22,588 matches
-
identificare - a Vasului. / Viața ia nu numai forma, dar și culoarea - / pînă la identificare - a trupului". Dacă i se poate reproșa ceva lui Vasile Dan, acest lucru e excesul poeticului, atitudinea prea solemnă, gestul încărcat de hieratism, care poate da senzația unui văl transparent între poet și lume, a unei percepții distorsionate a realului. Dar, la urma urmei, această obiecție poate să nu fie altceva decît un reflex optzecist... Altfel, un poem cum e Cu simțurile jumătate în somn rămîne o
O retrospectivă by Romulus Bucur () [Corola-journal/Journalistic/8478_a_9803]
-
de tren, în urma căruia și-a pierdut un picior. Planurile se interferează fără încetare, totul este relativ, nimic nu este ceea ce pare în primă instanță. Efortul personajului de a repune lucrurile într-o ordine rațională nu face decât să sporească senzația de relativitate maximă. Nici măcar reperele sigure, înscrise în calendar, nu mai prezintă garanția stabilității: "Ziua începea prost. Și nu era marți, ci miercuri. Sau poate că totuși era încă marți. Ziua nu se sfârșise, ci abia începea. Sau dacă se
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
un tratament special. Acesta este - revelația lui Noimann - "jurământul tăcerii", practicat în antichitate de adepții lui Pitagora. Imaginarul lui Noimann este unul fundamental tulburat. Realitatea din jurul său pare atinsă de procesul de fluidizare din pânzele lui Salvador Dali. Totul dă senzația de scurgere, de inconsistență materială, de pierdere definitivă a tuturor reperelor solide. Viziunea surparealistă se confundă cu realitatea însăși, sentimentul de înstrăinare este total, angoasa pune stăpânire pe mintea personajului. În propriul imaginar, stomatologul se autoproiectează în mijlocul unui coșmar: " În
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
și reminiscențe din marii contemporani (Hugo, Gautier), asimilate fericit în inovațiile limbajului său, născut din metabolismul unei hipersensibilități unice în poezia modernă. Poetul e Ťo corabie beatăť în periplu continuu pe fluviile, mările și oceanele sinestezice ale metaforei, oglindind priveliști, senzații, culori, sonuri, mituri, dimensiuni temporale într-o beție a imaginarului trăit cu fervoare. Desigur, așezarea operelor analizate în ordinea alfabetică a titlurilor lor, în limba română, este justificată, facilitând consultarea Dicționarului. Dar cred că ar fi fost util și un
Dicționarul capodoperelor universale by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8499_a_9824]
-
la vârf, sub aspectul de sunet-înălțime, delimitat uniton (ca doar acolo), într-un areal/registru de înălțimi, și conceptual-ideatic pur, adică nealterat timbral (sinus)<footnote Desigur că instrumentele muzicale nu furnizează frecvențe pure - exceptând posibilitățile instrumentelor electronice -, în general, absența senzației de timbru fiind defavorabilă expresivității. Însă noi ne aflăm pe tărâmul Mins în raport cu Fmz, pentru care sunetele sunt aprioric repere formale elementare de conținut conceptual-ideatic, încă „nealterate” prin realitatea sonor-muzicală. footnote>. Dacă în faza punctualizării spațiul sonor este șlefuit înălțime
Mișcarea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
și am auzit primele trei măsuri din Concertul ei pentru marimbafon, am hotărât ce este pentru mine important" (Bogdan Băcanu); Cred că la fiecare muzician de jazz pot fi percepute sonoritățile zonei de unde vine" (Peter Herbolzheimer); "Barcelona e mai aproape de senzațiile vizuale decât de cele auditive" (Cristian Florea). Același traseu ne livrează opinii despre tradiții (cutume) și modernități (temerități): "Societatea germană respectă mai mult această profesiune și pentru că există o tradiție puternică de a face muzică în familie. Numai în Berlin
