1,593 matches
-
vor apărea conflicte, excluderea individului din grup, marginalizarea acestuia etc. Cel care va avea alte „scopuri” sufletești și morale În raport cu cele colective, se va simți frustrat. În multe situații, Întâlnim aceste aspecte În cazul afecțiunilor psihiatrice, În special la bolnavii psihotici, deliranți. Cea mai semnificativă formă În sensul acesta ne este oferită de paranoia. Nu orice acțiune psihomorală este pozitivă. De multe ori greșim prin acțiunile noastre. Voit sau neintenționat, greșeala este o acțiune umană negativă, cu consecințe importante asupra eului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Tristețea Însă, ca dispoziție afectivă, nu este În mod obligator și exclusiv legată de regret. Ea poate fi semnalată și În absența acestuia. În mod egal, se știe că, În cazul evoluției clinice a stărilor depresive, În special a depresiilor psihotice, melancoliforme, regretul se poate constitui sub forma tematică a unui delir de autoacuzare, autoculpabilizare, autonegație, deși aceste idei nu sunt fondate, ci ele derivă din starea de depresie severă a bolnavului. Regretul este o experiență psihomorală. La originea acestuia stă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Prima situație este reprezentată, de „membrul fantomă”, În cazul amputaților, care este trăit În planul conștiinței ca un „spațiu corporal pierdut”, de care persoana nu se poate detașa. A doua situație este cea a suferinței ipohondriace, de factură nevrotică sau psihotică, de regulă cu caracter difuz, care este trăită În planul conștiinței ca un „spațiu corporal modificat”, pe care persoana nu-l mai recunoaște și-l refuză, de care dorește să se detașeze, considerându-l impropriu. Suferințele psihomorale care sunt În raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
atât aspectul gravității blocării (există, în această privință, pentru fiecare individ o zonă, cuprinsă între două intensități de stres, în cadrul căreia răspunsul individual este adecvat), cât și diferitele aspecte al personalității umane (copiii, de exemplu, în comparație cu adulții, subiecții nevrotici și psihotici, în comparație cu indivizii normali și sănătoși, prezintă un grad mai redus de toleranță la frustrare). Este interesantă interpretarea lui N.K. Maier, care ridică, conceptul de frutrație la rangul unui fenomen cu caracter logic, adică de fenomen care s-ar produce cu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în primul rând, din „domeniul intrapsihic” (unde își are fixate rădăcinile), și mai puțin din interacțiunile cu ambianța socială și cea naturală. Analizând multirateral societatea capitalistă, E. Fromm apreciază că aceasta este alcătuită din indivizi dezechilibrați, compulsivi, iraționali, nevritici și psihotici; ea ar reprezenta, cu alte cuvinte, o societate „bolnavă”, alcătuită din indivizi bolnavi care nu vor pșutea depăși alienarea pe care o simt, decât prin „dragoste”. Fromm pledează, așadar, pentru obținerea unei ameliorări a vieții sociale cu ajutorul unei „psihanalize umaniste
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
psihocomportamentale. O laborioasă tipologizare a infractorilor a fost făcută de L. Yeblonshi (1990 apud A. Zdrenghea, 1992) prin luarea în considerare a modului în care personalitatea infractorului afectează comportamentul deviant. Astfel, autorul împarte delincvenții în: • criminali socializați,criminali nevrotici; • criminali psihotici; • criminali sociopați. * Criminali socializați, care în urma contactului cu mediile viciate cultural și moral, aceștia își vor însuși acele aspecte normative indezirabile, el va învăța regulile și valorile deviante. Prezentând tulburări emoționale mai mult decât persoanele care nu au comis infracțiuni
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
