1,649 matches
-
a întâmplat în numele lui. Cine scrie renunță la sine. Numai autoritățile financiare nu vor să admită că existența autorului este o simplă afirmație, așadar o ficțiune nesupusă impozitării. Astfel, trebuie să se admită că de acum îmi vine greu să scotocesc prin răstimpul meu de atunci după fapte palpabile. Fiindcă, așa cum s-a-ntâmplat deja în alte episoade, cineva se bagă tot mereu cu insistență în vorbă de îndată ce vreau să ajung la subiect. Ca erou de roman confirmat oficial, el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
arătase Într-o valiză și pe care el o păstra În biroul lui, În același sertar cu carnetul. A mințit că lighioana era un leu; Pumita, care știa că era o viperă, a sărit În sus: de geloasă ce era, scotocise prin sertarele bătrânului, În căutarea unor scrisori de la Ricardo. Așa dăduse peste carnet și, cum era tare studioasă, Îl citise și aflase de plan. În discuția din seara aceea, ea a comis multe imprudențe; cea mai gravă a fost aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un curent de apă cu salinitate și temperatură diferite, care se comportă ca un râu În ocean. Prin tradiție, ne oprim prin preajmă, domnilor; submarinul alunecă În râul care ne va purta Într-o scurtă plimbare. — O, da, făcu Ted, scotocindu-se prin buzunare, de unde scoase o bancnotă de zece dolari. Norman Îl privi Întrebător. — Cum, nu știai chestia asta? E o veche tradiție. Trebuie să-i dai ceva pilotului la coborâre, ca să ai noroc... Puțin noroc nu cred că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se ridică și strigă: — luhuuu! Suntem salvați! — Cel puțin, n-a fost o iluzie, spuse Norman, privind țintă ecranul. lată-l pe monitor, În carne și oase. — Da, așa este. Dar unde a dispărut? replică Beth. Timp de o oră scotociseră prin tot habitatul: nici urmă de marinar. Nici un semnal de la vreun submarin de afară sau de la vreo navă de suprafață. Balonul trimis sus Înregistrase un vânt de optzeci de noduri și valuri de nouă metri Înainte de ruperea cablului. Așadar, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de decompresie. Arătau obosiți și deprimați. Dar la ce te puteai aștepta, după atâtea peripeții? — Ce trei? repetă Norman. — Ah, făcu Harry, gândeam cu glas tare. Că am rămas doar trei. Beth oftă. Norman Îi văzu lacrimile din ochi. Ea scotoci În buzunar după o batistă. Își suflă nasul. N-aveți ce să vă reproșați, spuse Norman. A fost un accident. Nu se putea face nimic. — Știu, spuse Harry. Dar gândul la oamenii aceia care se sufocau! În timp ce noi eram În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
loc în dragoste și nici măcar în suferință. Căci, oricît tărăboi am făcut despre mine, multă bucurie și sîngerare au trecut pe alături, iar mie nici că mi-a păsat. Inutil, dar, mă întreb cum de-am putut să mă irosesc scotocind după rosturi în loc să cînt; să înalț mulțumire pentru tot: pentru aerul strălucitor pictat cu nouri al cerului, pentru fierbințeala verii sau tremuratul frigurilor năpraznice!? Prin jur, cîntece de păsări și apusuri se cereau iubite. Nădăjduitoare, mă aburea respirația celui de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sustrag ceva din lucrurile lui Helen. Care avea să se supere. Incontestabil. Dar ea era oricum supărată pe mine pentru presupusa atracție față de prietenul ei, deci ce aveam de pierdut? Diverse aluzii la oi, miei și spânzurători. Am început să scotocesc cu frenezie printre umerașele lui Helen. Pe bune, avea niște haine foarte drăguțe. Am simțit cum începe să-mi crească nivelul energiei, cum mă inundă vechile senzații. Eram înnebunită după haine. Eram ca un om care moare de sete în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
