2,283 matches
-
se plângă de nimic. Tanti Clemanza îi zicea: Mizi dragă, adu-mi alt couteau, că ăsta e pătat; și nici la fourchette nu arată comme il faut. Mizi, cherie, strânge tu masa, că eu am mal de tête. Asta mică răbda cât răbda, apoi i se urca sângele la cap: da’ știi că ești nostimă, coană mare? dacă poftești fourchette din argint, de ce n-o chemi pe Marița să-ți aducă?. Marița fusese numele servitoarei din casa mamei lor, soție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de nimic. Tanti Clemanza îi zicea: Mizi dragă, adu-mi alt couteau, că ăsta e pătat; și nici la fourchette nu arată comme il faut. Mizi, cherie, strânge tu masa, că eu am mal de tête. Asta mică răbda cât răbda, apoi i se urca sângele la cap: da’ știi că ești nostimă, coană mare? dacă poftești fourchette din argint, de ce n-o chemi pe Marița să-ți aducă?. Marița fusese numele servitoarei din casa mamei lor, soție de prăvăliaș din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai țipau ei din când în când: păi bine, părințele, frumos îți șade să te bagi în față! El însă zâmbea încălecându-și fălcile: la câte biserici, școli și poște le făcuse până la șaptezeci de ani, puteau și ei să rabde că se pune al zecelea la coadă, iar nu al patruzeci și șaselea, cum s-ar fi cuvenit. Îi arăta vânzătoarei amuzate marfa de care avea nevoie: nu aia, băi Ghiță, aialaltă - pâinea aia, sticla aia, paltonul ăla. Cu cârja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din familia de la Murgeni. Aici, în șatră, învață să iubească oamenii, să comunice cu ei, învață limba țiganilor, obiceiurile lor, să-și manifeste liber sentimentele, să-și asume unele răspunderi, să se bucure de viață. Tot în șatră învață să rabde, să îndure umilințe, să nu cedeze în fața greutăților, să lupte pentru a le depăși, să fie dârză și hotărâtă pentru a reuși în ceea ce-și propune. Într-un cuvânt va deveni o fată dârză, luptătoare, sentimentală și visătoare. Până la
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
care locuiau ei. Era singurul pe care îl deranja muzica și vocalizele Prințesei. În toamnă, după începerea anului școlar, a suportat el cât a suportat, dar în iarnă, când se pregătea pentru sesiunea de examene din ianuarie, n-a mai răbdat. Într-o zi, când Prințesa a început să cânte,a ieșit afară s-o atenționeze să tacă. Neștiind cum o cheamă și nici la ce apartament stă, a format niște cocoloașe de zăpadă și a dat în fereastra apartamentului de unde
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
de nerăbdare. Rogojinaru, deși avea replica gata, ca să nu mai învenineze lucrurile, se mulțumi să mormăie ceva în farfuria lui. Doar Baloleanu zise încet, ca pentru masa lor: ― Foarte just, dragă Grigoriță, foarte adevărat! Bietul țăran nu știe decât să rabde, fiindcă nimeni nu l-a învățat altceva. Iar când nu mai poate și-i ajunge cuțitul la os, atunci e natural să izbucnească în iureș de foc și sânge. Numai la noi se mai pomenesc, în plin secol de civilizație
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
avea decât o cămăruță în care nu încăpeau nici trei oameni. Primarul veni roșu, gâfâind și înmuiat. Trecând prin fața cârciumii, a intrat și a înghițit o jumătate de țuică, să se încălzească puțin. Boiangiu îi declară că el nu va răbda să fie notat prost din pricina unor țopârlani netrebnici și nu vru să-și schimbe hotărârea nici când auzi că arendașul s-a domolit. Lui nu-i pasă de toanele domnului Cosma. El e militar și-și face datoria. Avea o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zdravăn și muncea la sapă mai spornic ca un flăcău. ― Foaie verde mătrăgună, Veselia nu-i a bună! Un băiețandru începuse să chiuie așa, cu ochii închiși, ca un cocoș tânăr și fără pricepere. Pe țiganul cu vioara nu-l răbda inima să nu riposteze pe dată: ― Foaie verde păpădie, Viața-i numai veselie Pentru cine nu-i Ilie Toată hora împreună cu privitorii izbucniră într-un râs gălăgios. Râse și băiețandrul pe care-l chema Ilie Cârlan. Încurajat de mulțumirea poporului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ce-mi pasă, vezi bine! se supără Cârciumarul. Că tare-i plăcut să te slujesc eu pe tine