1,822 matches
-
ca "Sonata nr. 1 pentru pian". La început, structura cea mai obișnuită a unei sonate era: În primii ani ai perioadei clasice, au fost compuse și sonate în două părți, cu o mișcare dansantă inserată înainte de partea lentă, ca în sonatele pentru pian nr. 6 și 7 ale lui Joseph Haydn. Sonatele lui Wolfgang Amadeus Mozart au fost compuse în marea majoritate în trei părți, în timp ce alți compozitori, ca Luigi Boccherini, au realizat sonate pentru pian și un alt instrument obligat
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
obișnuită a unei sonate era: În primii ani ai perioadei clasice, au fost compuse și sonate în două părți, cu o mișcare dansantă inserată înainte de partea lentă, ca în sonatele pentru pian nr. 6 și 7 ale lui Joseph Haydn. Sonatele lui Wolfgang Amadeus Mozart au fost compuse în marea majoritate în trei părți, în timp ce alți compozitori, ca Luigi Boccherini, au realizat sonate pentru pian și un alt instrument obligat cu o a treia parte facultativă (în cazul lui Boccherini, în
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
dansantă inserată înainte de partea lentă, ca în sonatele pentru pian nr. 6 și 7 ale lui Joseph Haydn. Sonatele lui Wolfgang Amadeus Mozart au fost compuse în marea majoritate în trei părți, în timp ce alți compozitori, ca Luigi Boccherini, au realizat sonate pentru pian și un alt instrument obligat cu o a treia parte facultativă (în cazul lui Boccherini, în cele 28 de sonate pentru violoncel și pian). Totuși, cu timpul, tot mai multe opere instrumentale sunt realizate în patru părți, procedeu
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Mozart au fost compuse în marea majoritate în trei părți, în timp ce alți compozitori, ca Luigi Boccherini, au realizat sonate pentru pian și un alt instrument obligat cu o a treia parte facultativă (în cazul lui Boccherini, în cele 28 de sonate pentru violoncel și pian). Totuși, cu timpul, tot mai multe opere instrumentale sunt realizate în patru părți, procedeu folosit la început în cvartetele de coarde și în simfonii, preluat apoi de Ludwig van Beethoven în primele lui sonate. Sonate în
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
28 de sonate pentru violoncel și pian). Totuși, cu timpul, tot mai multe opere instrumentale sunt realizate în patru părți, procedeu folosit la început în cvartetele de coarde și în simfonii, preluat apoi de Ludwig van Beethoven în primele lui sonate. Sonate în două sau trei părți au continuat să fie compuse în tot timpul epocei clasice: Sonata pentru pian op. 102 în do major de Beethoven e compusă din două parți, iar alta în re major, de același compozitor, în
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
în patru părți, procedeu folosit la început în cvartetele de coarde și în simfonii, preluat apoi de Ludwig van Beethoven în primele lui sonate. Sonate în două sau trei părți au continuat să fie compuse în tot timpul epocei clasice: Sonata pentru pian op. 102 în do major de Beethoven e compusă din două parți, iar alta în re major, de același compozitor, în trei mișcări. Structura în patru părți devine un procedeu standard pentru cvartetele de coarde și în mod
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
același compozitor, în trei mișcări. Structura în patru părți devine un procedeu standard pentru cvartetele de coarde și în mod definitiv pentru simfoniile perioadei clasice, după formula următoare: Această structură în patru părți a devenit un procedeu standard și pentru sonate, operele cu structuri diverse fiind considerate excepții, mișcările absente etichetate ca ""omessi"". Sonatele lui Beethoven, 32 pentru pian, în afara celor pentru vioară sau violoncel cu acompaniament de pian, reprezintă culmea acestui gen pentru perioada clasică. La începutul secolului al XIX
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
pentru cvartetele de coarde și în mod definitiv pentru simfoniile perioadei clasice, după formula următoare: Această structură în patru părți a devenit un procedeu standard și pentru sonate, operele cu structuri diverse fiind considerate excepții, mișcările absente etichetate ca ""omessi"". Sonatele lui Beethoven, 32 pentru pian, în afara celor pentru vioară sau violoncel cu acompaniament de pian, reprezintă culmea acestui gen pentru perioada clasică. La începutul secolului al XIX-lea s-au înființat primele conservatoare de muzică unde s-a codificat experiența
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
reprezintă culmea acestui gen pentru perioada clasică. La începutul secolului al XIX-lea s-au înființat primele conservatoare de muzică unde s-a codificat experiența epocei clasice. În acest context se stabilesc criterii stricte pentru folosirea atât a termenului de sonată în sensul unei compoziții muzicale destinată sălii de concert, cât și a formei de sonată, ca modalitate de organizare a materialului muzical în interiorul unei mișcări. Printre numeroasele opere de acest gen compuse în perioada romantică sunt de menționat sonatele lui
