2,599 matches
-
în primul rînd dorința de a fi recunoscut, dorința de a fi dorit de către ceilalți subiecți umani doritori” (Alain Caillé). Mai simplu și mai metaforic spus, dacă împărtășim paradigma recunoașterii, nu vom mai aștepta de la oameni să fie niște războinici singuratici și raționali pentru propriul lor interes, ci mai degrabă niște ființe vulnerabile străduindu-se pentru împărtășirea și confirmarea dorințelor lor. Și, în ultimă instanță, am acționa și noi înșine în mod diferit - și, probabil, mai sincer. Căci, revenind la casele
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
că, mergând cu spatele pe culoarul memoriei tale, te împiedici, te zgârii, te învinețești, dar nu se poate să nu dai de niște locuri transparente, cele în care ești cu adevărat tu, și nu o biată femeie matură, o funcționară singuratică fără nici un viitor. Trăind sub pământ, la milioane de kilometri sub fundațiile orașului, în cubul acesta de lumină al garsonierei tale. Povestește-mi despre soțul tău. Bravo, tinere! începi să-mi placi. Ai înfășurat-o în fire mai tari ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pomi plini de clei din curte, și mă săgeta amintirea foișorului și-a serii trecute, când Egor se balansa înaintea mea ca o cobră hipnotică. Ieșeam la poartă și priveam în josul străzilor: cozile zmeelor agățate de sârmele de telegraf fluturau singuratice în aerul galben și câte o turturică oprită pe stâlp le privea cu un singur ochi. O așteptam pe Ester, mă întrebam ce rol o să-i dau când voi fi regină, dar mai ales mă gândeam cât de bine o să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai spusese când trecuse cu maică-sa pe la tanti Aura. Vărul meu nu mai fusese la foișor, dar știa cărarea până acolo, așa că am plecat de mână, sporovăind și râzând, pe poteca abia vizibilă, pe marginea căreia creștea cîte-o păpădie singuratică. Am ocolit spre stângă, pe după ultima casă, cu zidul din spate cenușiu, zgrunțuros și orb, și apoi am luat-o peste câmp. Seara de vară aducea un vânt slab și cald dinspre liziera care abia se zărea la orizont. Era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tristă. Privind-o, simțeai cât de neînsemnat e colțul de lume din care face parte. Așa putea arăta o stradă dintr-un oraș de provincie, uitat de Dumnezeu, sau o uliță dosnică dintr-un oraș sud-american, sau un drum prăfuit, singuratic, din Kansas. Zmeele, fluturând policolore, cu cozile lor de hârtie creponată, încîlcite în sârmele de telegraf, măreau și mai mult singurătatea disperată a străzii. Printre pietrele din pavaj creșteau buruieni și chiar floricele roșii, minuscule. Departe, unde se îngusta spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care se prelungește în inima Asiei... Din contra, de la Nistru și până la Gibraltar, Europa e presărată de dealuri și munți... Așadar, România e la hotar între două ținuturi cum nu se poate mai deosebite ca înfățișare.” Pământul românesc „nu stă singuratic în mijlocul continentului. El face parte din marea clădire a Europei centrale și apusene, întocmai ca un bastion înaintat al unei cetăți”. Unii geografi erau de părere că nu pot fi considerați Uralii ca hotar între Asia și Europa, ci o
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
parcă se apropiase deodată, scăpărând de stele, cu un singur nor, transparent, plutind departe, în fața lor, spre apus. La răstimpuri, ajungea până la ei o adiere leneșă de vânt, cu miros de iarbă uscată și benzină. Zărise de departe arborele crescut singuratic și îi fluieră scurt, să se îndrepte într-acolo, să se odihnească. Dar Zamfira îi făcu semn cu brațul să meargă înainte, după el. - Nous sommes foutus! șuieră Darie printre dinți. Ar fi vrut să poată scuipa, ca Iliescu, dar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
măsurat și totuși, i se părea, neînțeles de repede. Se opri de mai multe ori să privească în urmă. Cât putu pătrunde cu ochii, câmpia părea a fi aceeași, întinzîndu-se nesfârșită sub cerul aburit și turbure, cu câțiva arbori crescuți singuratici la mari distanțe unul de altul. I se păru deodată curios că nu aude nici paseri, nici avioane, nici măcar uruitul surd al camioanelor rusești pe care le văuse de curând trecând pe șosea. - Asta-i Ucraina, îl auzi lângă el
