2,050 matches
-
lăsa să-ți distrugi cariera din... dorința de răzbunare ! strigă. Mă răsucesc spre el indignată, și aproape cad pe scări. — Nu o fac din dorința de răzbunare ! — Știu că ești furioasă pe noi toți ! Guy m-a ajuns din urmă, răsuflând din greu. Sunt sigur că te simți foarte bine să ne refuzi, să spui că lucrezi ca menajeră... — Dar chiar lucrez ca menajeră ! îi răspund. Și nu vă refuz fiindcă sunt furioasă. Vă refuz fiindcă nu-mi doresc această slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și mai ești și frumos pe deasupra, dar tare ești prost. Se opri din vorbit și se gândi Îndelung, cam câtă vreme Îi luă unei păsări mari să zboare Între două culmi Îndepărtate. Cel mai mare ucigaș este Krog! zise el, răsuflând ușurat, și mă măsură din cap până În picioare. - Cel mai? Frumos? l-am Întrebat. - Păi, da. Ce credeai? Oamenii sunt și ei frumoși. - Credeam că doar femeile sunt frumoase. Și dintre femei, Siloa. - Uite! Îmi arătă el pasărea aia uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fel de behăit și, În clipa aceea, de sub luciul apei se ridicară alții și alții. - Tată din cer, am spus În gând, fără să reușesc să tac. Aceștia din urmă țineau câte o trestie În gură și, prin trestiile alea răsuflaseră sub apă, nevăzuți și nebănuiți. - Krog? - Întrebă un bătrân uscat din trunchiul care se apropiase de mine. - Krog, a gândit Krog, neputincios. - Of, of, făcu el și privi peste umăr. Cei care tocmai ieșiseră de sub apă Îmi făcură semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se strecoare printr-o crăpătură prea Îngustă. Am Încercat să mă iau după el, dar nici pomeneală să ducem bulumacul Încotro doream. Lunecam din ce În ce mai repede către sorb și, deodată, m-am trezit cu capul afundat În apă. Am dat să răsuflu, dar m-am Înecat și m-a cuprins spaima. Am tușit sub apă, am scos capul afară, am văzut o bucată de cer și, ciudat, cu coada ochiului, am zărit pe mal un cerb care, nemișcat, se uita după noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ștergeți din satul meu. Mai ai multă cale de bătut până să duci la bun sfârșit călătoria În care te-a trimis Moru. - Bine măcar că nu ești cu totul de partea celor ce mi-au luat urma, i-am zis, răsuflând ușurat. - Nu sunt de partea nimănui. Eu doar aștept. 8. În ce mă privește, n-am mai așteptat nici măcar apusul soarelui. Pe la prânz, nori cenușii și groși se adunară peste sat din toate părțile. Femeile Începură să horcăie și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tu... Nu-ți dai seama cum a fost, măi, Enkim, măi. Mă topeam ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum ați făcut! - zise el, holbându-se și plescăind. Știu, știu... Am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Krog. - Așa o fi, dar eu vin În Întâmpinarea dorințelor Tatălui. - Tatăl nu are nevoie de ajutorul tău. Și apoi, tu spui câteodată că ești Tatăl. Atunci, cum să mai trăiești? Așa că, o să te dăm Umbrei. Rămase puțin pe gânduri. Răsuflă adânc și se Încruntă. Apoi: - O să-i spun ceva lui Krog, Începu el, după care continuă În gând. Odată și odată, o să murim cu toții și atunci, toate cele din jur vor fi la fel de frumoase ca și atunci când noi eram vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar lungana asta de Runa ne supunea mai departe la cazne, punându-ne să mergem pe bolovanii cei mai lunecoși, cei pe care nu lăsam nici un fel de urme. - Ziceai că Vinas o s-o ia la vale, i-am spus, răsuflând precum un câine fugărit. Mersul ăsta pe pietre ne seacă de puteri. - Ai curaj să lași, totuși, urme? mă Întrebă ea atunci. Soarele prinsese să coboare când am ajuns noi În pajiștile limpezi de pe munte. Abia mai puteam să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse să ne Îngroape de vii, așa că am luat-o spre o Înălțime apropiată, numai că picioarele ni se afundau din ce În ce În pulberea care se aduna de zor În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zilele trecute. Nisipul frigea. Nu se auzea nimic. Nu se vedea nimic. Am Început să-i cântăm pe rând lui Unu. - Nani pui, nani pui... Unu a fost primul care s-a Înmuiat. Apoi Runa. Apoi Enkim. Eu abia mai răsuflam și m-am străduit să-mi amintesc chipul frumoasei Siloa. L-am blestemat de câteva ori pe Moru. Îmi părea rău că nu l-am ucis pe Hârciogul ăla nenorocit după ce ne trecuse brațul de mare. Apoi am amețit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă apucă o amețeleală ciudată. În scrijeliturile astea aștepta un secret. Secretul pândea ca o molimă nevăzută. Gata să se strecoare, pe nesimțite, printre noi. - Eu sunt Logon, Îmi spuse omul și zâmbi pentru prima oară, sfios ca un copil. Răsuflă, ușurat, iar ochii prinseră a-i juca, sclipitori, de parcă tocmai ar fi primit ceva În dar. Îmi dădu scoica și zării pe ea acea făcătură meșteșugită de Enkim pe malurile tuturor apelor la care ajunsesem. Ultima oară, făcuse una la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
