10,776 matches
-
de-ai zice c-a încasat o grenadă în stomac. Și chiar a încasat-o. Știu asta. — Din partea mea, n-ai decât să umbli în zdernțe, să te îmbraci ca un negustot ambulant, să mă faci de râs și de rușine după bunul tău plac, n-ai decât să mă blestemi, Alexander, să mă sfidezi, să mă lovești, să mă urăști... La scene din astea, de regulă mama se pune pe plâns în bucătărie, tata în camera de zi - ascunzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sunt decât taică-tău, cum, însă, n-o să trăiesc la nesfârșit, iar tu, în caz că ai uitat cumva, ești purtătorul numelui nostru de familie, mă-ntreb dacă n-o să mă faci, poate, și pe mine părtaș la secretul ăsta. Așa, ce rușine, ce rușine că Alex P. e singurul din toată clasa care nu și-a făcut mămica și tăticul bunici. În timp ce toți ceilalți se însoară cu evreice drăguțe și fac copii, și cumpără case și (vorba lui taică-meu) prind rădăcini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
taică-tău, cum, însă, n-o să trăiesc la nesfârșit, iar tu, în caz că ai uitat cumva, ești purtătorul numelui nostru de familie, mă-ntreb dacă n-o să mă faci, poate, și pe mine părtaș la secretul ăsta. Așa, ce rușine, ce rușine că Alex P. e singurul din toată clasa care nu și-a făcut mămica și tăticul bunici. În timp ce toți ceilalți se însoară cu evreice drăguțe și fac copii, și cumpără case și (vorba lui taică-meu) prind rădăcini, în timp ce toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în vreme ce vaporul uriaș se cutremură zgâlțâit de ruliu și tangaj, ne dăm mari cu poante gen - a cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
uriaș se cutremură zgâlțâit de ruliu și tangaj, ne dăm mari cu poante gen - a cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric, ca de muribund, ce se înalță din cabine și lacrimile vărsate cât ai clipi - ici o băltoacă de lacrimi de căință, colo o băltoacă de lacrimi de indignare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
asta manifestată până la ultima suflare? Cum ți se pare treaba asta la un băiat bun, grijuliu, un băiat mărinimos și curtenitor și bine crescut, un băiețel evreu simpatic, de care nimeni, în veci, n-ar avea motiv să-i fie rușine? Zi mulțumesc, iubitule. Zi cu plăcere, iubitule. Zi că-ți pare rău, Alex. Zi că-ți pare rău! Cere-ți scuze! Ăhă, da’ pen’ ce, mă rog frumos? Ce-am mai făcut? Hei, mă bag sub pat, mă lipesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe care mă străduiesc să le fac - pentru că e limpede că nu le fac. Sunt însemnat din cap până-n picioare de refulări, parcă-s o hartă rutieră. Poți călători de-a lungul și de-a latul trupului meu, pe superautostrăzile rușinii, inhibiției și spaimei. Vezi, mamă, și eu sunt prea bun, sunt moral de dau pe dinafară - exact ca tine! M-ai văzut vreodată încercând să fumez o țigară? Semăn cu Bette Davis. În ziua de azi, băieții și fetele nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Dolce Vita? Și când mă-ntorc s-o caut din priviri - pe cine, pe Anouk Aimée - constat că lumea se uită la noi: la ea, care e cu mine! Să fie asta vanitate? De ce nu! Termină odată cu îmbujorarea, îngroapă-ți rușinea, nu mai ești băiețelul cel neascultător al mămichii! Acolo unde-i vorba de apetit, un bărbat sărit de treizeci de ani nu dă socoteală nimănui, decât sieși! Vrei să iei? Iei! Depravează-te un pic, ce Dumnezeu! NU TE MAI NEGA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dinții! Nu, fără violență (de parcă chiar aș fi fost un violent), las’ să fie ei violenți, că așa sunt ei. Nu, nu, o să mă ridic frumușel în picioare - și (vu den?) o să le țin o cuvântare! O să-i fac de rușine și o să-i umilesc pe bigoții ăștia neisprăviți! O să le dau un citat din Declarația de Independență la desert. Cine dracu’ sunteți voi, o să-i întreb, de ce vă credeți stăpâni pe Ziua Recunoștinței? Iar la gară taică-său îmi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