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un sunet surd, metalic, ca atinse de o adiere pe care ei n-o simțeau. - Nu pe-acolo, domnule elev, făcu Zamfira văzîndu-l că se îndreaptă hotărât, grăbind pasul, către un luminiș între lanurile de porumb, străjuit de doi arbori singuratici; pe-acolo ieșim în drumul de căruță pe care am venit azi-dimineață. - Asta voiam și eu să vă arăt, spuse Darie fără să se oprească. Să vă arăt că ne-am întors acolo de unde am plecat, acum zece, douăsprezece zile
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vreo ușă de closet fără să o deschid cu un șut, ca să-l surprind pe veteranul ascuns acolo gata să facă o farsă sau ca să-l anunț pe nefericitul ostaș cu pieptul ca oțelul, prins Într-un act de pasiune singuratică, că are musafiri ori pur și simplu ca să gonesc șobolanii. Dar mă tem că toate astea nu Înseamnă nimic În fața acestei situații noi: probabil că n-o să mai pot intra În vecii vecilor Într-o cabină de duș, pentru că o să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
să îi aducă, dar până atunci trebuie să să facă rost de bani pentru că de data asta costă. Și așa s-a întâmplat câteva zile la rând, de câte ori cumpăra drogul își spunea că era pentru ultima oară... Apoi se grăbea singuratic spre casă, înfrigurat să-ncerce din nou senzația de putere și bucurie, când nu-ți mai pasă de nimic și nimeni. Dar rezultatele la învățătură erau tot mai proaste, Marian tot mai nervos și colegii și-au dat seama că
SAU POATE NU!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Topliceanu Bogdan, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2015]
-
De ce-i oribil? Are cele mai bune intenții. Intenții bune! O vorbă bună ajută uneori. Poate că nu ne spunem destule vorbe bune. Tu disprețuiești bunătatea. — Așa îți place ție să gândești. Nu vreau să spun... — Femei singure în camere singuratice. Ar trebui să-ți fie milă de ele. — Eu sunt o femeie singură într-o cameră singuratică. Mi-e milă de mine. Cred că am să-i dau un telefon. — N-ai decât, uite telefonul acolo. — Dumnezeu să le binecuvânteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu ne spunem destule vorbe bune. Tu disprețuiești bunătatea. — Așa îți place ție să gândești. Nu vreau să spun... — Femei singure în camere singuratice. Ar trebui să-ți fie milă de ele. — Eu sunt o femeie singură într-o cameră singuratică. Mi-e milă de mine. Cred că am să-i dau un telefon. — N-ai decât, uite telefonul acolo. — Dumnezeu să le binecuvânteze pe femei, niciodată nu condamnă un bărbat. Bărbații te judecă, femeile nu. Ce ne-am face fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi plăcea uniforma școlii, pantaloni golf maro, și ciorapi lungi albastru-deschis. Lui Adam nu-i plăceau băieții. Nu-i plăceau nici fetele, deși ar fi preferat să fie fată. Stânjeneala care-l separa de părinții lui îl făcea să fie singuratic și la școală, unde se mai distingea și prin statura extrem de joasă pentru vârsta lui. Misteriosul lui refuz de a crește părea să fie semnalul unei tăcute ostilități față de orice rol public. Desigur că își iubea părinții și simpatiza în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
citească gazeta. Nu-i plăcea să intre în vorbă cu bărbați străini. După scurt timp „intrusul“ plecase. Câteva minute după plecarea lui, înainte de sosirea lui Brian, Gabriel lăsase gazeta din mână cu simțind că o apucă remușcările. Omul păruse foarte singuratic, poate că abia sosise în Anglia, un imigrant, trăind singur, simțind că-i nedorit, privit pieziș de toată lumea, o victimă. Întrebările lui banale fuseseră o tentativă de conversație, o nevoie de contact uman, de un zâmbet, de o privire. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
același lucru. Așadar, până la urmă, noi suntem cei ireali. Nu, nu, nu, răspunse Hattie. Nu trebuie să răsuciți lucrurile în felul ăsta. America este ceva imaginar. California e imaginară. — Ah, California... Desigur, îmi plac Munții Stâncoși, îmi place Colorado, fiorul singuratic al zăpezii în noapte și plopii tremurători roșii, apoi liliachii, și lumina, dar cel mai mult cred că-mi plac orașele fantomă. Nu natura sălbatică, nici orașele mari, ci ruinele? Da... locurile acelea părăsite... casele vechi, pustii, dărăpănate, vechile instalații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gând să renunțe la lecții. „Dar cum să nu mai cânt niciodată?“ se întreba Emma. Uită-te la George cum stă acolo și clocește. Mă întreb la ce s-o fi gândind? De ce a venit? Ca s-o facă pe singuraticul și pe neînțelesul. Uită-te ce poză și-a luat! Vreau să stau de vorbă cu George, spuse Emma. Aș vrea să port o discuție lungă cu el. Vrei să-l ajuți, fiecare vrea să-l ajute pe George. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