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
înființat primele conservatoare de muzică unde s-a codificat experiența epocei clasice. În acest context se stabilesc criterii stricte pentru folosirea atât a termenului de sonată în sensul unei compoziții muzicale destinată sălii de concert, cât și a formei de sonată, ca modalitate de organizare a materialului muzical în interiorul unei mișcări. Printre numeroasele opere de acest gen compuse în perioada romantică sunt de menționat sonatele lui Frédéric Chopin și Felix Mendelssohn Bartholdy, cele trei sonate pentru pian de Robert Schumann, iar
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
de sonată în sensul unei compoziții muzicale destinată sălii de concert, cât și a formei de sonată, ca modalitate de organizare a materialului muzical în interiorul unei mișcări. Printre numeroasele opere de acest gen compuse în perioada romantică sunt de menționat sonatele lui Frédéric Chopin și Felix Mendelssohn Bartholdy, cele trei sonate pentru pian de Robert Schumann, iar mai târziu sonatele lui Johannes Brahms și Serghei Rahmaninov, în care predomina armonia tonală. Alți compozitori, ca Franz Liszt, se îndepărtează practic în totalitate
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
concert, cât și a formei de sonată, ca modalitate de organizare a materialului muzical în interiorul unei mișcări. Printre numeroasele opere de acest gen compuse în perioada romantică sunt de menționat sonatele lui Frédéric Chopin și Felix Mendelssohn Bartholdy, cele trei sonate pentru pian de Robert Schumann, iar mai târziu sonatele lui Johannes Brahms și Serghei Rahmaninov, în care predomina armonia tonală. Alți compozitori, ca Franz Liszt, se îndepărtează practic în totalitate de forma tradițională, Sonata lui în si minor, o lungă
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
de organizare a materialului muzical în interiorul unei mișcări. Printre numeroasele opere de acest gen compuse în perioada romantică sunt de menționat sonatele lui Frédéric Chopin și Felix Mendelssohn Bartholdy, cele trei sonate pentru pian de Robert Schumann, iar mai târziu sonatele lui Johannes Brahms și Serghei Rahmaninov, în care predomina armonia tonală. Alți compozitori, ca Franz Liszt, se îndepărtează practic în totalitate de forma tradițională, Sonata lui în si minor, o lungă compoziție într-o singură parte, amintește mai degrabă poemul
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
și Felix Mendelssohn Bartholdy, cele trei sonate pentru pian de Robert Schumann, iar mai târziu sonatele lui Johannes Brahms și Serghei Rahmaninov, în care predomina armonia tonală. Alți compozitori, ca Franz Liszt, se îndepărtează practic în totalitate de forma tradițională, Sonata lui în si minor, o lungă compoziție într-o singură parte, amintește mai degrabă poemul simfonic. În Franța, Hector Berlioz, Camille Saint-Saëns și Gabriel Fauré au compus în genul denumit "sonată ciclică" sau "sonată tematică". Importanța sonatei în semnificația sa
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
Liszt, se îndepărtează practic în totalitate de forma tradițională, Sonata lui în si minor, o lungă compoziție într-o singură parte, amintește mai degrabă poemul simfonic. În Franța, Hector Berlioz, Camille Saint-Saëns și Gabriel Fauré au compus în genul denumit "sonată ciclică" sau "sonată tematică". Importanța sonatei în semnificația sa clasică a reprezentat tema disputei dintre ""wagnerieni"" și ""brahmsiani"". Pentru aderenții săi, Brahms era considerat modelul de urmat în forma clasică, în timp ce Wagner și Liszt au suprimat granițele dintre genurile clasice
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
practic în totalitate de forma tradițională, Sonata lui în si minor, o lungă compoziție într-o singură parte, amintește mai degrabă poemul simfonic. În Franța, Hector Berlioz, Camille Saint-Saëns și Gabriel Fauré au compus în genul denumit "sonată ciclică" sau "sonată tematică". Importanța sonatei în semnificația sa clasică a reprezentat tema disputei dintre ""wagnerieni"" și ""brahmsiani"". Pentru aderenții săi, Brahms era considerat modelul de urmat în forma clasică, în timp ce Wagner și Liszt au suprimat granițele dintre genurile clasice, considerate arbitrare. Compozitorii
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
de forma tradițională, Sonata lui în si minor, o lungă compoziție într-o singură parte, amintește mai degrabă poemul simfonic. În Franța, Hector Berlioz, Camille Saint-Saëns și Gabriel Fauré au compus în genul denumit "sonată ciclică" sau "sonată tematică". Importanța sonatei în semnificația sa clasică a reprezentat tema disputei dintre ""wagnerieni"" și ""brahmsiani"". Pentru aderenții săi, Brahms era considerat modelul de urmat în forma clasică, în timp ce Wagner și Liszt au suprimat granițele dintre genurile clasice, considerate arbitrare. Compozitorii din secolul al