mult decât persoanele care nu au comis infracțiuni, astfel de infractori apar mai mult drept violatori ai proprietății decât criminali violenți; * Criminali nevrotici sunt cei care comit acte infracționale datorită compulsiunilor nevrotice. Ei nu percep lumea distorsionat (așa cum o percepe psihoticul), mai mult ei sunt conștienți că există ceva rău în gândirea și comportamentul lor; cei mai mulți comit infracțiuni de tipul cleptomaniei, piromaniei. Comportamentul infracțional al acestor nevrotici se datorează distorsiunilor personalității sau distorsiunii asupra lumii din jur; * Criminali psihotici sunt indivizi
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
o percepe psihoticul), mai mult ei sunt conștienți că există ceva rău în gândirea și comportamentul lor; cei mai mulți comit infracțiuni de tipul cleptomaniei, piromaniei. Comportamentul infracțional al acestor nevrotici se datorează distorsiunilor personalității sau distorsiunii asupra lumii din jur; * Criminali psihotici sunt indivizi cu dezordini severe ale personalității, care au o percepție complet distorsionată a mediului social. Deși nu-și deliberează crimele, ei pot comite acte infracționale grave ca urmare a perceperii denaturate, izolării socialului. Înclinația lor este în special spre
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
incapacitatea de deliberare, ci din cea de satisfacere imediată a pulsiunilor instinctiv-emoționale și imaturitate afectivă. Acest tip de personalitate este caracterizat printr-o agresivitate exacerbată, un rol de inductor negativ, activ, sociopatic, tendința de bravare și de simulare. c) personalitatea psihotică dezvoltă o degradare a mecanismelor ce susțin funcțional viața psihică. În rândul psihoticilor cea mai gravă formă de manifestare este comportamentul melancolicilor, caracterizați printr-o formă ambivalentă de agresivitate care merge de pruncucideri la omucideri și de la mutilări până la suicid
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
imaturitate afectivă. Acest tip de personalitate este caracterizat printr-o agresivitate exacerbată, un rol de inductor negativ, activ, sociopatic, tendința de bravare și de simulare. c) personalitatea psihotică dezvoltă o degradare a mecanismelor ce susțin funcțional viața psihică. În rândul psihoticilor cea mai gravă formă de manifestare este comportamentul melancolicilor, caracterizați printr-o formă ambivalentă de agresivitate care merge de pruncucideri la omucideri și de la mutilări până la suicid. Un mare grad de periculozitate îl prezintă și schizofrenicii paranoizi prin frecvența conduitelor
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
norme și conduite deviante în general, sunt mai mult violatori de proprietăți decât criminali violenți. 2. Criminali neurotici ajung să comită fapte infracționale datorită compulsiunilor neurotice, de altfel sunt conștienți de caracterul imoral și antisocial al gestului lor. 3. Criminali psihotici sunt indivizi cu dezordini severe ale personalității care au o percepție complet distorsionată asupra societății, acționează brusc, fără o planificare prealabilă și pot comite cele mai bizare și lipsite de sens acte criminale; 4. Criminali sociopați manifestă o accentuată tendință
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
că structura personalității poate să aparțină uneia dintre urmatoarele categorii: personalitate matură; personalitate nevrotică structuri neadaptate, cu o mare labilitate afectivă, comportamente contradictorii și tendințe de agresivitate asociate ori disimulate; personalitate psihopatică specific individului puternic neadaptat și deviat social; personalitate psihotică; personalitate demențială caracterizat printr-un comportament agresiv, compulsiv și imprevizibil. C. În funcție de gradul de pregătire infracțională, L. Yablonski diferențiază două categorii de infractori : 1. Criminalii situaționali caracterizați prin faptul că: se confruntă cu o problemă care solicită acțiunea; aleg acțiunea
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
fenomen psihic patologic rar întâlnit, în cadrul căreia este vorba de împărtășirea de către două persoane (sau mai multe) apropiate și legate afectiv a unui delir indus de către una din persoane, de obicei dominatoare. De cele mai multe ori, atât delirul original (al persoanei psihotice), cât și cel indus (la persoanele dominate) au o tendința spre o evoluție îndelungată cu excepția separării lor. În cazul în care ambele persoane au tulburări psihotice independente, chiar dacă își împărtășesc unele idei delirante, nu este vorba de "Folie a deux
