1,450 matches
-
posesiunea asupra Schleswig-Holstein, era legat de principii protestanți din Germania de nord. Aliat cu orașele luterane ale Hansei, el viza extinderea influenței daneze asupra estuarelor germane. De aceea, în fața acțiunilor Habsburgilor din Spania împotriva Provinciilor Unite și ale împăratului împotriva protestanților, caută aliați. Încurajat de trimișii lui Richelieu, de Anglia și de Olanda, el se străduiește să unească forțele protestante din Germania. Frederic al V-lea (electorul de Palatinat) îi va oferi un comandament de armată și un argument de drept
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
posesiunilor de pe Rin. Gustav al II-lea Adolf era un geniu militar. El a început prin a evita lupta împotriva armatei lui Tilly, în scopul obținerii inițiativei. Acesta, probabil pentru a-și forța adversarul să intre în luptă, asediază orașul protestant Magdeburg, în care se afla o garnizoană suedeză. Distrus de un incendiu în circumstanțe neclare, orașul a ajuns un câmp de ruine. Tilly s-a retras către Thuringia, pustiind Saxa (aliată cu suedezii) și îl înfruntă pe Gustav al II
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
pe care îl reprezintă pentru Scandinavia recucerirea catolică a Habsburgilor din Germania. Chiar în momentul în care părintele Joseph (1630) îi convingea pe Electorii de la Ratisbonne să nu cedeze pretențiilor împăratului, regele Suediei debarca în Pomerania, primind ajutorul Electorilor 235 protestanți de Saxa și de Brandenburg. Jefuirea de către forțele imperiale ale lui Tilly a orașului protestant Magdeburg va sprijini acest plan, aruncându-i pe principii protestanți, la început ezitanți, în politica lui Gustav al II-lea Adolf. Devenit conducătorul protestanților din
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
235 protestanți de Saxa și de Brandenburg. Jefuirea de către forțele imperiale ale lui Tilly a orașului protestant Magdeburg va sprijini acest plan, aruncându-i pe principii protestanți, la început ezitanți, în politica lui Gustav al II-lea Adolf. Devenit conducătorul protestanților din Imperiu, regele Suediei începea ofensiva, în câteva săptămâni devenind stăpânul și arbitrul Germaniei. Îndreptându-se spre Rin, Gustav al II-lea Adolf i-a alungat pe spanioli din Mainz. Franța fiind incapabilă să gestioneze noua situație, Gustav al II
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
Wallerstein la 25 februarie 1634. Ca urmare, catolicii preiau avantajul, conduși de arhiducele Ferdinand (viitorul Ferdinand al III-lea) și generalii lui Wallerstein (Ottavio Piccolomini și Mathias Gallas, care l-au și asasinat), aliați ai împăratului. Ei vor învinge armata protestanților la Ratisbonne, în 26 iulie apoi, cu ajutorul spaniolilor comandați de un alt Ferdinand (fiul lui Filip al III-lea, regele Spaniei și văr cu mai sus menționatul Ferdinand), Cardinalul-Infant în drum spre Țările de Jos, la Nördlingen, în 6 septembrie
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
Mantova și Montferrat, cu ocazia războiului de succesiune al Mantovei (1628-1631)239; Lorena, în 1633. Această politică nu a rămas fără urmări, pentru că Richelieu, cardinalul Bisericii catolice și adversar total al forțelor protestante în interiorul regatului, era în același timp aliatul protestanților străini împotriva Habsburgilor, campion ai catolicismului. În consecință, considerațiile de ordin religios se opuneau celor de ordin politic și dorinței de a pune capăt puterii Habsburgilor, care obținuseră o serie de victorii asupra adversarilor lor. "Regele preacreștin" devenea protectorul recunoscut
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
modo Belgia actuală). În 1635 încheia acorduri cu Suedia, căreia îi promitea Electoratul Mainz, cu Danemarca (oferindu-i Bremenul în schimbul neutralității și cu Bernard de Saxa-Weimar, care va primi Alsacia, în schimbul sprijinului său militar. Cardinal al Bisericii romane, Richelieu reunește protestanții din Europa împotriva împăratului catolic, distribuindu-le în schimb pământurile Sfântului Imperiu. Începea acum un lung război, în care "protagoniștii dramei" vor dispare unii după alții. Ferdinand al II-lea va muri în 1637, în timp ce armatele Habsburgilor amenințau Parisul 240
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
orașele Osnabrück și Münster, Tratatele din Westfalia / Westfälische Friede din 1648241 puneau capăt, pe de o parte politicii germane a Habsburgilor (deținători ai coroanei imperiale din 1438 și ulterior, prin Leopold I), pe de altă parte rivalităților dintre catolici și protestanți. Pacea a însemnat triumful politicii cardinalului Richelieu (deși la semnarea tratatelor cardinalul francez nu mai era în viață), pregătind hegemonia Franței în Europa. Restaurând "vechea libertate germană", prin conservarea puterii principilor teritoriali, tratatele mențineau fărâmițarea politică a Germaniei. Din punct
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
