10,542 matches
-
să dai ochii cu el. Ia, frățioare, e cea mai bună cafea care se poate bea în tîrgul Bucureștiului", și ca să-i dea curaj turnă singur în cești, împingând farfurioara către marginea biroului. Leonard Bîlbîie amuțise. Despre așa ceva nu se pomenise niciodată nici în istoria, nici în legendele Serviciului. Mintea îi lucra cu viteză, analiza toate posibilitățile, toate variantele, întrebarea fiind una singură de ce l-a chemat Mihail, ce vrea? A luat ceșcuța de pe farfurioară, știa că nu este o dovadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un îngeraș la ureche că este vorba de ceva politică la mijloc, fapt de deosebită gravitate pentru doi oameni care au purtat uniformă militară. Uite-așa, li s-a năzărit babalîcilor să mute gardul cazărmii peste drum și acuma te pomenești că sapă la stîlpul porții! Spre seară ieșiseră, ținîndu-se pe după umeri, maiorul Stavri îl pupa țocăind pe obrazul său pistruiat, noroc de favorite, că altfel l-ar fi îmbălat cu totul, iar colonelul Stoicescu îl lămurea că "așa nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că totul se va duce dracului, prea ușor l-a găsit pe Bîlbîie. L-a privit atent, ceafa proaspăt rasă, urechile mari se înroșiseră puțintel de plăcere, haina de pe el era destul de bine lucrată și dintr-un material serios. Te pomenești că Leonard s-a ajuns! Era un gînd care îi dădu furnicături în degetele cam amorțite ale mîinilor, reumatismul o să-l bage în pămînt! Locul nu se prea potrivea cu această imagine. Era totuși o lăptărie ca oricare alta, șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
provincia, îndeosebi cu un anume maior Stavri, aflat la țară în plasa Comana, ăsta nici nu putea fi un motiv de suspiciune, ce să facă un maior, în retragere probabil, ajuns în capătul lumii ca să dea de gîndit Serviciului?, mai pomenea Leonard Bîlbîie de niște întîlniri la Șosea, în fața Bufetului ori în Cișmigiu, veneau cam tot aceiași, de fiecare dată îmbrăcați în cămașă neagră și pantaloni pană, aducea a carnaval, a mascaradă, nimeni nu putea interzice cuiva să bea bere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi fost îndeajuns. "Ca un trăsnet Mihai Mihail intervine în inima complotului și dejoacă planurile conspiratorilor!" Cam așa ar trebui să arate pagina întîi din Universul. Știa prea bine că niciodată nu va arăta așa, că nicăieri nu va fi pomenit numele său și nici măcar al lui Leonard Bîlbîie. Serviciul va sta mai departe ascuns în tihna străduței cu castani, nimeni nu va bănui că Mihai Mihail și oamenii săi poartă în vîrful degetelor soarta Țării. Așa trebuia să fie, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
creadă că puterea în stat va intra pe mîna unui Vasiliescu ori Corvino, ori Stoicescu! Era foarte probabil ca acțiunea militară care se punea la cale să se termine prin instalarea la putere a unora care se găseau acum abia pomeniți printre rîndurile lui Bîlbîie. Un general onorabil, un prinț indiferent la luptele politice, dar obsedat de măreția neamului, de ordine și disciplină, un politician marginalizat în disputele parlamentare, dar oricînd dispus să fie o "mînă de fier" ...Iar de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie. Basarab Cantacuzino era altfel și el știa de ce este altfel decît toți oamenii importanți pe care i-a găsit în dosarul "Vulturul Alb". În primul rînd, pentru că nicăieri, în nici un raport de al inspectorului Bîlbîie numele prințului nu era pomenit. Asta însemna că în hîrtiile lor Bîlbîie ajunsese destul de departe fie datorită talentului său, fie din cauza neglijenței acestor amatori, în actele pe care le întocmeau cu aplicație de furieri nu era pomenit. Nu le fusese peste mînă să scrie numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de al inspectorului Bîlbîie numele prințului nu era pomenit. Asta însemna că în hîrtiile lor Bîlbîie ajunsese destul de departe fie datorită talentului său, fie din cauza neglijenței acestor amatori, în actele pe care le întocmeau cu aplicație de furieri nu era pomenit. Nu le fusese peste mînă să scrie numele generalului Broșteanu ori chiar al șefului Marelui Stat Major al oștirii H. Cihoski, deci nimic nu i-ar fi oprit să-l treacă și pe prințul Basarab Cantacuzino. Nu putea fi vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să-și dreagă vocea, era o recuzită ieftină, dar în general eficace, și începu cu un ton foarte jos și foarte