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
una din persoane, de obicei dominatoare. De cele mai multe ori, atât delirul original (al persoanei psihotice), cât și cel indus (la persoanele dominate) au o tendința spre o evoluție îndelungată cu excepția separării lor. În cazul în care ambele persoane au tulburări psihotice independente, chiar dacă își împărtășesc unele idei delirante, nu este vorba de "Folie a deux", ci de "Folie simultanee"2. G. Scripcaru realizează o clasificare cuprinzătoare a suicidului ținând cont de mai multe criterii: 1. criteriul psihodinamic: 2. criteriul fenomenologic: - suicid
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
pentru omor deosebit de grav. Factorii care au favorizat producerea infracțiunii de omor: - determinismul mesajelor parentale - comportament antisocial; - nivelul scăzut de instrucție; - mediul relațional; - modelul - fratele pe care a încercat să-l copieze, ducând o viață libertină și nonconformistă; - structura sa psihotică; - structura nevrotică; - stimulul, contextul, care a favorizat trecerea la act; Nu întreține relații cu nimeni de acasă: „Nici măcar nepoatele nu mă vizitează..., le-am făcut atâta bine..., au divorțat..., au avut niște bărbați bețivi...”. Cele mai tensionate momente din viața
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
nu este cum s-ar cuveni în raționalitatea dominantă, că există o alternativă la propriul nostru mod de a concepe realitatea, o experiență în același timp umană, dar diferită de cea a majorității, care impune regula normalității. În acest fel, psihoticul nu este niciodată un revoluționar, este un revoltat care nu ajunge să-și exprime revolta decât la nivelul propriului său mod de a se construi pe sine ca Eu. Autenticitatea trăirilor individului este pusă între paranteze, celălalt (nebunul, străinul, negrul
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
la apariția unor stări complexuale, care vor marca sub diferite forme personalitatea individului. Boala psihică nu înseamnă, în spiritul antropologiei psihopatologice, numai o stare de alteralitate a persoanei, ci și un mod de viață, un tip de existență particulară, nevrotică, psihotică etc., așa cum vom menționa mai departe. La cele mai sus menționate privind poziția omului în psihiatrie și psihopatologie, G. Amado afirmă că omul este, în primul rând, un concept antropologic larg, în interiorul căruia trebuie diferențiate câteva aspecte care exprimă particularitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
decelabilă a creierului bolnavilor respectivi. Tulburările sunt numai pur funcționale. Dezorganizările funcționale se pot datora unor carențe emoțional-afective, frustrărilor sau psihotraumatismelor din copilărie. Dacă ele se instalează târziu se pot manifesta sub forma tulburărilor de comportament, a tulburărilor nevrotice sau psihotice, crize isterice etc. De regulă se consideră că în cazul acestui tip de dezorganizări se produce un proces de regresiune al personalității individului. În sensul acesta A. Freud distinge trei tipuri de regresiuni, după cum urmează: a) regresiunea topică; b) regresiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dezvoltată de S. Freud, care explică geneza bolilor psihice prin dinamica pulsiunilor inconștientului (conflicte, frustrări, stări complexuale) care se organizează (fiind împiedicate să se exteriorizeze) în focare de tensiune intrapsihică din care se constituie „simptomele clinice” organizate în tablouri nevrotice, psihotice etc. c) Teoria psihodinamică a lui J. Masserman, aduce în discuția explicarea etiologiei și a dinamicii clinice a bolilor psihice prin factori dinamici specifici ai proceselor morbide. 4) Etapa interpretării socio-genetice a bolilor psihice, susținută de unii autori, fixează dominant