în expansiune Germania secolului al XVIII-lea traversa o perioadă de mare avânt cultural 333. Renașterea limbii germane ca limbă literară ocupă fotoliul de lider al perioadei iluministe, în timp ce religia și teologia oferă încă pretexte de dispută între catolici și protestanți. Filosofia europeană a secolului al XVIII-lea este caracterizată prin încrederea în rațiune, prin intermediul căreia omul poate, singur, să aibă acces la cunoaștere, critica autorităților tradiționale (religioase și politice), invitația la a gândi și a judeca independent, optimism: este iluminismul
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
1898, împăratul Wilhelm al II-lea (1888-1918) efectua o vizită oficială în Imperiul otoman fiind singurul șef de stat european primit de Abdul-Hamid -, după care a vizitat Țara Sfântă, unde s-a declarat apărător atât al catolicilor, cât și al protestanților 455; apoi, la Damasc, apăsa pe coarda panislamistă, asigurându-i de întreaga sa protecție pe cei trei sute milioane de musulmani. Vizita împăratului a marcat o schimbare reală în relațiile germano-turce, chiar a celor cu puterile europene în general. Era un
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
856. Căderea Zidului a însemnat sfârșitul lui Honecker și deschiderea drumului reformelor democratice în Republica Democrată Germania. Conducătorii est-germani au manifestat ostilitate față de evenimentele de la Budapesta și Varșovia. Din cauza strictei supravegheri, locurile de întrunire a opozanților regimului comunist au devenit lăcașele cultului protestant. Anunțarea distrugerii cortinei de fier între Ungaria și Austria i-a determinat pe mii de est-germani să profite de șansa trecerii în Germania Federală. Autoritățile Germaniei de Est au reacționat închizând frontiera cu Cehoslovacia, loc indispensabil de tranzit spre Ungaria
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
p. 67. 191 Mary Fulbrook, op. cit., pp. 57-61. J. Streisand, op. cit., pp. 71-77. 192 J. Streisand, op. cit., p. 75. 193 Mary Fulbrook, op. cit., p. 64. 194 J. Streisand, op. cit., p. 80 195 Gh. Bichicean, Monarhia, p. 150. 196 Termenul de "protestant" provine de la "protestul din Speyer" (1529), îndreptat împotriva Edictului din Worms, care îi scotea în afara legii pe adepții lui Martin Luther. A se vedea Mary Fulbrook, op. cit., p. 63. 197 G. Hermet, op. cit., pp. 82-83. N. Ciachir, Istoria universală modernă
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
nu și detaliată cum se cuvine, într-o coloană de cotidian. Dimensiunea creștină este însă, evident și fără echivoc, prezentă în paradigma europeană, cu toate coordonatele ei: înălțimea majestuoasă a catedralelor romano-catolice, profunzimea tulburătoare a liturghiei ortodoxe, cumpătarea și corectitudinea protestanților, insurgența justițiară a reformaților, abilititatea socială a evangheliștilor, pentru a creiona, în fugă, câteva linii din chipul creștinismului european. Ceea ce e mai interesant, poate, e faptul că anvergura creștină integrează atât moștenirea romană (vezi impactul civilizator al extensiei catolice), cât
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
cuvinte care zgîrîie pînă la os și caută limanul tăcerii, poate singura capabilă să redea nerostibilul. Episodul ce constituie substanța narativă a celor două romane este real, unul din multele momente tragice care au marcat deceniile de război civil dintre protestanții irlandezi, fideli coroanei britanice, și republicanii catolici din Irlanda de Nord. Cauzele trădării lui Denis Donaldson, prietenul lui Sorj Chalandon, ca și contextul asasinării sale (a fost împușcat în cap, în 2006, act revendicat abia trei ani mai tîrziu de Real IRA
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
francezi de a-și întări puterea începând cu dinastia Capețiană (987-1328) și culminând cu cea a Bourbonilor (1589-1792). Regii francezi luptau pe două fronturi: pe plan extern, împotiva dușmanilor, iar pe plan intern, împotriva nobilimii, Bisericii și, după Reformă, împotriva protestanților. Franța a fost întemeiată de un grup de franci cunoscuți sub numele de merovingieni care, la început, au avut sub stăpânire o regiune din jurul Parisului formată dintr-un grup instabil de teritorii ale căror granițe erau în continuă schimbare, reușind
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
ea de tip lutheran, calvinist sau anglican, marea majoritate a sud-europenilor a rămas în mod ferm catolică după cum a procedat Sfântul Imperiu Roman. Între aceste două mari zone religioase se afla o centură intermediară care conținea atât catolici cât și protestanți Olanda, sudul Germaniei și părți din Europa Centrală cum ar fi Boemia. Chiar dacă Franța a rămas catolică, ea făcea parte din acel grup intermediar din cauza forturilor protestante semnificative care se aflau în diferite zone ale țării. În mod interesant unul
