KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

și ajunsese la inimă, pe care o scosese cu un gest fulgerător, aruncând-o pe caldarâm), dar erau și lovituri de neînchipuit, aplicate cu piciorul direct În bărbie, sau, prin salturi cu răsucire, după ceafă, erau salturi lungi peste capetele războinicilor, adevărate zboruri care făceau ca locul masacrului să se schimbe de la o clipă la alta și ca oameni care nu se așteptau să ajungă vreodată În preajma Marelui Maestru se pomeneau cu el În față, și asta doar pentru o fracțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Înțeleseseră că nu există nici o șansă de asasinare a Marelui Maestru și că nu magia, ci o abilitate de luptă peste tot ce era omenesc făcea ca ei, și nu el, să fie În primejdie. Într-o mișcare aproape organizată, războinicii făcuseră peste treizeci de pași Înapoi, și asta cât putură de repede. Era o lecție a retragerii, la care nu luaseră seama niciodată, dar care acum putea fi, pentru fiecare din ei, singura salvare. Limita cercului atingea acum marginile pieței

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de un stăpân aproape necunoscut, care nu vorbise, nu Îi amenințase și nu se temuse. Nu scosese nici un cuvânt, dar demonstrase ceea ce era de demonstrat. Că nu poate fi Învins. Oan-san lăsă să cadă pe lângă umărul lui drept trupul unui războinic voinic, cu două capete mai Înalt decât el, o masă de mușchi care devenise faimos În ultimii zece ani. Ismail, fiul de pescar dintr-un sat de la Marea Egee, zdrahonul care ridicase un tun de fier În bătălia de la Trebizond și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
capete mai Înalt decât el, o masă de mușchi care devenise faimos În ultimii zece ani. Ismail, fiul de pescar dintr-un sat de la Marea Egee, zdrahonul care ridicase un tun de fier În bătălia de la Trebizond și Îl aruncase În războinicii lui Uzun Hassan, fusese trimis În neființă din două lovituri de picior. Una Îi rupsese ambii genunchi, iar zgomotul oaselor sparte Îi Înfiorase pe cei aflați În apropiere, iar a doua venise aproape În aceeași clipă, căci uriașul nici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Ismail murise Înainte ca genunchii săi zdrobiți să atingă pământul. Murise cu un fel de mirare, ca și cum nu s-ar fi așteptat la așa ceva, sau poate nici nu mai crezuse că lupta ar avea vreun rost. Căzuse aproape zâmbind. Iar războinicii din jurul lui Înțeleseseră, brusc, că acel zâmbet nu era o Întâmplare. Ismail găsise, Într-un fel, perfecțiunea. Găsise ceea ce, poate, căutase de-a lungul atâtor confruntări sângeroase. Moartea perfectă. Străfulgerarea care nu aduce durere, ci doar infinita bucurie a neființei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
din rândurile următoare. În jurul Marelui Maestru nu se mai afla decât o mulțime Îngenuncheată. Din spaimă, sau doar din reflex, Îngenuncheară și oameni care nu aparțineau Ordinului Cuceritorilor. Îngenuncheară negustori, ieniceri, iscoade, spioni, cerșetori. La capătul pieței mai rămăseseră doar războinicii lui Midhat, călări, dar și aceștia descălecară și căzură În genunchi. Dincolo de acea mare de oameni Învinși, Oan-san văzu malul mării și freamătul valurilor. O nesfârșire de spumă care Îl despărțea de ținuturile Dobrogei și de curgerea majestuoasă a Dunării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mică parte din ceea ce Învățase În Țara Soarelui Răsare. Totul era nedrept. Și totuși, totul era firesc. Era lumea În care trăia. Aspră, ilogică, murdară, lacomă, imperfectă. Lumea Imperiului Otoman În anul 1476 de la nașterea lui Isus Hristos. Întoarse spatele tuturor războinicilor și păși, la fel de Încet cum venise, spre treptele palatului. Era un gest de negare și, Întrucâtva, de dispreț. Nu mai voia această lume, pe care o cucerise aproape fără să-și dea seama. Nu mai voia decât liniștea și frumusețea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
până când Îi ucisese pe Cei Patru. O făcuse din răzbunare și din dorința de a desființa cât mai repede un ordin secret specializat În teroare și asasinate. Dar, din clipa următoare, avea răspunderea de a duce la sfârșit ceea ce Începuse. Războinicii nu se supuneau poruncilor sale așa cum s-ar fi supus, poate, samuraii În fața unui daimyo. Aici era o altă lume, pe care n-o cunoștea și n-o putea stăpâni. Într-un fel, cauza revoltei Cuceritorilor era el. Crezuse că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Nu se putea salva singur. Trebuia să-i salveze Întâi pe cei care depindeau de el, să le arate că viața e posibilă și În afara Ordinului, că drumul lor de până atunci fusese