1,588 matches
-
el se află deja pe partea cealaltă a rândului, absorbit de un arac de mazăre, de parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic. Are un plan al lui, îmi dau seama brusc. OK, acum chiar m-a stârnit. Zvâcnetul îmi pulsează tot mai tare în trup pe măsură ce trec de la o plantă la alta. În liniștea absolută nu se aude decât foșnetul frunzelor și scârțâitul surd al cuțitului când tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul rândului. — Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Va trebui s-o fac. Apuc tava mai bine, las capul în jos - și avansez încet în camera aglomerată. Nu pot să merg firesc. Parcă am picioarele de lemn. Mi s-a zburlit tot părul de la ceafă ; îmi simt sângele pulsându-mi în urechi. Îmi croiesc drum printre costumele scumpe, fără să îndrăznesc să ridic privirea ; fără să îndrăznesc să mă opresc, pentru a nu atrage atenția. Nu-mi vine să cred că se întâmplă una ca asta. Sunt îmbrăcată într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
cartea pe care mi‑ai dat‑o? — De la magazinul muzeului, șoptesc. De pe Broadway. Luke, îmi pare atât de rău... Eu... Tac jenată și rămânem într‑o tăcere cumplită. Inima‑mi bate să‑mi sară afară din piept; îmi simt sângele pulsându‑mi în urechi. Nu știu ce să spun; cum să mă răscumpăr. Luke mă privește alb, apoi dă scurt din cap, se întoarce și pune mâna pe clanță. Când ușa se închide în urma lui, rămân nemișcată o vreme, privind în gol. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
deschis, tânărul dispăruse. Coborâse, probabil, rămăsese doar revista mototolită, pe scaun. O luase, automat, cu un gest absurd, rapid, fără să-și dea seama. Primele fraze țâșniră, agresive, și imediat dispăruseră, nu vedea decât niște urme, doar semne discontinue care pulsau, ca un bulb roșu. Dimineața, locatara apartamentului... Escaladare, balconul, geamurile... năvălesc în casă, imobilizează femeia, smulg telefonul... sub balcon, aprind un foc, un rug... locatara, pisicile, pumnii, bătaia... geamurile sparte, incendiul... femeia legată, pisicile arse... cuvinte care doar pronunțate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
femeia, „numele meu, chiar așa. Chiar numele meu“, șoptea, fericită, somnambula, relaxată, parcă, dintr-odată, eliberată. „Irina! O, Doamne... chiar numele meu“, scâncea Irina, în care Tudor pompa, isterizat, lava nopții incendiate. Carcasa trepida, tremur, cutremur, craterul, mirosurile, microbii, magma pulsa, rănită, răvășită, Irina îl opri, „nu, nu acum“ și strainul era din nou în mâinile și buzele ei de vrăjitoare, legănat, liniștit, renăscut în mâinile reci și sărate, între buzele marine. Picioarele ei lungi lungi tremurau pe tavanul care tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gheață. Cornelia, să nu ai inima pustie Atâta timp cât eu mai sunt încă în viață. 148 Să vii încet voioasă, aproape, lângă mine, Cu dorul cel dintâi și zâmbetul pe față. Află că îmi dau viața întreagă pentru tine Cât va pulsa în mine ultimul strop de viață. Căci Dumnezeu ne‐a dat în dar acest destin Să respectăm convinși porunca grea a sorții, Noi demni să suferim, dar să trăim din plin Viața fără patimi până la ceasul morții! Bucium, 24.02
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
unor furtuni sangvine insuportabile, Da, de la zece, du-te tu, Matei, tu o cunoști, ai mai fost o datè, nu?! Da! eu, încercând sè maschez culoarea purpurie din obraji, îmi plec privirea înspre modelul geometric din covor, în timp ce sângele meu, pulsând frenetic sub piele, îmi supune inima și plèmânii unei presiuni care amenințè sè absoarbè tot aerul din biroul direcotului, mè cheamè la ea! nu pot sè nu mè gândesc cè știe cine va fi trimisul, Matei, ce e?! Bine, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mulțumesc încă o dată și să-i povestesc, că de la un timp greierii îmi cântă în cor un cântec de singurătate.. Jocul iubirii Jucăm șotronul vieții: aruncăm piatra iubirii în pătrățelele lui. Este ca și cum am lovi cămăruțele inimii. Dintr-o dată, sângele pulsează prin vene, se scurge prin călcâie, imprimând urmele pașilor în căsuțele șotronului... Este un joc periculos de-a ba - nu, ba -da. Uneori, totul se transformă în jocul vieții cu moartea... Te simt... Te simt ascuns după ușa sufletului meu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
