2,458 matches
-
mi-au parvenit din întâmplare - într-o frizerie din Greenwich Village. Răsfoiam o revistă cu femei cam sumar îmbrăcate, admirându-le trupurile și așteptându-mi rândul la tuns. Articolul căruia i se făcea reclamă pe copertă se intitula „Femei-călăi îl spânzură pe călăul din Berlin“. N-aveam nici un motiv să bănuiesc că articolul era despre socrul meu. Cu spânzuratul nu se ocupase. Am deschis la articolul cu pricina. Și am privit o vreme fotografia tristă a lui Werner Noth spânzurat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
îl spânzură pe călăul din Berlin“. N-aveam nici un motiv să bănuiesc că articolul era despre socrul meu. Cu spânzuratul nu se ocupase. Am deschis la articolul cu pricina. Și am privit o vreme fotografia tristă a lui Werner Noth spânzurat de craca unui măr, fără să bănuiesc cine era cel spânzurat. M-am uitat la fețele celor prezenți la spânzurare. Erau majoritatea femei, niște zdrențăroase anonime informe. Și am început în mintea mea un joc, numărând în câte feluri mințise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cine era cel spânzurat. M-am uitat la fețele celor prezenți la spânzurare. Erau majoritatea femei, niște zdrențăroase anonime informe. Și am început în mintea mea un joc, numărând în câte feluri mințise coperta revistei. Mai întâi, nu femeile îl spânzurau. Trei bărbați uscățivi se ocupau de treaba asta. În al doilea rând, femeile din poză nu erau frumoase, în schimb femeile-călăi de pe copertă erau. Femeile-călăi de pe copertă aveau mâini ca pepenii, șolduri ca niște crupe de cal, iar zdrențele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
citit textul. Textul era scris de un individ numit Ian Westlake și era foarte bine făcut. Westlake, un englez, prizonier de război eliberat, văzuse scena spânzurării la scurt timp după ce îl eliberaseră rușii. Fotografiile îi aparțineau. Noth, susținea el, fusese spânzurat de propriul său măr de către niște muncitoare prizoniere, majoritatea poloneze și rusoaice, încartiruite în apropiere. Nu Westlake l-a numit pe socrul meu „călăul din Berlin“. Westlake a depus oarecare strădanii să afle ce crime comisese Noth, și a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
lipsite de orice valoare. Simplul fapt de-a te afla în stare de arest, judecat sau nu, era o crimă. Deținuții de orice fel trebuiau să fie toți umiliți, vlăguiți și omorâți“. Westlake continua spunând că muncitoarele prizoniere care îl spânzuraseră pe Noth, în afară de faptul că era o persoană importantă, nu prea știau exact cine era el. L-au spânzurat pentru satisfacția de a spânzura pe cineva important. Casa lui Noth, spunea Westlake, fusese bombardată de artileria rusească, dar Noth continuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
crimă. Deținuții de orice fel trebuiau să fie toți umiliți, vlăguiți și omorâți“. Westlake continua spunând că muncitoarele prizoniere care îl spânzuraseră pe Noth, în afară de faptul că era o persoană importantă, nu prea știau exact cine era el. L-au spânzurat pentru satisfacția de a spânzura pe cineva important. Casa lui Noth, spunea Westlake, fusese bombardată de artileria rusească, dar Noth continuase să locuiască într-o cameră dosnică rămasă intactă. Westlake a făcut un inventar al camerei, a constatat că aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
trebuiau să fie toți umiliți, vlăguiți și omorâți“. Westlake continua spunând că muncitoarele prizoniere care îl spânzuraseră pe Noth, în afară de faptul că era o persoană importantă, nu prea știau exact cine era el. L-au spânzurat pentru satisfacția de a spânzura pe cineva important. Casa lui Noth, spunea Westlake, fusese bombardată de artileria rusească, dar Noth continuase să locuiască într-o cameră dosnică rămasă intactă. Westlake a făcut un inventar al camerei, a constatat că aceasta conținea un pat, o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
