3,799 matches
-
Eram în clasa a VII-a la Liceul Industrial „Aurel Vlaicu” din Arad când m-a’ arestat... Din ora de curs de la liceu m-au luat. A venit de la director omul de servici c-un bilețel: cutare, cutare, cutare, să poftească la direcțiune, jos. Care au fost motivele arestării? Păi că am fost o organizație rasistă... anticomunistă. Am fost captați așa într-o mișcare de tineret, cu orientare naționalist-religioasă... Cine făcea parte din lot? Viorel Gheorghiță era șeful de lot... El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
pe șanț la stradă... și a fost întrebată de trei indivizi: Aicea stă domnul Mircioiu? E acasă? Da, doarme. Și încet au pătruns în casă și când m-am trezit erau deja în jurul patului. M-au sculat și m-au poftit să dau o declarație... Ei încă nici nu erau organizați ca Securitate, că atunci se organizau, în perioada aia... Și m-au dus în curtea unei farmacii... Era o căsuță, în care m-a’ ținut în arest... o zi, două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
era unul. Cine este de servici? Eu. Cine...? Eu! A venit și colegul meu și a spus că el este de servici, și s-a mai solidarizat cu noi încă un coleg, Șerban, fost plutonier major de marină, din Măcin. Poftiți afară! Ne-au scos afară, am trecut prin curte, ne-au băgat într-o altă curte, au venit meseriașii, deținuți de drept comun, cu ciocanele, cu lanțuri pentru picioare... și pentru prima dată am văzut atunci instrumentele de nituire: era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
legale în formă, dar subversive în conținut... Și cum s-a desfășurat arestarea? Dimineața în ziua de 28 iunie 1957, într-o vineri, m-au închis. M-a așteptat la gară cu o Pobedă un securist care mi-a spus: Poftiți în mașină. A urmat percheziția acasă... Cu trei săptămâni mai înainte îi arestaseră pe niște prieteni, trei avocați și-un procuror... Motivul a fost că eu mă ocupam de Tribunalul Militar foarte intens, și-apăram pe cei care erau împotriva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
fim scoși în față, să ne vadă lumea, noroc cu Denisa Mihăilă pictorița din Timișoara, care a spus la un moment dat că lumea nu ne cunoaște (deși ne știam toți între noi), așa că d-l director Alexandrescu ne-a poftit în față să fim văzuți. Am ieșit în față și am luat spus fiecare dintre noi câteva cuvinte. Cei trei coautori ai cărții „Aventuri în insula naivilor”, Costel Iftinchi, Gustav Hlinka și Mihai Dascălu, la lansarea care a avut loc
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
țăndări, apele se vor roși de sângele victimilor, codrii vor arde ca torțe aprinse și, cum scrie în Apocalips: „... oamenii se vor ascunde în peșteri și în stâncile munților și căuta-vor moartea și nu o vor afla, și vor pofti să moară, moartea însă va fugi de ei...”. După o clipă, cât să-și tragă sufletul, continuă. Duhul pustiirii va trece peste noroade, peste orașe și sate prefăcând în praf și cenușă tot ce a reușit să creeze eforturile milenare
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
vulpea. Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinț întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni. Sunt aici, zise glasul, sub măr... Cine ești tu? zise micul prinț. Ești tare frumoasă... Sunt o vulpe, zise vulpea. Vino să te joci cu mine, o pofti micul prinț. Sunt atât de trist... Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită. A! Iartă-mă, rosti micul prinț. Dar după un răstimp de gândire, adăugă: Ce înseamnă „a îmblânzi”? Nu ești de prin partea
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
aduce la Operă pe Mario del Monaco. Zice: "Dragă, ajung în fața ușii lui și nu îndrăznesc să intru. Era o gălăgie la el, un scandal monstru! Nu aveam timp, așa că bat la ușă. Del Monaco, tot numai un zâmbet, mă poftește înăuntru, mi-o arată pe soția lui și zice: «Iată ce înseamnă să vii cu nevasta la spectacol! Atât de tare m-a enervat, că îmi vine să o arunc la WC și să trag apa după ea!»" — și Franco
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
putea să mă atingă, pe mine, oaspetele de neînlocuit la masa faraonului, fără ca făptașul să nu sfârșească linșat. Iată cum am ajuns să pozez pentru frescele cretane, Încă acum vreo trei milenii și jumătate, făcându-le celebre. De nu credeți, poftiți la Agia Triada, sfânta treime pe limba voastră, deși mai corect ar trebui să fie sfânta pătrime, fiind și eu pe acolo: la pândă, Între tufișuri, așa cum Îmi place... Și, cum sunt și o ființă cât se poate de serioasă
