1,460 matches
-
spus Elinor ceva despre faptul că ne întâlnim cu o tipă care organizează nunți și nu-mi aduc eu aminte? Trebuia, oare, să știu de chestia asta? — E foarte frumușică! spune Robyn, fără să-mi dea drumul la mâini. Îmi scrutează cu privirea de laser fiecare părticică a corpului, și eu mă trezesc făcând același lucru. Pare să aibă vreo patruzeci și ceva de ani, fardul impecabil îi pune în evidență ochii căprui strălucitori, are pomeții ascuțiți, iar zâmbetul larg îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu tine despre cum vezi tu nunta, în mare. Care e fantezia ta? Care e, pentru tine, imaginea cea mai romantică din lume? Multe dintre clientele mele spun că, pentru ele, e Scarlett și Rhett sau Fred și Ginger... Mă scrutează cu ochi strălucitori, iar stiloul e pregătit deja deasupra paginii. Totul a ajuns prea departe. Trebuie să îi spun acestei individe că nu am de gând să mă mărit aici. Trebuie să-i spun să-și mute gândul. Haide, Becky
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să fie așa. Dau pagină după pagină, ca vrăjită, privind tort după tort. — Dacă nu doriți etajare în stil tradițional, vă pot face un tort care să reprezinte un lucru pe care îl îndrăgiți. Un tablou preferat... o sculptură... Mă scrutează iar cu privirea... Un geamantan Louis Vuitton, poate... Uau, un tort de nuntă în formă de geamantan Louis Vuitton! Cât de cool ar fi! — Antoine? Vrei te rog să vii o secundă? Robyn scoate capul pe ușa unei încăperi private
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Randall, zic și îi trântesc un zâmbet, sper cât mai natural posibil. Ce mai faci? Uite! spune Danny victorios, dându-se de lângă stativ și arătând spre tricouri. Colecția mea. La Barneys, exact așa cum ți-am zis. — Văd, spune Randall și scrutează cu mare atenție stativul de haine. Urmează o tăcere încordată și sunt sigură că o să ridice ochii spre noi și o să spună terminați cu păcăleala asta ieftină! Dar nu zice nimic - și, cu o vagă tresărire de șoc, îmi dau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
elegant în tonuri de bej, cu canapea din piele întoarsă, și ea închide ușa. Se întoarce și - preț de o clipă cumplită, am sentimentul că o să urle la mine. Dar, în loc de asta, îmi face semn să mă așez și mă scrutează atent. — Ce faci, Becky? Foarte bine! Deci faci foarte bine. Am înțeles. Christina mă privește sceptic. Ce se întâmplă în viața ta în momentul ăsta? — Nu prea multe, zic cât pot de relaxată. Știi cum e! Nimic nou, toate vechi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de asemenea, cizmele mele cele noi de denim, cu toc cui“, așa cum ne-ați cerut. Cu cele mai bune urări, Jane Cardozo Unsprezece În clipa în care o văd pe mami, mă apucă nervozitatea. Stă lângă tati în Terminalul 4, scrutând cu privirea poarta de la Sosiri și, în clipa în care mă zărește, întreaga față i se luminează cu un amestec de încântare și neliniște. A fost destul de șocată când i-am spus că vin fără Luke - de fapt, a trebuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă îmbrac... și tot zicea nu știu ce despre niște violoniști. Doar nu vrei violoniști la nuntă, nu? — Bineînțeles că nu! Vocea mi-a devenit de-a dreptul stridentă. Ce să fac cu niște violoniști? — Becky, scumpa mea, ești bine? Mami mă scrutează atentă. Să-i spun c-o suni tu mai târziu? — Nu! Nu mai vorbi cu ea! Adică... nu-i nevoie. Vorbesc. Intru repede în casă, și inima îmi bubuie cumplit. Ce-o să-i spun? Să-i zic că m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
scumpa mea? — Fiindcă... vreau să le trimit chiar eu, zic. E o... tradiție de familie. Mireasa întotdeauna... își trimite singură invitațiile. Mă frec pe fața încinsă, încercând să-mi păstrez calmul. În colțul opus al camerei, o văd pe Kirsten scrutându-mă, curioasă. Dumnezeule, probabil că acum fiecare din ele își spune în gând că n-a văzut o persoană atât de obsedată să controleze totul, ca mine. Dar nu-mi pasă. Tot ce știu e că trebuie să opresc invitațiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la cinci metri de mine. Simt că-mi stă inima. De cât timp o sta oare aici? O fi auzit ceva? — Bună, zic, cu voce spartă, de la nervozitatea care m-a cuprins brusc. — Bună, spune. Se apropie de mine încet, scrutându-mă din cap până-n picioare. — Deci, zice pe un ton cald. Robyn știe că ai de gând să fugi să te măriți pe o plajă? Fuck. — Dar nu... Îmi dreg glasul. Nu am de gând să fug nicăieri! Din