KorAP: Find »[drukola/base=soldat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...1150 >

28,739 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

el. E ca să nu se audă ce fac. Se Întoarse la soba rece și le făcu semn să se adune În jurul lui. — Broasca asta, le spuse el cu voce scăzută, e o nimica toată. Dacă Îl facem pe unul din soldați să plece undeva, putem fugi. — Veți fi Împușcați, spuse doctorul Czinner. — Nu ne pot Împușca pe toți trei deodată, Îi răspunse Grünlich. Văzându-i că tac, le vându două ponturi: — Întunericul. Zăpada. Apoi se opri, așteptând decizia lor. Mintea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
mai spuse nimic. Toți trei pândeau fereastra și trecerea uneia din santinele, cu pușca petrecută peste umăr. — Cât va lua să deschideți ușa? Întrebă doctorul Czinner. — Cinci minute. — La treabă atunci. Doctorul Czinner bătu cu degetul În fereastră și celălalt soldat se apropie. Ochii lui mari și prietenoși mai că se lipiră de sticlă și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul de cremă. — Ninici, spuse o rămășiță de voce prin sticla Înghețată. — Ninici, repetă rar doctorul Czinner. Ninici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
se Întoarse cu un suspin trist spre ceilalți. — Acum, spuse el. Suspinul venea de la pierderea sentimentului de siguranță. Lupta reîncepea. Era dezagreabila lui datorie: să scape dacă putea. — Un moment, spuse Grünlich, scrijelind la broasca ușii. — Nu e nimeni afară. Soldatul e de cealaltă parte a liniei ferate. Când ieși pe ușă afară, trebuie s-o iei la stânga și apoi iarăși la stânga, printre clădiri. Mașina e În josul străzii. — Știu toate astea, spuse Grünlich și Încă un șurubel căzu cu un clinchet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi. Vântul și zăpada erau dușmani care se aliau ca să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
șoferul mașinii. Înainte ca Grünlich să fi ajuns la intervalul dintre clădiri, o ușă se izbi de perete, cineva strigă și răsună un foc de armă. Primul efort al lui Grünlich Îl epuizase. Distanța dintre el și Coral se micșora. Soldatul trase de două ori și Coral auzi șuieratul gloanțelor mult deasupra capului. Se Întrebă dacă nu cumva omul trăgea intenționat prea sus. Încă zece secunde și ar fi trecut de colț, ieșind din raza lui vizuală, și ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
stat de om. În buzunarul drept al doctorului Czinner se afla un ziar Împăturit. Ea smulse o pagină și-o răsuci, făcând o făclie, ca să aibă destulă lumină până-l trăgea spre celălalt capăt al șopronului, căci se temea că soldatul ar putea deschide ușa În orice clipă. Dar Czinner era prea greu pentru puterile ei. Ținu hârtia aprinsă aproape de ochii lui ca să vadă dacă era conștient și fumul acru Îl făcu pe bărbat să-și revină. Deschise ochii și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
auzi un pocnet, ca și cum cineva ar fi fost scos un dop. — Se aud Împușcături la gară, spuse șoferul, apăsând pe demaror. Myatt Îl lovi peste mână, dându-i-o la o parte: — Așteptăm. — Așteptăm? repetă omul. Apoi explică precipitat: — Sunt soldații. Ar fi mai bine să ne cărăm. N-avea de unde să știe că Myatt era gata-gata să-i urmeze sfatul. Era Înspăimântat - văzuse În atitudinea soldaților față de el spiritul care făcea posibile pogromurile -, dar rămase neclintit. Nu era destul de convins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dându-i-o la o parte: — Așteptăm. — Așteptăm? repetă omul. Apoi explică precipitat: — Sunt soldații. Ar fi mai bine să ne cărăm. N-avea de unde să știe că Myatt era gata-gata să-i urmeze sfatul. Era Înspăimântat - văzuse În atitudinea soldaților față de el spiritul care făcea posibile pogromurile -, dar rămase neclintit. Nu era destul de convins că făcuse tot ce-i stătuse În putință ca s-o găsească pe fată În Subotica. — Vin, spuse omul. Pe drumul dinspre gară alerga cineva. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
O să vă spun totul exact așa cum a fost. Nu se Înțelegea prea bine ce spunea: unele cuvinte Îi erau smulse de zdruncinăturile mașinii. Povesti că fusese reținut pentru că nu declarase o bucățică de dantelă, că fusese tratat foarte dur de către soldați și că s-a tras asupra lui când a reușit să fugă. — Și n-ați văzut nici o fată? — Nu. Nici o fată. Îl privi pe Myatt În ochi cu toată onestitatea. Ar fi fost nevoie de o cercetare mai Îndelungată pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-și dorească cu disperare să-l vadă pe Myatt. Acesta făcuse mai mult decât putea aștepta de la el ca răsplată și era puțin probabil că se va mai Întoarce o dată. Dar Îi era teamă de lumea de afară - nu de soldați, ci de agenți, de scările lungi, de proprietărese, de vechea ei viață. Atâta vreme cât zăcea lângă doctorul Czinner, mai păstra ceva din Myatt, o amintire pe care o Împărtășeau amândoi. Desigur, Își spuse ea, pot să-i scriu, dar s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Încurcături de dragul unui străin. Îi putea zări pe oamenii ce țineau lanterne În mâini. Purtau uniforme cenușii și erau Înarmați cu revolvere. Mașina opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi rămânând nemișcată, ca o barcă eșuată. Unul din soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i se juca leneșă cu lanțul de argint. Când unul din soldați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i se juca leneșă cu lanțul de argint. Când unul din soldați Îi prinse privirile, el Îi zâmbi cu blândețe și salută din cap. Oricine l-ar fi luat drept un negustor amabil, care călătorea cu secretarul lui. Myatt, Încotoșmănat În haina lui de blană, era cel care se zăpăcise, amintindu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