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
a spus că e la masă. Am dat de domnișoara V. a patra oară, când tocmai venea de la masă. Mușcând dintr-un măr și făcându-și loc în scaun ca o cloșcă pe ouă, domnișoara V. m-a întrebat ce poftesc. Din cauza mărului, întrebarea era cam clefăită. Probabil că un „Luați loc, vă rog“ sau „Cu ce vă putem ajuta?“ ar fi răzbit mai ușor prin tocătura de măr. Ca să putem discuta de pe poziții egale, am scos din geantă o merdenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
exagerat a brânză de butoi sau poate pentru că așa era protocolul, ca fetele din birou să strige „Oh!“ la merdenele, „Au!“ la plăcinte cu stafide și „Vai!“ la cârnăciori oltenești. De uimire, domnișoara V. m-a întrebat din nou ce poftesc și s-a oprit brusc din mestecat. La merdenele, brânza e întinsă între mai multe straturi foarte subțiri de foitaj. Când se usucă, foitajul se desprinde de brânză, cam în felul în care se desprinde forma de fond în romanele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu eritrozină și se duce pe balcon să-și citească ziarul. Ce nu știu însă bunica, tati și mami e că micuții abia așteaptă să se ridice de la masă, ca să se repeadă la frigiderul din hol, unde găsesc tot ce poftesc: Ionel - băuturi carbogazoase cu tartrazină, Andreea - marțipan cu azorubină și fursecuri cu eritrozină, iar Angeluța - gumă de mestecat cu manitol și acesulfan-K. Spre seară însă, după ce se satură de joacă și-i ia foamea, Ionel, Andreea și Angeluța sunt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se dă drept un ministru al Sănătății din anii ’90 -, să știți că vă apreciez enorm. Sunteți singurul analist pe care-l urmăresc.“ Când e lăudat, analistul îi lasă pe invitați sau pe cei care-l sună să delireze cât poftesc. Tare-i mai plac elogiile și lingușelile. Bătrânul medic turuie vreo trei minute, după care observă că analistul nu arată prea bine. „Sunați-l din partea mea pe profesorul X.“, spune falsul ministru. „Mi-a fost student. Să vă vadă, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
îi tremura, iar una din lentilele ochelarilor legați cu sfoară peste urechi era spartă. Dacă te lăsai înduioșat de aerul său decrepit, nu-ți mai venea să-l lustrezi. Știți însă cum e: lustrezi ce se nimerește, nu ce-ai pofti. Ce, parcă eu n-aș avea chef să lustrez un nomeclaturist în putere? Dar cum ajungi la el? Doar n-o să-l aștept să plece la firmă, iar când dă să urce în Mercedes să-l lustrez și s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de neuitat. Iată, bunăoară, bonul cu trei ciorbe de burtă la bodega Dudești. „Asta trebuie să fi fost nebuna de Maricica - și-a zis bătrânul domn Arvinte, privind cu duioșie hârtia ștampilată pe față și pe dos -, că numai ea poftea încă o ciorbă la supliment.“ În tinerețe, domnul Arvinte le cerea chelnerilor să-i ștampileze notele de plată de două ori, cam din aceleași motive pentru care oamenii avuți adunau la Veneția șervețele semnate de prietenii ocazionali din marile restaurante
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
capacitate de absorbție a substituenților de carne ce i-ar fi lăsat cu gura căscată pe nutriționiști. Mai ales că, printre lacrimi, cu o jale acumulată de-a lungul întregii sale copilării, Gigel spunea: „Vreau parizer, ah, ce-aș mai pofti la vreo zece kile de parizer“. Berăria cu tineri După arșița de după-amiază, Calea Victoriei era pustie, doar din culoarul dintre două case boierești răzbătea o rumoare. Un ecou de la o nuntă sau un parastas, de la o ceartă sau de la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
urmă un răufăcător de la etajul șapte i-a spart capul unui coleg cu o sticlă de bere. Persoana care a aruncat cu sticla după sticlete e chiar soția administratorului, pe care, logic, doamna Potcoavă o ascunde în șifonier și-i poftește pe sergenți să servească o căpșună. Unul dintre sergenți are însă o premoniție și se uită pe fereastră. De aici îl vede pe șeful secției dând agitat ordine peste ordine adjunctului din Dacia personală. E clar că au fost urmăriți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