În gît În fața unui magazin de cosmetice așteptînd-o pe Mariana și ascultînd un băiat de vreo douăzeci de ani care cîntă blues În fața unui cinematograf, e formidabil, strada are acustică, cîntărețului i se aruncă bănuți În cutia banjo-ului. Mă scotocesc și eu prin buzunare, arunc o hîrtie de zece franci, ca Între confrați, pe urmă Îmi pare rău. Intrăm la Tartuffe, o cafenea extrem de elegantă, aproape goală, În țara asta numărul cafenelelor este impresionant, sînt zeci de mii, bem un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Librăria de unde puteam să-mi aleg orice carte, drept cadou din partea nepotului lui Arie, care lucra acolo și În timpul liber scria poezii, oaia neagră a familiei, dar nu mai rămăseseră decît zece minute pînă la sfîrșitul programului, am devenit nervos, scotocind febril prin rafturi, la etaj, apoi În beci, aici am găsit praf și o vînzătoare ne-a anunțat grațios că s-a făcut ora Închiderii, așa c-am Înșfăcat la nimereală o carte de Henri Troyat pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Nu ne-a ajutat cu nimic cît ne-am purtat cu mănuși cu domnișoara Soto și a venit vremea să n-o mai cocoloșim atîta. Russ Millard: — Domnule locotenent, sînt de acord cu sergentul Exley. Dacă vom continua să punem scotocim cartierul de sud, vom găsi și martori la viol și, poate, chiar mașina lui Coates și armele crimei. Instinctul Îmi spune că amintirile fetei din noaptea aceea ar putea fi prea deformate pentru a ne ajuta cu ceva, iar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ei de damă de companie, iar Patchett probabil că Își ținea avocații cu arma la picior, În caz că amănuntul ăsta ducea la o punere sub acuzare. Ziua redeschiderii cazului a fost un adevărat balamuc: Dudley Smith la Gaitsville, În timp ce dulăii lui scotoceau de zor prin Darktown, plus cadavrul găsit de Vincennes sub casă și identificarea de către el a lui Dean Van Gelder - vizitatorul lui Davey Goldman de dinainte de evenimentele de la Nite Owl. Bud White, omul lui de teren, apoi scurgerile de informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Cohen pînă la cea din celula lui Goldman. Desenă linia pe tavanele celor două celule și Începu să sondeze cu un ciocan și o daltă. Jack desfăcu un capac de protecție de la conducta din peretele lui Mickey și Începu să scotocească Înăuntru cu tija cu cîrlig. Nimic, doar pereți subțiri de tablă. Nici un fir În apropiere de gaură. Aveai toate motivele să te oftici, fiindcă era locul cel mai potrivit pentru plasarea unui microfon. Căldura ieșea cu un vuiet prin conductă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
scoată nimic de la el. Spade a fost acolo, Spade a plecat. Dacă mai trăgea pe nas Încă puțin din fumul ăla de opiu, era sigur că o să se culce acolo și o să moară. Sau o să Înceapă să Împuște. Ideea principală: scotocea tot Chinatown-ul, În căutarea unui tip numit Cooley. Deocamdată filiera Chinatown era moartă. Bud sună la Biroul Procurorului Districtual și Îi dădu ofițerului de serviciu indiciile lui pe tema Perkins Cooley. Omul căscă și le primi plictisit. Înapoi pe Sunset
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
asta nu are rost să se vorbească mai întâi, indiferent dacă va fi amintită mai încolo, ca și celelalte, de altfel, ori va fi ignorată sau uitată. Acum altceva este mai important. Ca de obicei, bătrâna doamnă Marga Pop a scotocit îndelung în geanta roasă la colțuri după cheia pe care niciodată nu știa sigur în ce despărțitură o pusese, în întuneric, în fața apartamentului, fără să aprindă becul culoarului îngust la intrarea căruia se legănau câteva pale din lumina scărilor. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Stând în spatele perdelelor grele pe care le lăsase în urma ei în acea casă, auzea glasul ascuțit al celeilalte femei răsunând prin toate încăperile, întrebând și dând ordine, cântând de una singură, strigându-i menajerei că vrea cutare sau cutare lucru, scotocind peste tot. Prinsese un curaj nemaipomenit în ultimele săptămâni, se simțea deja la ea acasă, mai înainte venea în cursul zilei și pleca noaptea târziu, probabil spre vreo margine a Bucureștilor, acum rămânea peste noapte. Oricum era cu totul alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
când, spre seară, Mama Națiunii a întrebat de fiică. A izbucnit un scandal monstru, cu câteva destituiri pe loc, care oricum nu rezolvau nimic, dar băgau frica în mințile înlocuitorilor și ale celor puși să facă lumină până-n zori. Au scotocit toată noaptea hotelurile, casele de oaspeți, cabanele din munți, fără să le dea de urmă. Nimeni nu văzuse nici măcar mașina, ce ar fi trebuit să sară în ochi, pentru că nu era o marcă pe care s-o vezi toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