Undele diasporei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8501_a_9826]
-
nostru în lumea care îl îngrozește. De altfel, altă constatare de bun simț, România nu e o excepție, nu doar la "Porțile Orientului" aceasta e situația. Cine a trăit mai multă vreme dincolo de granițele țării o știe prea bine. Cu senzația că insist poate prea mult asupra acestui aspect al lucrurilor (deși cred că prilejului aniversar i se potrivește de minune posibilitatea de a da spațiu cît mai larg "vocii" sărbătoritului), aș reaminti încă un paragraf, de o intensă actualitate, din
Jurnalul lui Sebastian by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8497_a_9822]
-
o scrisoare mișcătoare de la Blecher" și constată surprins: "Cu excepția cîtorva pasaje cu un accentuat aer evreu, restul e excepțional. Nu știam, nu mă așteptam. Nu încape nicio îndoială că, din tot ce am scris, cartea asta rămîne". Resimte o puternică senzație de irealitate - ca un ecou din Blecher - în acel amestec de viață și moarte de la sfîrșitul războiului, cînd se trezește scriind la patru piese deodată, în vreme ce așteaptă înfricoșat și resemnat deportarea, după ce a ieșit teafăr din rebeliunea legionară, pe care
Jurnalul lui Sebastian by Virgil Duda () [Corola-journal/Journalistic/8497_a_9822]
-
suficient de obscure ca, prin chiar echivocul premeditat al expresiilor folosite, să sugereze o enigmă ce urmează să fie dezlegată în paginile lor. Amănuntul că volumul se încheie fără ca autorul să rezolve vreo enigmă nu are importanță: important este că senzația de mister a fost creată. Și atunci ce deosebește un mergător la biserică de un cititor de filozofie? Faptul că al doilea nu-și poate cultiva nevoia de mister pe cale obișnuită. Cu alte cuvinte, odăjdiile preoților oficiind misteriile tradiționale nu
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
mort. Iar căutarea detec-ti-vis-tică în care se angajează pe cont propriu, eșuează cu fiecare pas întreprins. Un altul, omonim și omolog (dar nu mai mult decât atât) cu prietenul lui Eminescu, pictorul Epaminonda Bucevschi, trăiește, în momentele de extaz, cu senzația continuă a unei vizite străine, abia perceptibile, pe care o consemnează cu arguție în jurnalul său. Felul în care literele rapide ale acestui ma-nuscris cresc și descresc, se intersectează și se împiedică reciproc devine, prin mijlocirea autorului, o poveste independentă
Alt contingent by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8549_a_9874]
-
cu noi ia loc pune-ți și tu ceva în blid/ pentru că eram fără îndoială fals și exhalam duhorile Confortului/ cu toate că ălea cinci sute de ani sedimentate în creier/ nu-mi șterseseră cu totul mirosul de fum, ud și cald/ senzația aia de transpirație și floare de fân lipită de vertebrele ascuțite/ nămolul spârcâind printre degetele picioarelor/ în rutele întotdeauna fericite ale vânătorii.". După excursia imaginară la origini, acesta se va întoarce, plouat, în civilizația care îl absoarbe, productivă, prozaică, fără
Dinspre margine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8552_a_9877]
-
constă într-un Ťefortť, ci în capacitatea de a produce involuntar (s.n.) cu necesitatea indiferentă a bradului ce dă rășină, alimentată de o sevă continuă și fatală; ea e efectul unei stări sufletești ce reclamă nevoia comunicării directe a unor senzații și impresii". Arta epistolară despre care am glosat în mai multe rânduri și chiar într-o carte, acum câteva decenii, se află de aproape înrudită cu jurnalul și memoriile. Spontană, fără nici o preocupare stilistică a autorului, ea dă la iveală
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