am voie să stau?“, a întrebat Brăduț. Învățătoarea, care și ea avea un nume nu tocmai muncitoresc, deoarece, deși se chema Marin, se mai chema și Ortanza, i-a răspuns că în clasa ei poate să se așeze fiecare unde poftește. În glasul învățătoarei, despre care se zvonea c-ar fi fost cândva profesor universitar, era toată bunăvoința intelectualei atinse de o maladie incurabilă și exilată să-și trăiască ultimele zile într-un lazaret pentru odrasle de exploatatori cu șanse minime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dar tot murdari veneau la serviciu. Haideți să fim odată sinceri și să recunoaștem că toate căzile astea colorate, pe care ni le-au adus turcii și italienii după 1990, mai mult au zăpăcit oamenii. Iar divorțurile din cauza nevestelor care poftesc la căzi și la bideuri roz se țin lanț. Era el un dobitoc Ceaușescu, dar măcar la căzi se pricepea. Și, bineînțeles, la private. Când ai cadă albă, e bună și privata din fundul ogrăzii, dar când începi să vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
perechi în bronz avea dreptul de a turna și suveniruri în plastic. Cu miile. Cât timp a stat casierul la băi și apoi la specializare în Germania, li s-au arătat grupurilor de turiști japonezi câți Romuluși și Remuși au poftit. Îi admirau, așa cum fac asiaticii: „Oho, Unu, A-a-a, e-e-e, i-i-i, o-o-o, u-u-u!“, și se repezeau la ambulanți să cumpere sugari turnați în forme de silicon. La un moment dat, arabul s-a supărat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
după 45 de ani. Intru în faimoasa Sorbonă, unde este acum rector o colegă de specialitate, dna Ahrweiler , născută și crescută la Atena, cu numele ei de acasă Glykatzis. Sau citesc ore întregi în marea librărie Joseph Gibert tot ce poftesc, fără să dau un ban, dacă nu cumpăr o carte. Presă liberă de toate nuanțele și atitudinile, un belșug nemaivăzut de alimente și mărfuri. Plăcerea mea: să îmblu pe jos mereu, „căscînd gura” în dreapta și stînga. Muzeele nu mă tentează
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ne-aduce bunătăți. A cam obosit moșneagul, Căci de-atîtea mii de ani Poart-o traistă grea în spate Cu daruri pentru sărmani. A bătut și-n ușa noastră Imediat ce a sosit. I-am deschis cu bucurie și în casă l-am poftit. Moș Crăciun, Moș Crăciun, Să mai vii și-n alte dăți, Să ne-aduci, ca în toți anii, Multe, multe bunătăți... p. conf. Trecător </citation> (39) <citation author=”N. Gr. Stețcu” loc="Roman" data =”19 mai 1990”> Mult stimate Domnule
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
întrebările și răspunsurile. Într-o zi, două surori se strecoară în cabană și se ascund ; ele îl văd pe bărbat cum sărută și îmbrățișează statuia din lemn. Asta le face să pufnească în rîs, iar bărbatul le descoperă și le poftește la cină. Sora cea mică mănîncă cu măsură, cea mare se îndoapă ; mai tîrziu, în timpul somnului, o apucă durerea de burtă și face pe ea. Sora cea mică și văduvul iau hotărîrea să se căsătorească, făcînd în schimb niște angajamente
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
pe ușă. După Bejan, muzica a predat-o colonelul Popescu care, în materie de severitate, era opusul predecesorului său. Nimeni nu îndrăznea să crâcnească la ora sa. Era de ajuns un semn din ochi sau din sprânceană ca să fii imediat poftit la tablă. O singură întrebare și urma un trei în catalog. Colonelul i-a învățat pe copii un cântec bulgăresc: Șumi Marița. O, cărvavena, Place vdovița Liutoranena, Marș, marș, Zghenerala naș... Orele de desen le ținea Gheorghe Șaru, un pictor
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
saluta cu un gest larg cu jobenul, sclipind din pince-nez. Anunța: „O noapte furtunoasă, de I.L. Caragiale. Ce de peripețiuni !...” Cu pași de cocostârc, dispărea apoi, plin de demnitate. Mugind, trecea furtunos prin fața cortinei, din colțul din dreapta, jupân Dumitrache: „Ce poftești, mă musiu ?!...” Solemn, din stânga apărea Nae Ipingescu: „Rezon !...” Țesându-se astfel, pe rând apăreau Chiriac cu „Las’ pe mine, jupâne !...”, Veta strigând disperată „Chiriac ! Chiriac !”, Zița „Monșerul meu !” și, în final, Spiridon, care scotea capul prin deschizătura cortinei ca să rotească
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]