pînă-ți întunecă țuica mințile, în loc să mă slujească alții pe mine! Dar tu ești bețiv și ticălos, Marine, și mă mir cum te rabdă dumnealor să-i faci de rușine cu prostiile tale! ― Da ce, beau din averea dumitale? ― Ai bea tu dacă ți-aș da, numai că... ― Ia lăsați, lăsați sfada, măi fraților, că nu ne lipsește! strigă Luca Talabă, deodată, sculîndu-se. Și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Dar boierii de la București ce gânduri mai au cu alde noi, sărăcimea? ― Apoi cu boierii te învoiești oriunde, dacă ești supus și ascultător, răspunse Petre. Răspunsul nu-i plăcu lui Ignat, deși clătină din cap aprobativ. ― Omul cât poate tot rabdă, că altfel ar trebui să-ți iei lumea-n cap! observă Serafim Mogoș, amărât. Atunci Ignat, apropiindu-se mai tare și cu glas mai scăzut, parcă n-ar fi vrut să-l audă toți, urmă: ― Despre pământuri n-ai aflat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
muncim tot noi din moși-strămoși. Că suntem nevoiași de te miri cum mai răsuflăm dacă n-avem pământ destul... ― Destul nu-i niciodată! zise Miron Iuga mohorât, adăugând după o pauză: Dar până acuma cum v-ați ajuns? ― Am tot răbdat, conașule! strigă Marin Stan. Și tot mai rău ne-am scufundat în sărăcie, dacă n-avem pământ... ― Pământ, pămînt! mormăi Iuga. Cei din bătrâni nu râvneau la pământurile boierilor și au trăit mai bine. ― Alte vremuri erau pe-atunci, conașule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dînsa? Vasile Zidaru ședea peste drum și avea o muiere cât un granadir și rea de gură, de nimeni nu-i stătea înainte. Copilul, bălan și durduliu, nu știa decât de frica ei; altfel, toată casa îl răsfăța și-i răbda orice năzdrăvănii. Zidaru avusese trei fete și nici un băiat. De-abia după ce și-a măritat fetele a venit pe lume Nicu, de-i era rușine femeii că a mai pedepsit-o Dumnezeu să nască tocmai la bătrânețe și să se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
hrănea bine, nu-i lipsea ciocănașul de țuică la nici o masă, porc avea, păsări avea, porumb avea, era grăsună și voinică, nu ca alte femei de vârsta ei. Când a înțeles că nu se poate învoi cu Florica, după ce a răbdat și a înghițit șapte ani, s-a hotărât să o lase în plata Domnului și să-și înjghebeze altă gospodărie. Mai bine orice sărăcie, decât necontenită zarvă, și sfadă, și inimă grea. Noroc că nu apucase să împartă toată averea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sticlă: celelalte le-a astupat cu hârtie de la popa... Florica, după ce a văzut cum s-a așezat maică-sa, s-a supărat că o face de rușinea satului. Bătrâna i-a răspuns cu puțină amărăciune: ― De, draga mamei, v-am răbdat destul... Pe urmă s-a împăcat și Florica și, de cum s-a desprimăvărat, a trimis pe băiețelul cel mai mărișor, pe Costică, să mai stea pe la bunică-sa, să-i ție de urât și să scape de un mâncător. Copilul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a apucat. Adevărat că prin unele părți s-au mai urcat arenzile. Dar acolo se speculează țăranii până la exasperare și nu se știe dacă nu vor avea urmări triste. Țăranii s-au deșteptat, vor ei înșiși pământ și nu mai rabdă fără a crâcni înșelăciunile și neomenia. Chiar și pe aici, unde sunt învoieli cinstite și nu-i păgubește nimeni nici cu o para, se codesc, și se frământă, și murmură. Ce o fi pe-acolo, Dumnezeu știe... Pe Nadina o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de pomană, că taica pentru dânșii a muncit până l-a luat Dumnezeu... Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tăcu îndelung. Se uita la flăcările roșii ce fâlfâiau în vatră cu un duduit leneș. Apoi cu glas mai molcom zise iarăși: ― Rabzi, rabzi și oftezi, până nu mai poți, ș-apoi... Iar tăcu și, după un răstimp, urmă gînditor: ― Că spuneau și oamenii și se sfătuiau cum să mai facă și ce să facă? D-aia am și întîrziat așa... Se întrerupse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pomană, că taica pentru dânșii a muncit până l-a luat Dumnezeu... Sorbi ultimele linguri din farfurie. Tăcu îndelung. Se uita la flăcările roșii ce fâlfâiau în vatră cu un duduit leneș. Apoi cu glas mai molcom zise iarăși: ― Rabzi, rabzi și oftezi, până nu mai poți, ș-apoi... Iar tăcu și, după un răstimp, urmă gînditor: ― Că spuneau și oamenii și se sfătuiau cum să mai facă și ce să facă? D-aia am și întîrziat așa... Se întrerupse, parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
