2,483 matches
-
ea însăși, ci din infinitul căruia i se încredințează omul imaginar. Sau, mai exact, căruia infinita lui slăbiciune îl obligă să i se încredințeze, în lipsă de altceva. Arta numită magică era astfel în mod involuntar, iar cel care a sculptat-o pe Venus la Willendorf sau la Lespugue nu-și spunea, cu siguranță, că "întotdeauna frumosul este bizar"**. Fecunditatea femeilor din clanul său era suficientă ca să-l facă fericit. N-am da magiei locul ce i se cuvine dacă am
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
materie pură, adică neființă vidă"40. Teoretizând Frumosul ideal, Renașterea a continuat, în umbra semeață a Ideii, să facă din materie polul negativ și masiv al lucrării formelor. Din obstacol, ea a devenit, în cel mai bun caz, receptacul. Michelangelo, sculptând Noaptea, "extrage forma pură din masa de piatră brută". Formă care nu se mai găsește în cerul Ideilor sau în Înțelegerea divină aceasta este revoluția -, ci în sufletul artistului. Această separare avea să se dovedească propice generalităților filosofice: exaltarea formei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
divinitate dacică protectoare a albinelor, a fost numită, în perioada romano-dacă, Diana Mellifica (producătoare de miere), corespondentul zeiței dacice Bendis, inițial zeița pădurilor, a lunii dar și a farmecelor. Se pare că statuia zeiței Diana Mellifica din Apulum a fost sculptată de Marcus Aurelius Comatius, el însuși apicultor. Influența romană în Dacia s-a reflectat prin igiena publică a orașelor în dezvoltare. Romanii au construit rezervoare de apă potabilă, conducte pentru apă din argilă arsă prevăzute cu filtre, ramificații de la sursa
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
dureri. Am să-ți fac șirag de stele, să te duc prin fața lumii, Lumea care dă în tine, lumea care dă în noi, Noi vom fi contemporanii și, paradoxal, postumii Îndosariați în scripte, făcând dragoste-ntre foi. Am să te sculptez în mine cu o daltă din cuvinte, Să-mi fii ochi, să îmi fii gură, chiar și riduri, dacă vrei, Te voi lua prizoniera unui vis care nu minte Și, dacă va fi nevoie, îți voi da din anii mei
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
florile de hârtie călcate în picioare. calendarul aztec Pe peretele camerei văd fotografia unui calendar aztec. Încerc să-mi aduc aminte tot ce știu despre vechea civilizație a acestor locuri. O civilizație care n-a cunoscut roata. Care și-a sculptat statuile cu unelte de piatră. Care și-a ridicat piramidele fără să cunoască animalele de tracțiune. Dar care putea calcula eclipsele cu un secol înainte și avea un calendar incredibil de perfecționat. Din lanurile lor de porumb, locuitorii vechiului Mexic
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cu piciorul norocului; bicicliști care duc pe cap, într-un echilibru miraculos, pachete de ziare sau altă marfă, strecurîndu-se printr-o circulație aiuritoare; edificii ultramoderne, pe scările cărora somnolează uneori un bătrân, privind strada fără s-o vadă, ca statuile sculptate de strămoșii săi; o catedrală unde printre băncile de lemn lustruit simți fantomele zeilor azteci... nu poți să confunzi această atmosferă cu alta. dar nici nu reușesc să precizez, dincolo de detalii, ce anume o deosebește... Cândva, am aflat că indienii
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
am mai auzit și în alte părți și care, mărturisesc, m-au agasat totdeauna. De ce nu credem că oameni ca noi au fost în stare să ridice piramide? Oare, dacă Michelangelo și-ar fi pus in practică visul de a sculpta munții, am fi crezut că tot extratereștrii au făcut asta? M-am cam săturat să aud aceste teorii, în care viața și moartea n-au nici o importanță. Nici spaimele sau iluziile. Ale noastre sunt doar tranzistoarele care strigă în urechile
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
tone, capetele gigantice pe care le văd, uimit de dimensiuni, reprezintă triumful artei olmece, dar, pe măsură ce le privesc, am o tot mai limpede senzație de disconfort. Nicăieri n-am întîlnit o artă mai insolentă. Un dispreț rece emană din figurile sculptate în bazalt. O energie brutală, neînduplecată pentru care mila e o vorbă goală. Sfârșesc prin a bănui că olmecii au avut despre slăbiciune o idee care mă îngrozește. Aflu că aceste "capete" au o istorie misterioasă, în regiunea unde au
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
