1,949 matches
-
avea o înfățișare jalnică. Mai bine de zece ani fusese ținut departe de afacerile interplanetare și locale. Enro se întrerupse, grav, și cu ochii lucind. Continuă pe același ton solemn, - Din această dimineață a dat dovadă în două rânduri de sclipiri de clarviziune și de comprehensiune străine caracterului său. În timpul săptămânii acesteia pe nava amiralului Paleol s-a purtat, într-o anumită măsură, conform cu trecutul său. În timpul celui din urmă ceas al prezenței lui la bordul navei amiral, însă, el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
acest fel au cu toții o îndrăzneală ieșită din comun. Un om ca acesta trebuia tratat cu anumite precauții. Omul puse jos unul dintre panourile de metal. Retrase rapid matricea din fantă, o puse jos și luă un obiect strălucitor. Din cauza sclipirii, Gosseyn nu recunoscu imediat obiectul, mult diferit de matricea precedentă: o matrice de distorsor în bună stare, încărcată. Gosseyn ieși din ascunzătoare și se îndreptă spre individ. Era la trei metri când celălalt îl auzi. Înțepeni și se întoarse încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
pe gât, pe umeri și pe partea de sus a spatelui. Gosseyn băgă de seamă că nu era singurul curios din cameră. Ceilalți doi bărbați, Hardie și monstrul se aplecaseră înainte. Ochii albaștri și cei galbeni bruni luceau cu o sclipire avidă. Fata se ghemuise în fotoliul ei, cu genunchii strânși sub bărbie, una dintre mâini ducând țigara la buze. Aspira fumul ca un automat, dar nu-l inhala; îl ținea numai în gură și apoi îl sufla. Și asta fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
gândul accidentelor ce le-ar fi putut avea în unele locuri primejdioase pe unde l-au purtat pașii în tinerețe. Și încheie, înălțând din umeri: ― Încă unul care n-a reușit integrarea non-A. Blayney avea ochii cenușii, Aceștia căpătară sclipiri de oțel în timp ce-l priveau pe Gosseyn. Întoarse capul către Crang și întrebă cu un ton scăzut: ― Pot să-l pocnesc, domnule Crang? ― Nu; doar nu te-a interesat tot ce-i trece prin minte. Blayney păru nemulțumit, dar Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
probleme, sunt cu totul lăsat de-o parte. Mă tem ― zise el cu uu zâmbet ranchiunos ― că m-au pus în carantină. Deci, iată de ce se află el acolo, oferindu-și informațiile, pentru a primi altele în schimb. Într-o sclipire. Gosseyn îi văzu deodată pe pământenii aceștia, începând să realizeze că fuseseră manipulați ca niște pioni. Până a putea spune ceva Hardie remarcă cu duritate: ― Dacă te gândești la asta, să știi că nu regret nimic. Mașina mi-a refuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
comparare. Până atunci, ideile lui fuseseră vagi și fără vreun temei real, neliniștitoare prin simplul fapt că noul său creier nu-și manifestase încă nici activitatea, nici reacțiile. Totuși, prin ecranul încețoșat al raționamentelor sale, speranța reușise să-și trimită sclipirile, conferindu-i, în momentele cele mai grele ale scurtei sale cariere, aroganța și forța unui potențial salvator al civilizației. Undeva în ființa sa, poate în întregul său sistem nervos, se născuse orgoliul că este ceva mai mult decât un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
arate ceva într-un ziar, Lumea nouă sau așa ceva. Am simțit că nu e bine și am vrut să nu mă uit, dar n-a fost cu putință, în felul lui învăluitor, omul m-a obligat să citesc, cu o sclipire de răutate în ochi. Era portretul meu desenat destul de frumos, și sub el un titlu cu majuscule UN STRĂIN MISTERIOS. Apoi unul ceva mai mic, De unde vine domnul Dan Kretzu? Și un articol nesemnat despre „străinul care pare a ști
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ca să rămână. Era singur și nu văzuse acele locuri decât în poze. Oricum nu se potriveau. Aeroportul părea sărac, în ciuda ghirlandelor și a becurilor multicolore. Era după Crăciun, cu doar două zile înainte de Anul Nou. Se-așteptase la forfotă și sclipiri, însă totul arăta sechestrat sub un clopot de sticlă mată: pistele de zbor măturate de un vânt aspru, hainele cenușii ale celor care descărcau cala, cafenelele cu pardoseala murdară de pași care aduseseră înăuntru zăpadă. Atâta era? Pentru asta venise
