2,275 matches
-
tăiat în două" (1952), "Baronul din copaci" (1957), "Cavalerul inexistent" (1959), tradusă fără cusur de prof. Despina Mladoveanu. Premiile primite în Italia (Bagutta, 1959, Feltrinelli, 1973), cât și cele din Austria și Franța, confirmă un autor european definitiv cucerit de poetica fantasticului și alegoricului. O estetică recuperatoare și totodată anticipatoare, inedită mereu, se face simțită atât în volumele de proză scurtă, cât și în textele epice mai ample: "Cosmicomicării" (1965), "Iubiri dificile" (1970), Castelul destinelor încrucișate (1973), "Orașele invizibile" (1972), Dacă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ce-și varsă frustrările pe el, crescut în limbajul egoismului, urii, înghețului și excluderii, Harald va învăța la școala de artă din Goteborg că culoarea e formă și are întâietate în fața epicului, fiind ea noutatea din orice poveste. O ars poetica pe care o recunoaștem și în stilul lui Göran Tunström. Prezentul și trecutul lui Harald sunt marcate nu doar de figura maternă, ci și de apariția Isabellei, un fel de surogat matern care va avea grijă să ducă la bun
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
mereu la pîndă, o sensibilitate Încordată În toate părțile, un instrument de captură, un soare de raze ...” la fel și Hyperion stînd În centrul uriașei pînze de păianjen a universului așteaptă. El este un focar luminos, o entitate. Și În poetica claudeliană există un focar luminos: ochiul. “O lungă rază plecînd din centrul ochiului nostru ne proptește de obiectul privit”... “Ochiul este un soare portativ” Eminescu face parte din pleiada poeților expansivi: Goethe, Byron,, Hugo, Lamartine. Hyperion poate spune aidoma eroului
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
decât manieristă) îngreunează, în orice caz, vizibil destinul unui poet de excepție adulat, fără doar și poate, mai ales de către mulți dintre douămiiștii ce-l consideră un veritabil deschizător de drumuri, dar și indexat, deja, poate prematur. Cum apare, totuși, poetica și în ce rezidă poeticitatea de substanță a textelor atât de puțin lirice, în aparență, ale lui Constantin Acosmei? Cum se poate proba originalitatea unui poet așezat, fără drept de apel, în descendența lui Bacovia (Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian ș.a.
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dialog", " Timpul", "Convorbiri literare", "Luceafărul", "România literară" etc. Traduce Mihai Eminescu, Selected Works of Ion Creangă and Mihai Eminescu (1991) și Matilda Cugler Poni, An Anthology of Romanian Poets (1994). Postum i se publică și cartea de critică "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (Editura "Cronica", Iași, 2002). Deține câteva premii la concursuri și festivaluri de poezie: "V. Alecsandri" (1985), "Nicolae Labiș" (1987) ș.a. Frazele conclusive ale studiului "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (ediție îngrijită și prefață de Florin Faifer
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Postum i se publică și cartea de critică "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (Editura "Cronica", Iași, 2002). Deține câteva premii la concursuri și festivaluri de poezie: "V. Alecsandri" (1985), "Nicolae Labiș" (1987) ș.a. Frazele conclusive ale studiului "Farmec dureros". Poetica eminesciană a contrariilor (ediție îngrijită și prefață de Florin Faifer, postfață de Dumitru Irimia, Iași, 2002), la origine teza de doctorat a Irinei Andone, își pot dovedi utilitatea și în relevarea resorturilor de adâncime ale creației sale poetice. "Creatorul descris
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
contradicții reconciliate" (subl. mea, E.I.). Un "farmec dureros" are și opera lirică a Irinei Andone, în care se figurează aceleași neliniști, aceleași tensiuni ale inadecvării la un real desprins din matca esențialului. La fel ca în cazul marelui său model, poetica acestui suav-întunecat Mângâios (Iași, Editura Institutul European, 1996) este apoi datoare unei porniri (controlate) de conjugare a contrariilor. Textele din carte se refuză din acest motiv interpretării univoce, apelând adesea la formele discursive cele mai diverse ca melos și construcție
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
chiar amănuntului simplu, dar semnificativ în viața individuală; pe de altă parte, prin renunțarea la luxurianța verbală și imageria de factură suprarealistă, ce amenință, în unele poeme din Punțile Stalinskaya, cel puțin, să sufoce textul. Nevoia discursului de întoarcere la poetica lucrurilor simple este, de altfel, recunoscută într-o Poezie academică din Pădurea metalurgică: "Nu știu dacă e voce/ sau biografem, dacă discursul e pălmuit/ cu proză doar ca să fie întors cu furca/ spre lucrurile simple. E poezie". Simultan, sensul poemelor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
