15,122 matches
-
Amintim, În sfârșit, o altă teorie, care ia drept criteriu al distincției dreptului public de cel privat, subiectele la care se referă normele. Această doctrină, deși are elemente de adevăr și reprezintă un progres față de celelalte doctrine combătute, totuși nu rezistă criticii, Într adevăr, nu numai Statul și instituțiile politice minore, Înzestrate cu jus imperii (subordonate Statului), intră În sfera dreptului public, ci și indivizii particulari, Întrucât și ei participă, prin anumite puteri, la exercițiul suveranității, În acest sens, se vorbește
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În general. Dar, alte tendințe, Într-un sens contrar, se opun acesteia, așa cum În natura fizică, forța centrifugă se opune forței centripete. Astfel, numeroase sunt motivele care Împing formațiunile juridice particulare să-și conserve și să desfășoare o autonomie proprie, rezistând astfel atracției unei sinteze unitare mai vastă și mai completă. De aici contrastele și eforturile permanente care disting și opun viața Dreptului și cea a Statului, fără de care s-ar putea spune, că această viață s-ar simplifica până la o
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fundamentale, căci ar fi cu totul greșit să voim a deduce valoarea legii prin faptul unui acord precedent.” Astfel, a fost sesizată o „dificultate de logică În construcția sistemului juridic pozitiv”. Presupunerea care stă la baza sistemului juridic pozitiv nu rezistă. Și totuși, observă pe drept cuvânt filosoful italian, nu poate fi negat faptul că el „are un caracter juridic”. Giorgio del Vecchio explica această situație de fapt (deși este antinomică): „El impune, Într adevăr, În mod imperativ, o anumită coordonare
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
juridice internaționale se Întemeiază «exclusiv» pe voința colectivă a Statelor ce aderă la aceste norme. Concepția respectivă că rațiunea felurită, diversă, ar implica Între State „un raport de preeminență și de subordonare (adică unul dintre ele ar comanda altuia!) nu rezistă criticii reale! Aceasta, pentru motivul exact că aici, nu este vorba despre o expresie unilaterală de voință, ci despre o necesitate rațională care se impune tuturor”. „Suveranitatea Statului, ne spune profund gânditorul italian al Dreptului, se afirmă Într adevăr ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să o ascundă în perna deja udă. Am fost perfidă, Ina, m-am prefăcut tot timpul că ți-am rămas prietenă, dar n-am fost. Ții minte la nuntă...? Am stat un timp în preajma ta, dar nu am putut să rezist mult timp scenelor de tandrețe dintre tine și Alex. Nu după multă vreme, cum știi, am părăsit orașul. M-am aruncat ca o necugetată în brațele primului bărbat care îmi oferea, cum aveam să aflu mai târziu, doar iluzii, numai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
a răspuns: nu, dragul meu, în seara asta, și, de aici încolo, două săptămâni, nu! De ce, fată?! Din două motive. Care-or fi acelea? Unul, că, de azi, a început postul Sfintei Mării. Durează, nu mult, două săptămâni. Mult. Nu rezist. O să putem rezista . Nu. Vei vedea că vom putea, și mai este un motiv. Care o fi acela? Am rămas. Păi, dacă-i așa, lucrurile se schimbă. Treaba stă cu totul altfel. Viața poate lua o cu totul altă întorsătură
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
dragul meu, în seara asta, și, de aici încolo, două săptămâni, nu! De ce, fată?! Din două motive. Care-or fi acelea? Unul, că, de azi, a început postul Sfintei Mării. Durează, nu mult, două săptămâni. Mult. Nu rezist. O să putem rezista . Nu. Vei vedea că vom putea, și mai este un motiv. Care o fi acela? Am rămas. Păi, dacă-i așa, lucrurile se schimbă. Treaba stă cu totul altfel. Viața poate lua o cu totul altă întorsătură. S-au ridicat
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
văd ca, din această părere de copac, se va ridica unul mare-mare. Dacă va ieși ceva, oricum, va fi bine. Nici dacă nu va ieși, rău nu va putea să fie. În vara și toamna care au urmat, brăduțul a rezistat, voinicește, și s a dezvoltat, ca un copilaș iubit și întreținut cu dragoste. Tatulici și-a continuat acțiunea patriotico revigoratoare de mediu, prin alte și alte locuri, punând în valoare, în acest fel, o bogăție care avea să devină, peste
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