greșit. - Midhat! spuse, suficient de tare pentru ca războinicul să se ridice și să alerge până În fața lui. - Midhat, alege patru oameni și trimite-i În solie la palatul Topkapî. Să-i ceară sultanului o Întrevedere unde va voi și când va voi el, dar nu mai târziu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Știu că pot avea un ajutor În tine. Dar asta se va Întâmpla În altă zi și În alt loc. Midhat se retrase, tulburat. I se păru că Marele Maestru voise să spună altceva decât spusese. Dar, Întorcându-se spre războinicii săi, printr-o mare de capete plecate, Își spuse că nu avea dreptul să Înțeleagă mai mult decât Îl lăsau cuvintele. Iar cuvintele cădeau, ca niște umbre, În viitor. Făcuse doar câțiva pași când un murmur venit de pretutindeni Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
fiindcă țara lui era cea mai amenințată. Victoria incredibilă de la Vaslui nu ucisese monstrul, ci doar Îl deșteptase. Mahomed apreciase ca excepțională capacitatea Moldovei de a se apăra În fața unei invazii. De aceea trimisese peste o sută de mii de războinici, sub comanda vestitului Soliman. Înfrângerea acesteri forțe Îl adusese pe sultan Într-o criză pe care n-o mai avusese niciodată. Stătuse Închis În odăile sale vreme de trei săptămâni, nu mâncase aproape nimic, iar medicii fuseseră convinși că sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
atât de greu Încercat Încât nici un leac n-ar mai putea ajuta. Istanbulul Își pierduse strălucirea. Înalții dregători nu mai Îndrăzneau să se arate stăpânului lumii. Sosirea rămășițelor armatei Învinse În Moldova fusese privită cu spaimă. Toată lumea se aștepta ca războinicii și, mai ales, comandanții, În frunte cu Soliman, să fie căsăpiți de gărzile sultanului. Era aproape un obicei. Nu puteai pierde un război fără să-ți pierzi viața În fața sultanului. Dar sultanul nu reacționase În nici un fel. La Început, tăcerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Crimeii, spuse postelnicul Mârza, fiul lui Stanciu, atent observator al frontului de Răsărit. Nu se știe când vor lovi și unde vor lovi, dar e limpede că tătarii lui Mengli Ghirai sunt supuși sultanului și au de răzbunat moartea marelui războinic Ogodai, comandantul tumenului dinspre Nistru. - O moarte frumoasă... murmură Ștefan. După legea veche a lui Gingis han... - Dar legată de căpitanul Oană și de Moldova, completă Mârza. Voievodul nu spuse nimic, dar păru adâncit În gânduri. - Să nu uităm Țara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
lui Laiotă trebuie să ghideze armata turcească spre Suceava, evitând ambuscade sau mlaștini, ca la Vaslui. - Hanatul Crimeii? continuă domnitorul, fără a se opri asupra strategiei oștilor muntene. - La ordinele sultanului, cu trupele În așteptare. Aproape patruzeci de mii de războinici, toți călăreți. Ștefan se ridică și porni Încet prin mijlocul adunării. Boierii se dădură Încet la o parte, așteptând. Adversarii erau mai mulți și mai puternici decât fuseseră vreodată. Imperiul otoman scotea În luptă Întreaga armată, renunțând la orice acțiune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
ars, așa cum a cerut măria ta. Cei doi au discutat mai bine de trei ore. Apoi, Amir Baian ieșit din camerele Marelui Maestru și a convocat pentru a doua zi călăreții tribului său. Pe Înserat, escortat de o sută de războinici Bordjighin, Amir a părăsit Istanbulul, Îndreptându-se spre ținuturile de pe malurile Volgăi. Un nou val de tăcere inundă camera care mirosea, acum, a pergament vechi, a piatră de râu și a floare de cireș. - Spune mai departe. -Iscoadele Apărătorilor de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
acele faimoase Diario pe care, pe vremuri, le afișa În piața San Marco și În fața bazilicii San Giovanni. Veți afla amândoi, așadar, că Moldova se află În fața celei mai mari amenințări din Întreaga ei istorie. Peste două sute de mii de războinici ai Imperiului Otoman se Îndreaptă acum spre Suceava. O forță uriașă pentru vremurile În care trăim. O forță căreia nu numai Moldova, dar nici una din țările europene nu cred că i-ar putea face față. Dinspre Apus, trecătorile sunt deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Iată cum văd eu lucrurile, așa, fără vedere, cum mă aflu, spuse Oană. Tătarii puteau trece ușor Nistrul prin locul unde râul are cea mai mică adâncime acum, vara. În apropiere de Soroca. Nu cred că vor ataca cetatea. Sunt războinici de stepă, iuți, sângeroși, puși pe jaf sau hotărâți să ia prizonieri. Ce prizonieri de preț se află În calea lor? - Doamna Maria, la Suceava... spuse, tresărind, Ștefan. - Vor lăsa orice punct Întărit În urmă, năzuind să ajungă la Suceava

