2,146 matches
-
Unele elemente de decodificare a semnalelor minicinoase sunt: - durata manifestării nonverbale; - mișcările spontane; - nuanțele și intensitățile mesajelor verbale. De asemenea, este de menționat faptul că sunt elevi, și această manifestare îmbracă forma unor abateri comportamentale grave, care nu au nici o „remușcare” (trăire psihologică) atunci când mint. Există, totodată, la copil și tendința de minciună transformată în „plăcerea de a minți”, din dorința de a fi „mai șmecher decât alții”, fapt care-l face să-și susțină, de cele mai multe ori, minciuna ca pe
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
putem întâlni cu vietăți ca pisifonele sau putem fi urmăriți de umbre amenințătoare, (vezi „ipostaza rea a câinelui de aer”), că aici, pentru vini pe care nu le cunoaștem, putem fi devorați de „amintiri mocnite”, ce preschimbă gândurile în „mari remușcări” ș.a.m.d. Așadar, chiar dacă nu sunt relatate fapte la fel de cumplite ca în povestirile lu Kafka, efectul nu este cu mult diferit. Și în acest sens, „evazionismul” lui Mircea Ivănescu se dovedește într-adevăr „subversiv”. Avem de-a face nu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cîntecul său. IX Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care Îl detestă cel mai mult. CÎnd se face frumos afară, se pregătește de călătorie. Literatura este lăsată atunci deoparte, fără remușcări, pînă ce un nou val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceață groasă Îl fugăresc, iarăși, În cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă Îi revine, În tihna biroului fantezia se eliberează. Liniștea, confortul interior și timpul rău
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deda „la cîteva ore de dulce lenevie”. Căci - mărturisește el prietenului Ghica - „tot ce se aseamănă mai mult sau mai puțin cu lenea - are dinainte stima și aprobarea mea”. CÎnd lenea se prelungește pe timpul unei ierni Întregi, omul comod are remușcări: „Putea-voi, oare, să recîștig timpul pierdut mai tîrziu? Să dea Dumnezeu.” Dumnezeu este generos, poetul recuperează timpul irosit, piesele, poemele se adună Într-o operă Întinsă, iarna viforoasă este, de obicei, fertilă pentru literatură. Este interesant de observat că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și puse știuletele alături. — Adică, spuse, vrei să-ți zic niște făcături de urât, de-ale pieritului ? Poate că te mai ușurezi, părinte, de păcatele cu care te încarci de la vinul de împărtășanie. — E vin bun, spuse totuși, plin de remușcări, părintele. Căpșunică adevărată, uite ce culoare are, parcă e piatra de la inelul episcopului. — Tocmai de-aia e bună câte o afurisenie, când se îngroașă mintea. E de folos, ca lipitorile, când se îngroașă sângele. Popa cugetă câteva clipe, privindu-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi știutcopiii în suferință, ar fi renunțat la orice ca să-i ajute. Sufletul ei din cer vede și înțelege. - Vasăzică nu fac rău vînzînd? - Nu, firește, dacă n-ai încotro. - Întrebarea e cui să vând, zise Hagienuș trecând de laproblema remușcărilor la problema comercială. - Dăm sfoară, ne interesăm. - Băiatul meu zice că a oferit cineva trei sute de mii delei. Numai pe mine mă costă o groază de parale. E și statuia. De, n-am încotro, aș vinde, însă omenește, ce Dumnezeu! Exclamând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cazul lui Raskolnikoff, din romanul așa de demoralizant al lui Dostoievski, care a infectat generații întregi. (Ioanide: "Foarte bine, asta e părerea multor oameni de bun simț, să vedem ce încheiere tragi!") Toată cartea se învîrtește în jurul fenomenului paralizant al remușcării de a fi comis o crimă. E adevărat că Raskolnikoff a comis o crimă. Fac discriminație între crimă și omor! Ucidem un urs, dar asta nu e crimă. Trebuie neapărat să călcăm un pact social. Nu intru în discuție dacă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
iubi mă trage în nesfărșit, ca pedeapsă veșnică pentru blestemul de a te fi întălnit în acea dimineață rece de februarie. Și știi ce e paradoxal? La început nici măcar nu am vrut să cred că tu mă arucasei fără nici o remușcare, în Iad. Am vrut să cred că așa arăta Raiul. Nutream speranța că așa e iubirea noastră. Plină de durere și frică. Acum, am uitat și ce e speranța. Am devenit nimic. Cu o secundă înainte eram împreună, eram totul
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