Ghica, Radu Rosetti). Textul ne relevă uneori un roman indirect, autenticist (C. A. Rosetti, Pericle Martinescu), alteori, un roman-frescă (Mircea Zaciu), așa cum ne apar și memoriile unor nescriitori, ca V. Argetoianu, a căror publicare după 1989 a stârnit o adevărată senzație. El descrie scene și evocă evenimente, ca un prozator, narațiunea e fluentă, verbul nu o dată expresiv. Bun observator și psiholog fin, crează o tipologie variată (personajul tragic, timidul, arivistul, diplomatul rece sau cel plin de ură, femeia pasională). în portretistică
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
departe de a fi comun. Dimpotrivă, majoritatea credem că putem înțelege un lucru doar pentru că i-am acordat atenție o vreme. Nimic mai înșelător. În realitate, cine a înțeles un lucru de la sine, fără ca mai înainte să fi simțit neplăcuta senzație că de fapt nu-l pricepe, acela se cheamă că nu l-a înțeles. El doar a înregistrat problema fără să-i intuiască dificultatea. E ca atunci cînd mergi pe un drum neted de-a lungul căruia nu te împiedici
Discreția cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8548_a_9873]
-
de discuție e lesne de intuit că volumul nu e pentru uzul microbiștilor. De fapt, stranietatea acestei cărți e că, deși e scrisă ca o poveste plină de umor despre peripețiile universului, efectul asupra cititorului e deconcertant. Trăiești mereu cu senzația stînjenitoare că, în timp ce pricepi ceva, altceva îți scapă, iar dacă încerci să-ți lămurești ce anume îți scapă, sfîrșești prin a nu mai înțelege nimic. Or, tocmai așa arată filozofia.
Discreția cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8548_a_9873]
-
cu primele romane ale lui Norman Manea, Captivi (1970) și Atrium (1974): decepția maturității, tentaculele mediocrizării, cotidianul mocirlos, apatia elegiacă. Monotonia, platitudinea, suspiciunea, banalitatea, resemnarea, captivitatea sunt trăite de recentul absolvent al facultății cu un sentiment din ce în ce mai acut al disperării. Senzația de sufocare, de înecare (chiar trecuse printr-un asemenea accident la mare) îl determină să caute evadarea. Politizarea situației e evazivă. Marea și, uneori, amurgul îndeplinesc rolul de rezonatori sufletești pentru o stare depresivă, realizată stilistic la modul elegiac, cu
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
peliculă se derulează cu încetinitorul. Este exact invers ca în tehnica filmului contemporan, unde acțiunea trepidantă, suspansul și lipsa timpilor morți sînt condițiile succesului. Aici, dimpotrivă: prim-planuri stăruitoare pînă la încremenire descriptivă, viteză de melc în înlănțuirea episoadelor și senzația apăsătoare că volumele sunt stăpînite de durata inertă a unui timp mort. Nimic nu e mai străin de francez decît graba, precipitarea, nerăbdarea și accelerația. Toate aceste trăsături sunt suportabile dintr-un singur motiv: Proust știe să depisteze culoarea termică
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
se întîmplă de altfel chiar de cîteva ori în A la recherche du temps perdu. Trebuie însă să spunem din capul locului că o memorie puternică se colorează așa de intens afectiv că nu se risipește în formale asociații de senzații. Această simplă asociere, penibilă în pretențiile ei de artă, se întîmplă la James Joyce, nu însă la Proust, unde interesul semnificației dirijează fluxul amintirii. ș...ț Cimentul operei lui întregi, deși realizată în deriva memoriei involuntare, e constituit prin tonul
Memoria involuntară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8571_a_9896]
-
urâtul nu epuizează întreg mecanismul psihic pus sub lupă. Printr-un proces de reflectare se scot la iveală și clipele de șovăială ale unei bestii, stările de slăbiciune și de rătăcire. Pe fragmente, reacțiile seamănă cu purtări omenești comune, dau senzația unei umanizări. Descoperi leziuni lăuntrice și autoreconstituiri cu o logică aparte, care solicită înțelegerea, poate chiar și o doză de solidaritate și fraternizare. Încercarea de a pricepe dedesubturile presupune să înaintezi temerar pe o muchie de cuțit. E un preț
