1,503 matches
-
-o vor devora. Ce era de făcut? În timp ce doamna Dan își luă la revedere urându-le : "Casă de piatră!" și dispăru, în același mod misterios după colțul străzii, căpitanul observă cum pe domnișoara Leba o lasă puterile, gata-gata să se prăvălească în gol. Nu mai știa cum să procedeze. Ca să nu cadă, o luase pe sus în brațe. După un timp oarecare, când tocmai voia să o culce pe iarbă și să intre în casa unui om mai înstărit, care avea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de vitrina cu distincții din capătul șirului de rafturi, pe care o doborî numaidecât, făcând-o toată țăndări, 74 Rareș Tiron ajunse apoi în fața ferestrei și, călcând greșit și alunecând pe pardoseala lucioasă și proaspăt lustruită, străpunse sticla și se prăvăli, peste pervaz, în gol... Pentru o clipă, am rămas încremenit. Deloc nu-mi puteam crede ochilor. Am simțit atunci, pe loc, cum un curent electric mă străbate cu iuțeală, iar timpul înțepenește parcă locului. Îmi bătea inima precum nu mai
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Oare forța exterioară a acestor împrejurări n-o împingea deloc să-și părăsească ghișeul ei, să meargă drept la acei scandalagii netrebnici, să-i ia de guler cu forțe herculeane și să-i târâie pe ușă afară, unde să-i prăvale cu putere pe scări în jos, scuipând după ei în scârbă și afurisindu-i? Ba sigur că da, căci astfel de porniri sunt umane și vin, îndeobște, natural. Însă, oare, prin ce s-ar mai fi deosebit dânsa, atunci, de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
izbise cu nasul de ușa masivă. Cu o barbă de zece zile, murdar, slăbit și încercănat, guvernatorul Hassan-ben-Koufra era o umbră a bărbatului orgolios, semeț și sigur pe el ce părăsise într-o seară același birou, îndreptându-se spre moschee. Prăvălit într-unul din fotoliile greoaie, privea fără să vadă pădurea de palmieri prin perdelele groase și s-ar fi zis că mintea lui era foarte departe, probabil în peștera unde suferise cea mai traumatizantă experiență din viața sa. Nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ce, ceva ce abia se profila pe câmpia netedă ca în palmă. Soarele începu să ardă și înțelese că era timpul să se oprească și să-și ridice cortul înainte ca dromaderul, care șchiopăta încă de la miezul nopții, să se prăvălească, dar curiozitatea fu mai tare decât el, așa că obligă animalele să mai facă un efort și până la urmă se opri la un kilometru distanță. întinse pânza de cort peste animale și peste omul care nu mai era decât o povară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Săgețile Lui mă înconjură de toate părțile, îmi străpung rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pămînt; 14. mă frîng bucăți, bucăți; se aruncă asupra mea ca un războinic. 15. Mi-am cusut un sac pe piele și mi-am prăvălit capul în țărînă. 16. Plînsul mi-a înroșit fața și umbra morții este pe pleoapele mele. 17. Totuși, n-am făcut nici o nelegiuire și rugăciunea mea totdeauna a fost curată. 18. Pămîntule, nu-mi acoperi sîngele, și vaietele mele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
spre mal, care mai mult se ghicea decât se vedea la distanță. Trase caiacul pe uscat între doi arbuști din luminiș, își apucă prada și, cu o ultimă sforțare, reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu prima rază de lumină ce începu să coloreze cerul în cenușiu, patru caimani, cel mai mare de aproape trei metri, se odihneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
odihneau pentru totdeauna pe pământ. Începu atunci obositoarea sarcină de a jupui animalele și petrecu așa toată dimineața. Când se întoarse la colibă, soarele era foarte sus și îl dureau toate oasele. Aruncă pieile într-un colț, mâncă ceva, se prăvăli în pat și dormi tot restul zilei și noaptea următoare. Când se trezi, adulmecă aerul. Un miros acru plutea peste tot; miros de grăsime de animal, sudoare de om și sămânță de bija; miros de yubani care nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
