KorAP: Find »[drukola/base=scârbă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...63 >

1,573 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

înspăimântat.): Ce vrei? MACABEUS (Scoțându-și centura.): Să mă omori, ai? Așa? Omoară-mă... Da’ înainte... Da’ înainte... (Semiântuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlând.): Ce vrei? Ce te-a apucat? MACABEUS: Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă! Ai s-o-nveți și pe asta! PARASCHIV (Încercând să restabilească dialogul lucid.): Te rog... Stai acolo... (Se târăște în jurul camerei, cu spatele lipit de pereți.) Stai așa... Ți-ai pierdut capul... (Duios.) Te doare capul? MACABEUS (Fascinat, dezumanizat.): Capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ordinar și mă minți? PARASCHIV: Gata! Se ridică; a terminat treaba cu MACABEUS.) MACABEUS: Un’ te duci? PARASCHIV: Stai unde te-am pus! MACABEUS: Un’ te duci? Un’ te duci? PARASCHIV: Să-mi curăț trompeta. MACABEUS (Încearcă să se scoale.): Scârba aia... scârba aia... PARASCHIV (Trântindu-l pe MACABEUS înapoi, apoi trăgându-l pe o rogojină în colțul încăperii.): Stai aici. Stai și mocnește. MACABEUS: Nu pleca. PARASCHIV: Nu plec. MACABEUS: Ce vrei să faci? PARASCHIV: Vreau să cânt. (Își ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
mă minți? PARASCHIV: Gata! Se ridică; a terminat treaba cu MACABEUS.) MACABEUS: Un’ te duci? PARASCHIV: Stai unde te-am pus! MACABEUS: Un’ te duci? Un’ te duci? PARASCHIV: Să-mi curăț trompeta. MACABEUS (Încearcă să se scoale.): Scârba aia... scârba aia... PARASCHIV (Trântindu-l pe MACABEUS înapoi, apoi trăgându-l pe o rogojină în colțul încăperii.): Stai aici. Stai și mocnește. MACABEUS: Nu pleca. PARASCHIV: Nu plec. MACABEUS: Ce vrei să faci? PARASCHIV: Vreau să cânt. (Își ia trompeta din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
doi ochi... Fiecare ochi visează altă mârșăvie și tu cum alegi, cum? Cum să alegi dintre două urâturi? (Pauză. Personajele fascinate de discursul INAMICULUI. Pare că însuși urâtul se rotește pe sus.) Cum să alegi dintre o greață și o scârbă? Ce să alegi? Cum? De ce? (Pauză. Liniște cumplită.) Unde sunt orbitele tale, ca să ți le spăl cu peria ca să strălucească la soare? Câți ochi ai scos tu? (Tăcere.). Dar calul ți l-ai îngropat? Calul tău, care te-a adus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nu-și pot refuza ultimele lor persuasiuni asupra CĂLĂTORULUI.): Bestiilor! Mai lăsați-l în pace! HAMALUL (Chicotind.): Hi-hi! (Confesiv, către CĂLĂTOR.) Șeful nostru are un fel de slăbiciune pentru călătorii prin ploaie... CASIERUL: Să nu vă lăsați înșelat. ȘEFUL GĂRII: Scârbe! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum? HAMALUL (Lămurindu-l, confesiv, pe CĂLĂTOR.): Vrea să rămână singur cu dumneavoastră... CASIERUL: E o bestie, să nu vă lăsați impresionat. HAMALUL: Întotdeauna face așa... CASIERUL: O să vă întrebe o mulțime de lucruri. O să vă întrebe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
ploii. Sunt păsări care trăiesc din ploaie. Mor în fiecare noapte, cu sutele. Se adună aici, deasupra gării, dracu’ știe de ce s-adună aici, se rotesc ce se rotesc și cald... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cad? HAMALUL: Cad peste noi... Niște scârbe. În fiecare dimineață trebuie să le adun, să le mătur... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cad multe? HAMALUL: Nu știu. Nu poți să știi niciodată. Uneori cad mai multe, alteori cad două, trei... Uneori cad cu sutele... Sunt și dimineți când cad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
să mă lase în pace... în timpul nopții... Am să mor de greață... dacă îmi mai desfaceți pleoapele.... și gura... în timp ce dorm... Nu trebuie... Mă asculți? Spune-le că am să le spun eu, tot... tot... Era să vomit astă-noapte, de scârbă, când mi-ați deschis gura... și mi-ați umblat cu firul acela de iarbă... printre dinți... Tu mi-ai umblat cu firul de iarbă. Tu ai la tine întotdeauna câte un fir de iarbă... între dinți.... Nu? Hai spune, Grubi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
înțelegi? HAMALUL: Înțeleg... Acum înțeleg... De zece ani stau aici și tot încerc să înțeleg... De zece ani îi adun de pe drumuri... pe călătorii prin ploaie... și-i îngrop în cimitirul nostru... numai ca să uit... ca să-mi spăl frica... și scârba... Știu că n-avea ce să-mi spună... Dar mi-e groază, domnule, mi-e o groază cumplită... tocmai de acest lucru... că nimeni nu are ce să-mi spună... În fiecare noapte mi-e groază... Mă scol și alerg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