scăzut, așa încît să-l oblige pe colocutor să fie preocupat de ceea ce spune: "Excelență, evenimentele de care ați pomenit îmi sînt parțial cunoscute. Așa cum ne este în general cunoscută viața altor oameni, nu propria noastră existență. Înclin să cred că aveți dreptate în a susține că viitorul este inevitabil. În schimb mă îndoiesc profund că putem ști cu certitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Vladiei, că am respectat cum s-ar zice regula jocului și după aceea ne-am întâlnit, după ani de zile, fără să ne urîm ori să ne disprețuim, fără măcar să ne fim indiferenți, toate astea constituie circumstanțele pe care le pomeneam. Destinele noastre au fost o vreme într-o bună vecinătate... E un lucra pe care nu-l poți trece cu vederea, nu? Ei bine, aceste circumstanțe l-au făcut pe Bîlbîie să-mi ceară ajutorul, cererea sa implicînd desigur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
deși după toate aparențele e mai mult un fel de carnaval, băieții se joacă de-a societatea secretă, cu jurăminte și pumnale, ce mai, ca în vremea lui Mitiță Filipescu, cînd cu cărvunarii. Dacă îmi aduc bine aminte, Bîlbîie a pomenit ceva și despre Balbo, dar eu cu toată convingerea cred că este vorba de o coincidență adevărată. Știți, domnule Mihail, un aviator nu se poate băga în prostii din astea, conspirații, lovituri militare, el are altfel de adversari, nu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
bîlciuri, la tragerea la țintă, întărește ochi și mînă pentru patria română, cam așa arăta locotenentul Georgescu. Un automat cu o minte diabolică, vă dați seama, bietul Bîlbîie a pus o întrebare care putea fi normală, toate punctele principale erau pomenite în afară de Consiliul de Miniștri. S-a uitat Georgescu la cei doi, Stoicescu și Corvino făcură fețe-fețe, mi-am dat seama că e groasă rău și drept să vă spun am simțit că mi se face frică." Mihail se arătă mirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nestingherite pe Întinse pășuni, cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cântând neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - când se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe durere și moarte? - va fi Înfățișată cu atâta Însuflețire și har de tinerii cu ochi albaștri și blajini, Încât lumea ajunsese să‑i creadă. Când un neadevăr este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
zeii“, avea să consemneze un păgân, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să‑i amăgească pe neîncrezători cu vorbe mieroase, cu făgăduieli ori Înfricoșări; de cum și‑au răsfirat puterea atrăgând mulțimea credincioșilor, s‑au pomenit tare semeți. Urgiseau familii, vârându‑le dihonia În suflet, urzind clevetiri, și asta numai ca să provoace Îndoială În Învățătura altora. Aveau provocatorii lor și sfaturile lor tainice unde‑i afuriseau pe necredincioși, unde dădeau foc scrierilor potrivnicilor și aruncau blesteme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și câte altele“, Îl Întrerupse Simon. „Așa e“, Încuviință Petru. „Menirea Lui este să facă minuni și...“ „Și eu care credeam că e tâmplăria“, zise Simon. „Și milostenia“, adăugă Petru. Până la urmă, zădărât de căpoșenia lui Petru, care‑i tot pomenea de minunile Lui, Simon zise: „Și eu pot să fac o minune ca Nazarineanul vostru!“ „Ușor de zis“, i‑o tăie Petru, cu glas tremurând. „O fi deprins niscaiva șiretlicuri de prin bazarurile egiptene“, zise un ucenic din suita lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că e a unui negustor din Bania ori a nevestei lui, fie că e a unui preot de țară (ca străbunicul meu) ori a clopotarului satului, unul, Cuca, al cărui nume era, de asemenea, trecut În cartea de care am pomenit. Exista o condiție, și de asta mi‑am dat seama imediat, chiar Îmi trecuse prin cap, nu eram Însă sigură - ca să poți intra În Enciclopedia morților, deci ca să‑ți găsești numele trecut acolo, nu aveai voie să figurezi În nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
