11,078 matches
-
nu era exclusă, dar era puțin probabilă. Dacă Însă nefericiții ăia n-aveau habar În slujba cui se află și la ce servește truda lor zilnică, lucrurile stăteau pentru ei infinit mai prost - dramatic, pur și simplu. Însemna că erau prizonieri pe viață, că se Îngropaseră În subterană pentru totdeauna, fiindcă nu-i vedeam deloc pe secretoșii șefi ai Centrului strângându-le afectuos mâna În ziua pensionării, mulțumindu-le pentru activitatea desfășurată și dându-le belferește drumul În lume ca să povestească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
explozie uriașă a zguduit Centrul. Am simțit o arsură În piciorul stâng, apoi mi-am pierdut cunoștința. 39 În salon s-a așternut o liniște pâcloasă și tremurătoare. Adam Adam nu făcea nici o mișcare, Încremenise aplecat Într-o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor lui tenebroase. M-am temut că i s-a făcut iarăși rău și cred că nu eram departe de adevăr. A găsit forța să se remonteze pentru un timp scurt, a apăsat butonul soneriei prin care Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că ești, și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al proaspeților prizonieri pătrunse în tabără, hanul cel tânăr, sora sa Huruzuma și cei doi călugări moldoveni se delectau cu kumâs. Tufișul cel mare se opri înaintea hanului: — Ham urai stahâl kumâs! - anunță el. — A prins trei drumeți și are dreptul la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
călugări moldoveni se delectau cu kumâs. Tufișul cel mare se opri înaintea hanului: — Ham urai stahâl kumâs! - anunță el. — A prins trei drumeți și are dreptul la o cupă de kumâs - tălmăci hanul către Metodiu. Acesta înălță capul să vadă prizonierii și încremeni. — Ce-mi văz ochii?! - strigă el sărind din jilț. Să fie adevărat?! Dumneata ești, mărite Doamne? — Preacuvioase Metodiu! Dumneata, aici?! - exclamă cel cu căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta! întocmai eu! — în halul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el l-a împușcat era același pe care îl salvase. — Abdul-el-Kebir? — El însuși. — Dar cum a fost posibil să comită o asemenea greșeală? — Pentru că era un Abdul-el-Kebir bărbierit, curat, îmbrăcat cu un costum de gală, și nu semăna deloc cu prizonierul murdar, bărbos și zdrențăros pe care tata îl târâse după el săptămâni întregi prin deșert. — Sfinte Dumnezeule! exclamă îngrozit interlocutorul său. Și cum de Abdul-el-Kebir se afla acolo? — Pentru că o revoltă populară răsturnase dictatura, readucându-l la putere, dar tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
chiar lângă puț, coborâră transpirați și obosiți, își scoaseră căștile grele și nici măcar nu putură să reacționeze în fața gurilor negre ale puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
căștile grele și nici măcar nu putură să reacționeze în fața gurilor negre ale puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nici măcar nu putură să reacționeze în fața gurilor negre ale puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
în fața gurilor negre ale puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
puștilor care-i ținteau drept între ochi. — Ce înseamnă asta? reuși să bălmăjească unul din ei. — Înseamnă că sunteți prizonierii noștri, răspunse cu un calm absolut Gacel Sayah. — Prizonieri? Cum adică prizonieri? La ce fel de prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci scurt. Douăzeci de minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci scurt. Douăzeci de minute mai târziu, în singurul cort pe care nu-l strânseseră, cei doi prizonieri îi priveau nedumeriți pe cei ce-i sechestraseră, de parcă ar fi fost ființe din altă galaxie. Și noi ce legătură avem cu toată povestea asta? întrebă cel care părea a fi șef. Nici măcar nu-l cunoaștem pe acest Marc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se pregătea să părăsească puțul lui Ajamuk, îndreptându-se spre nord. Caravana era formată din trei cămile, pe care se aflau Laila, Aisha și Suleiman, încă patru încărcate cu aproape tot calabalâcul familiei și o funie de care erau legați prizonierii pe ale căror chipuri se citea groaza la gândul că trebuiau să meargă pe jos prin deșert. — Unde ne duceți? întrebă unul dintre ei cu un firicel de glas. — Într-un loc sigur, îi răspunseră. Dar nu vă faceți griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că prin tabăra noastră vor trece toți nebunii din lume. Apa unui puț ca ăsta nu se poate risipi aiurea. Mi se pare logic, și înțeleg că aveți dreptate, la fel cum au dreptate cei pe care i-ați luat prizonieri, deși n-au luat parte la acest incident... — Toate astea mi le-ați mai spus, spuse Gacel cu oarecare nerăbdare. Lucrurile au fost foarte clare din primul moment și acum vreau doar să știu dacă voi tăia mâna unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un tuareg de obicei nu le știe. Și cum ți-am mai spus, sângele care-i curge prin vene e dinamită pură. — Care-ar putea fi punctul său slab? — Nu știu. Și unde ar putea să-i țină ascunși pe prizonieri? — Nici asta nu știu, dar bănuiesc că în munții aflați la nord de puț. — Ce știm despre munții ăștia? — Nimic. — Nimic? — Absolut nimic. Îți amintesc că se află într-un loc pierdut în deșert, cu temperaturi ce ating aproape cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mă distrează absolut deloc, fiindcă e o situație care-mi scapă de sub control și asta mă înnebunește. Ce