O urmai. Am aprins lampa, precipitat. Ca să văd că Se întinsese pe patul meu. Fața Îî rămânea în umbră și nu știam dacă mă vede sau nu, dacă poate să mă audă sau nu. Nu părea speriată, nici hotărâtă să reziste. Părea mai degrabă că venise aici fără să știe. Era bolnavă, Se rătăcise? Venise inconștient, ca o somnambulă. Nu poate să-și imagineze nimeni prin ce stări sufletești am trecut în acele clipe. Simțeam un fel de durere plăcută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să vină la spectacolele noastre, cîteodată cu cartofi fierți la pachet, pentru că atît Își puteau permite. Am descoperit că nici chiar foamea nu este un obstacol, pentru a petrece zece ore cu Dostoievski”. Mda...Nu știu dacă-n România ar rezista vreun spectator la o reprezentație atît de lungă, dar cred că ar merita Încercat. Oricum, sunt de acord că „cea mai mare problemă astăzi este pierderea dreptului la emoții”. Nu-nțeleg nici eu, ce fel de artă e aia care
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ore! Mă-ntreb dacă la noi ar avea răbdare să vadă un spectacol atît de lung, mai mult de două-trei sute de snobi. Am fost În sală de cîteva ori, cînd publicul ieșea după numai juma’ de oră! D-apăi să reziste o jumătate de zi, la greoiul Claudel!... În timp ce citeam finalul cărții lui Troyat despre Cehov, la tv era programat excepționalul film All that jazz. Anton Pavlovici murea, printr-un mixaj cutremurător, odată cu eroul peliculei lui Bob Fosse. Amîndoi, detașați de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ordinii sociale, morale, chiar profesionale ( dacă ne amintim cum s-a Încheiat cola borarea lui cu Teatrul Mic). Furdui, deduc acum, după ce lam cunoscut bine, din memorii, a fost un norocos convins că e mereu pîndit de ghinion. Nu putea rezista multă vreme În limita normalității. Egofilia-i cerea să redemonstreze, Într-una, oriunde s-ar afla, că el e un caz. A fost. Din copilăria Începută la Soroca, pînă la finalul Încă suspect, petrecut, cam devreme, În Capitala Franței. Autorul
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
e obosit și-n 2011 Își va lua o pauză de un an, să se curețe de noxele lucrului cu actorul și de scandalurile de presă. Ideea mi se pare bună. Dar dacă e deja obosit În 2009, cum va rezista pînăn 2011? Eu , În locul lui, aș lua-o-n 2010. Că și spectatorii sunt obosiți, zău!... La o emisiune tv care mă enervează Întotdeauna, realizatoarea are totuși o scăpare-nspre ludic : vorbește de bărbați...giugiulibili! Nu cumva or fi existînd și
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
ouă, ca să-i omoare și p-ăia. Unu' nu mai rămâne și efectu' durează cel puțin un an. Nu mai are curaj nici măcar să s-apropie. Dacă vrei, ți-aduc." "Adu-mi, bre!", acceptă voios vecinul. Până la urmă nu mai rezistă și-i explică tărășenia la care meditase adineauri: "Tălică te-ai gândit vreodată că asta-i o mină de aur?" "Cum o mină dă aur? Adică de ce?" "Dacă-ți spun, îți dai cuvântu' că-mi faci cinste cu un kil
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
degeaba. Durerea nu-l slăbea deloc. Zăcu așa, gemând și bibilit cu leacuri bătrânești de soție, care profitase de starea lui și mutase pe alt canal. Curând simți cum îl sfredelește din ce în ce mai tare până în baza osului frunții. Atunci nu mai rezistă și hotărî că e cazul să se ducă la urgență, aruncând cât colo prișnița cu cartofi pe care i-o legase nevastă-sa peste sprâncene. "Un' te-apuci, mă, să umbli pă la ora asta?", îl întrebase soția, pe jumătate
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
care se ridica aroma unei cafele bune. Se scurse așa cam un sfert de oră, într-o liniște care nu era tulburată decât de chicotelile grupului și de târșâitul papucilor doamnei celei corpolente. Până la urmă, tipul cu bandajul nu mai rezistă: "Alo! Da' dă noi nu să ocupă niminea?", lansă el o întrebare către cele cinci cadre medicale. Aceștia nu părură să-l audă. În schimb, ieși mânioasă foc durdulia. Ridică un index autoritar spre un anunț: "Dumneata nu știi să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
ziceți!" "Mda. Atunci io zic că s-o rezolvăm după ce mă-ntorc. Diseară vreau să stau și io în zeama mea, că mi-o ajunge și mie cât alerg și mă zbat pentru toată lumea..." "Corect, corect! Io nici nu știu cum dă rezistați cu atâtea probleme pă cap." "Bine, mă, Relule. Atunci așa rămâne. Rezolvăm cân' ne vedem. Săptămâna alilaltă mai dă-mi un semn, ok?" "Ok! Cum spuneți dumneavoastră." "Bun. Hai sănătate și teichitizi!". "Și dumneavoastră la fel!", zise Relu, un pic