iar nu contrară acesteia. În viziunea kantiană, satisfacerea unei înclinații contrare datoriei nu poate produce decăt o pseudofericire, o fericire aparentă, cum ar fi satisfacția unui răufăcător pentru reușita faptei sale, mulțumire care oricănd poate trece în contrariul ei, în remușcare și suferință. Fericirea propriu-zisă nu poate să aparțină decăt celui care își realizează interesele, dar, totodată, se comportă moral, pentru că numai acesta nu are motive de reproș și regrete. Așadar, conduita morală nu are ca scop fericirea și nici nu
Demnitatea de a fi fericit. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Andreea Doman () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2303]
-
să înființeze. El este judecătorul care nu știe cui să confere semnul alegerii sale, dar nu din teama de a stârni răzbunarea ființei neantificate, ci din sfiala și din scrupulul de a neantifica pur și simplu. Nehotărârea se naște din remușcarea în fața ființei posibile, a ființei care, de vreme ce hotărârea mea s-a îndreptat în altă direcție, nu va deveni niciodată reală, care pur și simplu nu va fi. Nehotărârea e o derută pre-ontologică. Nehotărând, cel nehotărât oprește lucrurile pe pragul propriului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să piardă nimic (cînd de fapt doar în felul acesta el ar avea ce dobîndi), cel nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, o dată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care deschide către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare egoistă: el își torturează conștiința din complezență față de sine: cum să poată face gestul care l-ar putea livra unui eșec! Pe de altă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, o dată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care deschide către alții, este trăită de el în manieră reflexivă; regretul a devenit o remușcare egoistă: el își torturează conștiința din complezență față de sine: cum să poată face gestul care l-ar putea livra unui eșec! Pe de altă parte, cel nehotărât cunoaște regretul ca regret actual al neacționării. De vreme ce el știe că nu-și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sensul imaculatei concepțiuni. Maurul acceptă că lucrul e cu putință în privința conceperii propriu-zise, dar nu și a nașterii. Se despart. Ignațiu, care se raportează la Fecioară precum cavalerul la doamna pe care a ales să o slujească, este cuprins de remușcări pentru că nu a știut să apere cauza Fecioarei. Vrea să îl ajungă din urmă pe maur și să-l ucidă cu lovituri de pumnal. Neștiind însă dacă noul ideal de viață suportă sau nu această rezolvare, îl lasă pe Dumnezeu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
eu. Eul meu, asemeni eului oricărui individ de pe lumea asta, cu gândurile, căderile, exaltările și obsesiile lui, nu interesa filozofia. El era pus în paranteză, era relegat în regiunea precară a "suflețelului" lui Noica, era hulit ca purtător de spaime, remușcări, regrete, culpe imaginare și reale. Până și visele lui erau vinovate și impure, pentru că te trăgeau "în jos", către tine, în loc să te trimită la "uitarea bună", în imperiul fără patimi și fără dureri, geometrizant și speculativ, al spiritului. Nu ajunsese
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
la esența elementului schimbării. Unde dispăruseră toți oamenii aceia: Flipi, Carmen, Andrei, Noica, eu însumi? Nu exista decât un singur răspuns evident: muriserăm cu toții. 24 septembrie Vizitarea timpului trecut este sursa însăși a nefericirii. Pentru că trecutul este teritoriul regretelor și remușcărilor: suferi deopotrivă ― și de-a valma ― și pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut, și pentru cele pe care le-ai făcut. Pentru unele suferi că s-au terminat, pentru altele că n-au început. Pentru că "făcutul" și "nefăcutul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fără probleme în figura pe care deja am descris-o, cu antebrațul în dreptul frunții și cu tremurul neliniștit dreapta-stînga. Am recoltat câteva aplauze din partea prietenilor, destul de anemice, mi s-a părut, în raport cu calitatea prestației. Când am revenit acasă, cuprins de remușcări în fața recentelor mele histrionisme, le-am citit, lui Cătălin și Bogdan, câteva pagini ― despre "cod" în filozofie, despre sensul "existențial" al jurnalului, despre revenirea în trecut ― palid symposion compensativ, menit să răspundă, în alt plan, la destrăbălarea mea ludică de la
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vrei", ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decât rețeta dopajului cultural. În numele "uitării bune" pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-ți ucide "suflețelul" (acest rezervor de remușcări și regrete care bruiază gîndirea), Noica ne pregătise pentru un meci care nu era al nostru. "Care îți e ideea?", ne întreba periodic Noica. "Care îți e vibrația?", ar fi trebuit să sune întrebarea. Punctul de decurgere era totul. Vibrația