măr înmugurit. Apoi cu un șut cineva i-a zburat taburetul de sub picioare. În felul acesta Noth a putut să danseze și să țopăie pe pământ în timp ce se strangula. E bine? A fost readus la viață de opt ori și spânzurat de nouă ori. De-abia după a opta spânzurare i-au dispărut ultimele rămășițe de curaj și demnitate. De-abia după a opta spânzurare s-a purtat într-adevăr ca un copil sub tortură. „Pentru spectacolul acela, spunea Westlake, bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Irving Buchanon, m-a lămurit el. — Ăsta ești dumneata? — Buchanon a murit, a zis el. A fost cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodată. La cinci mile de Omaha Beach, nemții l-au castrat și l-au spânzurat de-un stâlp de telefon. Mi-a mai tras un picior în coaste, ținând-o cu mâna pe Resi la distanță. — Asta-i pentru Ansel Brewer, mă informă el, călcat de-un tanc Tigru la Aachen. Din nou mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
asta, continuă el, ca să-i scutești pe alții de osteneală. Și dus a fost. Resi a aruncat ștreangul în lada de gunoi unde a fost găsit în dimineața următoare de un gunoier pe nume Lazlo Szombathy. Szombathy chiar s-a spânzurat cu ștreangul acela - dar asta-i altă poveste. Cât despre povestea mea... Mi-am recăpătat cunoștința pe o canapea toată ruptă, într-o cameră umedă, supraîncălzită, cu pereții plini de drapele naziste mucegăite. Se mai afla acolo un cămin din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
nu lumea mai bună ar fi o pură chestiune de noroc chior și nimic mai mult. Am răspuns cinstit la întrebare? l-am întrebat. — Da, îți mulțumesc, zise el. — Categorisiți-mă ca nazist, i-am spus ostenit. Apucați-vă imediat. Spânzurați-mă, dacă credeți că asta ar duce la ridicarea nivelului general de moralitate. Viața asta nu-i nici o scofală. N-am nici un fel de planuri după acest război. — Vreau doar să înțelegi cât de puțin putem face pentru dumneata, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
pe cinste! Cu stimă, al dumitale „Frank“ Prin urmare sunt pe punctul de-a deveni din nou un om liber, de-a colinda pe unde-mi place. Găsesc perspectiva dezgustătoare. Cred că noaptea asta este noaptea în care îl voi spânzura pe Howard W. Campbell, Jr. pentru crime împotriva lui însuși. Știu sigur că asta e noaptea. Se spune că în ștreang omul aude o muzică magnifică. Destul de rău că eu, asemenea tatălui meu, spre deosebire de mama mea, o ființă deosebit de muzicală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Intră. Nici nu-și termină bine mormăitura, că în încăpăre năvăli un ins înalt, burtos, cu chică roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un fel de colier, dintr-un lănțug gros, împletit, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de credeai că hohotește întruna, parcă s-ar fi topit de râs. Acela ținea în mâna dreaptă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
au făcut ce te-au făcut? Și tocmai cu Macovei, tartorul popilor te-ai dat?!“ Goncea icni, speriat. Dădu să spună ceva. „Știi cum urlă bunică-tu, Lavrentie, când te vede ce faci?“, întrebă de data asta, furios, crănicelul acela spânzurat de gherdan. „Uite așa face!“ Și slobozi un urlet prelung, clămpănind din fălcile-i abia ghicite. „Dar e ordin, ce să fac“, bâigui Goncea. „Lucrez și eu la convingerea oamenilor ăștia nenorociți, că partidul le vrea binele. Lucrez și pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
democrația și să-i strângă de gât p’ai lui Soporan, că ei era comuniștii comuniștilor și cu securiștii lor. Și? Mângâie și el cureaua, netezind-o, alintând-o cu buricele degetelor. - Și ce-a făcut... L-a găsit dimineața spânzurat în beci. Nevastă-sa l-a găsit. Totolea îi zicea omului ăla. Lăsase și caneaua de la butoi deschisă. Un butoi de treizeci și două de găleți. Vă dați seama câte vedre de vin au pierdut ai lui Totolea la revoluție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
antichitatea, cu capitalismul, comunismul, toate a ajuns la capăt și nu mai e în stare nimeni să mai facă o istorie. Ca cum s-ar termina gogonelele de la murat. Sau vedrele din butoi. Ca la Totolea. Că dacă te-ai spânzurat tot se cheamă că s-a terminat istoria. Și nu mai este nici grădini unde să pui gogonele, nici vii să mai faci vin la anu’. Și ce te faci? Vă dați seama unde a ajuns știința, de nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el pe luciul apei și a prins a o strânge în brațe. Era un ins lungan, într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Servieta i-a dat-o Andromandei, care a scos din ea un macat argintiu, părea țesut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
