KorAP: Find »[drukola/base=rechin & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...67 >

1,656 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

coloanele de fum, colibele și pirogile de pe plajă și, cănd traseră, în sfârșit, în mijlocul unei lagune largi și puțin adânci, scoaseră cu toții un suspin de ușurare, înțelegând că până la urmă reușiseră să scape de amenințarea pe care o reprezenta groaznicul rechin alb. Acum nu le mai rămânea decât să se roage că locuitorii acelei insule providențiale să fie oameni pașnici și primitori. Miti Matái ordona să se coboare velele și catargele și să se sune de trei ori din cochilie, semnalând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
lungă, condusă de vreo zece vâslași, la prova căreia se află un batran împodobit cu o mantie lungă de pene roșii. Cine sunteți și ce doriți? întreba bătrânul, cu voce groasă. Suntem oameni pașnici și căutăm protecție împotriva atacurilor unui rechin alb, răspunse Miti Matái, înclinând ușor capul. Vă rugăm să ne acordați ospitalitatea voastră până când va trece pericolul. —Un rechin alb! se alarmă celălalt, schimbându-se la culoare. Cand v-a atacat? —Ieri la amiază. De atunci nu l-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
roșii. Cine sunteți și ce doriți? întreba bătrânul, cu voce groasă. Suntem oameni pașnici și căutăm protecție împotriva atacurilor unui rechin alb, răspunse Miti Matái, înclinând ușor capul. Vă rugăm să ne acordați ospitalitatea voastră până când va trece pericolul. —Un rechin alb! se alarmă celălalt, schimbându-se la culoare. Cand v-a atacat? —Ieri la amiază. De atunci nu l-am mai văzut, dar cu Teatea Maó nu se știe niciodată. —Știu, recunoscu bătrânul. De unde veniți? —De pe Marara. Suntem o expediție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
rămâne, spuse. O să vă acordăm ospitalitatea noastră și o să încercăm, împreună, să-l speriem pe Kauhúhu. Kauhúhu - Zeul-Rechin - era considerat drept reprezentarea râului în accepțiunea ei cea mai crudă, întrucat vechii polinezieni trăiau cu convingerea că în interiorul celor mai sângeroși rechini - și fără îndoială cel mai sângeros dintre ei era Teatea Maó -, salășluiau sufletele dornice de răzbunare ale oamenilor care fuseseră condamnați la blestemul etern pentru crimele oribile pe care le-au săvârșit. Locuitorii acelei insule - care făcea parte din micul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
nu avuseseră niciodată ocazia să vadă un vas atât de impunător, precum și cei care se ocupau cu pescuitul în larg, care aveau motive să se bucure că aflaseră prin altcineva de cumplită amenințare pe care o reprezenta pentru ei un rechin alb aflat în preajma insulei. De asemenea se bucurară destul de mult- deși n-o arătau în public - fetele nemăritate de pe insulă, care văzură în tinerii navigatori un neașteptat izvor de distracție pentru timpul nopții. Totuși se văzură nevoiți să-și amâne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cu atâta încetineala, încât la jumatatea ceremoniei cea mai mare parte dintre cei prezenți ațipiseră. Începu prin a așeza deasupra unei stânci sfinte, care se ridică chiar pe țărm, o micăstatuetă de lemn care reprezenta un om cu cap de rechin, așezat pe un taburet - imaginea zeului Kauhúhu, așa cum era ea cunoscută de majoritatea popoarelor polineziene -, si, după ce îngenunche în fața ei și mormăi niște cântece mai bine de o oră, trecu la sacrificarea a tot felul de animale domestice, mânjindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
s-ar fi putut crede că-și tăiase propriul gât. Apoi intra în apă, se spală bine și de acolo strigă încă o oră, chemându-l pe Teatea Maó, cu toate că știa foarte bine - sau tocmai de aceea - ca un imens rechin alb nu s-ar aventură niciodată în apele puțin adânci ale unei lagune înconjurate aproape în întregime de barieră de corali. Cand spectatorii istoviți putură să plece în sfârșit la culcare, nici macar uriașul Chimé din Farepíti - pe care pusese ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Se pare că sunt și canibali. Nu mai aveau ce să obțină de la insulari, în afară de apă, provizii și mângâierile celor mai focoase tinere, astfel că, două zile mai târziu, Miti Matái ordona să se ridice pânzele, odată cu căderea serii. Dacă rechinul încă se mai află prin preajmă, odată cu lăsarea întunericului, mai ales dacă începe să sufle și vântul, vom reuși să ne îndepărtăm de locurile acestea. Suspina profund. Iar dacă nu va fi așa, fie că Tané să ne apere, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cu violența în ochiul drept al cârmaciului principal. Bietul Moeteráuri căzuse pe spate în urmă puternicului impact, și doar plasă de protecție de la pupă îl împiedicase să nu cadă în apă, unde ar fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă vasului. În general, acesti rechini nu erau prea periculoși, însă un om însângerat și aproape inconștient ar fi reprezentat o pradă ușoară, desi probabil că nu rechinii i-ar fi pecetluit soarta, ci misterioșii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