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de vedere politic, aceștia tindeau să se opună ierarhiei, monarhiei și formelor rituale ale creștinismului și se solidarizau mai mult cu democrația și libertatea individuală.13 Aceste diferențe au dus la războaiele religioase din Franța secolului al XVI-lea când protestanții și catolicii s-au luptat pentru deținerea controlului asupra statului. Este interesant să speculăm dacă o victorie protestantă ar fi generat un altfel de stat în Franța, unul mai asemănător cu Anglia sau Olanda. În final, războaiele s-au sfârșit
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
despre răspîndirea știrilor în secolul al XVI-lea. Acest anunț provoacă stupoare în capitală și reflexe de teamă și de apărare: este adevărat, Carol Quintul deține Artois și de acolo amenință direct Parisul. 15. Criza războaielor religioase (1559-1610) Catolicii și protestanții se sfîșie vreme de aproape 40 de ani în cursul unui conflict numit pe bună dreptate "războaiele religioase", dar care este în același timp o foarte gravă criză națională, favorizată de slăbirea autorității regale sub cei trei fii ai lui
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Între moartea accidentală a lui Henric al II-lea în 1559 și semnarea edictului din Nantes în 1598, Franța cunoaște, timp de aproape 40 de ani, una dintre perioadele cele mai dramatice din istoria sa. Opoziția violentă dintre catolici și protestanți, care se înfruntă în războaie cu rezultate neclare, constituie aspectul cel mai spectaculos al acestei grave crize naționale, în egală măsură religioasă, politică, economică și socială. Progresul calvinismului sub Henric al II-lea și convertirea a numeroși gentilomi constituie, în
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
țară și masele populare de la orașe și sate sînt victimele acestei lungi crize. Populația însăși, care a continuat să crească de la sfîrșitul secolului al XV-lea, tinde să scadă începînd din anii 1560-1580. Primele războaie religioase (1562-1584). Începutul războiului. Masacrarea protestanților la Wassy, în Champagne, la 1 martie 1562, de către oamenii lui François de Guise, marchează începutul luptei armate. Istoriografia tradițională distinge opt războaie religioase, dar e mereu aceeași luptă care continuă, întretăiată de armistiții, mai lungi sau mai scurte (document
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
martie 1562, de către oamenii lui François de Guise, marchează începutul luptei armate. Istoriografia tradițională distinge opt războaie religioase, dar e mereu aceeași luptă care continuă, întretăiată de armistiții, mai lungi sau mai scurte (document 1, p.193). În fiecare campanie, protestanții, care rămîn mereu minoritari, sînt în general bătuți, mai ales la Dreux, în 1562, la Jarnac și la Moncontour în 1569, dar smulg curții, prin încăpățînarea lor, condiții de pace tot mai favorabile, ceea ce provoacă exasperarea grupării catolice care, după ce
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
catolice care, după ce și-a refăcut forțele, reia lupta. Astfel, edictul de împăcare de la Amboise, din 1563, acordă hughenoților libertatea de cult în foburgurile unui oraș prin bailliage. El este confirmat în 1568 prin pacea dela Longjumeau. Războiul reîncepe, iar protestanții, din nou învinși, datorează doar abilității politice a lui Coligny avantajele pe care li le aduce în 1570 edictul de la Saint-Germain, mai ales dreptul de a deține patru fortărețe, dintre care La Rochelle. Dar, cu timpul, principalii șefi ai celor
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
de victime la Paris, printre care și Coligny și este urmat de masacre asemănătoare în mai multe orașe mari. Această crimă, dorită de Caterina și de Henri de Guise și aprobată de Carol al IX-lea, nu rezolvă nimic, dimpotrivă: protestanții, înfuriați de pierderea șefilor lor, hotărăsc să organizeze solid gruparea hughenotă în jurul lui Henric de Navarra. Uniunea calvinistă și Liga Sfîntă. Henric al III-lea (1574-1589), care i-a urmat fratelui său în 1574, se trezește curînd într-o situație
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
pierderea șefilor lor, hotărăsc să organizeze solid gruparea hughenotă în jurul lui Henric de Navarra. Uniunea calvinistă și Liga Sfîntă. Henric al III-lea (1574-1589), care i-a urmat fratelui său în 1574, se trezește curînd într-o situație oarecum disperată. Protestanții, grupați într-o puternică Uniune calvinistă, îi smulg regelui, la sfîrșitul unui nou război indecis, edictul de la Beaulieu (1576), care le dă libertatea cultului și sporește la opt numărul fortărețelor lor. Catolicii, considerînd că regele nu susține îndeajuns cauza lor
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Henric al III-lea neavînd copil și existînd puține șanse de a avea vreunul, urmașul său va fi de acum Henri de Bourbon, rege de Navarra, urmaș al ultimului fiu al lui Ludovic cel Sfînt. Perspectiva de a vedea un protestant urcînd pe tronul Franței repugnă marii majorități a francezilor și îl face pe Henri de Guise, susținut de frații săi, ducele de Mayenne și cardinalul de Lorena, să semneze cu Filip al II-lea un tratat, conform căruia regele Spaniei
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]