au creat mai întîi vegetația. Apoi, animalele, păsările, șerpii. Și le-au cerut acestora să păzească plantele. Când au văzu că animalele nu le pot pronunța numele, s-au hotărât să-i creeze și pe oameni. La început i-au sculptat din lemn. Dar aceste păpuși însuflețite s-au dovedit de o mare cruzime. Zeii s-au scârbit și au provocat un potop, după care și-au zis să facă o nouă încercare. Au luat porumb galben și alb și au
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
Templul Craniului" (numit astfel după un relief în stuc reprezentîndu-i pe zeul morții), "Templul Jaguarului" (oficial "Templul Leului", nume rămas de la contele de Waldeck care nu se sinchisea de diferența dintre lei și jaguari), "Templul Soarelui" (pe fiecare latură e sculptat un preot aducând ofrande soarelui, care e susținut de două lănci încrucișate), "Templul Contelui", "Templul Inscripțiilor", "palatul"... Multe basoreliefuri... Pasărea sacră quetzal, un fir de porumb plantat într-un vas de jad (simbolul apei), o mască, semne astronomice, un personaj
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
arheologul mexican Alberto Ruz a descoperit aici, sub lespezile de la intrarea templului, o scară ce cobora înlăuntrul piramidei. I-a trebuit aproape un an ca s-o degajeze și să ajungă la un tunel, urmând drumul arătat de un șarpe sculptat în piatră. După trei ani de așteptare încordată, în care a avansat centimetru cu centimetru, savantul mexican a pătruns într-o criptă unde se afla un imens sarcofag supravegheat de treisprezece secole, în tăcere, de zeii morții. Deschizîndu-l, a găsit
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
care au păstrat vechiul lor nume de animal sau de pasăre și au pe placa indicatoare o efigie care poate fi înțeleasă și de cei care nu cunosc decât limba maya. B. ne dă câte o minusculă statuetă neagră. E sculptată în acel stil arhaic pe care secolele anterioare I-au disprețuit. Azi e greu să-l repete cineva pe Buffon care socotea gustul pentru figurine "barbare" ultimul grad de stupiditate*. Ceea ce nu înseamnă neapărat că gustul modern s-a eliberat
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
mă trezeam în plin vis. Cunoșteam holul cel larg, vopsit în verde sumbru, știam ușa mirosind a culori de ulei prin care intrasem și ieșisem de atâtea sute de ori, iar scara melancolică, în melc, ducând la etaj era parcă sculptată în substanța cenușie a creierului meu. Un leșin, o fascinație dulce și tristă mă cuprindeau acolo, în holul întunecat (și totuși iradiind lumina vrăjitorească a amintirilor mai vechi decât memoria), în fața fostei mele case, a vieții mele anterioare. Mă vedeam
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mele, sunt ca o cameră întunecată fără ferestre și-aș vrea să sparg toți acești pereți ce-mi țin ochii captivi de la lumină, Capela Sixtină, îndoit de șale, pe schelă sub această boltă, Michelangelo, pictând cerul, cel ce voia să sculpteze munții, 1 martie, Roma, încurajat de blândul soare de afară pornesc în descoperirea vechii Rome, Forumul, ruinele ce se întind între Palatin și Piazza Campidoglio, un joc de puzzle prost reconstituit din care lipsesc foarte multe piese, ce-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
intrare și mă opresc aici cu coincidența numerică, deși aș putea continua cu 22 de ani, vârsta mea, cele patru porți larg deschise, cea de-a cincea închisă pe 25 de ani și aproape 25 de ani vârsta lui Michelangelo sculptând Pietà, patru stâlpi uriași de susținere pentru impunătoarea cupolă, trei altare într-o singură bazilică, înmormântat în fața altarului din mijloc Pietro Luigi Palestrina, mormintele celor trei femei admise la somnul de veci în această încăpere înălțată parcă spre a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
zeci de ani din apă, se văd încă pe suprafața ei urmele îndelungatei șederi în adâncuri, o culoare verzuie, putredă, statuile n-au nici o formă, n-au nimic de-a face cu arta, probabil că apa, vânturile, valurile le-au sculptat metodic fără nici o intenție artistică, statuile au însă nume, nu reușesc să descifrez decât unul singur, Ajax, de fapt e un AJX, numai în mintea mea se produce numai decodarea, undeva în spatele nostru, Ana e tot cu mine, se aude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Jack făcea sex non-stop cu minuscula Mai. Iisuse, tânji ea, cât își dorea să facă sex... Cu Jack. Sau cu Oliver. Cu oricare dintre ei. Cu amândoi... Mintea ei fu invadată de imaginea corpului ferm al lui Oliver, care părea sculptat în abanos, și această amintire o făcu să geamă cu adevărat. Se uită la ceas. Din nou. Șapte și jumătate. De ce nu trecea odată ziua asta? Apoi a auzit soneria și inima îi sări în gât. Ar fi putut fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