pe spate în urmă puternicului impact, și doar plasă de protecție de la pupă îl împiedicase să nu cadă în apă, unde ar fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă vasului. În general, acesti rechini nu erau prea periculoși, însă un om însângerat și aproape inconștient ar fi reprezentat o pradă ușoară, desi probabil că nu rechinii i-ar fi pecetluit soarta, ci misterioșii vizitatori nocturni care urcau din adâncuri. Tapú Tetuanúi observase cu ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
fi fost de îndată devorat de micii rechini care înotau tot timpul în urmă vasului. În general, acesti rechini nu erau prea periculoși, însă un om însângerat și aproape inconștient ar fi reprezentat o pradă ușoară, desi probabil că nu rechinii i-ar fi pecetluit soarta, ci misterioșii vizitatori nocturni care urcau din adâncuri. Tapú Tetuanúi observase cu ceva timp în urmă că, pe masura ce se depărtau de insule și pătrundeau în ape tot mai întunecoase, creștea numărul acestor oaspeți incomozi, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
fără voia noastră; chiar dacă încercăm să ne oprim, nu reușeam. Trebuie să fi fost groaznic! Atât de groaznic... admise, ca daca Teatea Maó și-ar fi făcut apariția, ne-am fi bucurat să ne înghită. Zâmbi cu amărăciune. Dar nici macar rechinii nu se aventurează în apele acelea. Doar balenele și focile rezista la frig și în curând ne-am dat seama că până și Mahi-Mahi ne părăsiseră, așa că nu mai aveam nimic de mâncat. Toți cei prezenți încercară să-și imagineze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
spre cel mai apropiat uscat, chiar dacă acesta se află la mii de mile distanță. Acest formidabil și inexplicabil simt de orientare al porcilor le permitea căpitanilor polinezieni să aleagă drumul cel bun, insă prezenta un inconvenient major: de cele mai multe ori, rechinii care dădeau târcoale prin preajmă sau chiar temutele baracude nu-i lăsau suficient timp bietului dobitoc să se hotărască încotro să pornească, incluzându-l în prânzul lor înainte de a fi de vreun folos stăpânilor săi. Totuși se întâmplă destul de rar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
bărbații îi băteau prietenește pe umăr, încercând să se facă înțeleși într-o limbă guturala și absolut imposibil de descifrat. Totuși, primul lucru care le atrase atenția polinezienilor fu faptul că oamenii aceia - mai ales femeile - miroseau a măruntaie de rechin, o putoare acidă, pătrunzătoare, care provenea, din câte puteau ei să-și dea seama, de la hainele lungi pe care le purtau. Existau însă și lucruri care îi fascinară din prima clipă, în special o serie de obiecte pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
ar fi soluția, după părerea ta? întreba Roonuí-Roonuí. S-o omorâm pe Anuanúa? Care dintre noi ar îndrăzni să-și păteze mâinile cu sânge nobil? Știți ce pedeapsă le rezervă zeii celor care comit o asemenea crimă? Îi transformă în rechini albi pentru tot restul veșniciei. Îi privi pe rând. Cine ar risca să devină Teatea Maó pentru veșnicie? Era evident că nimeni nu era dispus să-și asume un asemenea risc și, de aceea, majoritatea răsuflară ușurați când dulgherul îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
lângă prietenul lui cel mai bun, care, la fel ca și el, părea să nu-și mai găsească liniștea. Ar trebui s-o aruncăm în mare, spuseindignat Vetéa Pitó, în loc de salut. S-o aruncăm peste bord și să se ocupe rechinii de ea. Încerca să zâmbească ironic. În definitiv, ei sunt deja rechini! — Dacă am arunca-o în mare ar fi ca si cum am omorî-o, îi atrase atenția Tapú Tetuanúi. Cine ar îndrăzni s-o arunce? — Eu aș face-o cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