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fețele niciodată nu îmbătrâneau. „Eeei, gazdei mele, Godun, îi plac bunăstarea și viața la fel cât mie și ar vrea să și le continue în rai“, își zisese, dar nici gânduri ca ăsta nu-i dădură un leac. Dimineața avea sclipiri de tăiș și-l făcea să își strângă pleoapele. Dacă îi mai plăcuse ceva în cutia în care urma să trăiască, era lipsa perdelelor și a oricărei piedici în fața luminii. Ziua începea lângă el, în pat, și îl făcea să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nectar închegat și struguri de gheață, printre care tremurau pâcle. Bondari cât o nucă, prinși în goarnele unor crini de cleștar și crenguțe de mirt, de pe care se zbicea ploaia. Limbi de foc, în rotiri de mandală și cârcei cu sclipiri de rouă. Chenare și romburi, urzeală de catran și de aur fărâmițat. Doar femeile și destinul pot să-ți joace sufletul astfel. Doar covoarele de Tabriz, cu îngeri lăsați în muțenia sacră să aștepte venirea celui de-al doisprezecelea imam
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
după nopțile lor de plimbare și de discuții, Omar umbla toată ziua mahmur, ca o bufniță care nu îndură lumina. Se roteau toată seara pe lângă Liceul Parvin și pe la Mausoleul Poeților ori ieșeau spre apă, ca să vadă soarele dispărând sub sclipirile de metal ale râului Ab Nahand ori între grădinile de frasini și ulmi ale Parcului Națiunii. În Tabriz, Omar încercase beția nevinovată a cafelei și a bobului de cacao. „Aidin“ și „Shirin Asal“ fabricau ciocolată pentru întregul Iran, iar Omar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o femeie mai blândă și mai bună ca ea. „E numai o iapă nestrunită de armăsar“, îi zicea cu mânie un glas dinăuntru. Își uita însă repede cearta din gând. Era de ajuns ca Veterinara să-și scuture pletele cu sclipiri albăstrui și să o audă râzând. Continua să-i pândească pe toți ceilalți: pe Pablo, pe Arti, pe dințălar și chiar pe Godun. Singur, Maradona ieșea din calcul, căci sigur, un lucru nu s-ar fi petrecut: în veci, doctorița
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
șuvițelor care îi alunecau de sub văl, dar spusese răspicat: „Da!“. Secvența, răspunsul și întrebarea bătuseră drumul Paris dus-întors și fuseseră luate de toate știrile. Sonia se văzu la jurnalul de seară, cu fular și mantou, dar purtând în ochi aceeași sclipire precum a maică-sii, care le spunea tuturor că e franțuzoaică. Te-ai gândit că și noi ținem fiecare, ca tot Pământul, de câte un punct cardinal? zise Veterinara. Omar se uita pe un ziar și înălță pentru o clipă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai era așa cum fusese. Venise în orașul cu un singur plămân, unde oamenii umblau ca furnicile pe puntea vapoarelor și jos, pe ponton, dar nu era viață. Zburau avioane spre Teheran și treceau șalupe cu marfă, se scurgeau lumini și sclipiri de pe țărmul arab, dar ceva era prăbușit. Abadanul murise. Pe Nooshin o cunoscu dimineața, după ce hoinărise ca un nebun, cu bagajele după el, așteptând răsăritul. Nooshin Ahmadi era învățătoare la o școală a martirilor, chiar în port. Le preda Coranul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
care îl văzu au fost mâinile celor doi băieței, trăgând scaunul morții de sub tălpile Shahlei. Când orbi de tot înțelese că orbirea era o noapte perlată și de scânteieri de noroc: uneori îi zărea cercelul iubitei, legănându-se în ureche, sclipirile soarelui sau un uliu în zbor. Într-o dimineață, văzu în clar locomotiva și trenul, și pe urmă cortina căzu la loc. Locuia într-o ceață irizată și albă, care câteodată devenea gri ori se albăstrea ca hârtia de turnesol
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
de la Domnul moartea mea s-o cer. Da, moartea! Pentr-o clipă de iubire D-eternitatea mea să mă dislege, Să văd în juru-mi anii în peire, 300Să am în inima mea moartea rece, Să fiu ca spuma mării în sclipire, Să văd cum trec cu vremea, care trece - O mult ceruși, prea mult - și totuși ție Ți-nchin splendori, putere, vecinicie. " 305La cer se-nnalță el pe bolta mare, Cu - aripe lunge curățind seninul, Privește-n jos castelul în splendoare, L-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Lutul îl naște, lutul îl primește. 61 {EminescuOpVI 62} Și acest drum al pulberei, peirei, Ce ca pe-un plan l-am zugrăvit cu mâna, Nimic fiind, L-am închinat murirei -. În van s-acopără oprind ruina, Nimic etern în tremurul sclipirei; În van adun și-și grămădesc lumina, În cărți și scrisuri - și în van ș-acață De vis etern sărmana lor viață... Și tu ca ei voești a fi, demone, Tu care nici nu ești a mea făptură; Tu ce