doua carte a lui Michael Astner, țara transformată-n vânt, Casa de Pariuri Literare, București, 2011 (în care se recuperează și majoritatea textelor din volumul de debut), nuanțează cei doi poli de interes ai poetului. Pe de o parte, minimalismul, poetica derizoriului, a insignifiantului care, prin cumul, amplifică angoasele: "aceste lucruri mărunte. aceste nimicuri și nimicnicii./ această gelatină.// cum să mergi/ în picioare.// să mergi/ pur și simplu/ mai departe/ mai departe/ să mergi.// oboseala aceasta/ ce obosește./ frica aceasta/ ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
unui baron", "dovlecii plini de mațe sau candizi/ Și-nlăcrimați în pături de omizi" etc. Din versurile selectate mai sus, este cât se poate de evident faptul că Brumaru scrie mai mult decât o simplă "lirică gentil liliputană" (Gh. Grigurcu). Poetica miniaturalului dacă se poate numi astfel traduce, într-o primă fază, o nevoie irepresibilă de revenire la elementar, la natural și nepervertit. Eul liric se lasă în voia reveriilor stimulate de cei mai neobișnuiți catalizatori ai simțurilor (pentru olfactiv: mărarul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
deschisă percepției distrofiei lumii recente. Culorile în care aceasta este zugrăvită sunt la rândul lor mult mai întunecate, profilurile existențiale reduse la câteva definitorii, iar gestica stereotipă; în ciuda referințelor "reale", autenticitatea este mimată și minată, lumea atrofiată, iar umanitatea anonimizată. Poetica e acum una a refuzului, a revoltei surde, a pumnilor strânși, deși nu răzbate, în afară, decât o doză suficientă de ironie groasă ori cinism. Opțiunea conștientă, lucidă, este pentru fuga de bâlciul deșertăciunilor (un text se numește chiar foto
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintre cele mai cunoscute grupări care au animat Iașul cultural, permis ori subversiv: "Grupul orfic", cunoscut și sub numele de "neoeminescienii de la Iași", înființat în 1964 de către poeții Mihai Ursachi, Dan Laurențiu și Cezar Ivănescu. Cum am arătat în prefață, poetica acestei mișcări literare vizează în primul rând întoarcerea la paradigma poetică eminesciană, acordată cu revederea și asimilarea liricii interbelice românești și a celei contemporane din principalele limbi moderne. În al doilea rând, ea presupune revenirea la originile autentice ale lirismului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Tematica lor e prea serioasă pentru a fi consumată în grabă și cu atât mai puțin într-o manieră grobiană: erosul și tentația absolutului (ciclul de rerum amore), abstracțiunea și tentația filosofării (ciclul numele lucrurilor), poezia și necesitatea ludicului (secțiunea poetica, ars ludica). În rama poetică, toate sunt tratate în culori pastelate, în acord total cu o sensibilitate ingenuă: "" Desfigurările " lirice ale Oanei Lazăr sunt proiecții ale imaginarului într-o lume inocentă, lipsită de păcate, unde poeta întrezărește vindecarea de sine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Emilian Marcu este cât se poate de tradițională, de "cuminte". Ritmate și rimate, textele sale compun strofe aproape 100% clasice poetul cultivă, de altfel, cu obstinație speciile canonice (elegiile, baladele, ba chiar, dintre cele cu formă fixă, sonetele). La poetica tradițională trimite apoi tehnica decupajului de imagini compunând mici tablouri predominant rurale ori pasteluri ale întomnării, ca și opțiunea pentru vocabule rare sau arhaice: "Zăpada-n cuib de vultur odrăslind/ Aura florii o cuprinde-n sine./ Răsară-n zori sub
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și entuziasmul numeroaselor cronici de care se bucurase volumul sunt justificate în mod evident de cele câteva trăsături tematico-stilistice ale Izobarelor. S-ar spune că, în ansamblu, cartea se raliază, prin motivație și atitudine lirică ori linii tematice preeminente, la poetica generației recunoscute în special prin contribuția unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru și Dimitrie Stelaru. A se vedea, bunăoară, refuzul convenției, tendința demitizantă și desolemnizantă, teribilismul juvenil, uneori estompat de un vag fior elegiac, reveria livrescă pliată pe un acut simț
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ca într-o rugăciune// în răcoarea dimineții/ stau/ cămașa flutură/ ca pânza corabiei/ ajunsă în port/ totdeauna singur/ am un cerc roșu/ desenat (acolo unde se află inima)". Deloc întâmplător, cel mai frecvent este intertextul eminescian, ceea ce denotă afilierea la poetica romantică și, implicit, un fel de amară nostalgie a solitudinii voluptuoase, în care eul liric rupt de lumea materiei minore și racordat, dimpotrivă, la cea a marilor formațiuni geologice se retrage doar pentru a contempla infinitul și a înțelege deșertăciunea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
-i ghicească formele.// Iar seara, citește un ziar uriaș/ cu pagini galbene/ și se gândește la trădarea cuvintelor". Să rețin, în fine, una dintre cele mai originale, temerare, dar și mai sensibile definiții ale poeziei, cea dintr-o surprinzătoare ars poetica inclusă în ciclul Douăsprezece despărțiri, în care amestecul de melancolie, (auto)ironie și ingeniozitate imagistică nu umbrește, ci, dimpotrivă, potențează o rară sensibilitate poetică: "Să prind clipa aceea în care o femeie se transformă într-o umbrelă. Asta urmăresc în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
