2,564 matches
-
mare! Așa! Oooo!.. Mamăăă!... Hai! Hai, Geamală, fă-te-ncoa’! Hai ș-arată-ți fofelnița, făăă! o tot îmboldeau, în timp ce flăcăii mânuiau cu abilitate sârmele și sforile pe sub fustele ei flendurite și pestrițe. Iancu se oprise la marginea drumului. Stătea cu coatele rezemate într-o ulucă șubredă. Se simțea copleșit. Pentru el priveliștea era insuportabilă până la durere. Era de-a dreptul tragică. Îi venea să strige, să urle în gura mare, peste urletele celorlalți: Dar uitați-vă bine! Așa suntem noi! Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
își înfipse pintenii în burta calului cu atâta violență, încât acesta se cabră, necheză, apoi țâșni într-un iureș de neoprit. Doar după ce intră în pădure se mai potoli. Pictorul alunecă de pe cal, își smulse panglica de pe ochi și își rezemă fruntea de trunchiul unui copac. Vărsă și câteva lacrimi. Destul de zgomotos, în tăcerea provocată de intrarea sa intempestivă printre viețuitoarele pădurii. Când se răsuci... Un alt moment de tăcere... De astă dată, însoțit de mirarea viețuitoarelor... Pictorul privea atent în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prizonier de război? Și te vânează prin păduri și te vând jăndarilor, ca În balade? - Orișicâtuși... - Ei, orișicâtuși, minciuna... Încetează de a mai fi un neadevăr, dacă e menită să Întrețină speranța, să dea curaj... - Pe exact aceeași teorie se reazemă și comuniștii când Întrețin speranța Într-un paradis al proletariatului. - Ia lasă-mă cu comparații din astea! Și-apoi mai era și ploconul... - Ei te plăteau, trebuia să le dai ceva - fie și o minciună. Tata se supără cumplit. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lemn de diferite esențe - salcie, plop, jugastru, paltin, ulm - pentru felurite lucruri și lucrări. Nu l-am văzut cioplind albii, Însă Îi știam sculele destinate aceste operații și cunoșteam trunchiul de salcie Început pe când eu Încă nu mă născusem, stând, rezemat de perete, așteptând să-i vină un rând. Mai Întâi Își Întindea la vedere (și la Îndemână) uneltele; o mulțime, toate de el făurite din fier moale; din fier oțelit; apoi scule din lemn; din piele; din os... Care de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
amestec de dohot Încins de la osii și miros de fier ruginit și Încins (de la căldura locomotivei?, de la bătaia soarelui În acoperișul vagoanelor?); și, pe de a cincea parte, miros de vagon de-a treia. Stau la fereastra vagonului. Cu coatele rezemate de geamul coborât; În genunchi stau, pe baloturile puse Între banchetele din lemn frumos. Stau la fereastră și, uite, nu mi se frânge inima de jale că nu mai stau În calidorul meu. Ba mi se frânge, dar nu arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
că fu acceptat, ci i se acordă cel mai mare rang în ierarhia maimuțelor. Prin intermediul lui primeau cele mai bune gustări. Înainte să-și dea seama ce se petrecea, ajunsese să împartă patul de sfoară cu însuși tiranul de la cinema. Rezemați spate în spate, ca maimuțele, așteptau vizitatorii în starea aceea de splendoare împărtășită, căci grupul nu-și mai petrecea timpul făcând prăpăd prin piață, furând de pe la vânzătorii din dughene, terorizându-le pe semenele domnișoarei Jyotsna sau ale lui Pinky. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
rele ați fost, le spuse Sampath maimuțelor când acestea reveniră în livadă mai târziu în ziua respectivă. Fețele lor întunecate se ițeau spășite din spatele frunzișului scuturat al copacului. Ținându-se de cap, cu expresii de durere distilată și greutate, se rezemau șovăielnic de orice creangă ce nu fusese ruptă și lăsată să atârne ca membrele inutile ale celor răniți în luptă. — Da, sunteți foarte rele, le spuse Sampath. Dar nu putea decât să fie fermecat din nou de ele, de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
o liniștească. — Hai, dovlecel, hai să luăm niște suc! Luând mânuța copilului, Susan a coborât scările și-a intrat în bucătărie. Acolo a turnat niște Ribena în cănuța fetiței și-a dat drumul la ceainicul electric, după care s-a rezemat de masă încercând să-și pună creierul în mișcare. Așa... Deci, ce zi e? A, da, sâmbătă! Preț de câteva secunde fericite, Susan și-a simțit inima ușoară gândindu-se la ziua care-o aștepta. Afară era soare, așa că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