în inima Romei pe toți cei care în curând aveau să se înfrunte într-o luptă nemiloasă. Și numai zeii - care se joacă mereu cu soarta oamenilor - știau că puțini aveau să scape. Dar oamenii, care nu cunosc viitorul, au sculptat imaginea acelui triumphus, la sfârșitul unei splendide luni mai, în cartea de marmură a gloriei romanilor, Fasti Capitolini, aflată în Forum. În seara următoare, istoricul Cremutius Cordo se întâlni sub porticurile din Forum Augusti - cea mai nouă și mai strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu trei vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute așchii; puterea lor de distrugere nu salvase corăbiile de la înfrângere. Pe a doua terasă era sculptată în marmură o procesiune a zeilor, care susținea statuia triumfală din bronz a lui Augustus. Peste toate acestea, împodobit cu un portic, se afla altarul zeului care îi dăruise lui Augustus puterea. — Augustus știa că, dacă la puterea ta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
erau grămăjoare de nisip. În jurul edificiului nu se mișca nimic, nici un animal, nici un om. Barca acostă, și începură să urce treptele. În templu puteai intra numai dacă străbăteai un drum larg, printre două șiruri de animale înaripate - sfincși și lei - sculptate în granit. Doi piloni titanici, din pietre ciclopice, netede și perfect îmbinate, încadrau intrarea. Dimensiunile tuturor lucrurilor pe care le vedeau erau enorme, încât îi amețeau. Pe fațadele pilonilor erau sculptate mii se semne riguros aliniate: animale stilizate, figuri divine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
printre două șiruri de animale înaripate - sfincși și lei - sculptate în granit. Doi piloni titanici, din pietre ciclopice, netede și perfect îmbinate, încadrau intrarea. Dimensiunile tuturor lucrurilor pe care le vedeau erau enorme, încât îi amețeau. Pe fațadele pilonilor erau sculptate mii se semne riguros aliniate: animale stilizate, figuri divine necunoscute, desene criptice. Fuseseră incizate adânc în piatră, ca să reziste de-a lungul mileniilor. Dar sensul lor rămânea de nepătruns. Germanicus puse mâna pe umărul fiului său și-i șopti în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Marea Mamă Isis... Băiatul întrebă cine era zeița aceea. — Numele ei parcă ar fi o adiere de vânt... Sacerdotul nu răspunse. Și voi, grecii, numiți scrierea noastră „hieroglifică“, nu-i așa? îi întrebă cu o ironie amabilă. Adică scriere sacră sculptată în piatră, scriere a zeilor. În vremea aceea încă nu fuseseră inventate papyrus-ul sacru, care se nutrește cu fluxul cald al fluviului nostru, și nici pergamentul impur, care este făcut din piei de animale moarte, în ținuturi reci, unde iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
putință să-l vedem. Vii cam târziu, grecule. Papyrus-urile au fost arse; nu știu dacă a fost violența soldaților sau voința lui Augustus. Puține au fost ascunse, iar eu știu unde. Din istoria noastră rămâne doar ce am reușit să sculptăm, fiindcă asta nu se poate rupe sau arde. Dar nimeni nu mai înțelege scrierile... Seara se lăsa repede peste deșert, trasând o linie de purpură pe cer, spre apus. Umbrele figurilor gravate pe zidurile templului păleau. — Lasă-mă să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Se îmbarcară din nou. Marea era foarte limpede. Văzură pe fundul apei, printre pietre și nisip, ceva asemănător cu capul gigantic al unei statui având pieptănătura regală a vechilor phar-haoui. — Trebuie să fi fost o statuie grandioasă, zise băiatul. Capul sculptat în granit avea ochii orbi ațintiți în față, sub pânza aceea de apă. Nu avea însă frumoasele pleoape alungite, buzele arcuite ale vechilor suverani; recent, o mână îi sculptase o frunte lată, păr des și barbă, o gură mare, senzuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
phar-haoui. — Trebuie să fi fost o statuie grandioasă, zise băiatul. Capul sculptat în granit avea ochii orbi ațintiți în față, sub pânza aceea de apă. Nu avea însă frumoasele pleoape alungite, buzele arcuite ale vechilor suverani; recent, o mână îi sculptase o frunte lată, păr des și barbă, o gură mare, senzuală, ochi mari, rotunzi sub sprâncenele dese - un chip masculin, puternic. Germanicus murmură: — Pare să fie el. Putea spune asta, fiindcă singurul portret păstrat în taină la Roma se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]