s-au făcut pentru ei, și uite cum cresc. Pontagii, scormonitori și jemanfișiști...“ Doctorul aproape că își terminase intervenția. - O concluzie se impune, preciză Fârtat. Făcu o scurtă pauză, privind concentrat chenarul ferestrei din dreapta sa. Părea atent la balansul paingului spânzurat de firul sângeriu, acum, în înserare. - Ba chiar două sau poate mai multe pe care le veți concluziona și dumneavoastră, își reluă Fârtat șirul gândurilor. Prima, și cea mai consistentă, ar fi că totuși doar noi cunoaștem adevărul. Rămânem din ce în ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
înalt, burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, uns din belșug cu untură de rechin, apucă femeia de ceafă și o trase după el spre calorifer. Ea dădu să spună ceva. Încercă să se agațe de lanțul gros ce-i spânzura aceluia pe,un gherdan gros, din aur roșiatic, de care atârna un craniu minuscul, cu fălcile larg deschise, de parcă ar fi îndemnat-o să se topească și ea de veselia ce-l cuprinsese. Bătrâna nNu scoase decât un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Peste câteva clipe veni flăcăiandrul cu un pachet de lumânări. Îl urma un ins burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un gherdan gros, din aur roșiatic, de care spânzura un fel de craniu minuscul. Rămăsese tigva aceea mititioacă cu fălcile larg deschise, de parcă s-ar fi topit de râs. Burtosul ducea un braț de stegulețe tricolore din hârtie, cum sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lumânări. Îl urma un ins burtos, cu chica roșcovană, cu părul zbârlit, lucind catraniu, strălucitor ca aura mâțelor negre, de parcă îl unsese din belșug cu untură de rechin. Pe piept îi spânzura un gherdan gros, din aur roșiatic, de care spânzura un fel de craniu minuscul. Rămăsese tigva aceea mititioacă cu fălcile larg deschise, de parcă s-ar fi topit de râs. Burtosul ducea un braț de stegulețe tricolore din hârtie, cum sunt acelea care le poartă demonstanții la defilere. Aveau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
propăvăduind republica țăranilor și muncitorilor. Toți ceilalți au fost toți prinși, doar Lavrentie reușind să se ascundă câteva zile la unii de-ai lui Soporan, din Șoptireanca. Apoi a venit în ascuns acasă, și-a făcut testamentul și s-a spânzurat în clopotnița bisericii. În 1947, la 30 ani de la răscoale, cei de la Județeana de partid au încercat să-l prezinte ca pe unul dintre eroii răscoalelor de la ei din județ. S-a opus episcopia, care nu-i putea ierta gestul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
doar de viperele nespuselor blesteme. În ușa apartamentului, unde stătuse nedescrisa femeie, mai apăruse un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Ușor aplecat, încerca cu cealaltă mână, să meșterească ceva la clanță. Dar nu pentru vederenia asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a Ghicitului în Sidef, îl pupa pe marele bărbat. În cele din urmă, Goncea acceptase varianta de dezvoltare a poveștii vieții sale sugerate de Burtăncureanu. Generalul așadar luptase toată viața lui împotriva duhurilor rele care îi urmăriseră famila de când se spânzurase bunicul Lavrentie. Aceleași forțe ale întunericului îl pândiseră și pe Goncea, din primii ani de viață și până la cei de acuma, ai senectuții împlinite. În acest fel lupta vieții generalului cu dușmanii fusese o continuă înfruntare a forțelor răului, prezente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și pe aia? - Poate era, dar nu ați observat voi borna. - Cum să fie, pufni ea. Treceam aproape săptămânal prin cătunul lor. Nu era decât stejarul și crucea. Acolo murise unul când cu colectivizarea, cu strângerea armelor. L-au găsit spânzurat în stejar. Și cu două pistoale, unul în mână, altul atârnat de gât. - Cincizeci și opt, șaizeci, pe-atunci parcă a fost cu armele. Când a dat Dej decretul ăla cu internarea în colonii la muncă forțată. A fost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]