesiune inclementă”, care, cum observă cineva, sună uneori a denunț de sine, dar și a clamare a nonculpabilității („suntbătrână. suntinocentă. sunt autistă,/ sunt mai bolnavă decât un îndrăgostit/ în preajma sinuciderii”) și tot boala, exprimarea dinlăuntrul ei
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
țin încorsetată identitatea. În acest sens, în interviul de care am amintit, Angela Marinescu poate emite, cu egală îndreptățire, două fraze, numai aparent antinomice, pe care trebuie, deopotrivă, să le privim cu atenție. „În fața hârtiei nu mă pot controla”, afirmă poeta, dar și, ceva mai departe: „Prin scris îmi controlez viața și libertatea”. Nod de contradicții, poemele din acest volum (și nu numai) ale Angelei Marcovici-Marinescu certifică valabilitatea ambelor afirmații. Nu întâmplător astfel, poeta scoate în evidență, cu precădere, „intensitatea masivă
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
În fața hârtiei nu mă pot controla”, afirmă poeta, dar și, ceva mai departe: „Prin scris îmi controlez viața și libertatea”. Nod de contradicții, poemele din acest volum (și nu numai) ale Angelei Marcovici-Marinescu certifică valabilitatea ambelor afirmații. Nu întâmplător astfel, poeta scoate în evidență, cu precădere, „intensitatea masivă și rece” pe a cărei „mână” a ales să mizeze, în scris și în viață, sau „mișcările reci și precise” pe care a ajuns să le efectueze. Acestea, cum spune, „nu mai au
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
propriei persoane („nu sunt bună de nimic,/ pe cine ar mai putea interesa / întunericul meu/ din care/ țâșnește/ urină” sau „sunt praf și pulbere/ sunt vid/ sunt nimic/ cu majusculă/ dacă vreți astfel/ și vă satisface/ mie îmi este indiferent”), poeta își etalează, de fapt, orgoliul teribil ori indiferența suverană față de privirea celorlalți. Ceea ce este, în fond, o mască a aceluiași orgoliu. Însăși vitalitatea locvace pe care autoarea o pune în serviciul propriei demascări, ca și plăcerea de a se arăta
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
parte. Din absența compasiunii pentru cei vulnerabili, din afișarea unui soi de „machism” dinaintea feminității, din apologia lipsei generalizate de sens, din viziunea unei lumi în care, cu toții, suntem „nenorociți”, din concesiile făcute gustului public pentru morbid, sexualitate și senzaționalism. Poeta se dorește foarte mult a fi un autor postmodern. Izbutește, cel puțin prin adoptarea unui program antiumanist.
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
și Ilie Rad, cu o prefață de Ana Blandiana. Cele trei secțiuni ale lucrării, așezate sub același generic, Amintiri din copilărie, reunesc o masă rotundă, pagini de jurnal, memorii,însemnări și, în fine, interviuri, toate pe aceeași temă, rezumată de poeta Ana Blandiana astfel: „La început a fost doar ideea de a urmări influența represiunii comuniste asupra urmașilor celor reprimați, de a încerca să descoperim cum a influențat tragedia părinților întemnițați, deportați, uciși destinul copiilor lăsați de izbeliște.” Avem astfel mărturii
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3453_a_4778]
-
texte îl prezintă pe Vlad Moldovan cel care, la începutul anului, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, a fost ales de un juriu scriitorul tânăr al anului 2012. Ne-au atras atenția paginile de corespondență care conțin câteva epistole emoționante primite de poeta Minerva Chira de la Constanța Buzea, în fapt adevărate compoziții lirice: „Crăciun luminat/ și-un text tremurat,/ păsărele și iepuri/ care ronțăie coajă/ și fructe și muguri/ An Nou 2011/ mai bun,/ Sănătate și pupici/ Mănuși și ciorapi/ de lână și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3664_a_4989]
-
Anca Murgoci A fost o zi foarte tristă pentru cei care au iubit-o și admirat-o pe Nina Cassian. Poeta s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Cu acest prilej, Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanțe, arătând că "în fața unor astfel de modele, care au continuat să își arate prețuirea față de România și după ce