câte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și rămânem uitându-ne una la alta. — Te rog. Arată din cap spre bordura trotuarului. Ne așteaptă mașina. — OK, zic, ridicând vag din umeri. Vin. În clipa în care intrăm în limuzina luxoasă, spaima începe să-mi dispară. În timp ce îi scrutez chipul palid și impenetrabil al lui Elinor, teroarea se transformă treptat în ura cea mai profundă. Asta e femeia care l-a dat peste cap pe Luke. Femeia care și-a ignorat fiul de paisprezece ani. Și care acum stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Șșșș! Urmează un flash orbitor și amândoi clipim. — Becky, ce se întâmplă? Mă întoarce spre el. Suntem sau nu căsătoriți? — Hai, că ăsta-i un cadru meseriaș! spune fotograful. Rămâneți așa. — Spune-mi, suntem sau nu căsătoriți? Ochii lui îmi scrutează intens chipul. — Păi... OK, zic fără tragere de inimă. Adevărul e că nu suntem. Urmează alt flash orbitor. Când reușesc să focalizez din nou, Luke se uită la mine absolut stupefiat. Nu suntem căsătoriți? — Ai încredere în mine, OK? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
murmur, făcând eforturi supraomenești să nu izbucnesc în râs. Sunt porumbei. Trecem pe lângă șir după șir de invitați îmbrăcați elegant, și toți ne zâmbesc cu căldură, în afara fetelor, care îmi aruncă Privirea Manhattan. — Cine naiba sunt oamenii ăștia? zice Luke, scrutând mirat rândurile de străini zâmbitori. — Habar n-am. Ridic din umeri. Credeam că-i cunoști tu, măcar pe unii dintre ei. Ajungem în capătul opus al sălii, unde facem o ultimă rundă de fotografii, și Luke mă privește întrebător. — Becky
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke! Annabel se uită în jur și i se luminează toată fața. Janice, scuză-mă o clipă, te rog... Se grăbește spre noi și-l îmbrățișează pe Luke strâns. — Ai venit. Îmi pare așa de bine să te văd. Îi scrutează îngrijorată chipul. Ești bine, dragul meu? Da, zice Luke. Cred că da. S-au întâmplat foarte multe și... — Am auzit câte ceva, spune Annabel și mă fixează atentă. Becky. Întinde brațul spre mine și mă îmbrățișează. Noi două trebuie să stăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
etc. Pictorul Costache Agafiței s-a impus atenției publice și ca un remarcabil portretist. Oamenii, ca subiecte ale picturii, l-au interesat întotdeauna pentru bogăția lor inepuizabilă de expresii, pentru sensurile adânci întipărite în fizionomiile lor, pe care le-a scrutat, le-a deslușit și le-a transpus pe pânză cu același adevăr și cu aceeași franchețe caracteristice artei sale în general. De la oamenii cei mai simpli până la savanții și artiștii cei mai reputați ,oriunde a întâlnit omenia, în ceea ce are
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
toate acestea confruntându-se la sânge însă cu dorința de a oferi, prin cele scrise, atât exemple, modele de urmat, cât și soluții. Cu siguranță că cititorii vor urma același traseu pe care l-am urmat și eu, și anume, scrutând printre valurile vieții și ale experiențelor relatate, un scop. Se vede foarte clar că scopul acestor relatări nu este denigrarea unei biserici sau a unor pastori, și nici lauda de sine. Autorul a dus cu tenacitate o luptă care nu
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
locuința prietenului său se dovedi neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni care se adunase. Veni și oaspetele care era așteptat. Era un om micuț de statură - cel puțin în comparație cu tânărul nostru - cu o privire vioaie și un zâmbet plăcut. Tânărul îl scrută cu privirea și nu i se păru nimic în neregulă cu el. Ba mai mult, își zise în sinea lui: “Este un om de treabă!” După ce s-au făcut prezentările, urmă un potop de întrebări din toate părțile la care
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
sus și o căciulă ce semăna cu a tatălui meu. Cobor încet și merg spre poartă, în timp ce sunt anunțat că cineva mi-a venit de acasă, ca pe vremea când eram elev normalist la Bârlad, îl văd apoi pe tata scrutând atent direcția din care veneam. M-a îmbrățișat cu disperare, tremurând amândoi de emoție! Venea de acasă cu atâtea bunătăți - ca după Paști, dar... iaurt nu-mi adusese... Stăm pe o bancă în timp ce tata mă privește îndelung. În acel moment
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