iar preotul cântă veșnica pomenire și crinii funerari ascund chipul celui ce zace acolo, printre luminile ce licăresc În jur, În coșciugul deschis. Capitolul 2 1 De când Îmi amintesc de mine Însumi (cu interes, cu amuzament, rareori cu admirație sau scârbă), am fost expus unor ușoare halucinații. Unele sunt auditive, altele sunt optice, dar de nici unele n-am profitat prea mult. Vocile fatidice care l-au reținut pe Socrate sau au Îmboldit-o pe Janeta Darc au degenerat În cazul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
adunat plasa, cutiuțele de medicamente, borcanul cu cianură de potasiu și am sărit pe fereastră. Odată ajuns În pădure, eram În siguranță; dar eu continuam să merg Împleticindu-mă, cu ochii plini de lacrimi fierbinți, tremurând tot de rușine și scârbă față de mine Însumi, văzându-l În minte pe bietul meu prieten, cu fața lui lungă și palidă și cu cravata lui neagră, plictisindu-se În seră sau mângâind câini cu limba scoasă de căldură, În lipsa unei alte ocupații și străduindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
La țară, Iuri se scula târziu și nu-l vedeam până la masa de prânz, când mă Întorceam acasă, după patru, cinci ore de vânătoare de fluturi. Încă din prima copilărie a fost un băiat curajos, dar privea cu precauție și scârbă „științele naturii“, nu suporta să atingă lucruri șerpuitoare, nici amuzantele zvârcoliri ale unei broscuțe Închise Într-un pumn, care-și croia drum Înăuntrul lui ca un om, nici mângâierea plăcută, răcoroasă, cu unduiri ritmice a unei omide ce ți se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
fără jenă, având coapsele Încinse cu un fel de sfoară folosită local Împotriva deochiului, le smulgeau din apă și o hărțuiau pe fată cu ele; și preț de o secundă sau două - Înainte de a mă ascunde În ceața mohorâtă a scârbei și a dorinței - am văzut o altă Polenka, străină mie, tremurând ghemuită pe scândurile pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
interzis să te dezbraci; dar era voie să-ți deschei cămașa și șiruri Întregi de tineri cu trăsături nordice pronunțate stăteau cu ochii Închiși pe bănci, expunându-și coșurile frontale și pectorale acțiunii solare aprobate de Întreaga națiune. Fiorul de scârbă, poate exagerat, ce răzbate din aceste rânduri ar putea fi pus pe seama temerii noastre constante de vreo boală molipsitoare ce ar fi putut afecta copilul nostru. Tu socoteai Întotdeauna Îngrozitor de banală și nu lipsită de un oarecare farmec filistin ideea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

