2,312 matches
-
cei care o abordează în demersul lor artistic (caricatură, glume, gaguri tv sau on line ) o fac în deplină cunoștință de cauză, însă fără o cauză sfântă. Este foarte adevărat că abordând astfel religia, în demersul lor creativ, autorii acestor satire au și dorința de a atrage atenția asupra unor aspecte cunoscute publicului larg. Anumite patimi omenești ale slujitorilor Sfintelor Altare devin pentru alții motiv pentru continuarea în patimi. Am stat de vorbă cu cineva care participase la o cununie religioasă
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
opinia lui Mirel Bănică față de acest aspect: "Cel mai bun exemplu al modului în care faptul religios contemporan se reflectă în mass-media: emisiunile satirice. Ele furnizează informații despre imaginarul religios al publicului, precum și opinia creatorilor acestor emisiuni despre publicul larg. Satira televizată indică ceea ce este permis să prezentăm ca obiect al deriziunii și modul de realizare. Acțiunea de "desacralizare" astfel operată se răsfrânge asupra unor ritualuri catolice de bază, chiar asupra unor aspecte sensibile ale dogmei. Cu toate acestea, autorii emisiunii
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
viața lor a Început să prospere. Oameni dârzi ai muntelui, au folosit adesea viclenia și dibăcia, dovedind inteligență, energie și voință. Spiritul vioi și mintea pătrunzătoare trădează o obârșie nobilă de esență superioară. La acestea adăugăm talentul batjocoritor, mânuind o satiră care dovedește Încă o dată Înțelepciunea sufletului. Această finețe a spiritului care, În general s a dovedit prevăzător, deși uneori nu-i lipsește lenevia și trândăvia, inspirată din morala Orientului, acestea din urmă fiind aduse aici din Câmpia Moldovei. Istoria vitregă
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
al lui Longacre), în timp ce De Beaugrande și Dressler (1981) privilegiază descrierea, narațiunea și argumentația, iar Bice Mortara Garavelli (1988) adaugă la cele cinci tipuri ale lui Werlich un tip optativ (actualizat prin expresiile urărilor, blestemelor, descântecelor, formulelor magice, incantațiilor, rugăciunilor, satirelor). În aceste trei cazuri, doar textele monogerate sunt luate în considerare, pe când dialogul este exclus de la sine. Confruntat fiind cu eterogenitatea oricărui discurs și ținând cont de stadiul actual al cunoștințelor din acest domeniu, nu am intenția să închei o dată
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
după Etopee. Pe lîngă Portret, E. Lefranc adaugă Caracterul: "Portretul diferă de caracter (în latină notatio). Primul zugrăvește un individ, al doilea o generalitate. Unul se potrivește mai degrabă istoricului, celălalt este singurul care poate fi preluat de către scriitorul de satire și comedii, atunci cînd vrea să rămînă în limitele decenței. Oratorul poate, pe rînd, să realizeze portrete sau să traseze caractere, în funcție de ceea ce își propune" (p. 243). În fine, el completează Paralela cu Similitudinea care este "o paralelă între două
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
lui Augustus, în baza activității și a bogăției lor. Horațiu reprezintă un caz tipic de homines novi: me libertino patre natum. Acel me libertino patre natum, repetat cu satisfacție de Horațiu, pentru a sugera și trăncăneala aristocrației de sânge, în satira I, VI, avea cu siguranță menirea sa profundă, vitală chiar. În jurul acestei simple formule se duce o luptă la cuțite între două lumi: cea augustană și cea anti-augustană. De altfel, deja W. Wili145 evidenția contrastul net existent între lumea poetică
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pentru a mai avea puterea sufletească să-l lingușească pe cel pe care-l considera, în străfundul inimii, un tiran crud, mai mult un mostru cu chip uman, un antropofag. Chiar fără să vrea, adularea lui Ovidiu se trasformă în satiră și mai ales într-o sfidare a împăratului. Sunt numeroase pasajele în care apare această stare sufletească a sulmonezului. Deja în elegia unică din a doua carte din Tristele, Ovidiu (v. 118) își afirmă convingerea că "numele său este mare
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și valorilor democratice în limitele pe care Moscova le accepta. Aceste incertitudini au iscat nu puține pulsiuni vindicative și iredentisme nedigerate. Se vorbea de democrație evocând tradiția, cvasi-mitică, a României interbelice, în timp ce televiziunea unică, zisă liberă, difuza un fluviu de satire antiparlamentare ale aceleiași perioade interbelice. Pluteau, ici și colo, schițe ale unei "a treia căi", ale unei "democrații originale", chiar ale unei "despoții luminate": pe scurt, orice părea posibil, nimic nu era însă cert. O nouă corectitudine politică se instalează
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
urbane. Prin romanul Groapa, Eugen Barbu mai făcuse o încercare de dezvoltare a programului estetic enunțat cândva de Arghezi în Flori de mucigai, de recuperare a zonelor ocultate ale obscenității verbale necenzurate, ale înjurăturii groase și ale celei mai vulgare satire. Asumând acest program stilistic, căruia îi conferă acum un sens politic precis, România Mare se afirmă din primul moment drept expresia obscenității politice, anulând orice barieră între limbajul public și trivialitatea cea mai stridentă a limbajului privat, pentru a denigra