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
în timp ce alții, ca Igor Stravinski, Paul Hindemith, George Enescu, Eugène Ysaÿe, revin la principiile clasice de sobrietate și claritate formală. În fine, Claude Debussy, Alexander Scriabin, Alban Berg, Béla Bartók și, mai ales, compozitorul american Charles Ives utilizează termenul de "sonată" într-o manieră mult mai liberă, dându-i în creațiile lor structuri și caractere cu totul originale. În felul acesta, prin compozițiile lor și, mai târziu, ale lui Pierre Boulez sau Elliot Carter, semnificația termenului revine treptat la definiția sa
Sonată () [Corola-website/Science/313117_a_314446]
-
și 1964, anul când a primit violoncelul Davidov. Multe dintre înregistrările sale cele mai faimoase au fost efectuate pe acest instrument, inclusiv "Concertul" de Elgar dirijat de Barbirolli, "Concertul pentru violoncel" de Robert Schumann, dirijat de Barenboim și cele două sonate pentru violoncel de Brahms. Între 1969 - 1970 du Pré a concertat pe un violoncel Francesco Goffriller, iar in 1970 ea a primit un violoncel modern de la lutierul Sergio Peresson. Cu acest instrument du Pré a concertat până la finalul carierei sale
Jacqueline du Pré () [Corola-website/Science/314675_a_316004]
-
un violoncel modern de la lutierul Sergio Peresson. Cu acest instrument du Pré a concertat până la finalul carierei sale, în 1973, folosindu-l atât pentru cea de a doua înregistrare live a "Concertului" de Elgar cât și pentru înregistrările de studio "Sonata pentru violoncel" de Frédéric Chopin și "Sonata pentru vioară" de César Franck interpretată ca o sonată pentru violoncel (decembrie 1971). Prietenia ei cu muzicieni precum Yehudi Menuhin, Itzhak Perlman, Zubin Mehta și Pinchas Zukerman și căsătoria cu Daniel Barenboim au
Jacqueline du Pré () [Corola-website/Science/314675_a_316004]
-
Cu acest instrument du Pré a concertat până la finalul carierei sale, în 1973, folosindu-l atât pentru cea de a doua înregistrare live a "Concertului" de Elgar cât și pentru înregistrările de studio "Sonata pentru violoncel" de Frédéric Chopin și "Sonata pentru vioară" de César Franck interpretată ca o sonată pentru violoncel (decembrie 1971). Prietenia ei cu muzicieni precum Yehudi Menuhin, Itzhak Perlman, Zubin Mehta și Pinchas Zukerman și căsătoria cu Daniel Barenboim au condus la realizarea a numeroase spectacole memorabile
Jacqueline du Pré () [Corola-website/Science/314675_a_316004]
-
carierei sale, în 1973, folosindu-l atât pentru cea de a doua înregistrare live a "Concertului" de Elgar cât și pentru înregistrările de studio "Sonata pentru violoncel" de Frédéric Chopin și "Sonata pentru vioară" de César Franck interpretată ca o sonată pentru violoncel (decembrie 1971). Prietenia ei cu muzicieni precum Yehudi Menuhin, Itzhak Perlman, Zubin Mehta și Pinchas Zukerman și căsătoria cu Daniel Barenboim au condus la realizarea a numeroase spectacole memorabile de muzică de cameră. Concertul său din 1969, susținut
Jacqueline du Pré () [Corola-website/Science/314675_a_316004]
-
multiple înregistrări cu ansamblul "Camerata Lysy". A înregistrat toate cele trei concerte pentru vioară de Camille Saint-Saëns acompaniat de "Ensemble Orchestral de Paris" sub baghetă lui Lawrence Foster. În februarie 2005 a avut loc lansarea a patru CD cu integrală sonatelor pentru vioară de Ludwig van Beethoven în compania pianistei Dana Protopopescu (Editură Casă Radio din București). Liviu Prunaru este în prezent "Konzertmeister" în orchestră ""Concertgebouw"" din Amsterdam și, în același timp, profesor de vioară la "Academia Menuhin" din Gstaad (Elveția
Liviu Prunaru () [Corola-website/Science/313548_a_314877]
-
biserică (2004, ulei/pânză); Parcova (2004, ulei/pânză); Modus vivendi (2004,ulei/pânză); O amintire caldă (2004, ulei/pânză); Restaurare (2004, ulei/pânză); Portretul lui Dimitrie Peicev (2004, ulei/pânză); Erupție statică (2005, ulei/pânză); Legenda mărțișorului (2005, ulei/pânză); Sonata fructelor (2006, ulei/pânză); Lumea abstractă (2007, ulei/pânză); Masă (2008, ulei/pânză); Zi de naștere(2008, ulei/pânză) etc. 2007-2008 - Proiectul științific pentru tineri cercetători Situația actuală a tineretului din Republica Moldova. Perspective de dezvoltare. România (Primăria, Curtea de Argeș), Republica Moldova (Casa-muzeu
Victoria Rocaciuc () [Corola-website/Science/314197_a_315526]
-
meseriașii plăteau sume mari pentru operele de artă, iar a fi un patron al artelor precum era Lorenzo de' Medici era o chestiune mondenă. Orgă, lăută, vioară și clavecinul erau instrumente larg accesibile. Compozitorii au scris primele concerte pentru orchestră, sonate, opere și oratorii. Se fabrică mobilă tapițată, lustruită și bogat împodobită. Cultură de masă s-a extins datorită apariției tiparului ,teatrului și vieții citadine. În Italia a apărut un nou tip de pantomimă-commedia dell'arte. Europenii au creat un nou
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]