masă, ai apă, și aici e casă răcoroasă. Fratele tău mănâncă bine. Poftă bună, Hamu bun, poftă bună, de ce nu-l chemi și pe Hamu rău la masă? Ieși de-aici, Hamu rău, ieși de-aici, ieși de-aici.... Unu răsuflă adânc și duse mânuța la gură. Gula Îl dăduse cu grăsime din creștet până În tălpi. - Of, of, măi Krog! - se plânse Enkim. Se apropie de mine și, pentru o clipă, Îmi trecu prin minte că... - Hai să ieșim. Unu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tu de la o vreme Încoace, pentru că e făcută numai și numai din sagala. Dogon a venit de acolo și ne-a văzut pe noi, oamenii lui Binu. Dintre noi toți, n-a ales decât neamul leului ca să-i Împărtășească secretele. Răsuflă adânc. Câteva femei se Învârteau prin jurul copacului de pâinea-maimuței din mijlocul satului și-i smulgeau bucăți de coajă fâșii-fâșii, pe care apoi, surate de-ale lor le terciuiau cu maiul pe o piatră. De undeva din spate, dinspre apa care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rău decât pe cel mai prost țânc de acasă? Nu era mai bine să fi făcut ca orice om din neamul meu? Ia... să mă fi dus eu la Siloa, așa, cum se duce omul, trufaș, cu pieptul În față, răsuflând gros și râgâind sătul, s-o apuc de mână și s-o trag după mine... Așa trebuia să fi făcut, că unul nu i-ar fi stat În cale lui Krog, ucigașul... Toți mă știau de frică și toți mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Noi am ținut mereu legămintele. - Legămintele nu ne scapă de Umbră. Nu uita că și Tatăl a ieșit din Ceața Adâncă doar cu o mână de oameni. Era aproape mort, era slab de i se vedeau oasele și abia mai răsufla. Au pierit atunci puhoaie de oameni, chit că stăteau lîngă Tatăl. Noi asta vrem? Să pierdem puhoaie de oameni? Femeile și pruncii? - Unii oameni, unele femei și unii prunci vor muri oricum În călătorie. Chiar și fără lupta de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă invitară În ea. Nu-mi venea să cred - era Într-adevăr tare călduroasă, dar mirosea atât de rău Încât, preț de o vreme, habar n-am avut cum să fac astfel Încât nici să nu-i supăr, dar să și răsuflu În același timp. Mi-a venit un gând bun doar după ce m-am obișnuit cu mirosul - nu puteam să mă odihnesc, le-am spus celor din neamul Cipusik, Înainte să-i văd pe toți ai noștri ajunși pe Gemeni. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cum luntre după luntre trăgea la malul lunecos. Spre dimineață, apăru și ultima luntre. Logon era palid și avea cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce bătea dinspre pământuri prinsese a se Înteți. Undeva departe, deasupra pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lui Selat. Mândră nevoie mare, Nunatuk Îmi zise că În luntrile acelea mergeau la vânătoare cei din neamul lui Cipusik. De vânat, vânau niște animale nemaivăzute pe care uriașa Nunatuk mi le arătă chiar atunci: nici pești nu erau pentru că răsuflau, nici porci nu erau pentru că se scufundau sub apă, și nici urși nu erau pentru că aveau blana prea scurtă. Trecură multe zile așa și, după un timp, mai-mai că uitasem de ce mă trimisese Moru În călătorie. Era tot mai frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Soarele părea să urce pe cer cu atât mai sus cu cât mergeam mai mult. Când veneau norii și Începeau viscolele, ne legam unii de alții și o țineam Înainte, orbește. Când pruncii Începeau să ne Înghețe și abia mai răsuflau, ne repezeam degrabă să doborâm vreun animal din acela care nu era nici pește, nici porc și nici urs - Îi despicam burta și ne Îngropam copilașii În seul lui aburind, doar-doar le-ar veni culoarea la loc În obraji. Câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ar fi de folos când o să le povestești alor tăi ce ai vorbit cu Krog, stăpânul vorbei. - Stăpân al vorbei, dar nu al apei, Îmi reaminti el, zâmbind din colțul gurii. - Of, of. Ia zi ce vrei, măi Dyas, măi! Răsuflă ușurat. Zise: - Aș vrea să le spui tuturor că Dyas este și el scoborâtor din Tatăl. Că suntem veri din bunici ale bunicilor bunicilor bunicilor noastre. Și că, iată, ne-am regăsit aici, după cum a lăsat Tatăl: un văr scoborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
umărul, aici e pieptul, ăsta e buricul, aici e... hmm... aici e fala noastră de oameni... Aici e coapsa... Iar aici... După ce mi-a spus tot ce se putea spune despre toate felurile În care trebuia Înclinată cârma, abia mai răsuflam. M-am dus la Logon și i-am povestit și lui ce aflasem. - Dyas mi-a spus că cei ce știu toate căile din marea asta, le spun pe dinafară Într-un cânt care Începe la răsăritul soarelui și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a mai răsărit de câteva ori, pe când treceam pe lângă un pământ uriaș, despre care Dyas mi-a spus că era locul unde Ceața Adâncă Îl prinsese pe Tatăl. - De aici au pornit toți ai lui, când nu mai puteau să răsufle din cauza Ceții. Unii spun că se crăpase un munte, departe de aici, și că dăduse drumul la foc și la fum gros. Tatăl a priceput că avea să vie o urgie și a pornit repede cu ai săi, dincolo de munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ăla amărât de Gupal mi-o reteză imediat: - În loc de nenumărații ani care vin, mai bine ai fi spus timpul, mă Îndreptă el cu glas mușcător. 38. Urcasem Într-atât de mult pe munții aceia mari, Încât nu mai puteam să răsuflăm omenește. Auzisem de la Moru de asemenea piscuri Înalte, care se ridicau deasupra cerului, acolo unde nu mai era nimic. Nu ajunseserăm chiar atât de sus Însă - deasupra noastră Încă se vedea soarele, iar noaptea nu trecuse niciodată fără să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]