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
creativitate spontană, care instituie și generalizează nu numai temele majore ale luptelor politice ulterioare de la simplul "Jos Iliescu" la "16-22, cine-a tras în noi?" -, ci și un stil care va dura până azi, folosind din plin umorul, ironia, caricatura, satira ca insolență sfidătoare și juvenilă la adresa puterii, alături de gestica solemnă a rugăciunilor și de comemorarea victimelor represiunii. Efortul sistematic de instituire a sensului anticomunist și eliberator al Pieței a fost însă imediat deformat de mediile politice și de informare pro-FSN
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
apropiată de "natură" ("mimetică", deci) ca să reziste eroziunii timpului? Și nu tot sensibilitatea "teatral-melodramatică" stă la originea condamnării comicului pur, "nedureros", sancționat pe latura sa "naturală", în formele nemediate intelectual, cu resorturi pur afective (i. e. "lirice", "subiective", "specific naționale"), ale satirei sau pamfletului? Desigur. În plus, opțiunea pentru melodramă, cu etica ei schematic-melioristă, altădată foarte "populară", îi va fi apărut lui Lovinescu drept o curajoasă tentativă de singularizare, pentru că se revendică de la acea distincție sufletească și de la o eleganță "retro" care
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Dar omul își purta, totodată, întristările și dramele. Îl cuprindeau la masa de scris și nu erau nici pe departe superficiale, accidentale. Ar fi o nebunie „și tristă și goală”, o simplificare de neiertat dacă am crede că veselia și satira duc bună casă, că spiritul comic nu este cealaltă față a tragicului. Poetul era capabil a se situa în largi registre ale existentului, de la Rodica la Maica Bătrînă, de la Chirița la Ovidiu; versifica „ușor”, în forme folclorice, dar nu se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
un bun prilej de cunoaștere și autocunoaștere. M. Gherasim V. Ghica se ipostaziază ca un atlet al gândului frânt, concentrat și sagace, rotunjit la dimensiunea unei constatări sau povețe. De bună seamă că în toată această gimnastică a minții, ironia, satira, calamburul fac parte din galanteria genului. Ionel Necula Dacă am putea retrăi vremea lui Socrate, multe din gândurile care însuflețesc aforismele lui V. Ghica ar fi îngăduite pe planeta dialogurilor. Scuturând pomii de toamnă și de sunete zimțate, cărțile lui
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
după criterii cantitative - schiță, nuvelă, roman, "long short story", mă rog, toate categoriile pentru care puteai pretinde, dacă erai autor sovietic, o săptămână, o lună sau un an la Ialta, după cum te îndrituia Massolit-ul lui Bulgakov - sau "psihologice" - comedie, tragedie, satiră, umor, melodramă, clasificare 78 la fel de ridicolă pentru literatura de azi ca și "ratingul" filmelor hollywoodiene), în schimb, în cazul poeziei, lipsa criteriilor de diferențiere între genuri duce la rezultate catastrofale. Bună parte din orbirea unor semeni ai noștri la poezie
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
înșela și a vorbi în doi peri, atît de adînc înrădăcinat în sufletele tuturor oamenilor; în special la europeni" (Swift 1941:xxxvi). Pare evident că Swift a scris pentru cititorii care erau în stare să ia opera sa drept o satiră, chiar dacă nu au văzut scrisoarea trimisă de către Richard Sympson editorului său, în care Swift spunea că "unele pasaje din roman pot fi considerate satirice" (Williams 1941:xxiv). Spre deosebire de Defoe, Swift nu a fost nevoit să se apere împotriva acuzației de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciună care se numește singură minciună nu mai este acest lucru, ci devine ficțiune". Romanele realiste trebuie să reflecte viața, însă fără a fi copii perfecte. Chiar atunci cînd conține o dezmințire, romanul care imită lumea reală poate fi o satiră. Legile calomniei diferă semnificativ de la o jurisdicție la alta, încît adevărul, care poate constitui o armă de apărare într-un sistem legal, poate fi, în alt sistem, o circumstanță agravantă a ofensei. Însă oricare ar fi criteriile legale, un proces
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Dar aluzia la precaritate, la criză, la condiția nefastă a salariatului care-și vinde (mascat sub formă de donație) sîngele este cît se poate de transparentă. Deși suficient de discretă pentru ca haiku-ul să nu fie viciat de sarcasm sau satiră. E suficientă această amărăciune vioaie. În fine, nu trebuie ignorat simbolismul urzicător al urzicilor. Lăsat la urmă, cuvîntul capătă și alte valențe: poate cumpărătorii cumpără urzicile și pentru efectul lor usturător și vezicant cu care, iată, Într-un haiku, Își
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