roze tocmai pentru că și proprietarii stau prost și pentru că toată agricultura românească merge anapoda! Au fost ani grei, când moșiile n-au produs nimic sau aproape, și țăranii totuși nu s-au agitat, ci și-au văzut de necazuri, au răbdat și au suferit ca și noi! Acuma, slavă Domnului, am avut un an oarecum normal. Cine a fost cumpănit a agonisit și are cât îi trebuie, cine a lenevit și a fost bețiv n-are. Așa e ordinea lucrurilor de când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
scoate din primărie, dar cine știe ce rău îi mai face, de să nu mai aibă trai în sat. Bun suflet boierul, nici vorbă, dacă nu-i ieși din porunci. Pravilă a tras destule foloase fiind supus și credincios. Totuși, nu-l răbda inima să stea molcom. I-ar prinde și lui bine o halcă de pământ. Prilejul de acum nu se întîlnește de multe ori. Când află că boierul bătrân s-a dus la București, desigur pentru moșia cucoanei, a chemat pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
năzare ca atunci cu furtul! Cosma se închină umilit: ― Lăsați-mă, coane Miroane, c-am pătimit destul din pricina aia! De la Crăciun nu e noapte să nu fi fost dijmăluit și n-am mai cutezat nici să vă spun și-am răbdat. Dar ce-i acum e grav de tot! Arendașul îi spuse apoi că țăranii între dânșii vorbesc că, și de vor face învoieli cu boierii, la muncă nu vor ieși până ce nu li se va împărți moșia Babaroaga, care nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
într-un băț, ferind noroiul și băltoacele, ținând marginea. Din ograda babei Ioana îl strigă deodată glasul lui Anton nebunul: ― Domnule Nică!... Stai, nu fugi! Anton se cuibărise, de cum a dat iarna, la baba Ioana, care-l ocăra și-l răbda. Învățătorul își continuă calea. Din urmă însă Anton se apropia, desculț, înflăcărat. ― De ce fugi, domnule Nică? C-ai fost la boierul cel bătrîn? Să nu-ți fie rușine și nici rău să nu-ți pară, că s-a apropiat ziua
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cât i-e de dragă moșia? ― De bunăvoie cine-și împarte averea? mormăi Ignat Cercel. Dar dacă-i porunca de la vodă?... Mie nu mi-a luat porcul pentru bir? Ș-am tăcut, că n-am avut ce face, și copilașii rabdă de foame! Văzând că n-o scoate la capăt, primarul Pravilă mai făcu vreo două glume și apoi o șterse la cancelarie. Pe la amiază pică însă Matei Dulmanu de la Lespezi cu știrea aflată de la argații conacului că azi are să sosească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ling?... Mie mi-a dat boierul ăl bătrân brevet de cârciumar să înșel oamenii și să mă umplu de bani și de toate, ori matale?... Ia lăsați-mă, măi oameni, să trec și să-mi răspundă, că doar n-oi răbda să mă rușineze dânsul pe mine în fata satului, parc-aș fi cârpa lui... ― Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică! zise Cârciumarul mai împăciuitor, văzând zvârcolirile flăcăului pe care țăranii îl ostoiau. Și țâfnă, și semeție
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai amărâtă și zise plîngător: ― D-apoi că alții mai beau și de bine, dar eu numai de supărări și de necazuri, măi nea Cristache! Că de când mi-a murit baba, uite-așa mă zbat, că noră-mea nu mă rabdă, și mă huiduiește, și nu mă-ngrijește... ― Lasă că-ți știu eu povestea, Spiridoane taică! i-o curmă Cârciumarul. ― Cum să n-o știi tălică, vezi bine c-o știi, bolborosi bătrânul jignit, întorcînd privirea spre ușa deschisă pe care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar fi fost acasă și s-ar fi întîmplat ceva în sat, numai pe dânsul I-ar fi învinuit boierii de toate. Florica povestea și plângea, iar bătrânii își frângeau mâinile, ascultând. ― Apoi lasă, că nici noi n-om mai răbda mult și le-om da lor ce li se cuvine! mormăi Nicolae Dragoș deodată, cu o ură care parcă înnegrea cuvintele. ― Ba mai stai mulcom, Nicule, și nu te tot băga în răutățile oamenilor! protestă Florica, ștergîndu-și lacrimile. Că de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]