din Făgăraș treceau stoluri de păsări argintii, în zbor spre țintele vitale ale rezistenței noastre. Ieșeam noaptea din incinta spitalului și undeva în apropiere pusesem pe cineva să-mi sape o groapă circulară ca pe front, în care mă adăposteam scrutând zborul sub clar de lună al aviației anglo-americane. Soția a rămas cam o săptămână, fiind găzduită în casa asistentei care-mi făcea tratamentul obișnuit, al cărui nume nu l-am reținut. Într-o lume în prag de dezastru, noi trăiam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
luminile, ci obscuritatea : (...) le contemporain est celui qui fixe le regard sur son temps pour en percevoir non les lumières, mais l’obscurité. Tous les temps sont obscurs pour ceux qui en éprouvent la contemporanéité”. „(...) contemporan este cel care își scrutează epoca nu numai pentru a-i percepe strălucirea, ci și obscuritatea. Toate epocile sunt obscure pentru cei care suportă rigorile con- temporaneității.”(trad. mea, A.M.) Sau altfel spus, conferind o turnură poetică frazei : „Le contemporain est donc celui qui sait
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
repulsie.” (trad. mea, A.M.) În afirmația ei, esențială rămân asocierea fascinului și a repulsivului deopotrivă, mărci ale unui interes care iese din sfera anecdoticului pentru a ne oferi datele unei „sărbători crude” ăfête cruelleă în termenii lui Furio Jesi. Naratorul scrutează această obscuritate prin intermediul unei nopți petrecute la un hotel de provincie. Indigenul a devenit un străin, alienat total față de orice formă de originaritate, dar și față de ceea ce constituie cea mai puternică formă de prezentificare, coincidența cu cen- trul de cultură
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
varianta sa exorbitată „Boborul” repre- zintă agentul catalizator, fermentul revoluționar ; toate dictaturile îl vor invoca, în numele lui vor fi comise masacre. Caragiale îl invită deocamdată la o petrecere după care, cum anunță dramaturgul într-un alt articol unde privirea sa scrutează o nouă epocă, nimeni nu va mai râde. L & M Lache și Mache funcționează după aceeași logică a personajului degeminat într-un cuplu de forțe, un coleric și un flegmatic, un belicos și un împăciuitorist, un fel de oximoron ontologic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
luată în calcul, iar a doua o constituie excep- țiile, oamenii excepționali care s-au desfăcut din acest dat al secundarului, al perifericului, cei pe care definiția dată contemporaneității de către Giorgio Agamben îi plasează în răspăr cu epoca, în afara ei, scrutându-i obscuritatea. Din start, conchide Dragomir, marginalul nu este decât un reflex, o „deformare” similară transpunerii inexacte a Ideii în spațiul de iradiere. Expresia estetică a acestei deformări, în opinia filozofului, o constituie caricatura care se plasează deopotrivă în spațiul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe culmea dealului, iar la lumina lui, o clipă, prin perdeaua deasă a ploii, zăriră turlele Sucevei. Și caii, singuri, gâfâind din greu, îndemnară mai cu nădejde galopul... Străjerul din turn, ciuciulete, cu o velință în cap, se nevoia să scruteze zarea prin ploaie și negură, de unde se apropia în galop un pâlc de călăreți. Un corn mugi răgușit în turn, dând de veste că Domnul se apropie. Lanțurile zornăiră și podul scârțâind coborî cu zgomot, deschizând peste șanț drum spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și pentru ca această scrisoare să-ți parvină, pentru a redeveni într-un fel mai conștient, înțelept și senin. Te îmbrățișez cu dulceața cunoscută: pentru toate viețile! À toi, entièrement, René. După cititul scrisorii îmi cercetez chipul în oglinda de la baie. Scrutez adevărul din apa întunecată a ochilor mei. Încerc să găsesc un răspuns la întrebarea esențială: cine sunt? Știu atâtea lucruri neesențiale despre mine. Uneori, într-o clipită sunt luminată parcă de o incunabulă din cartea vieții, despre care se vorbește
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
Mi s-a întipărit pe memoria retinei apariția ei, cu statura-i impunătoare, din actul întâi al operei Carmen de Bizet. Tânără, înaltă, zveltă, cu ochii mari, apărând brusc, privind de sus din capul scării (în decorul scenografiei Hristofeniei Cazacu), scrutând cu o privire aruncată șiret, cobora agale, cu atenție prefăcută, călcând atent pe fiecare treaptă! Nu scăpa însă cu privirea pe nici unul din soldații ce o urmăreau încremeniți de emoție. Cu o smucitură bruscă a capului către Don Jose, părea
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]