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
capăt în tăcere povara dup licitaților sale. Înclinația esențială a omului, în măsura în care el poartă și răul în sine, este de a se ascunde până la capăt și de a muri asfixiat în propriul lui păcat. Ceea ce înseamnă deopotrivă: în propria lui remușcare. De ce oare sîntem în așa fel alcătuiți încît murim de rușine nu când facem un lucru reprobabil, ci când îl retrăim în memorie sau când ajungem să-l mărturisim? Răspuns: pentru că ființa noastră morală e întemeiată nu pe virtute, ci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
oare sîntem în așa fel alcătuiți încît murim de rușine nu când facem un lucru reprobabil, ci când îl retrăim în memorie sau când ajungem să-l mărturisim? Răspuns: pentru că ființa noastră morală e întemeiată nu pe virtute, ci pe remușcare. Așa cum orice trup așezat în lumină își proiectează umbra pe pământ, la fel păcatul pus în lumina conștiinței face să se desprindă din el umbra remușcării. Orice viață morală este așezată pe secvența "păcat-remușcare" și miracolul alcătuirii acestei vieți este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-l mărturisim? Răspuns: pentru că ființa noastră morală e întemeiată nu pe virtute, ci pe remușcare. Așa cum orice trup așezat în lumină își proiectează umbra pe pământ, la fel păcatul pus în lumina conștiinței face să se desprindă din el umbra remușcării. Orice viață morală este așezată pe secvența "păcat-remușcare" și miracolul alcătuirii acestei vieți este că nimeni, în afara subiectului moral, nu trebuie să intervină pentru ca ea să existe: autorul păcatului este de fiecare dată propriul său pedepsitor. Cain este blestemat și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
autorul păcatului este de fiecare dată propriul său pedepsitor. Cain este blestemat și izgonit de Dumnezeu nu pentru că a ucis, ci pentru că fapta lui nu e însoțită de umbra morală a căinței. Orice individ moral își administrează singur pedeapsa, iar remușcarea este una atât de cumplită încît, în fața lui Dumnezeu, ea face superfluă orice altă pedeapsă. miercuri, 10 septembrie Astăzi, la editură, am avut o "reuniune de lucru" (cinci-șase persoane) în biroul meu. Am făcut greșeala să-l invit și pe
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să mă desprind de oameni care plecând au luat părți din mine, să-mi îngrop prieteni, să trăiesc o revoluție și să am șocul întîlnirii cu poporul meu, să mă destram, să mă detest, să mă înec în regrete și remușcări și să mai vreau, totuși, să mă adun din nou. Fără toate astea, orice pagină scrisă în nume propriu nu este decât o enormă pălăvrăgeală. joi, 26 septembrie Dincolo de "ușa interzisă" clocotește viața morală a fiecăruia dintre noi. În odaia
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
întreaga lume, așa că tot el a făcut și balega. ERNA: Dumnezeule, Mariedl, ești o scroafă veritabilă, iartă-mă, dar te rog să termini. E și așa destul de rău că omul trebuie să facă mereu o grămăjoară și că deseori are remușcări. Chiar m-am întrebat deseori de ce îi trebuie omului un fund. Nu-i deloc un lucru frumos fundul ăsta, dar oamenii și-l pun mereu în față și îl copiază. GRETE (fără s-o bage în seamă pe Erna): Și
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
învârti în fața fiecărui lucru de valoare, atunci când o valoare se dezvoltă corespunzător. Unei asemenea valori i-aș adăuga însoțirea mea și i-aș trimite-o în călătorie, până când lucrul de valoare ar dori să mă împuște, pentru ca eu fără nici o remușcare să-l pot sugruma, și firește aș avea atunci încă o dată o dovadă a unei notificări imposibile. EA: Eu nu vreau nici o lume, pentru că nu aș vrea să modelez nici o lume. Există lumea, care modelează, și există indiferența mea față de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
iubești oamenii cu tărie. Mai încolo bea omul berea de cuvință și nu se mai teme atât și mereu de câinii de pază care-l latră în realitatea cea de pe urmă. Dar seara se mai lipăie un lapte cald cu remușcare și atunci noi zicem răspicat: Lapte, lapte, lapte.... La băut un lapte călduț. Că un asemenea lapte înseamna concediu pentru granița de pielicică de găină îmbâcsită a oamenilor, pe care Doamne-Doamne a întins-o cu atâta grijă între omenire și
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]