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care exprimă „conceptele gândirii delirante” a bolnavului, reprezentările și experiențele sale morbide. Uneori tulburarea este atât de profundă, încât limbajul devine total incomprehensibil, constituind veritabile „limbi artificiale” de factură glosolalică sau pseudo-glosolalică. În cazul bolnavilor cu suferințe afective de factură psihotică, limbajul acestora este diferit, în cazul maniei și al melancoliei. Ceea ce diferențiază cele două categorii nosologice sunt atât forma, cât și conținutul discursului. În manie expunerea verbală are un caracter expansiv euforic, dominat adesea de asonanțe și putând ajunge la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ajunge la fugă de idei sau verbigerație. Asociațiile sunt sumare, rapide, tematica inconsistentă. În melancolie limbajul este sărac, dominat de teme depresive sau catastrofice, de culpabilitate și suicid. Aceste aspecte, enumerate succint mai sus, exprimă modalitățile variate ale limbajului bolnavilor psihotici și nevrotici. S-a vorbit adesea chiar de un model particular de prezentare-relatare de către bolnavi a suferinței sau transformării personalității lor, relatare integrată în contextul psihobiografic al bolnavilor respectivi. Din aceste considerente „relatările” bolnavilor, adesea veritabile construcții narative, constituie pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
proiective (TAT, Rorschach, testul pomului, testul persoanei umane etc.). 3) Scalele de evaluare reprezintă un mijloc standardizat de evaluare a datelor furnizate de examenul clinic și ele sunt reprezentate prin următoarele: inventare generale de simptomatologie, scale de evaluare pentru bolnavii psihotici internați, scale special adaptate pentru investigarea unei anumite tulburări clinice (anxietate, depresie, tulburări nevrotice). 4) Listele de criterii diagnostice. Acestea corespund necesității de a ameliora concordanța diagnosticelor diferite rezultate din observațiile clinicienilor cu „concepții psihiatrice” deosebite între ele. Se urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Atmosferă normală Spațiul comun de întâlnire/comunicare medic-bolnav În cazul de mai sus, din punct de vedere hermeneutic nu se mai poate realiza o „întâlnire/contopire a orizonturilor” înțelegerii celor „doi interlocutori”. Imposibilitatea „contopirii orizontului” între medicul psihiatru și bolnavul psihotic, pare a bloca orice formă de comunicare sau de colaborare comună, anulând în felul acesta orice posibilitate de înțelegere. Medicul psihiatru percepe, vede ceea ce este „străin” spiritului logic, normal, în cazul bolnavului psihotic, schizofrenic, în „spațiul relației atmosferice”, dar el
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
contopirii orizontului” între medicul psihiatru și bolnavul psihotic, pare a bloca orice formă de comunicare sau de colaborare comună, anulând în felul acesta orice posibilitate de înțelegere. Medicul psihiatru percepe, vede ceea ce este „străin” spiritului logic, normal, în cazul bolnavului psihotic, schizofrenic, în „spațiul relației atmosferice”, dar el nu poate realiza „înțelegerea” acestui „alt fel de a fi” a persoanei „diferite” a bolnavului psihotic. Ceea ce are importanță esențială în înțelegerea sensului „anormalității psihice” este rezultatul unei „puneri împreună” (Gemeinsamen) care urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orice posibilitate de înțelegere. Medicul psihiatru percepe, vede ceea ce este „străin” spiritului logic, normal, în cazul bolnavului psihotic, schizofrenic, în „spațiul relației atmosferice”, dar el nu poate realiza „înțelegerea” acestui „alt fel de a fi” a persoanei „diferite” a bolnavului psihotic. Ceea ce are importanță esențială în înțelegerea sensului „anormalității psihice” este rezultatul unei „puneri împreună” (Gemeinsamen) care urmărește stabilirea unei legături de „potrivire” (Zusammenpassen) în cadrul interior relației atmosferice. Rezultă de aici faptul că înainte de a se pune diagnosticul clinic, trebuie stabilită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]