lucruri, stări etc.). Numai că o atare dimensiune polemică, instalată până acum într-un spațiu bipolar, se desăvârșește doar în prezența unui al treilea pol, cel ce se constituie drept martor indispensabil al conflictului. În contextul literarității, polemica își aproprie satira și pamfletul în urma unei întâlniri fecunde dintre homo violens, homo aesteticus și homo eticus, pentru a deveni astfel un discurs al scriitorului preocupat de soarta cetății. În același timp, dată fiind dinamica aleatorie și spontană a formelor literare moderne, polemica
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
deriziune, de impertinență și de dispreț nu este neapărat implicată, în timp ce ideea de argumentare o argumentare violentă, agresivă, insistentă și nu rece și măsurată este pusă în prim-plan"10. Prin această conceptualizare, cercetătorul canadian distinge, în esență, polemica de satiră și de pamflet și pune în lumină specificul fiecărui tip de discurs în parte. În cele mai multe cercetări etimologice, sensul actual al polemicii, de discuție sau argument în contradictoriu, dispută, ceartă etc., apare ca fiind înregistrat în spațiul european în secolul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
încă din anii '80 teoria aristoteliană despre topoi și sfera opinabilului, accentua, iarăși, dubla dimensiune dialogică și sociologică a discursului, în genere, precum și cele două forme de "punere în discurs": nararea și argumentarea. De asemenea, același autor integrează polemica, alături de satiră și pamflet, în marea familie a discursurilor entimematice, doxologice și agonale. Astfel, imixtiunea polemicii în discursul literar evidențiază, tot sub aspect evolutiv, existența sa ca formă generică sau categorie retorică, numai că, în intervale istorice diferite (Antichitate, Ev Mediu, Renaștere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
literar, Cornel Munteanu operează, pe urmele lui Marc Angenot, o distincție terminologică între pamflet-satiră-polemică, forme ale literaturii de frontieră (Silvian Iosifescu) cărora le corespund definiții deseori substituibile până la confuzie. Ceea ce se poate constata indubitabil este că atât pamfletul, cât și satira au la bază o atitudine polemică reprezentând o contra-situare estetică în raport cu un dat real/evenimențial. Așadar, polemica poate fi dublu semnificată: o dată ca element infrastructurant al discursului critic, în genere, preexistând pamfletului și satirei, pentru că își trage originea din chiar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este că atât pamfletul, cât și satira au la bază o atitudine polemică reprezentând o contra-situare estetică în raport cu un dat real/evenimențial. Așadar, polemica poate fi dublu semnificată: o dată ca element infrastructurant al discursului critic, în genere, preexistând pamfletului și satirei, pentru că își trage originea din chiar actul de socializare a limbajului și al conturării propriei identități în raport cu o alteritate susceptibilă de intenții ostile. În această ipostază, ea reprezintă o atitudine logic-rațională verbală și non-verbală de respingere, într-un anumit context
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în care disputa are menirea de a dezvălui adevărul, de a-l obliga să se releve"36. Trebuie adăugat că implicitul polemic este detectabil în structura profundă a unei uriașe diversități de texte, iar în ceea ce privește demersul nostru subliniem faptul că satira și pamfletul, chiar și atunci când apar în forma alegoriei pure, reprezintă un act polemic implicit. Polemica explicită este astfel analizabilă în funcție de parametrii care o definesc contextul, circumstanțele enunțării, actanții (rolurile deictice și cele sociale), finalitatea în raport cu pamfletul, forma literară atașată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alegoriei pure, reprezintă un act polemic implicit. Polemica explicită este astfel analizabilă în funcție de parametrii care o definesc contextul, circumstanțele enunțării, actanții (rolurile deictice și cele sociale), finalitatea în raport cu pamfletul, forma literară atașată invariabil polemicii. Pornim de la premisa că pamfletul și satira sunt forme literare omologate ca atare (există teoretizări și istorii consacrate lor, precum și antologii de pamflete celebre sau exegeze aplicate, de pildă, genului satiric) ce au în comun ieșirea "de sub incidența accidentalului și a evenimentului imediat și derizoriu" și intrarea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
românesc, Cornel Munteanu sesizează, încă din 1999, că "lipsesc [...] studii asupra eseului, jurnalului, memoriilor [...], asupra discursului polemic, politic, jurnalistic"38. De aceea, considerăm relaționarea polemicii cu pamfletul ca fiind suficientă, iar acolo unde e cazul ne vom referi și la satiră. Mai toate deosebirile teoretic evidențiate au legătură cu faptul că, semantic, cei doi termeni aparțin unor registre diferite. Polemica, așa cum am văzut, are aceeași vârstă cu limbajul articulat și conștientizarea sinelui și a alterității. Ea reprezintă, în termeni antropologici, conflictul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]