zâmbete Simt cum mi se multiplică sufletul ca o cocă de pâine pusă la dospit, în anotimpuri; îi aud freamătul. Azi, anii și timpul cu el s-au contopit! Primăvara mă simt ca renăscută și inima se logodește în secret, pulsând dintr-o arteră nevăzută, multă iubire. Spun: ce suflet amdiscret! Vara mă prinde-ntr-o văpaie plină de iubire, plămădită-n primăvară. De nu m-ar înțepa-n vis o albină, să mă trezească. Să-i spun ispitei: piară! Toamna
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
din cârciumă, în drum spre piață, trecând pe la farmacie și second-hand, să nu cumperi și un sac de adeziv alb pentru zile negre. Năpădiți de modernizare, brăilenii uitaseră să se modernizeze. Ascultau aceeași muzică cu gust oriental, tare, încât decibelii pulsau în locul inimii, dansul era la fel de feroce ca al triburilor africane, dar fără motivație, pentru că haosul era creat de detergenții din băuturile turnate pe gâturile pâlnie, orașul fiind unic în lume în privința extirpării plămânilor pentru a face loc ficatului nesățios după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pulpele tinere, mergea cu ochii goi și mă striga pe nume Vino acasă, băiatul meu! o auzeam numai eu, înecatul; lumea privea la femeia desculță, pe fruntea ei strălucea o stea tulbure și albă paloarea feței mele de mort steaua pulsa ori de câte ori se apropia de fluviu, amintiri ce aveau să mă zgârie mai târziu cu gândul la băiatul înecat, la mama lui cu părul albit dintr-o dată, cu mintea scurtcircuitată de crudul adevăr, pe când noi ne credeam fiecare băiatul înecat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din împietrirea rictusului sau o picătură din lumina subsolurilor minții, dar o mână uriașă cădea pe planșe, degetele se încovoiau, strângând sub cupa palmei coala de desen, dispărând într-o clipă în buzunarul tăiat elegant al profesorului, unde se vedea pulsând o inimă scâncind ca un câine părăsit, întunericul dinăuntru mirosea a frică, a rugă, a plânset de profesor. Capitol neștiut nici de familie, nici de prieteni, nici de colegi, de nimeni, de el însuși, niciodată. Când Gustav s-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
într-o cușcă pe care n-o vedeam și din care nu puteam ieși. O închisoare a uitării mă încarcera. În fața morții, o determinare fără limite mă cuprinse și nu m-a părăsit din momentul acela niciodată. Îmi simțeam voința pulsând în venele mele ca un foc ce arde și mistuie în calea sa totul. Eram mai puternic decât închisoarea lor. Mai puternic decât vrerea lor! Era mintea mea... și nimeni altcineva nu avea să mi-o conducă! Eu eram propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
asta, Julio? — Doar una. De tipul de care ți-am vorbit. — Muy bien. Merseră pe plajă în tăcere. Dar nu trebuiră să meargă prea departe, poate cam o sută de metri, când Julio văzu sclipirea purpurie slabă, jos, în nisip, pulsând slab. — Asta e? — Asta e, spuse Manuel. Era o femelă cam de o sută de kilograme, și de un metru și un sfert lungime. Avea plăcile carapacei normale, cam cât o palmă de om. Maronie, cu dungi negre. Era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele cu mâna dreaptă, le trage spre sân și își bagă părul sub vesta de fâș - inutil gest -, blugii mulați nu pot împiedica pătrunderea frigului la picioarele ei lungi, mușchii pulpelor îi tremură, pulsează. Nu-l întreabă nimic pe bărbat, nu-i spune că, de frig, ar vrea să intre în casă, îl ascultă, îi simte o greutate în glas, faptul că el înghite mereu o salivă inexistentă, că mărul lui Adam i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
celălalt tip și sare În picioare. Ușa se Închide În urma lui și se așterne tăcerea, Întreruptă când și când de sunetul băuturii de afine prelingându-se pe podea. Mă holbez la Doug Hamilton, roșie la față și cu tot sângele pulsându-mi În urechi. Te rog... spun și-mi dreg glasul răgușit. Nu-i spune șefului meu. După toate planurile pe care mi le făcusem, am dat-o În bară rău de tot. Îmi târăsc picioarele Încălțate În pantofi cu toc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un moment de tăcere, după care, ca prin farmec, ușa se deschide cu un clic. O, Doamne. Mă simt ca În peștera lui Aladin. Privind cu ușoară teamă una la alta, ne croim drum pe un coridor luminat, În care pulsează ritmul muzicii. Ajungem la o ușă simplă de oțel, iar Lissy Își caută cheia. Îmi Îndrept rapid bluza și-mi rearanjez părul. — OK, murmură Lissy. Nu te uita. Nu te holba. Fii cool. — Bine, murmur drept răspuns și o urmez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