limpezit. Fiecare cu câte o cană mare cu cafea, așezate alături, pe o tavă, direct pe parchetul umflat, lângă telefonul mare și negru, ca o absurdă insectă odihnindu-se nepăsătoare pe suprafața murdar-arămie a lemnului. „Am simțit întotdeauna că, atunci când scotocești în lucrurile rămase de pe urma cuiva și mai ales în însemnările lui, nu trebuie să te lași cuprins de amărăciune sau îngândurare, ci că treaba asta trebuie să fie o sursă de putere“, spunea Andrei. „Sursă de putere pentru ce?“, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cămașa țipător colorată. „Ai dosarul pe aici?“, l-a întrebat. „Desigur, desigur“, s-a auzit glasul subțire, „tovarășu’ a mai fost pe aici, la tovarășu’ prim, și ne-a amenințat și cu intervenția revistei ăsteia sau ceva de genul ăsta“. Scotocea în vraful de dosare din față, a scos câteva hârtii și i le-a întins primarului. „Cum adică să vă amenințe? De ce să fie nevoie de o intervenție?“ „Pentru că legile spun altceva“, s-a auzit iar glasul subțire, „și tovarășu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mi-a răspuns. Și în aceeași clipă Aurora Mocanu îl întreba: „Cine-s ăștia?“. „V-am mai întrebat pe voi și habar n-aveți.“ Apoi se întorcea iar spre mine. Nu reușeam să aflu ce dorește, oricât mi-aș fi scotocit mintea, și nici nu-mi aminteam cine erau oamenii aceia, dar nu m-a întrebat dacă știu cine sunt. Îmi zicea că ar fi trebuit mai degrabă să-i răspundă Andrei Vlădescu, care se și uita la noi cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sticla asta până la fund și aflăm cum stă lumea. Mai vrem să mai bem, îi mai cerem. O să-i placă și ei să ne vadă vorbind.“ „Nu mai am alta“, spuse Patricia. „Cumpărăm“, exclamă bărbatul. Andrei îl văzu cum se scotocește într-un buzunar al pantalonilor, aplecându-se pe o parte, privindu-i cu ochii mijiți, apoi în celălalt buzunar, scoate un pumn de mărunțiș și câteva țigări turtite pe care le răspândește pe masă uitându-se la ele atent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
politețe. Nu te interesează cu adevărat oferta, nu? — Nu este deloc de neglijat. În nici un caz. Începu din nou să râdă. — Nu pot să cred ce aud! Zău că nu pot! Uite, am pe undeva o carte de vizită... Se scotoci în poșetă. Ia asta și sună-mă după ce o să ai timp să te gândești mai bine. Am luat cartea de vizită și m-am uitat la ea. Numele companiei, Peacock Press, era tipărit cu litere roșii, iar sub el scria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o cameră luminoasă și veselă, care dădea spre strada principală. Avea un pat dublu, aranjat frumos pe deasupra cu o cuvertură roz și mai multe perne bleu peste pernele de dormit. În mijloc era un obiect pe care l-am recunoscut scotocind prin cotloanele cele mai îndepărtate ale memoriei: un urs de pluș galben jerpelit numit Barnabas, cu care dormea în pat de când era mică. Am observat că ochii nu mai erau la fel: unul era negru, iar celălalt albastru. Probabil căzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai importantă femeie din lumea modei. Și ce ziceai că vrea să găsesc pentru ea? — Articol. Numărul de ieri. Restaurant asiatic. Nu l‑am găsit pe Internet, dar nu sunt sigură că am verificat ca lumea. Era o mică minciunică. Scotocisem temeinic pe Internet și eram sigură că nu existase nici un articol despre vreun restaurant asiatic În New York Times În nici o ediție din săptămâna În curs, dar nu aveam de gând să Îi spun ei așa ceva. Poate că Asistenta Schizofrenică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deschidă ușa. Nu! Nici o problemă, nu am nevoie s‑o văd. E suficient doar să știu că e acolo. M‑am uitat la eticheta cu numele, țesută pe buzunarul de la pieptul uniformei lui bine călcate. — Mulțumesc, ăă, Stephan. M‑am scotocit prin poșetă să găsesc ceva mărunțiș de bacșiș, dar abia atunci mi‑am dat seama că nu Îmi trecuse prin cap să schimb dolarii mei americani În euro și nici nu trecusem Încă pe la un bancomat. — Ăă, Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
așa cum face un temnicer. — Ce zici? Le-am luat de la gardianul local. Am intrat și am ieșit din jumătate dintre casele de aici. Marylebone nu mai are secrete pentru mine. Ai crede că oamenii s-au obișnuit să mă vadă scotocind prin jur - dar, nu. Cineva m-a văzut războindu-mă cu un lacăt, și a chemat poliția. A zis că o femeie care „arăta evident a străină“ Încearcă să intre cu forța Într-o casă. Nu știu dacă nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]