frumos... — Râul ăsta nu mai există, domnule, îi răspunse indigenul. Râul Pensativo, e un râu mort. Curgea într-adevăr printr-un peisaj frumos cu păduri umbroase, dar pădurile au fost tăiate și apa de pe munții învecinați a început să se prăvălească asupra râului, transformându-l în torent. Apoi, fără copaci, izvoarele au secat și azi nu mai există râul Pensativo. Nu mai există nimic. Timp de generații, indienii maya au conviețuit în pace cu râul lor liniștit, care le-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fără alt ajutor decât maceta, depuse cadavrul indiencei și îl acoperi cu pământ și lemne groase, pe care le aduse de pe mal, ca să împiedice caimanii sau jaguarii să devoreze rămășițele Piei. Navigă apoi încet spre casă și, când sosi, se prăvăli în hamac și bău pe nerăsuflate singura sticlă de whisky pe care o adusese de la Santa Cruz. Se îmbătă până simți că moare și cântă, plânse și înjură lumea și pe locuitorii ei, ca să se arunce apoi cu capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pune capăt la toate astea dacă vă veți lăsa ucis în selve. Nu, bineînțeles. Dar cunoașteți un mod mai bun de a protesta? Se ridică din nou în picioare: Mă duc să dorm... Se îndepărtă spre capătul satului și se prăvăli în iarbă, cu fața spre cer. Închise ochii și adormi pe dată. Sierralta și părintele Carlos porniră pe drumul de întoarcere la Misiune; morții fură îngropați când soarele era sus pe cer; curara începu să se întărească pe la mijlocul după-amiezii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
scăpa de panica ce-mi ținea picioarele legate. Bum - încă o lovitură, chiar sub mine, în spate, mult mai puternică, semănând cu un accident de mașină filmat cu încetinitorul, și celălalt capăt al sofalei se ridică în aer și se prăvăli în față, aruncându-mă în gol și apoi covorul și podeaua se năpustiră spre mine și totul... se frânse. Ideea de podea, covor, conceptul, senzația, forma cuvintelor în mintea mea se frânseră toate în momentul impactului, și o ploaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
asta, această întâmplare în mijlocul căreia nimerisem era prezentă și reală, voiam ca totul să se petreacă într-adevăr. Voiam să-mi las genunchii să se moaie. Să-mi las umerii să cadă, să mă abandonez pur și simplu - să mă prăvălesc la pământ și, într-un sfârșit, să dispar fericit. Râul acela monstruos putea să mă ia pe apele sale, să mă deznoade și să mă întindă cum voia și cum îi plăcea, pentru că, sincer, la urma urmei, mă simțeam prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ușor pe vine și-am cules laptopul de pe pardoseala alb cu negru. Acumulând viteză, l-am ridicat cu o mișcare puternică din antebraț și l-am strâns la piept, după care... piciorul îmi alunecă pe ceva de pe podea. M-am prăvălit înainte fără control, cu mâinile întinse în față iar laptopul a alunecat pe dalele de gresie ca o piatră bine șlefuită. Cu mâinile și picioarele așchiate și aproape sufocat, m-am întors să văd peste ce căzusem. Unul dintre dictafoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o fată de vreo cincisprezece ani, complet goală, stătea turcește pe covorul din salon. „Gone to the beach...”, făcu ea drept răspuns la Întrebările lui, după care căzu iar În apatie. În camera Janinei, un zdrahon bărbos, vizibil beat, sforăia prăvălit de-a curmezișul patului. Marc ciuli urechea; auzea gemete sau horcăieli. În camera de la etaj domnea o duhoare cumplită; soarele, pătrunzând pe fereastra largă, lumina violent dalele albe și negre. Pe dale, fiul său se târa cu stângăcie, alunecând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
o fată de șaisprezece ani, drăguță și de o bunătate extremă, care câțiva ani mai târziu avea să se mărite cu un dobitoc sinistru. Era vara lui 1967. Ea Îl ținea de mâini și Îl rotea În jurul ei, apoi se prăvăleau amândoi În iarba proaspăt cosită. Michel se ghemuia la pieptul ei cald; Brigitte purta o fustiță scurtă. A doua zi, erau acoperiți cu bășicuțe roșii, cu pielea urzicată de mâncărimi cumplite. Trombidium holosericum, numit și rujet, e foarte răspândit, vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
bătaia vântului, până când vânzătorul de electronice, cu o mișcare de expert În jiu-jitsu, a frânt membrul de plastic și l-a aruncat cât colo. Apoi, cu puterea disperării, Guido a săltat În brațe voluminosul sclav al curățeniei și l-a prăvălit la podea. — Veniți! Repede! a gâfâit omulețul, Încovoiat de efortul depus, deschizându-ne ușa care dădea spre casa scărilor. Am sucit gâtul mopului electric, iar cu coada lui am pocnit robotul, astfel Încât drujba a sărit cât colo, dându-ne timp