care-i treaba, a intervenit ceva. Trebuie să schimb două vorbe rapide cu el. Îți promit că nu-mi ia mult. OK ? — OK, zic ridicând vag din umeri. Ce altceva aș putea să zic ? Dar, În suflet, simt că-mi pulsează o frustrare la limita furiei. Făcând eforturi imense de a-mi menține calmul, iau shakerul de cocteil și-mi torn ce a mai rămas din băutură În cupă, după care iau o Înghițitură. Jack și Sven discută aprins lângă poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să fac acum. — Păi, Îhm... cred că am să plec acum, spun, cu un tremur În glas. Mă duc. Haide, Jack. Avem treabă. Mă răsucesc pe călcâie, clătinându-mă pe picioare și pornesc Împleticindu-mă ușor pe peluză. Andrenalina Îmi pulsează În vene și sunt atât de Încordată că nici nu știu ce fac, sunt ca un automat. — Ai fost fantastică, Emma, aud glasul lui Jack În urechea mea. Extraordinară ! Absolut... evaluare logistică, adaugă puțin mai tare În clipa În care trecem pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
a fost... nu mai sunt În stare să continui, mi se pune un nod În gât. O clipă, nici unul dintre noi nu spune nimic. Jack se uită la chipul meu Îmbujorat. Eu Îi Întorc privirea, respirând vizibil, și sângele-mi pulsează În urechi. Apoi, fără veste, el se apleacă spre mine și mă sărută. Gura lui o deschide pe a mea și deja Îmi dă mânecile elastice de Albă ca Zăpada jos de pe umeri, și-mi desface sutienul. Degetele mele Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mi se colorează vizibil. Am fost... chiar la o Întâlnire la care el... — Și l-ai servit cu o ceașcă de ceai ? Artemis Îi Întâlnește privirea lui Nick, cu o ușoară grimasă. Mă uit la ea furioasă, și sângele Îmi pulsează În urechi, dorindu-mi ca, o dată În viață, să am o replică usturătoare și superinteligentă, cu care s-o pun pe Artemis la punct. — Destul, Artemis. spune Paul. Emma, tu rămâi aici. Am Încheiat discuția. La ora doișpe fără cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Reușesc În fine să deschid ușa și pornesc În fugă pe trotuar, fără să mă uit nici În dreapta, nici În stânga. În cele din urmă mă opresc, mă prăbușesc pe o bancă și-mi Îngrop capul În mâini. Întregul trup Îmi pulsează de șoc. Abia dacă Îmi mai pot forma un gând coerent. În viața mea nu m-am simțit atât de complet și de total penibilă. DOUĂZECI — Ești OK ? Emma ? Stau de cinci minute pe bancă, cu ochii În asfalt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tămăduitore pomezi. e un cântec care cheamă spre moarte ca spre un ceresc festin, nu-i chip să-l ratezi, să nu te pătrundă, asemeni unui dureros spin. dar totul durează atât de puțin, doar că rana ce-o capeți pulsează fără alin. iubire sunt puterile se frâng și dor, sunt moale ca un nor, un ceas cu ticăit incert materia și-o pierde-ncet, nedeslușit mai țipă ora cu glas care își cheamă sora, sunt ostateca trupului amărui, doar mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
Încurajator, pe fețele zâmbitoare din jur. Nu va reîncepe să vorbească decât după ce râsetele se vor opri și se va stinge și ultima vibrație a aerului. O mână econoamă are să adune grijulie firimiturile atenției celorlalți: sub bonomia generoasă Încă mai pulsează vechea nesiguranță de sine pe care Giulia o recunoaște Înăuntrul ei. * — Gândește-te, numai, În ce tensiune am putut să fiu, draga mea, știind că tu faci sute de kilometri ca să mă aștepți În aeroport și eu neavând nici o posibilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cum peste mine se prăvălește Întunericul vieții, strivind și ultima picătură de lumină. Viața căpătase forma unui călău hidos, care, cu un rânjet sinistru, a ridicat securea timpului... Aproape că simțeam lama subțire și rece pe artera În care mai pulsa Încă sufletul zdrobit. Am Închis ochii și două brațe puternice au oprit trupul ce se prăbușea, zguduit de spasmele unei realități crude, care nu putea să fie realitate. Oct. 2004 Destin (scrisoare către A.S.) M-ați rugat să vă spun
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]