părea să nu-și mai găsească liniștea. Ar trebui s-o aruncăm în mare, spuseindignat Vetéa Pitó, în loc de salut. S-o aruncăm peste bord și să se ocupe rechinii de ea. Încerca să zâmbească ironic. În definitiv, ei sunt deja rechini! — Dacă am arunca-o în mare ar fi ca si cum am omorî-o, îi atrase atenția Tapú Tetuanúi. Cine ar îndrăzni s-o arunce? — Eu aș face-o cu cea mai mare plăcere, daca pedeapsă ar fi alta. Dar simplul gând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
mare ar fi ca si cum am omorî-o, îi atrase atenția Tapú Tetuanúi. Cine ar îndrăzni s-o arunce? — Eu aș face-o cu cea mai mare plăcere, daca pedeapsă ar fi alta. Dar simplul gând de a ma preface în rechin alb mă îngrozește. La fel ca pe noi toți, observă prietenul lui. Până la urmă, cine altcineva decât regii ar putea ști ce înseamnă să ai sânge nobil în vine? Taaroa le-a dat puterea, și el este singurul care poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
totuși este aici, răspunse. Deocamdată e invizibil, dar, daca nu știi să-l descoperi la timp, nu va trece mult până îți va trimite navă pe fundul oceanului. —Cine? întreba băiatul nerăbdător. —Niho-Nui, fu surprinzătorul răspuns. Marele Dinte 1. —Un rechin uriaș? se neliniști Tapú. O balenă? — A, nu, rase celălalt. Deocamdată Marele Dinte abia are mărimea unui păduche și, când o s-ajungă la dimensiunile lui maxime, n-o să fie mai mare decât un deget, dar, de obicei, sunt atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
schița un gest prin care întreba ce să facă cu chestia aia, iar Navigatorul Căpitan se mulțumi să-i indice apă, printr-o mișcare aproape imperceptibila a capului. Se auzi un plescăit, un plâns de câteva secunde și, imediat, un rechin mic, cu ochi reci, puse stăpânire pe pradă însângerata și dispăru cu ea în adâncimile întunecoase ale oceanului. În noaptea aceea, nimeni nu pronunța nici măcar un sigur cuvânt. Doar spre răsăritul soarelui, se auzi un nou strigat: —Octar!!... Două zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și perfect îmbinata. În schimb, pereții laterali au doar două degete grosime, iar legăturile trebuie să fie deja înmuiate de apă. Schița un zâmbet, nu lipsit de amărăciune. Ar fi foarte trist că, după ce i-am învins pe Te-Onó, un rechin alb și un taifun îngrozitor, să fim înfrânți de niște viermi hidoși, care ar putea fi striviți cu degetul. Tané nu va permite să se întâmple așa ceva, exclama băiatul, sigur pe el. —Zeii pot fi foarte cruzi, răspunse. Și foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
găseau cu sutele printre recife - puteau fi închise într-un coș mare, pe care să-l atârne în afara punții la o înălțime potrivită pentru că valurile să-l ude mereu, dar care să se afle, în același timp, la adăpost de rechini. Asemenea alimente constituiau provizii comode și practice, la care Pahí-Vahínes puteau apela oricând. Înțelegând că oamenii săi se află într-o situație grea, Miti Matái le dădu femeilor permisiunea să se aprovizioneze și cu ouă și carne de țestoasă, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
primul atol nelocuit pe care o să-l întâlnim... Făcu o scurtă pauză și adaugă: Am analizat legile și nu există nici una care să spună că acela care abandonează un rege pe un atol nelocuit trebuie să se transforme neapărat în rechin. Vetéa Pitó și Chimé din Farepíti îl priviră cu un scepticism nedisimulat și, până la urmă, cel dintâi observa, clătinând din cap: — Am impresia că tu cam inventezi legile astea!... Scoase un oftat. Sau cel puțin îți aduci aminte numai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
apropia tot mai mult. Cea de a doua navă, care era într-o stare mai proastă decât cealaltă, se înclină periculos înspre tribord. Câțiva dintre oameni se aruncară în apă și înotau înspre cea care încă mai plutea. Vreo cinci rechini se învârteau în jurul lor, dar nu se arătau agresivi. Apă continuă să urce. Cei de pe prima navă le strigau celor care se apropiau să nu încerce să urce la bord. Câțiva dintre naufragiați înțeleseră inutilitatea eforturilor lor și, întorcându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Matái rămase impasibil. La prova, prințesa Anuanúa părea un sfinx. Cea de a doua navă a Te-Onó dispăru complet sub valuri, iar ocupanții ei ajunseră și ei în apă, agățați de cele câteva obiecte care pluteau și privind îngroziți cum rechinii, care până în acel moment se dovediseră pașnici, începeau să dea tot mai multe semne de neliniște. —Octar!!... Urletul sfâșietor alunecă peste suprafață valurilor și se pierdu, fără ecou, în depărtare. Electrizat parcă de strigatul de durere al prințesei, Tapú Tetuanúi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]