4,267 matches
-
întindea un burduf din piele de capră. Nu reușise cu nici un chip să-i convingă pe bagauzi să renunțe la femeile lor, iar ea, care, de-acum se considera femeia lui, nici nu voise să asculte. întrucât praful înțepător ce stăruia deasupra întregului câmp de bătaie îi usca gâtul, acceptă cu plăcere oferta. Trase, așadar, un gât lung, în vreme ce ea îl mângâia cu o privire îndrăgostită. Cu nevinovăția celor șaptesprezece ani ai săi, îl întrebă când avea să se încheie bătălia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acel moment de respiro, în vreme ce războinicii săi se adunau în jurul lui, văzu că soarele stătea să apună: un apus însângerat, de parcă cerul ar fi luat parte la acel imens măcel. Și iată cavaleria vizigotă ieșind din norul de praf ce stăruia deasupra câmpului de luptă. O ciocnire frontală ar fi fost dezastruoasă, dar, gândi Balamber, acei cumpliți războinici, care luptaseră ore întregi, erau probabil foarte obosiți, cu siguranță mai mult decât ai săi. în orice caz, trebuia să încerce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
găsi nimic să-i răspundă și se lăsă moale pe podeaua carului, zicându-și că, în fond, ea avea dreptate. își întoarse privirea spre reflexele indigo și aurii pe care apusul de soare le picta triumfător pe imenșii nori ce stăruiau peste întinderea câmpiei: tăcuți și maiestuoși, prietenoși, ei păreau că însoțesc coloana în marșul ei spre răsărit. îi observă îndelung, legănat de mișcarea monotonă a carului pe pavajul spart, în vreme ce în mintea sa se amestecau amintiri vagi, îndepărtate, și imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
glasul roabei tale, și lasă-mă să-ți dau o bucată de pîine, ca să mănînci și să prinzi putere ca să pornești la drum." 23. Dar el n-a vrut, și a zis: "Nu mănînc nimic!" Slujitorii lui și femeia au stăruit de el pînă i-a ascultat. S-a sculat de la pămînt și a șezut pe pat. 24. Femeia avea la ea un vițel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făina, a frămîntat-o, și a copt azimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
petrecuse majoritatea timpului încercând să-și amintească doar ceea ce făcuse în luna mai 1968. În acea lună ajunsese prima navă pe lună. Craig rememoră titlurile din ziare, așa cum le văzuse atunci. Și nu exista nici o îndoială, le văzuse. Ele îi stăruiau în minte, mari și negre. Putea să considere luna mai, prima sa lună în Nesbitt Company - potrivit ștatelor de plată - ca parte din existența lui actuală. Dar cum era cu aprilie? În aprilie avusese loc gâlceavă care aproape că dusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
grăbească spre dealurile răcoroase. Pe când se îndreptau spre motel, se făcuse mai cald. Mai erau și alte mașini care se îndreptau spre șoseaua care ajungea în munți, un șir lung. Arșița juca deasupra nisipului și a dealurilor cenușii. În aer stăruia un miros uscat, de ars. Un miros sufocant, chiar dureros pentru plămâni. Anrella spuse nefericită: - Lesley, ești sigur că știi ce faci? - Este foarte simplu, încuviință Craig, vesel. Consider că avem aici echivalentul unui incendiu pe cinste, în pădure. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
pentru un bărbat decât atunci când femeia cu care e prieten se înamorează, în timpul prieteniei cu el, de un altul. Nu există sacrificiu. A trăi sărac pentru a nu abjura o idee este a prefera plăcerea abstractă și înaltă de a stărui în acea idee, plăcerii senzuale și inferioare de a mânca și a bea bine. Un bărbat care spune vorbe de iubire unei fete fără să le însoțească de o propunere de căsătorie îi aduce o ofensă gravă și o dezvirginează
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și Adela au venit astăzi la mine să-mi vadă casa. Le-am primit în odaia de la intrare: antret, birou și salon. După o repede privire scrutătoare, Adela a făcut critica completă a încăperii, înșirînd toate lipsurile unui confort relativ, stăruind mai cu seamă asupra greșitei distribuții a mobilierului sumar. Pe când concludea, ca toate femeile în astfel de împrejurări, că bărbații etc. ... și-mi propunea să vie cu Safta să-mi facă odaia mai plăcută, exclamă deodată, sărind de pe scaun: - Uite