era un vibrator. Conți avea unul și-l folosea cu multă aplicațiune. Pot să continui. Am venit și a doua seară. Și a treia. Și a patra. Speram să mai văd femeia aceea, o excitație a imaginației, a dorinței, a scârbei, a milei și multe altele se adunau, se învolburau în mine, pe zi ce trecea, cu fiecare seară în care ea nu mai apărea. După patru-cinci astfel de pânde, m-am hotărât să-i spun de chinul meu, dacă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ocoleau trecătorii, nedumeriți, dezgustați. Apucasem să-i spun tatălui meu că mâncam din când în când la ospătăria aceea. Văzând uriașul pește rămas pe trotuar, ca și cum răspundea celor spuse de mine cândva, m-a privit trist: „Și nu ți-e scârbă?“. Am mers în Cișmigiu. Instinctiv l-am dus la banca mea. I-am spus că acolo îmi place să stau de câte ori vin prin parc. Privea curios în jur, scrutând atent locurile, ca și cum ar fi căutat ceva. Mi-a făcut semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și pe lângă o cabină metalică, un W.C. de șantier. Mirosea teribil căci, nu știu din ce motive, șantieriștii nu-și făceau nevoile în cabină, ci în dosul unor lăstari deși de bozii, vegheați de o haită de câini. Mi-era scârbă de acea porțiune de drum, dar îi înțelegeam pe șantieriști. Le înțelegeam instinctul lor, plăcerea de a-și face nevoile în natură sau, în fine, un simulacru de natură. Citisem, în adolescență, câteva gânduri ale lui Carlo Levi, în Cristos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Spital, cu razele strecurate printre șuvițe drepte de fum. Parcă și hornurile orașului și-au aprins lumânările spre a cinsti solemnitatea, altfel oarecare, a unei astfel de zile. Dar nu mai vibrez, precum în anii tineri, la vâlvătăile tricolore. Nu știu ce scârbă a sufletului face să mă țin tot mai departe de astfel de poleială de paradă, prea des repetată. Îmi apăr, astfel, oare tot ce păstrează în mine, adânc, sentimentul mândriei de neam? Acel sentiment închis în dusul sângelui prin mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mă auzea. Am plecat cu ea. La etajul doi am tras-o pe un culoar. Ezita, că-i târziu, că nu mai puteam ieși. Am intrat totuși într-o clasă. Simțea că o doresc. O dorință amestecată cu furie, cu scârbă, cu stupoare. Și cu frică. Parcă aerul din amfiteatrul acela, îmbibat cu frică, pătrunsese în mine. O frică surdă, absurdă, difuză, fără un chip anume. Simțeam doar cum undeva, în preajmă, învăluitoare, pândea amenințarea. Începuse să-mi fie frică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o trag peste mine, să intru cu toată setea în ea. Nu mă lăsa. Se aplecase peste mine, cufundându-mă în ea. Începuse să vorbească dezlânat, chicoteli, înjurături, alinturi, vorbe fără șir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un fel de duh grozav. Duh spăimos, pogorât peste ei cu amenințări dintr-un timp neînțeles, într-adevăr, de ei și care nu făcea altceva decât să-i tragă în sorbul patimii de a-i ucide doar. Mi-era atunci scârbă de mine, de timpul meu care ucidea țărani, de toate jocurile mele scriitoricești, de neputința mea de a ajunge vreodată până la sufletul acestui neam din oropsita noastră multilateral dezvoltată. Plecam dintre ei rușinat, biruit, căutând drumuri în noaptea orașului pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
că care ce-a făcut, că a plecat și... Nu se cade. Nu intram deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de expresie, la baldiseli. Fiziologie, ce poți să faci. Nici la gândaci n-am probleme. Nevasta e cu flitu’, că nu poate, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
deloc în discuție. Păream posomorât. Îngrijorat, m-a mângâiat pe picior. Dacă vi se-apleacă, zău, nici o problemă. De-asta avem pungili. Eu unu’ țin la scârbă. Nu mi se-apleacă, de, vorba aia, face omu’ pe el. Nu am scârbe de-astea, pardon de expresie, la baldiseli. Fiziologie, ce poți să faci. Nici la gândaci n-am probleme. Nevasta e cu flitu’, că nu poate, că se extenuează, că vine de la gheenă, să nu atingă pâinea sau merele din debara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ăștia nici nu m-aș da jos din pat, că poate gândești că sunt prea pretențios. Zău, cum suporți mizeria asta? Ce-ai făcut, profesore, cu tot avântul tău de la „Geamandura?“ Ketty mă studia intrigată, cu sclipiri între mirare și scârbă. — Adică, susură ea speriată, se poate spune pe tot sensul, oricum ai lua-o, că un intelectual la Arhiva Cinematografiei belește de-adevăratelea mâța? N-aș fi crezut! Acolo e doar știință, artă, talent. Toate pastilele astea acolo credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
voi ce ediții am scos când a venit contrarevoluția în Ungaria și voia să ne ia Ardealul? Și tocmai acum s-o termin astfel?“ Îi era, într-adevăr, frică. Simțeam că-l copleșise teama. Îl priveam cu milă amestecată cu scârbă. — Și de ce te mai temi, tocmai acuma? Au descoperit ceva îngrozitor. Voi nu știți... Cine să știe! Am împușcat evrei în Bucovina. Mă privea obosit, învins. Tremura ușor, ca atins de boală. — În codrii ăia nenorociți am făcut-o. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

De el fugeau pînă și javrele de cîini de pe punte, cărora li se păreau respingătoare, mirosul ori prezența lui, și nici o pisică nu i se frecase vreodată de picioare, mieunînd spre a-i cere un cap de pește, ca și cum profunda scîrbă pe care o inspira ar fi depășit de-acum rasa umană și chiar speciile zoologice. Drept ar fi fost să recunoască, desigur, că o asemenea respingere era pe deplin Împărtășită, fiindcă niciodată, de cînd se ținea minte, nu-l Încercase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]