pe ale cărui întinderi vântul alerga în libertate. încercă să-și astupe rana, cele două găuri curate, în față și în spate, își bandajă strâns pieptul cu turbanul lung și se înfofoli în pătură, tremurând de frig și de febră, rezemându-se într-un colț, ca să zacă într-o stare de moțăială, fără alți tovarăși decât durerea, amintirile și gri-gri-ul morții. Nu-i mai slujea să se transforme în piatră sau să facă să i se îngroașe sângele, ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
motiva masacrul... Rafael citea răspicat, cu intonație ostentativă. Incrimina plin de satisfacție, iar satisfacția lui părea să se proiecteze pe fața lui Milică, ascultându-și frazele sorbite, la rându-i, din ochi de nevastă-sa. Ea asculta stând în picioare, rezemată de ușorul ușii, în timp ce câinele încerca zadarnic să-i atragă atenția, schelălăind la cratiță. Nimic n-ar fi distras-o din momentul acela de răgaz, rezervat adorației senine. Bătăile, schingiuirile, arestările, crimele, abuzurile de tot felul, disimulate în măsuri pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
greu decât cu ăsta mic. O să dureze ceva să-i găsim și lui o familie. — Nu, pe cel mare nu vreau să-l dau. Numai p-ăsta. — Am înțeles, mai bine. Cu ăsta mic o să meargă ușor. Puse geanta jos, rezemată de fotoliu, și-i făcu semn Mirelei să i-l dea pe Petrișor. Îl lăsă pe spate pe brațul ei și-l apăsă cu arătătorul pe bărbie, făcându-l să gângurească, și râdea și ea din toată inima. Avea chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Sam, sper că Înțelegi că nu ai dreptul să votezi sau să iei cuvântul la această ședință!? — Hei, calmează-te, Linda! spuse Derek, făcându-mi cu mâna. Sam e la noi de ani de zile, nu-i așa, Sam? Se rezemase de deschizătura ferestrei, rulându-și o țigară cu „iarbă“. Îmbrăcat cum era, În pantaloni de bumbac groși și cu un pulover alb larg, arăta ca desprins dintr-o reclamă la colecțiile Gap. — În calitate de președinte al acestei ședințe, nu doresc decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de amabil din partea dvs, am răspuns eu suav. Niște voci ridicate ne făcură pe amândouă să ne răsucim ca să vedem unde era problema. De Îndată ce-am constatat că persoana care tocmai intrase era Naomi, mi-am ciulit urechile. Stătea rezemată de cabina de la recepție, cu ambele mâini sprijinite de birou, și striga la Lesley. — Spune-mi numai dacă e aici, OK? N-am nevoie să-mi dai indicații. Lesley era În picioare și-și Înfipsese mâinile În șolduri. — Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Am traversat zona recepției și am intrat În creșă, dar cam fără entuziasm. Credeam că Derek dorea să discute despre Rachel, poate să mă Întrebe cum arătase când ne-am văzut, și, la gândul ăsta, mă Îmbărbătam singură. În schimb, rezemându-se de perete cu gleznele și brațele Încrucișate, Într-o postură ce nu-i putea fi iertată decât cuiva arătos ca el, Derek spuse: — Am ceva ce s-ar putea numi un mesaj de la un prieten. M-am holbat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nemișcat, Încremenit parcă Într-o deliberare insondabilă; apropiații săi Îi așteaptă primul cuvânt ca pe un verdict, unii curteni preferă să iasă Înainte de furtună. Omar a profitat de confuzia generală ca s-o caute din ochi pe Djahane; aceasta stă rezemată de o coloană, cu fața Îngropată În mâini. Oare pentru el tremură așa? În cele din urmă, hanul se ridică În picioare. Pășește hotărât spre Omar, Îl Îmbrățișează cu putere, Îl ia de mână și Îl trage după el. „Stăpânitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se simtă stingherit. Este o invitație la a spune mai multe despre sine, despre activitatea sa, despre scopul călătoriei. Nu-i vede rostul și pune la Îndoială procedeul. Păstrează, deci, tăcerea, Își ia răgazul să se așeze și să se rezeme de perete, să-l privească atent pe acest omuleț oacheș, așa de plăpând și de uscățiv, cu trăsături atât de colțuroase. Barba sa de șapte zile, turbanul negru Înfășurat strâns și ochii ieșiți din orbite Îi stârnesc mirarea. Studentul Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de sultan și de Asasini? În cele din urmă, iftar-ul se termină, e deja noapte. Malik Șah se ridică dintr-o mișcare, e grăbit să ajungă la Chinezoaica sa ca să-i povestească despre strâmbăturile vizirului. Nizam, În rândul lui, se reazemă În coate, apoi se saltă anevoie pentru a se ridica În picioare. Corturile haremului său nu