locotenenta, confirmându-și parcă bănuielile, nu mă placi. Deloc. — O, ba da, răspund eu, mi-ai plăcut de cum te-am zărit în apa mării. Îmi placi, îmi place pielea ta lucioasă, netedă, parcă ești o focă mititică - însă, cuprins de rușine și frustrare, nefericit din pricină că mi se blegise, izbucnesc - dar, vezi tu, s-ar putea să am o boală. N-ar fi cinstit din partea mea. — Te pomenești că și asta ți se pare nostim? sâsâie ea furioasă, își pune uniforma și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
plesnească, să explodeze. Leda și Lebăda de William Butler Yeats (1865-1939), traducere de Aurel Covaci, în Antologie de poezie engleză de la începuturi pînă azi, vol. III, Editura Minerva, București, 1983, p. 267. Poem de Dylan Thomas (poet britanic velș, 1914-1953). Rușine. Sunteți tari! Mari fanfaroni, mari șmecheri. Curvă. Uniunea Americană a Libertăților Civile. Societate irlandeză secretă, fondată în anul 1843, care își propunea să lupte împotriva stăpânirii engleze; ulterior a devenit organizația secretă a minerilor din Pennsylvania. A fost desființată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
spre un pod care trecea și un fag desfrunzit străpuns de muguri timpurii. Așa mulțumesc eu pentru o noapte de somn lung și liniștit; așa reacționez eu când mi se face un cadou, Își zise ea și se gândi cu rușine și dezamăgire la visele de odinioară, cu mari curtezane ce acceptau cadouri de la prinți. Și m-am rățoit la el ca o chelneriță prea obosită. Îl auzi mișcându-se În spatele ei și știu că se apleca după bilet. Vru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o voce din spate, nu-i lăsa să te enerveze. — Iată Încă unul din prietenii tăi! — Și? Doctorul Czinner o prinse pe Coral de braț și o Împinse blând afară din compartiment. — Jidani și străini. Ar trebui să-ți fie rușine! Dr. Czinner ridică valijoara și o lăsă pe culoar. Când se Întoarse la doamna Peters, Îi arătă nu fața hăituită și deprimată a profesorului exilat, ci nepăsarea și sarcasmul pe care le semnalaseră jurnaliștii când depusese mărturie În boxă Împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Cu accentul lui puternic, cuvintele câștigau o anume greutate, care o reduseră la tăcere pe doamna Peters, chiar dacă n-o convinseră. — Sunt doctor. Le spuse cât de inutil ar fi fost să se aștepte de la ei să știe ce-i rușinea. Noaptea trecută fata leșinase. Îi prescrisese, pentru sănătatea ei, să-și ia o cușetă. Suspiciunea nu făcea decât să-l dezonoreze pe cel suspicios. Apoi i se alătură lui Coral Musker pe culoar. Nu puteau fi văzuți din compartiment, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dintre el și toți ceilalți evrei pe care-i cunoscuse. Nici chiar trupul ei, acum odihnit și vindecat, dar cu liniștea-i profundă pierdută o dată cu durerea, nu era conștient de vreo diferență. Ea repetă „ Sigur că da“, pentru că Îi era rușine de lipsa ei de Încredere, pentru că nu avea sens să Îngaime ceva nedeslușit, pentru că, la urma urmelor, nu pierduse nimic, doar că Întârziase o zi la spectacol. Balta e plină de pești la fel de buni, Își spuse ea, dar se simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de afaceri. Nu va ceda. — Șaptezeci și cinci de parale. Nici o para În plus. Omul rânji, cuprins de plăcere: iată un străin pe placul lui. — Un dinar și treizeci de parale. E ultimul meu cuvânt, excelența voastră. Mi-aș face meseria de rușine dacă aș accepta mai puțin. Mirosul de pâine stătută și vin acru nu-l mai deranja pe Myatt - era mirosul pieței ancestrale. Aceasta era poezia pură a afacerilor: câștigul sau pierderea nu prea intrau la socoteală Într-o tranzacție care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
care se ducea În parale, care nu valorau nici una mai mult de-un pârț. El intră puțin În compartiment, dar nu se așeză. — Optzeci de parale. Excelența voastră, trebuie să mai și trăim. Un dinar și douăzeci și cinci. Mi-ar fi rușine să iau mai puțin. Myatt Îi oferi omului o țigară. — Un pahar de rakia, excelența voastră? Myatt acceptă din cap și luă fără dezgust paharul gros și ciobit, fără picior. — Optzeci și cinci de parale. Ultimul preț. Cum fumau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pentru promisiunea călcată, ci se Îndepărtă cu repeziciune cât Încă mai Îi era ușor să plece. Negustorul se tocmea cu șoferul. Acesta coborâse prețul până la o sută de dinari, iar oferta celuilalt se ridicase la nouăzeci. Lui Myatt Îi era rușine de intruziunea sa și de disprețul pe care amândoi bărbații trebuie să-l fi simțit față de atitudinea lui atât de pripită și atât de puțin negustorească. — Își dau o sută douăzeci și cinci de dinari ca să mă duci până la Subotica și Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