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
indignă domnișoara, roșind. "Nu ți-e, mă, rușine la obraz să-mi spui mie așa. Io, care și acu' te iubesc ca o proastă, deși mă acuzi ca pă ultima hoață și bagaboantă?" Ajunsă aici cu interogațiile, Monica nu mai rezistă nedreptății care i se făcea și izbucni în plâns. Printre sughițuri și lacrimi îi aruncă un ultim reproș: "Și mai ziceai că io sunt ochii tăi!..." Când o văzu plângând, Relu se blocă din nou, simțindu-se brusc dezarmat. Nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
conștiință legată de enigma dinaintea căreia îi pusesem pe ai mei în legătură cu dispariția mea resimțeam din ce în ce mai acut, dacă nu cumva devenise de-a dreptul cronică. Băiat sensibil cum sunt, începuse să mă apese din ce în ce mai tare. Până la urmă n-am mai rezistat și am trecut pe la tata. Nu era acasă. Sigur, trecusem degeaba. Ce aș fi putut să fac în plus față de ceea ce deja întreprinsesem? Să scriu un alt bilet în care să-i spun de fapt aceleași lucruri? Totuși, ăsta fusese
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
este cum spune poetul, “unica vecie dată nouă”. Orice s ar spune. În orice epocă. Indiferent de culoare, de nație, de religie sau de statut social. Numai ea și gustul nostalgiei după alte timpuri ne mai face capabili de a rezista durității cotidianului sau de a ne pregăti pentru întâmpinarea imprevizibilului. Acest gust al nostalgiei însă, într-o societate „instant”, ca cea de azi, nu se poate înfiripa chiar așa de ușor, deoarece distanța în timp, de la derularea întâmplării la acceptarea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
înțelepciune! Ca să nu duc eu tot greul, directorul, exagerat de binevoitor, îmi dăduse și un ajutor: pe scumpa lui soție Iozefina, funcționară la Primărie, capabilă să facă tot posibilul ca măcar să-mi dactilografieze manuscrisul. Cred că nici nu aș fi rezistat altfel. Uram scrisul la mașină. Îmi era de-a dreptul silă, mai cu seamă când textele scrise de mână, atât de umane și grăitoare, odată dactilografiate de mine, se spurcau și se alterau. Eu scriam, e drept, foarte încet la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
se joace cu ea. Se destăinuia tatălui meu adeseori, la un pahar, sau de sărbători. Zicea că nimeni nu a fost mai nefericit decât el. Și dacă n-ar fi fost Karin, ca să-i însorească zilele, el n-ar fi rezistat la toate nenorocirile (niciodată destăinuite nimănui, complet), pe care soarta i le rezervase și le pusese în față pe parcursul celui de-al doilea război mondial, etc. Și nimeni nu va cunoaște sufletul lui Karin, dacă n-o va asculta cum
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
noi, dacă nu suntem mintea noastră. O să explic mai târziu cine suntem noi. Revenind la subiectul de mai înainte când eu mă luptam efectiv cu viața în durere, vreau să vă mai spun că am încercat să ajut corpul să reziste la ritmul impus de minte și am început să apelez la ajutor medical. Am început colindatul pe la ușile medicilor, voiam să ajut corpul să-și revină. Am început cu ceva medicamente care mă ajutau pe o perioadă scurtă de timp
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
în viață, sau dacă nu schimbi ceva în viața ta atunci nimic nu se va întâmpla și vei rămâne acolo unde ești plângându-ți de milă. Așadar am plecat în Italia și mi-am găsit imediat serviciu, dar nu am rezistat decât jumătate de zi pentru că eram slăbită și fără vitalitate, dorința și furia mea nu erau suficiente pentru a munci. Corpul meu nu rezista și începusem să mă îngrijorez că cei de acasă aveau dreptate, dar tot ceva din interior
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
de milă. Așadar am plecat în Italia și mi-am găsit imediat serviciu, dar nu am rezistat decât jumătate de zi pentru că eram slăbită și fără vitalitate, dorința și furia mea nu erau suficiente pentru a munci. Corpul meu nu rezista și începusem să mă îngrijorez că cei de acasă aveau dreptate, dar tot ceva din interior îmi dădea speranță și curaj. Mam chinuit vreo trei luni după care am găsit un servici u șor și liniștit. Mam dus după mai
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]