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
30 , Ștefănești pe Prut După șase ore de lupte, aproape Întreaga armată a Hanatului Crimeii reușise să treacă pe malul drept al Prutului. Ambuscada moldovenilor oprise puhoiul mai bine de două ore, provocându-le tătarilor pierderi de peste cinci mii de războinici. Apoi călăreții lui Mihail se retrăseseră după dealuri, urmăriți de avangarda tătară, spulberată, Însă, de atacul Apărătorilor. Călăreții Moldovei câștigaseră prima ciocnire și scăpaseră cu pierderi minime. Dar dinspre râu avansa grosul armatei tătare. Din mesajele primite până atunci, Oană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
În rândurile tătarilor. Apărătorii strânseră rândurile În jurul căpitanului, iar avansarea spre centrul armatei dușmane reîncepu. Între Oană și Simion, Erina era apărată. Pericolul putea veni doar din față, dar nu putea trece de căpitan. Cu o clipă Înainte ca un războinic al Crimeii să ridice iataganul asupra Erinei, brațul Îi era tăiat din cot sau din umăr, iar În clipa următoare capul Îi zbura pe iarba grasă și moale din lunca Prutului. Înainte ca vreun dușman să Încoarde arcul, țintind-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Zdrobiți-i! - Moldovaaa! se ridică strigătul de luptă al călăreților lui Ștefan. - Ce se Întâmplă? Întrebă Oană, care nu deslușea mișcările de trupe. - Călărimile atacă În forță pe direcția deschisă de Apărători! spuse Erina. Organizarea tătarilor slăbea. Grupuri răzlețe de războinici se desprindeau din tumen-uri, Încercând să creeze o breșă În atacul moldovenilor, dar deveneau ținte pentru arcași. - Nu În spate! spuse căpitanul Oană, atent la un zgomot pe care doar el Îl auzea. În față! - În față? Nu văd clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
cu atenție, dar nu văzu nimic. Mii de călăreți tătari Întorceau caii, renunțând la luptă. Pierduseră peste zece mii de oameni, dar mai aveau destui ca să continue bătălia. Moldovenii trecuseră la șarjă pe ambele flancuri, spulberând din goana cailor sute de războinici dintre care unii Încercau să reziste, iar alții Întorceau privirile, nedumeriți, spre comandandantul lor care dispărea pe malul rîului, galopând spre sud. Când tătarii auziră semnalul de retragere era deja mult prea târziu. Câmpul de luptă de la Ștefănești devenise deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
elită al spahiilor, În număr de zece mii de oameni, să descalece și să sprijine atacul ienicerilor. Intervenția sultanului oprise defensiva primelor rânduri de ieniceri și provocase o Înaintare generală a urdiei, cu pierderi enorme. Dar o Înaintare implacabilă. Indiferent câți războinici cădeau sub săgețile, sub săbiile sau securile moldovenilor, sultanul arunca În luptă alte detașamente, apoi altele, Într-un ritm năucitor, până când valea fusese literalmente acoperită de trupele turcești, iar moldovenii fuseseră Împinși Înapoi, spre nord, În adâncurile codrilor. Puținii moldoveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de ieniceri și spahii. Oștenii lui Ștefan luptaseră știind că nu vor mai putea ieși din valea aceea și că nici măcar moartea lor nu va putea opri urgia. Dar aleseseră moartea. Voievodul fusese aproape prins În cercul de fier al războinicilor lui Mahomed, dar fusese luat cu forța de către unul din căpitanii săi, care purta pe platoșă semnul scutului și spadei, și dus În pădure, unde un grup de oșteni mai aveau cai. Înconjurat de acel mic grup de luptători, Ștefan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mai opunea rezistență. Războiul se sfârșise. Sultanul se Îndrepta spre Suceava, unde optzeci de tunuri băteau zidurile zi și noapte, iar ienicerii Își lansau scările de asalt, urcând pe metereze. Oană rămase treaz Întreaga noapte, ascultând poveștile de arme ale războinicilor otomani. La fel rămase Erina, parcă abia Începând să Înțeleagă ce se Întâmplase. Iar ceea ce se Întâmplase nu putea fi adevărat. Moldova nu mai exista. Exista un nou teritoriu al Imperiului Otoman. Un pașalâc, unde sultanul avea să numeasă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
munților, patrule de spahii gonind prin sate și, unele, urcând pe cărări de munte. Văzuseră și trupe de ieniceri adunând copii pe care Îi urcau În căruțe și Îi duceau spre tabere, de unde aveau să ia drumul Istanbulului, ca viitori războinici ai Semilunei. Văzuseră unele sate arzând și știuseră că, acolo, oamenii nu voiseră să-și lase copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot ce găseau. Animale, blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]