experiența categoriei sale, așa că nu-l privi pe om, ci se uită În podele, lăsând privirea să i se furișeze Înapoi ca o coadă de șopârlă. I se adresă la plural cu termenul de „frați“. Susținu că nu era nici o rușine ca săracii să-și dorească să fie bogați și că nu e vina săracilor că sunt săraci și oprimați. Când toți sunt săraci, nimeni nu-i sărac. Bogăția lumii le aparținea tuturor. Dacă va fi Împărțită, nu vor exista oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dumneavoastră. Josef Grünlich trebui să simuleze amuzamentul ca răspuns la insultă și zâmbet, la zâmbet. Respectul lui de sine fusese știrbit de doi idioți anonimi pe care n-o să-i mai vadă niciodată. Altcineva va trebui să poarte durerea aceastei rușini, pentru că mândria - și acum durerea - lui era faptul că nu uita niciodată o insultă. Se strădui să-l convingă pe șofer În germană: — Nu poți da cu mașina peste ei? Între timp, le rânjea celor doi și agita pașaportul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să mă deprime și mai mult. Nu consideram că țipetele și râsetele lui Lauren și Tinsley se potriveau cu Împrejurările. Tinsley m-a Înghiontit, dar, când mi-a văzut expresia Întunecată, plină de tristețe, păru să intre În pământ de rușine. — Doamne, scuze. Suntem groaznice, spuse ea, rușinată. Chiar atunci veni chelnerița, aducând trei pahare cu șampanie, salata și hamburgerii În miniatură. Lauren și Tinsley au Îndepărtat cu grijă chiflele și cartofii prăjiți de pe farfuriile lor, până când au rămas fiecare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
somnoroasă. Dacă ai fi așteptat până mâine, ar fi fost la locul ei. Apartamentul arată nemaipomenit, spuse Hunter. Cum ai reușit să-l faci atât de repede? —Pentru prima dată În viața mea, am angajat un decorator. Mi-este foarte rușine pentru asta, am râs eu. —Ei, cred că a fost o idee genială. Avem un cămin adevărat, pe care Îl ador. Și te ador și pe tine, spuse el, Încolăcindu-se În jurul meu. Hai să dormim un pic. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de mult greșește cineva, este groaznic să trebuiască să recunoască asta. „Îmi pare rău“ era o scuză mult prea firavă din partea unei soții care Îl acuzase pe soțul ei de păcatul marital cel mai grav. Mă simțeam Îngrozitor, mi-era rușine de mine Însămi. Panicată și nerăbdătoare, simțeam cum plămânii mei pompau aer din ce În ce mai repede: simțeam că o să mă sufoc de necaz și de jenă. Când, În sfârșit, am ajuns pe One Fifth, i-am plătit șoferului cursa și am alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
hoțește s-au furișat între noi, dar asta-i o simplă datorie, iar mie mi se spune mereu că sunt un om curajos. O, cîndva, după un lung răgaz, răfuindu-se cu ticăloșia, urmașii noștri, își vor aminti cu amarnică rușine timpul acela ciudat, cînd cinstea noastră cea de toate zilele se numea curaj... Evgheni Evtușenko din poemul Convorbire cu un scriitor american, 1960 (traducere publicată în revista Ateneu în anii '70) Mare, greoaie, cu botul ei imens, de cetaceu pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și trebuia să urce pe jos pînă sus, pe bloc. De lunile petrecute la mansardă, Mihai n-are chef nici azi să-și amintească. Pe doamna Mia a uitat-o demult, a rămas una dintre celelalte. Lui Mihai îi este rușine că gîndește așa. Doamna Ana m-ar pălmui și mi-ar arăta scara de serviciu: <<Ieși în stradă și rămîi mîrțoagă toată viața, moldomocofan sălbatic ce ești! Se spune că voi, Vlădenii din Sînzieni sunteți de rasă, dar tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]