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
simțite în comun acolo pe munte, își produceau acum efectul. Bariera dintre noi slăbi. Discuția deveni mai liberă, mai intimă, cu un caracter mai personal. Singurul subiect care mă interesa era ea. Cu aere de psiholog dezinteresat, îi detaliam calitățile, stăruind mai cu seamă asupra inteligenței. "Mă lingușești... Pentru ce mă lingușești?" adăugă ea, subliniind și adnotând fraza scurtă cu lumini ascuțite în ochi și dîndu-i o melodie gingașă. Era zâmbetul ei obișnuit, acum mai complicat și disociat: ușoară ironie în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
prezență, care anihilează tot ce nu-i ea și al ei (așadar, și ideile ei nepersonale). Dar ea respiră numai viață, candoarea vieții, căldura vieții, spontaneitatea vieții; și palpitarea asta intensă și necontenită a existenței ei o împiedică de a stărui în ipostasul de ființă pur gânditoare... ...Adorația egoistă, amestec de dorință și idealizare extremă, nu cedează decât în rarele momente când văd în ea ființa umană, fragilă, vremelnică, supusă la nenorociri posibile: mizerie și boală, și la catastrofe sigure: moartea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
undeva în fundul ființei mele, dar celălalt ar fi preferat altceva, fie și punctul de-a dreptul ironic, care îi diabolizează uneori atât de sfâșietor zâmbetul și creează oricum un fluid subtil între mine și ea. Dar Adela, care nu poate stărui multă vreme în atitudinea asta de suflet și care toată vara asta (n-am nici o îndoială!) a avut o iritație surdă împotriva mea - din cauza trecutului? din cauza prezentului? din cauza amîndurora? - îmi dădu această modestă satisfacție: - Cât ai să mai stai aici
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
reflecta stăruitor și inutil o litografie din perete. Căutam ceva din ea, de la ea, dar afară de parfumul din aer, mai vag decât reminiscențele în agonie, nu mai rămăsese nimic! Ori, dacă în vibrațiile de aer și de eter din odaie stăruiau poate încă ecoul glasului ei și imaginea figurii ei râzătoare, simțurile mele obtuze nu le puteau culege și trimite sufletului. Am tras unul după altul două saltare ale scrinului, în care nu mai era nimic decât tristețea mocnită a saltarelor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Și ce-ai fi făcut dacă-i vedeai, puicuțo? a întrebat-o făcându-mi cu ochiul mie, în chip nediscriminatoriu. — Mă rog, nu știu, dar ceva făceam eu. Chicotitul din stânga ei se înteți. — Ei bine, ceva aș fi făcut, a stăruit doamna. Le-aș fi spus eu ceva. Crede-mă! Ei, drăcia dracului! Vorbea cu un aplomb crescând, de parcă ar fi gândit că noi ceilalți, îmboldiți de soțul ei, am putea descoperi nota de bravură - de vitejie - din elanul ei justițiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
poate un scriitor să-și atragă bunăvoința cititorului când n-are habar cum e acesta? Și reversul situației se aplică, fără îndoială, la fel de bine, dar când oare e întrebat un autor cum crede că arată cititorul său? Din fericire, ca să stărui asupra acestui punct - deși nu cred că ar suporta o interminabilă dezvoltare -, eu am aflat practic cu mulți ani în urmă tot ce e necesar să știu despre cititorul meu obișnuit; adică despre tine. Mi-e teamă că ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ce gest binevoitor din parte-mi ar putea fi acum bine primit. În acest spirit entre-nous, bătrâne confident, înainte de a ne alătura celorlalți, celor răspândiți în lumea întreagă, printre care se numără, cu siguranță, conducătorii mai vârstnici de bolizi ce stăruie să ne transporte, dintr-un bâzâit, pe lună, precum și vagabonzii convertiți la Dharma, fabricanții de filtre pentru țigările gânditorilor, Beatnicii, Soioșii și Arțăgoșii, sectanții aleși, toți acei trufași experți care știu atât de bine ce trebuie să facem sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Dar eu știu ce simțea fratele meu în legătură cu mâinile oamenilor. Și apoi mai există și un alt aspect al chestiunii, extrem de important. Poate să pară de prost gust să expun acest lucru, pe scurt sau pe larg - e ca și cum ai stărui să-i citești unui străin la telefon întregul scenariu Trandafirul irlandez al lui Abie -, dar Seymour era pe jumătate evreu și, cu toate că n-aș putea să discut pe această temă cu absoluta autoritate a marelui Kafka, acum, la patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