Băsescu, cuvinte extrem de triste: Dumnezeu să o odihnească! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/36719_a_38044]
-
a transmis un mesaj de condoleanțe, arătând că "în fața unor astfel de modele, care au continuat să își arate prețuirea față de România și după ce s-au stabilit departe de țară, trebuie să fim profund recunoscători". „Trecerea la cele veșnice a poetei Nina Cassian, artistă de renume internațional, ne întristează profund. Nina Cassian ne-a dăruit, de-a lungul unei cariere îndelungate și extraordinar de rodnice, o creație valoroasă, autentică, apreciată de cititorii din România și de cei din Statele Unite ale Americii
Băsescu, cuvinte extrem de triste: Dumnezeu să o odihnească! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/36719_a_38044]
-
Nina Cassian, artistă de renume internațional, ne întristează profund. Nina Cassian ne-a dăruit, de-a lungul unei cariere îndelungate și extraordinar de rodnice, o creație valoroasă, autentică, apreciată de cititorii din România și de cei din Statele Unite ale Americii. Poetă, prozatoare și traducătoare, autoare de lieduri și muzică de cameră, Nina Cassian a aparținut unei generații care a dat nume sonore culturii române, creația domniei sale situându-se, încă de la debut, în constelația unor mari poeți români. Ne vom aminti, cu
Băsescu, cuvinte extrem de triste: Dumnezeu să o odihnească! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/36719_a_38044]
-
de a urmări literal aceste versuri și de a constata care e mecanica lor internă. De ce totuși Marta Petreu a ocolit poezia în demersul său? Poate pentru că, decodând-o astfel, i-ar fi anulat misterul în care, ea însăși, ca poetă, era nevoită să creadă. Poate pentru că i-ar fi fost prea la îndemână (genul fiind, prin natura lui, dependent de ambiguități de tot soiul). Poate și-a menajat, pur și simplu, colegii, și-așa expuși atacurilor în „Săptămâna” lui Eugen
Nimic despre poezie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3692_a_5017]
-
ele nu fac deloc casă bună. În ce reviste publicăm În același număr al revistei, Aura Christi își continuă campania de susținere a lui Mircea Arman, cel care a provocat valuri de indignare în toate mediile literare din țară. Astfel, poeta scrie despre șansa Tribunei sub conducerea lui M. Arman și nu ne surprinde: „În urma unui concurs, domnul Mircea Arman, membru al USR, este numit în funcția de manager și promite, în primele numere ale revistei ardelene, că își va pune
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3524_a_4849]
-
M’écrivit, en vantand l’argile originelle; « D’où vous vîntes comme Ronsard»”. Ideea dezrădăcinării, mereu prezentă, o apropie de Marcel Proust al carui tata era francez și mama, evreica. Într-o scrisoare din 1913 ,referindu-se la că- lătoria poetei la Constantinopol, după moartea tatălui, Marcel Proust îi scrie aceste rânduri deosebit de sensibile: „Am citit cu nesfârșita emoție și admirație în «la Revue de Paris», acele amintiri de copilărie dezrădăcinata”(ibid, p. 294). Sigur, obsesia dezrădăcinării a făcut și obiectul
De la obsesia dezrădăcinării la visul Europei Unite by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/3539_a_4864]
-
orice murdărie. Apoi se clătea îndelung. Din savoniera mea, o priveam pierdut”. Marea victorie avea să vină șase ani mai târziu, când, îndepărtând orice urmă de contingent, Alexandru Mușina publica, tot într-un format mignon (deși aproape dublu față de precedentele), Poeta, poetae. Ceea ce inițial părea să țină doar de emisia spontană devine, aici, stil. Poemele prelungesc atmosfera deja cunoscută, doar că ironiei simple i se adaugă irizări autoironice: „Octopus Maximus are aripi de liliac./ Își spune poet. Cu gușa acoperită de
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