miraculos sau măcar bine ordonat. Urmărind ofertele sale de lumi poetice, de la Mona-Monada (Editura Junimea, Iași, 1981) și până la ultimele Lucianograme (Editura Axa, Botoșani, 1999), se poate astfel decela un soi de centripetism structural. Aceasta, în ciuda faptului că, obedient față de poetica optzecismului teoretizant de început, textul său predilect din Mona-Monada aglomerează tot ceea ce apare, mai întâi pe orizontală, ochiului poetic, inițial similar unei fidele camere de luat vederi, transformate ulterior într-o "oglindă activă, care interpretează văzând și vede interpretând", cum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
literar. Reprezentarea mitică asigura trăsăturile "canonice" ale personajului, legate de ceea ce perpetuează un anume mit cultural. Reprezentarea teatrală decurge din imanenta personajului și dezvăluie identitatea să ascunsă. Investigația are ca punct de plecare delimitarea celor două moduri de reprezentare din Poetica lui Aristotel: directă (teatrală) și indirectă (narativa) și dezvolta demersul kantian, conform căruia reprezentarea nu este o cunoaștere a lucrurilor în sine, ci o construcție a lumii în conștiința noastă. Am dori să precizam că sintagma propusă în titlu Reprezentarea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
et de sec, qui empêchait de la définir par une formule" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.265]. Pariziana este produsul colectivității și mentalității franceze, dar și străine, pe care ideologia națională îl transformă în tip esențial. Imaginarul exploatează pe larg partea poetica legată de singularitatea Parizienei. Ideologia, la fel ca literatura, transformă realitatea lumii în imaginea lumii, în mit. Pariziana este un personaj mitic recuperat de istoria mentalităților. Dintre toate miturile capitalei, Pariziana este, presupune Louis Chevalier [1985, p.18], singurul care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mama a familiei, înger, amantă pasionala, curtezana devoratoare, prostituată [v.Hamon, Viboud, p.246]. Dacă în prima jumătate a secolului al XIX-lea locul femeii este mai mult pe piedestal, cea de-a doua jumătate produce o imagine mai puțin poetica. Pariziana din jumătatea a doua nu mai poate fi comparată cu acea femeie, necunoscută firava și tandra cu pălărie roz, moartă pe străzile Parisului, al cărei sânge revoluționarul Florent în Le Ventre de Paris de Zola îl va resimți tot
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
1998, p.106], fie că personajul feminin este eliminat din câmpul românesc, fie că este de-poetizat și figurează că antieroină (termen mai pertinent la feminin decât la masculin). Destinul altădată elevat și romantic regresează. Flaubert este cel care preia poetica bipolarității, care structura viziunea romantică, sensibil la frumusețe și la grotesc totodată. Iată de ce eroinele lui, care poartă amprenta căutării de ideal și infinit, sunt înghițite de banalitatea cotidianului. Această combinare de romantism și scientism duce la omniprezentă confuziei și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Balzac și înainte de Proust, una din imensele construcții literare în care fiecare element, fiecare personaj, la nivelul său, reflectă imaginea totalității. Un astfel de demers justifica importantă semnului, care, oricât de neînsemnat ar fi, permite să se completeze Întregul. În poetica realistă, elementele cooperează între ele și schimbarea unuia antrenează modificarea celorlalte elemente. Imobilul și mobilierul, fizionomia și fiziologia constituie semne care identifică personajul într-un mod riguros și precis, la fel că destinul în poetica antecedenta. Gérard Genette menționează [1969
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
să se completeze Întregul. În poetica realistă, elementele cooperează între ele și schimbarea unuia antrenează modificarea celorlalte elemente. Imobilul și mobilierul, fizionomia și fiziologia constituie semne care identifică personajul într-un mod riguros și precis, la fel că destinul în poetica antecedenta. Gérard Genette menționează [1969, p.59] că la Balzac și succesorii săi realiști, portretele fizice, descrierea îmbrăcămintei și mobilierului tind să dezvăluie și în același timp să justifice psihologia personajelor, față de care ele sunt în același timp semne, cauze
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a crea un consens euforic, ca în piesele lui Molière. Aparențele arată partea frumoasă a lucrurilor, recreând atmosferă hedonista din perioada cercetată. A părea înlocuiește categoriile clasice ale frumosului/uratului 161. Pentru Pariziana, forma e deasupra fondului. Pariziana instituie o poetica și o estetică nouă cea a aparentei. Conform acestui program, ea își construiește viața că opera de artă162. În ipostaza să creatoare, de artist, Pariziana privilegiază partea estetică a căutării propriei identități. Cât privește femeia, teatralitatea ei este inerentă, așa cum
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]