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de geamuri fluturau inutile, asemenea ochelarilor legați cu șnur la gât, pe care Îi cauți peste tot, numai acolo nu. Vânturile și zăpezile s-au tot vânzolit peste acoperișuri, ronțăind nituri din plictiseală, astfel Încât antenele lungi de pe culmi s-au prăvălit Într-o rână, iar reclamele luminoase, de mult stinse, și-au pierdut din litere, alcătuind cuvinte din ce În ce mai știrbe și mai lipsite de sens. Nu știu dacă am fost ultimul om care a trăit pe Pământ și nici măcar, scuzată-mi fie
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
picioare, se căpăta un pahar cu vin roș. Vesel, cineva ne îndemnă să bem. Am luat dintr-o strachină un ou fiert, apoi am ieșit în șosea. Ori de cîte ori, pe deal, se deschidea ușa bodegii, în jos se prăvăleau niște zbierete care îți înghețau inima. Părea că cineva a înjunghiat doi porci dintr-o dată. Un om ne-a dumerit că acolo se întrunise dăscălimea. Deodată, izbucni afară o namilă cu fața roșie și cozi înnodate pe creștet. În taior
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
că cineva a înjunghiat doi porci dintr-o dată. Un om ne-a dumerit că acolo se întrunise dăscălimea. Deodată, izbucni afară o namilă cu fața roșie și cozi înnodate pe creștet. În taior verde, părea, la fiecare pas, că se prăvale dintr-un pod. Șovăind către mocirla din șanț, femeia se prăbuși brusc. S-au repezit s-o ridice cîțiva țărani. Au proptit-o în picioare apoi, scîrbiți, au lepădat-o pe-o șiră de paie. Pe obrazul ei negru cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
am dat seama de năuceala mea. Punîndu-mi „batista” după gît, femeia mă tîra către paravan. - Să nu faci nasoale, îmi hotărî ea la ureche Sau oi fi din ăia care fac dragoste cu palma?!... Tremuram. Simțeam cum ard și mă prăvălesc în haos. Cînd totul se ilumină, descoperii o Madlen veselă. Ridica paharul. Zgomotoși, băieții ne-au urat să ne fie de bine. Cînd femeia se pregăti să plece, toți voiau s-o conducă. Am rămas eu cu Ovidiu. Simțeam în
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
plece. Pe loc rămaseră doar instructorul utece, Tomulescu junior și nelipsitul Grigore Costan, edec politic de pe vremuri. După numai două păhărele, Grigore începea să răcnească: „A timpuri a muris, cum zicea conu Neculai. Trăiască!” și își căsca ochii în cap, prăvălindu-se peste tejghea. Cum pe Fărocoastă bătrînul pezevenghi îl distra, acesta ne îndemnă să-l cinstim. Instalat la Mitică acasă, bufetul avea pereții plini de rafturi cu sticle colorate. Un galantar cu pește sărat, pîinea cu gust de șoarec și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
acei oameni care mi‑ar putea face necazuri sau de care aș putea profita, deși ei se opun, în fond, idealurilor mele. Și apoi mai am nevoie de 1. disciplină personală ha‑ha‑ha‑hi‑hi‑ha‑ha! Frații se prăvălesc unul peste altul și se împroașcă cu salivă de atâta râs. Iar ultimul lucru ar trebui să fie un proces care să se realizeze mereu ca replică la mediul înconjurător, îți poți închipui că eu am scris cândva chestiile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n-ar afla Siloa vreodată de asemenea pățanie! M-am uitat de jur Împrejur, temător ca ceilalți să nu vadă ce făcuse trimisul lui Moru și, mai ales, cu cine o făcuse. Repede! Să mă Îndepărtez odată de vita asta prăvălită În tufiș, care se ținea de cap și mugea, Împăcată. Era lac de sudoare, dar tot așa eram și eu. Am dat s-o iau spre apa verzuie ce curgea pe lângă sat, dar pășitorii m-au lăsat și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am spus după o vreme. - Era. - De ce ai fugit? Enkim se uită la mine și zâmbi. Apoi se trânti pe mușchi și, punând brațele sub cap, privi la cer. Era senin. Luminile mici din acoperișul văzduhului păreau gata-gata să se prăvălească pe noi, atât erau de multe și de grele. Luna se târa la două degete deasupra pământului, abia văzută, iar eu nu știam ce anume făcea acolo. Sau luna nu făcea nimic? Dacă nu făcea nimic, de ce o dată dădea lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]