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Azimioară zâmbi de circumstanță. Era aproape miezul nopții și ― socoti rapid ― se afla la cel puțin 7-8 km de casă. În față se așternea Șoseaua Kiseleff. Rar, câte o mașină deschidea pârtii ude. Peste case coborâse un întuneric alb cu sclipiri de giuvaier. ― E ciudat, spuse Cristescu pe gânduri. Vârsta ne schimbă atât de mult, uneori uiți că ai fost copil, ai impresia că te-ai născut așa, bătrân, și totuși sânt unele fleacuri care-ți rămân adânc înrădăcinate. Clișee unde
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
din Occident". Da, toată lumea știe asta, în afară de morți. Rieux, dumneata știi la fel de bine ca și mine ce este. Rieux se gândea. Prin fereastra biroului privea umărul falezei pietroase care se sfârșea în depărtare deasupra golfului. Cerul, deși albastru, avea o sclipire mohorâtă care se îndulcea pe măsură ce după-amiaza înainta. \ Da, Castel, spune el, e greu de crezut. Dar se pare totuși că ar fi ciuma. Castel se ridică și se îndreaptă spre ușă. Știi ce ni se va răspunde, a spus bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu Cottard. El povestea apoi în carnetele sale cum se pierdeau în mulțimea întunecată din ceasurile amurgului sau ale nopții, umăr lângă umăr, scufundându-se ca într-o masă albă și neagră în care, din loc în loc, o lampă aruncă sclipiri rare, și însoțind turma umană spre plăcerile fierbinți care o apărau împotriva frigului ciumei. Ceea ce Cottard, cu câteva luni mai înainte, căuta în locurile publice, luxul și viața largă, acel ceva la care visa fără să și-l poată satisface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
unison. Arătau provocator, toți fiind îmbrăcați în portocaliu. Tricouri, pălării, chiar și pantalonii scurți și vopseaua de pe față, toate erau colorate în portocaliul cel mai strălucitor, cel mai luminos. Dar ceea ce îl făcea pe Shimon să vibreze de mândrie, acea sclipire care se ridica din adâncul inimii, era că la această mare manifestație împotriva lui Yariv și a trădării sale luau parte numai tineri. Când lansase apelul, nu se gândea că avea să fie luat în seamă. Părerile care circulau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mișcare, spuse: Le-am încuiat doar pentru că am nevoie de tine, Maggie. Nu pot face asta singur. Tăcu o clipă. —Nu vreau să pleci. Îl privi în continuare, până când surprinse în ochii lui ceea ce văzuse seara trecută. Aceeași căldură. Aceeași sclipire. Voia să plonjeze în privirea aceea, să rămână înăuntrul ei. În schimb se întoarse cu spatele, scuturând din cap, ca și cum ar fi vrut să-i transmită că era timpul să pornească din nou la drum. Mai merseră cam o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
motive. Marty trebuia să facă ceva în privința asta. Și trebuia să o facă curând. Altfel, pierderea licenței ar fi fost cea mai mică dintre problemele lui. Capitolul 15 La apus, cubul de titan care găzduia BioTech Research strălucea cu o sclipire roșie orbitoare și scălda zona de parcare alăturată într-un portocaliu închis. Când ieși din clădire, președintele Rick Diehl se opri să-și pună ochelarii de soare și apoi se îndreptă spre noul său Porsche Carrera SC argintiu. Își iubea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Ai găsit mai multe în noaptea asta, Julio? — Doar una. De tipul de care ți-am vorbit. — Muy bien. Merseră pe plajă în tăcere. Dar nu trebuiră să meargă prea departe, poate cam o sută de metri, când Julio văzu sclipirea purpurie slabă, jos, în nisip, pulsând slab. — Asta e? — Asta e, spuse Manuel. Era o femelă cam de o sută de kilograme, și de un metru și un sfert lungime. Avea plăcile carapacei normale, cam cât o palmă de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
oprește, zise Manuel. Și în clipa aceea începu din nou. O strălucire purpurie care părea să fie emanată de anumite plăci ale carapacei. Unele plăci nu aveau acea strălucire și erau întunecate. Altele străluceau doar din când în când. Fiecare sclipire părea să dureze doar o secundă, crescând încet în intensitate și dispărând la fel. — Câte țestoase de genul ăsta ai văzut? întrebă Julio. — Asta e a treia. — Și lumina asta ține jaguarii la distanță? Continuă să privească sclipirea slabă. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]