1923, dar aparținând, din cauza debutului târziu, aceleiași generații, pe Ion Băieșu, Grigore Hagiu, Nora Iuga și Horia Zilieru, născuți în 1933, în fine, pe Mircea Iorgulescu, Florin Manolescu, Laurențiu Ulici, Dan Horia Mazilu și Gabriela Melinescu, patru critici și o poetă, născuți în 1943. Cum se poate remarca, puțini mai sunt în viață și doar doi au atins 80 de ani, iar alți trei, 70. Media de vârstă a generației noastre nu e strălucită, judecând, cel puțin, după aniversările din 2013
Aniversări 2013 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3729_a_5054]
-
Lui”(ibidem) sau: „stînga mea mereu mîna dreaptă a Zeului” (Cele-nțelepte cu degetele unei singure mîini se măsoară). Sau: „au plîns la greu precum doar ar fi rîs” (Sonia s-a ținut de cuvînt). Dîndu-și în vileag preferințele livrești, poeta pune un bemol confesiunii, îi indică un traseu ocolit: „dar pregătită cîtă vreme ai ales surorile/ ăstui tărîm pe Emily Sylvia Ileana Mariana Marin/ și frații după tată răspund pe nume strigați/ Dylan Rainer Maria Robert Daniel și Mihai// tuturor
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
dezlipit de pe buzele lor// fiica atîtor lacrimi nu poate pieri/ ea orfana Cuvîntului pe veșnicie pierdut” (Între lumi mai mult decît două). De asemenea, pe direcția obiectivității (extrovertirii) se află și exercițiile d-sale satirice, care altădată lipseau din repertoriul poetelor. E o dovadă a unei mentalități unisex, inclusiv prin tonalitatea lejeră, mustoasă: „ce mai e și cu poeții ăștia mai terminați-o cu ei/ o să sune teveristul cu bască travestit în sutană/ mai bine cerebel șopîrlă sau rîmă/ tibi neuronal
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
rîmă/ tibi neuronal mistrețul băieți de băieți/ vine și tanti lina din urmă las-o bă că merge-așa/ și chiar pumnii mei minte nu are/ aceste cuvinte ne doare” ( Vișinile nu mai coboară din cer). Întorcîndu- se la senzualități, poeta le acordă o orientare maternală, așadar un cadru mai larg ce le purifică. Ele nu erup anapoda, ci se organizează pe un cîmp moral, tinzînd spre angelizare: „precum sideful negrăit și vrednic/ licărul seminal/ smălțuie embrionul divin/ în uterul nopții
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
străbate stratul anatomo-fiziologic, uriașul freamăt trupesc spre a-și articula imaginea. Drumul terestru, constrîns pînă la un punct de visceralitate, capătă o perspectivă ascendentă. Deși „întîrzie”, duhul își semnalează prezența: „am găsit piatra pe care să-mi întemeiez rugăciunea”, declară poeta, spre a adăuga: „la zenit singur El// limba Lui izvorul de-acolo/ îndurării de-aici” (Implorat să inunde). Per aspera ad astra.
Un culoar propriu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3733_a_5058]
-
de așezare și sedimentare a unei poetici proprii, certifica un autor. Vor intra, așadar, în această categorie și Mariana Marin, și Elena Ștefoi, și Florin Iaru, și Mircea Cărtărescu, și Traian T. Coșovei, și Ion Stratan. Despre unii dintre ei, poeta convertită la critica de întâmpinare va scrie rânduri foarte calde, astăzi uitate, punând astfel sub semnul relativității marota conflictului intergeneraționist. Puțini cronicari de meserie s-au arătat în epocă atât de receptivi față de noua formulă. Se pot număra pe degete
Debutul și urmarea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3482_a_4807]
-
vorba de divanul făcut cadou lui Freud de una dintre primele sale paciente, Madame Benvenisti, în 1890, și care va auzi mai multe secrete decât un „preot catolic la apogeul popularității sale”, cum se va exprima în 1933, la Viena, poeta Hilda Doolittle, și ea pacientă a posesorului divanului. E divanul original, ține să sublinieze corespondentul la Londra al unei reviste franceze, spre deosebire de alte două aflate la Viena și la Berlin. Pentru centenarul lui Freud, muzeul londonez care îl adăpostește s-
Divanul lui Freud are nevoie de reparații capitale () [Corola-journal/Journalistic/3496_a_4821]