amintindu-și de femeia care Îi strigase „Evreu Împuțit“, de privirile santinelei, de insolența funcționarului. Tocmai În asemenea colțuri pustii de lume, printre câmpuri Înghețate și vite slăbănoage, te puteai aștepta să găsești, Încă vii, vechile aversiuni ale lumii. Un soldat Îi lumină fața cu lanterna și repetă somația cu nerăbdare și dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu cu susul În jos și examină de aproape leul și unicornul, apoi rosti singurul cuvânt pe care Îl știa În germană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă, fără să dea atenție gestului său. — Ce vor? se plânse el, fără să-și modifice zâmbetul Încremenit și larg. Unul din oameni dădu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fără să-și modifice zâmbetul Încremenit și larg. Unul din oameni dădu un ordin, pe care șoferul Îl traduse: — Ridicați-vă. Cu pașaportul lui Myatt Într-o mână și cu cealaltă pe lanțul lui de argint, Josef se execută, iar soldații Îl măsurară cu lanterna din cap până În picioare. Nu avea palton și tremura de frig. Unul din oameni râse și Îl Împunse cu degetul În stomac. — Vor să vadă dacă-i adevărată, explică șoferul. — Ce să fie adevărată? — Rotunjimea dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
schimba vitezele. Ajunse lângă ea ca un câine prietenos, ce se gudură și adulmecă În jur. Dacă doctorul Czinner a plecat, se gândi ea, nimic nu mă mai reține aici. Mă duc să dau de mașina aceea. Dacă este a soldaților, aceștia nu-mi vor face nimic, și s-ar putea să fie... Dorința Îi lăsă fraza deschisă, precum ciocul deschis al unei păsări flămânzite. În timp ce se ridică În genunchi, Întinse o mână În față pentru a se echilibra și atinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fusese lăsat să meargă molcom. Apoi ușa șopronului se deschise și lumina săltă În sus, spre saci. Se ridică ea Însăși Într-un cot și-i văzu, printr-o fantă a baricadei ei, pe ofițerul palid, cu pince-nez, și pe soldatul care fusese de pază În fața sălii de așteptare. Aceștia traversară Încăperea În direcția ei și pe Coral o lăsară nervii. Nu reuși să Îndure să aștepte tot timpul acela lent până va fi descoperită. Erau pe jumătate Întorși dinspre ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
picioare și strigă „Aicea sunt“, ofițerul se-ntoarse brusc, scoțând revolverul. Apoi văzu cine era și o Întrebă ceva, stând Încă În mijlocul podelei, cu revolverul ridicat. Ea crezu că-l Înțelege și spuse: — E mort. Ofițerul dădu un ordin, iar soldatul Înaintă și Începu să tragă sacii Încet, unul câte unul. Era același bărbat care o oprise din drumul ei spre vagonul-restaurant și Îl urî o clipă, până când Își ridică fața și Îi zâmbi umil și justificativ, În timp ce ofițerul Îl bombarda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
unul. Era același bărbat care o oprise din drumul ei spre vagonul-restaurant și Îl urî o clipă, până când Își ridică fața și Îi zâmbi umil și justificativ, În timp ce ofițerul Îl bombarda din spate cu șfichiuiri scurte de nerăbdare. Brusc, În timp ce soldatul trăgea ultimul sac de la gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa aceea a fost ca o Întreagă discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era ca și cum toate planșeele unei clădiri ar fi căzut, lăsând pereții În picioare. Era Îngrozit, mut și Încremenit, iar revolverul rămase nemișcat În palma maiorului. Maiorul Petkovici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
pe celălalt curios și hotărât prin pince-nez-ul său de aur. Avea toate trăirile specifice cazarmei În degetul mic. Pe lângă cărțile ferfenițite de strategie gemană, pe rafturi se mai afla o mică serie de volume de psihologie. Îi cunoștea pe toți soldații săi cu profunzimea unui confesor și știa până unde mergea brutalitatea acestora, până unde le mergea blândețea, viclenia și simplitatea minții lor. Știa care le sunt plăcerile - rakia, jocul de cărți și femeile - sau ambițiile, deși acestea puteau să Însemne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
femeile - sau ambițiile, deși acestea puteau să Însemne doar o poveste palpitantă sau veselă pe care s-o Împărtășească nevestei. Cel mai bine știa cum să ajusteze pedepsele la caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
știa cum să ajusteze pedepsele la caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
caracterul omului și cum să Înfrângă voința. Își pierduse răbdarea când soldatul manevrase cu atâta Încetineală sacii, dar acum avea răbdare. Rămase cu revolverul În palmă și repetă destul de calm comanda, privindu-l pe soldat prin ramele sale de aur. Soldatul plecă până la urmă capul, se șterse la nas cu mâna și privi În jur cu coada ochiului, fără tragere de inimă. Apoi luă revolverul și-l vârî cu țeava În gura doctorului Czinner. Iarăși ezită. Își puse mâna pe brațul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]