1935, pentru prima oară În cei douăzeci și cinci de ani ai săi, va rămâne pentru el o revelație, un vis pe care‑l va purta cu sine patruzeci de ani, cu aceeași intensitate, o taină, o nălucă despre care nu mai pomenești nicicând. Atâția ani, Încât nici el nu mai era sigur dacă Într‑adevăr văzuse atunci largul mării sau fusese doar orizontul cerului, Încât singura mare adevărată rămăsese pentru el acvamarinul din hărți, abisul se colorează cu o albăstreală intensă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o bună zi s‑a aflat că același Petar Janković, o rubedenie de‑a lui, totodată și coleg de serviciu, intra În fiecare dimineață, la ora șase, În clădirea UDB‑ei pentru discuții ( În baza denunțului lui Dragović mai sus pomenit) și ajungea la serviciu cu Întârziere, cu chipul vinețiu și tumefiat de pălmuială și nesomn, și asta În fiecare zi de la Dumnezeu, cu noaptea‑n cap, timp de șase luni, până nu și‑a amintit și de alții care Împărtășeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fi Aga‑Sofia. Pe ștampilă este imprimat anul douăzeci și unu. În hotel locuiește emigrantul rus Arcadie Ipolitovici Belogorcev, căpitan de cavalerie, În viața civilă inginer forestier. Trecutul său ne este insuficient cunoscut, căci el Însuși Îl evoca arareori. În corespondența sa pomenea despre climă, despre Dumnezeu, despre obiceiurile din Orient.) De când trăia În exil, serviciile făcute pe vremuri Ohranei Îi apăreau mai puțin glorioase. Părăsise Rusia, susținea el, În primul rând din pricina jurământului față de țar: jurământul militar nu putea fi Încălcat. Imperativul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
creația lui Konstantin Rotov. L‑am decupat și mi l‑am lipit În jurnal; mă gândeam: Doamne, cred că așa ar trebui să arate bărbatul vieții mele! (Patetismele tinereții) Și Într‑o zi aflându‑mă În redacția Însemnărilor rusești mă pomenesc În fața lui Mendel Osipovici care mă fixa insistent. Mi‑am lăsat mâinile sub masă pentru a nu se vedea cum tremură. A doua zi m‑a invitat la cină Într‑un restaurant rusesc din Montparnasse. Cum despre el circula legenda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
domnule, că În acea perioadă M.O. era deja căsătorit și că avea o fiică (sau, cum spune Nina Roth‑Swanson, “Își Încoronase fantasmele juvenile În personajul femeii‑mamă!“). Dar, oricât de greu mi‑ar veni, va trebui totuși să pomenesc de destinul acelei progenituri asupra căreia doamna Nina Roth‑Swanson păstrează tăcerea, de parcă faptul că suferea de o boală congenitală ar fi putut arunca o umbră asupra lui Mendel Osipovici. N‑am deloc intenția de a dezavua estimările arbitrare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În aceeași odaie În care dormise atunci omul dreptății; victima va fi un oarecare domn Victor Armand, avocat. Ca apoi, grație visului pe care domnul Berrard și‑l va Întipări În memorie, criminalul să fie descoperit. Această Întâmplare va fi pomenită În volumul al doilea al memoriilor sale și de domnul Garron, inspector de poliție pensionar, de a cărui obiectivitate și lipsă de imaginație nu ne Încumetăm să ne Îndoim. (I. Castelan, Spiritismul, p. 154.) „Povestea cu maestrul și discipolul“ va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
definit în cadrul societății și fiecare trebuind, din acest motiv, să-l îndeplinească fără cusur. Iar acum, ca preaînțeleptul Hiro Tavaeárii ordonase că toți locuitorii din Bora Bora, până la ultimul, să se pună la dispoziția Marelui Maestru Constructor, Tevé Salmón se pomeni, peste noapte, că are sub comanda lui un intreg popor dornic să se facă util. Pentru cele două carene alese opt trunchiuri de tamanú, pe care le avea de pesteun an în uscătorie, la umbră, pentru că soarele tropical să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că aveau să le servească pentru a găsi drumul de întoarcere, atunci cand va veni momentul să îndrepte prova spre Bora Bora. În acele zile, cel mai sumbru pesimism pusese stăpânire pe Peștele Zburător și chiar dacă nimeni nu se-ncumeta să pomenească de posibilitatea de a se-ntoarce, în sufletul unora se năștea convingerea că sarcina pe care și-o propuseseră le depășea cu mult posibilitățile de victorie. Femeile își dădeau toată silința să le facă viața bărbaților cât mai plăcută, cântând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
scufundatorul dus pe gânduri. Și e posibil să ai dreptate. Sigur că am, insistă Tapú Tetuanúi. Hiro Tavaeárii m-a-nvățat că cel mai mare dușman este de obicei cel de-același sânge cu tine, iar Bora Bora s-ar pomeni, dintr-odată, ca cel mai mare dușman este propria-i regina. Clatină încă o dată din cap. Ar fi nu numai periculos, ci mai ales deprimant. Și ce s-a gandit Miti Matái să facă cu ea? Nu știu, recunoscu sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]