familie are păduchiosul ăsta? — Din câte știm, pe maică-sa, un frate și o soră, dar toți trei stau probabil ascunși împreună cu prizonierii. — Și nu mai are pe nimeni în altă parte? — Nu, din câte știu eu. — Din ce trib face parte? — Din tribul Kel-Talgimus; pe care-l numesc Poporul Vălului. Am auzit vorbindu-se de ei. Oameni periculoși. — Ca majoritatea tuaregilor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Kel-Talgimus și cred că nici un membru al Poporului Vălului nu ar fi reacționat altfel în fața... Se opri văzând-o pe mama sa, care ieșise din peșteră cu un mic ceainic și trei pahare și spuse, în timp ce le umplea: — Unul dintre prizonieri insistă să vorbească cu tine. — Ți-a spus ce vrea? Nu, dar susține că este singurul care poate să rezolve această încurcătură. — Și tu ce părere ai? — Pare sigur pe el și cred că nu pierzi nimic dacă-l asculți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ca aceea prin munți într-un timp atât de scurt - și, ceea ce era și mai rău, făcuse greșeala să se împrietenească cu el, lăsându-l să-i vorbească de el și familia lui, iar el, ca războinic, învățase că pe prizonieri trebuie să-i tratezi ca pe niște străini, pentru ca nici un sentiment să nu te influențeze în clipa când le vei hotărî soarta. Nicicând nu-l va putea considera dușman pe Pino Ferrara, nici măcar un simplu ostatic în schimbul vieții căruia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să se ridice în picioare, porni la drum ducându-l de dârlogi printre încâlcitele cărărui ale întunecatului masiv stâncos. După aproape o oră se opri, făcu animalul să îngenuncheze cu un șuierat scurt și, cu un pumnal ascuțit, tăie legăturile prizonierului și îi scoase năframa de pe ochi. Poți să pleci - spuse. Celălalt își miji brusc ochii, până se obișnui cu lumina puternică a amiezii, dar când își dădu seama că se află în mijlocul unei regiuni muntoase, pustie și pârjolită de soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Înaintează cu grijă. La cel mai mic gest suspect, omoară-l. Din nou, așteptarea și tăcerea, până când glasul numărului doi răsună de astă dată vădit tulburat: — Lepădătura asta cere ajutor în italiană. S-ar putea să fi tras într-un prizonier. — Nu mă înnebuni! — Țipă ca un porc. Întreabă-l cum îl cheamă. La puțin timp sosi răspunsul tulburător: — Maurizio Belli. — Băga-mi-aș picioarele! Ce naiba caută tâmpitul ăsta aici? Spune că ieri tuaregii i-au dat drumul să plece. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din parașute, să ne băgăm în ele și să rezistăm, bând cât mai puțină apă. — Și a doua? — Să înaintăm cât putem de repede, să găsim peștera și să luăm apa pe care-a adus-o elicopterul. Dacă au omorât prizonierii, le-a rămas destulă acestor lepădături. — Or să ne aștepte la fiecare cotitură. Bănuiesc că da. — Și s-au dovedit a fi niște trăgători grozavi, iar după spusele lui Mendoza au și puști cu lunetă. — Așa se pare. — Câte peșteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
că fiecare rănit ce sângera din abundență sau avea febră consuma mai multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea cărora veniseră, așa cum își imaginaseră, ci a patru capre prăpădite puse cu pricepere în locuri unde cu greu se putea ajunge, ceea ce le întări încă o dată ideea că erau victima unui diabolic plan perfect elaborat. Beduinii îi lăsaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să spună că problemele apar și dispar în funcție de cel care se înfruntă cu ele. Păi mie mi-au apărut o grămadă... - Sam Muller făcu o scurtă pauză și întrebă ca și cum ar fi vrut să devieze discuția: Apropo! Cum se simt prizonierii? — Bănuiesc că bine. — Cum adică, bănuiești? se miră celălalt. Nu ești sigur? — Nu i-am văzut de două zile, dar femeile îi îngrijesc și au apă și mâncare. Aveai de gând să-i omori? — Da. — Și tot te mai gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Dar nici un strop mai mult! - își ridică degetul amenințător. Și dacă o să vă treacă prin cap să mai veniți pe aici, o să fim neîndurători. Bruno Serafian lăsă să-i scape o înjurătură porcoasă înainte de-a întreba: — Să mă ia prizonier...? Ai înnebunit? — Asta vor. Dar de ce eu? — Pentru că ești șef și ești vinovat de faptul că toată misiunea asta a fost plănuită cu curul, că ai subestimat dușmanul, și nu mă refer doar la tuaregi. Mă refer la totul, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și conchise: Du-te-n mă-ta! Mecanicul se așeză pe o piatră, își ascunse câteva clipe fața în mâini, își aranjă cu degetele părul murdar și, în cele din urmă, încuviință dând din cap: — De acord! - spuse. Mă ofer prizonier. — Nu tu te oferi! - i-o trânti rănitul. Noi te predăm împotriva voinței tale, și pot să jur că n-o să plâng dacă o să-ți taie beregata. — Nici eu dacă o să mori într-o baltă de sânge. — Să nu continuăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ofer ospitalitatea chiar împotriva voinței mele. — Sunteți niște oameni foarte ciudați. — În deșert, nu. În deșert, singura persoană ciudată este aceea care nu respectă aceste principii mai presus de orice altă rațiune. — În cazul ăsta, cum trebuie să mă consider - prizonier sau oaspete? — Deocamdată, oaspete - răspunse Gacel Sayah cu glas liniștit. După aceea, când o să te simți bine, o să devii prizonier, dar nu te îngrijora; n-am de gând să-ți fac nici un rău. — Eu venisem să te omor. — Știu. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]