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
bătrînețe. încă din 8 septembrie 1968 îi scria lui Arșavir Acterian: "N-aș fi crezut că o să fiu cândva victima Ťcomplexuluiť bătrâneții, că o să suport chinurile ŤTimpului regăsitť." Iar după aproape 20 de ani, la 13 iulie 1986, avea aceeași senzație: "Bătrânețea e o umilință de fiecare clipă." Acuzația sau insinuarea că Emil Cioran, remarcabilul stilist al limbii franceze, și-ar fi denigrat limba maternă, limba română, este contrazisă de corespondența sa. De pildă, la 15 aprilie 1971 îi scria fratelui
Mărturiile lui Emil Cioran by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8584_a_9909]
-
o cutremură natural pe Miruna și doar printr-o simpatie colaterală pe Traian. Născut doar ca să confirme o ficțiune, el se vede obligat s-o și expună. Iar tonul amplu, vibrația de adâncime a cărții e o neobișnuită - dar consecventă - senzație de stânjeneală. Cititorul primește numai un fragment sau numai o mostră din adevărata poveste, în vreme ce naratorul își asumă, dureros și integral, culpa: "Maria era mama, dar nici ea nu moștenise ochii albaștri ai bunicului, nici felul lui de a spune
Cartea din mânecă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8598_a_9923]
-
de netrebnicii care pronunță Pescariu, Cojocariu, Grădinariu, Fusariu, Olariu"). Regizorul și actorul Pruteanu punea în scenă un permanent dialog cu telespectatorii, cu mirări și întrebări retorice, mimînd orice: limba de lemn, dialogul din Căldură mare, lecția pedantă, titlurile presei de senzație ("Jurnalul de la 8 fără 5. Record mondial la pleonasm. Bucureștiul schimbă latina. Captură de adjective stupefiante. Urechile care văd", 26.III.1997), afectarea diminutivală ("Bună seara, simpăticuți telespectatorași și telespectatorașe. Mă încearcă dorulețul să vă vorbesc despre un cuvînt internațional
Doar o vorbă... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8606_a_9931]
-
pe mail un text-invitație pentru un spectacol de la Bacău, găzduit de Teatrul Nottara din București. Am citit repede ca să văd data, ora, detaliile tehnice. Pe urmă am revenit pentru că ceva nefiresc îmi atrăsese atenția. Și am citit de cîteva ori. Senzația de buimăceală a rămas. Și, după ce am priceput că nu este vreun anunț săltăreț, așa cum mai trimit studenții, mai mișcat, chipurile neconvențional, caraghios, însă, în care noul limbaj de lemn se lăfăie pe pagină. Începe tare: "Invitație la Înmormîntare Teatrul
Fiecare cu vioara lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8609_a_9934]
-
mă întreabă: "Cum ți se pare scena asta?" Pe mine mă întreba oare, pe o neștiutoare? Ce vedea marele dramaturg în mine care eram o muscă? Și de atunci mi-a tot cerut părerea. În clipa aceea am avut clar senzația că la venirea noastră pe lume suntem aleși pentru anumite lucruri, că nimic nu-i întâmplător. Mai târziu am scris o povestire inspirată de întâlnirea noastră, intitulată Amor breve, dar, când am publi-cat-o în Spania, toți au crezut că e
Nuria Amat Sîntem aleși pentru anumite lucruri by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8614_a_9939]
-
conversației ținute în frîu, caz în care accentul cade nu pe împărtășirea reacțiilor proprii, ci pe surprinderea adevărului. În primul caz, dialogul rămîne în perimetrul emoției personale: fiecare dă satisfacției celuilalt împărtășîndu-i temerile sau frustrările și făcîndu-l să trăiască cu senzația liniștitoare că are mereu dreptate. În cel de-al doilea caz, se întîmplă ceva straniu: discuția depășește pragul complicității amicale și, dintr-o șuetă prietenească, devine o analiză "la masa de lucru", dar o analiză care nu e făcută la
Sub semnul dialogului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8622_a_9947]