precis că mă socotește un mocofan. Și, printre toți McCaffrey ăștia, nu fac oare o figură absurdă, ba mai rău, o figură patetică?“. Fără îndoială că apărea în ochii lor așa cum apărea acum și în propriii săi ochi, ca un singuratic, fără prieteni, fără relații, fără atașamente, care se lipise, din disperare, de un grup de familie. E drept că întregul grup, cu toate problemele și legăturile încâlcite dintre ei, îl interesa mult, și nu numai ca o extensie a personalității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
încercase, în mod imprudent, să-l ajute în problemele muzicii. Treece plecase val-vârtej la Oxford. Oricum, aceasta apărea drept o problemă minoră în comparație cu ceea ce simțea Hector la gândul că la ora zece va trebui să se întoarcă la pensiunea lui singuratică, lăsându-i pe Tom și pe Anthea împreună. Haideți să cumpărăm niște sticle și să mergem să nu pilim în altă parte. Ce-ar fi să veniți la mine? O, mai bine să mergem pe islaz, propuse Bobbie. Bâlciul trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-ți termini studiile universitare și ai să te poți concentra asupra muzicii, dar ar trebui de pe acum să cânți cu un grup și să dobândești experiența de a cânta acompaniat de instrumente vechi. Încetează să mai faci pe lupul singuratic. Bine, o să mai vorbim despre lucrurile astea, acum haide să cântăm. Cu ce facem încălzirea - ceva vesel? Un cântec popular, un cântec de dragoste, ceva din Shakespeare? Automat, Emma se ridică în picioare. Își suflă nasul (gest esențial preliminar cântatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Dar destinul îl îmbia cu un amenințător cântec de sirenă și Tom hotărî că e preferabilă o înfrângere decât abjecta așteptare. Papucul, înconjurat de copacii care-și picurau lacrimile (ploaia se mai domolise), arăta melancolic și misterios ca o casă singuratică dintr-o poveste japoneză. Storurile erau coborâte, dar se prefira o lumină din camera de zi și o alta dintr-o încăpere de la etaj. Tom își închise umbrela. Nu reușea să își găsească batista (răceala lui persista). Când se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ce tristă e lumina asta galbenă din cameră, și uite o muscă pe fereastră. Ce frumos e Sfântul Buddha, atât de auster, de solemn, de trist. George și Rozanov. Oh, Doamne, ajută-i, ajută-ne pe toți, ajută întreaga planetă. Singuratica planetă care se învârtește în noapte. Doamne, odihnește toate sufletele. Sunt încordat, trebuie să mă relaxez, să iert. Să nu mă gândesc la Rozanov, la George, la Muntele Athos. Ah, dorința! Doamne, dacă măcar aș putea cunoaște pacea. Mă prosternez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o înțelege cu adevărat? Pentru mine, acum, e de o importanță vitală faptul că locuiesc într-o peșteră. Mă rog, e o micuță capelă abandonată, săpată într-o stâncă. Nu mă întreba cum am descoperit-o. Trăiesc într-un loc singuratic, lângă mare, înconjurat de stânci albe și de pini de un verde strălucitor. Mi-am cioplit o cruce de lemn. Noaptea, lămpile mele sunt licuricii. Trăiesc la marginea lumii, dar nu-ți pot spune cu câtă strălucire se răsfrânge asupră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai putuseră să îndure viața grea de acasă, crescuți, vorba vine, de un unchi arțăgos, și de aceea luaseră hotărârea să plece în lume. Apoi, cum în ajun de Crăciun, pribegi pe coclauri, adăstaseră la fereastra luminată a unei căsuțe singuratice și, privind pe furiș înăuntru, jinduiseră după bunătățile primite în dar de doi copilași fericiți și câte și mai câte. Apoi trebuiau să răspundă ce își doresc să capete în dar de la Moș Crăciun în Noaptea cea Sfântă. Lucian se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
elemente care creează chintesența imaginarului unui anotimp - de suflet, în primul rând -, înfățișări emblematice ale acestuia în arta literară: cromatica specială, copleșitoare, cocorii etc.: Dropii de foc prin spinii înfloriți./ Toamna-i delir de tantrice cromatici/ Prin parc iubiri bătrâne, singuratici/ Cocori uitați ai basmelor, lunatici / Pierind cu umbra-n spate, viscoliți... Volumul cuprinde o lirică reflexivă, în care eul se confesează, oferindu-i cititorului posibilitatea de a-i străbate angoasele, visurile, de a fi părtaș la hermeneutica iluziei, prin care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]