se află departe, bătrâna verișoară Îi va fi pregătit un decoct de semințe parfumate de leac ca să se ușureze. N-are de făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lui Khayyam. Cum Îi purtam venerația pe care o datorăm unui maestru al științei, m-am dus În pelerinaj la locul său de veci. O călăuză m-a condus la cimitir. Luând-o la dreapta după intrare, am văzut mormântul, rezemat de zidul unei grădini. Peri și piersici Își Întindeau peste el ramurile, care-și presăraseră florile deasupra criptei, astfel Încât aceasta era ascunsă sub un covor de petale”. Cu oceanul s-a unit picătura de apă. Un fir de praf din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
brânci, unul câte unul, În coșciugul Neantului, strâmt. Omar KHAYYAM XXXVI În amurgul de culoarea nisipului, Într-o grădină Înconjurată de ziduri, o mulțime care se vaită. Cum să-l recunosc pe Baskerville? Toate chipurile sunt atât de oacheșe! Mă reazem de un copac să aștept. Și să observ. În pragul unei barăci luminate, un teatru improvizat. Roze-khwan-ul, povestitor și bocitor, stârnește lacrimile credincioșilor, și urletele lor, și sângele. Un bărbat iese din umbră, un voluntar al durerii. Cu picioarele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de a-l fi Însoțit, eram Îndreptățit la Îmbrățișări frățești, reînnoite cum se cuvine atunci când Howard le dezvălui că eu mă aflam la obârșia venirii lui În Persia. Când am socotit că sosise momentul să mă așez și să mă reazem, În fine, de perete, un bărbat Înalt se ridică În fundul Încăperii. Lunga mantie albă pe care o purta Îl desemna, dincolo de orice Îndoială, drept personajul important al adunării. Făcu un pas În direcția mea: — Benjamin! M-am ridicat, am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
haina în cuierul de pe hol, a pus ibricul cu apă la fiert și a început să-și pufăie pipa. „Omul ăsta e mereu singur, nimeni nu-i calcă pragul.” „Ce vrei, e bătrân.” „Nu dă nimănui bună ziua.” Ne-am așezat, rezemându-ne de balustradă. După câtva timp, am privit cerul, unele stele pâlpâiau, altele păreau că-și schimbă culoarea. „Tu știi de ce pâlpâie stelele?” „Nu.” „Nici eu. Dar uneori mi se pare că una din ele se mișcă. Mă uit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
scuza ea oarecum. M-am ridicat și am făcut câțiva pași alene prin cameră. Ceșcuțele de porțelan ale bunicii stăteau de ani de zile în același loc, ca și farfuria cu chipul Madonnei, cumpărată de tata la Roma. Ea se rezema de câteva cărți, în stânga o proptea Zweig, iar Dostoievski în dreapta. Deodată am auzit bâzâitul unei muște în încăpere. La noi mișunau totdeauna o mulțime de muște. Ele singure păreau să se simtă bine aici. „Numai muștele, nebunele astea de muște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cobora către Forum Romanum și uriașul monument alb numit Altarul Patriei, pe care lumea îl poreclise Mașina de scris. Pentru că pielea jupuită din vârful pantofilor mă împiedica să joc fotbal, ședeam pe zidul scund de beton din fața casei, cu spatele rezemat de un grilaj negru de metal. M-am uitat înspre stânga, dintr-acolo nu venea nimeni. Printr-o fereastră deschisă se auzeau știrile de la radio. Recepționaseră imagini de pe lună, cu niște litere ciudate pe pietre. Se punea întrebarea dacă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
piese și accesorii auto, tata uita complet că exist. Câteva cauciucuri sunt de ajuns pentru ca tații să se transforme în niște tați răi. Ferestrele erau înalte și late, iar înăuntru totul sclipea. Probabil că și ei întrebuințau șamponul Johnson. Am rezemat fruntea de sticla ferestrei și mi-am zărit fața schimonosită pe ușa unui dulap cu scule. Strâmbă, lățită, umflată. Am rânjit, arătându-mi dinții, pe urmă am făcut strâmbături. Toate mi se întorceau, mult mai caraghioase. Magazinul de îmbrăcăminte. Colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
extratereștri. Am uitat pe loc povețele iscusite ale indienilor și nu voiam decât să ajung cât mai repede la tata. Dar nu mă depărtasem prea mult, când am auzit din nou geamătul. Acolo între copaci era o fată, ea se rezema cu spatele de trunchiul unui copac. Era și un băiat, care stătea aproape lipit de ea. La început s-au uitat doar unul la altul, fără să se atingă. „Calea cea mai scurtă din lume e aceea dintre două priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]