orele de cocteil, lângă unul din palmierii plantați în ciubere și să-l observi pe seniorul tău urcând dintr-un salt scările, evident încântat să te vadă, dar fără să rămână pironit, fixat locului. Mi-ar face plăcere să mai stărui un minut asupra acestui aspect al urcatului scărilor dintr-un salt - adică să-l continuu orbește, fără să-mi pese unde o să mă ducă. Urca, întotdeauna, toate treptele dintr-un salt. Dădea buzna pe ele. Rareori l-am văzut urcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
multă iritare în glas decât simțeam în realitate. Un moment nu mi-a răspuns nimic, ci a rămas ca suspendat pe marginea trotuarului, privindu-mă, așa cum am înțeles imperfect pe atunci, cu dragoste. — Pentru că o să fie doar un noroc, a stăruit. O să fii bucuros dacă o să-i lovești bila - bila lui Ira, nu-i așa? Nu-i așa că o să fii bucuros? Și dacă ești bucuros când lovești bila cuiva, înseamnă că nu prea te așteptai s-o faci. Așa încât e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
țipi ca apucatul și Încerci să scapi de chin, să evadezi, dar Încotro? Peste tot e pulbere și praf cosmic. Și În fiecare fir ești tu... - Cum adică se tocmește? reuși să se dumirească cu Întârziere Mașa. Replica aceasta Îi stăruise Îndelung În minte, acum Însă buzele sale reușeau să articuleze o parte din frazele pe care În tăcerea ei gazda, cum se spune, le rumegase de mult timp, Întorcându-le și pe față, și pe dos. - Ba, se tocmește, replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
terasament, au rânit trenul, stropindu-l cu var nestins, după care au făcut cale Întoarsă. Din cei opt mii de oameni, nici unul nu a rămas viu... Aceste imagini nu-mi ies din cap. Le am și acum În fața ochilor. Duhoarea stăruie și acum În nări, o port cu mine pretutindeni. Da, lucruri ciudate, tare ciudate se petrec la voi În Rusia, oftă Extraterestrul. Ciudate de tot... „Și doar i-am spus de atâtea ori că aici nu-i Rusia, ci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
urechi. - Atunci poate Aristotel sau Ecleziastul... - Vă bateți joc de mine, spuse Mașa, privindu-l cu reproș. - Fac și eu haz de necaz, răspunse oaspetele, luând păhărelul de pe masă și Învârtindu-l Între degete. Vreau să uit de duhoarea ce stăruie În mine. Încerc să șterg din minte niște amintiri... Dar nu e simplu. Nu poți șterge totul cu buretele. Ștergi imaginile, dar rămân sunetele. Faci abstracție de sunete și năvălesc mirosurile. Ceva, pe undeva, tot rămâne. Un iz, o gheară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Dacă găseau o urmă cât de vagă, grănicerii se punea În mișcare, răscolind cu baionetele prin poduri, prin stoguri și prin șuri și semănând printre săteni o teroare de nedescris. Imaginea unei dubițe negre ce se oprește În fața casei tale stăruia În mintea tututor. Dincolo de graniță, pământul părea pustiu. Bisericile străluciră un timp, apoi crucile aurite fuseseră date jos de pe cupole, iar clopotele, sparte În bucăți și urcate În mărfare. Tătucul Stalin avea nevoie de gloanțe și statui. Icoanele fuseseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din copacii Împietriți de ger, scoțând din pliscurile vinete țipete funebre. Nu-i mâncau nici câinii, nici pisicile și nici jivinele ce apăreau noaptea din pădure. În ciuda gerului, În Împrejurimi se răspândi un miros de sulf și ouă clocite. Mirosul stărui până În Săptămâna Patimilor. Oamenii miroseau urât. Urât miroseau și casele. Apa se Împuțise și ea, odată cu aerul. Pământul ascuns sub zăpadă emana și el miasme ce-ți Întorceau stomacul și mațele pe dos. Vomau oamenii și vitele, și tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dorul lelii, pe podea. La Început, Îl ia cu transpirație, tâmplele i se acoperă cu broboane de sudoare. Dar berea Își face efectul și, după un moment de slăbiciune, Ippolit prinde puteri. Senzația de greață dispare, pe cerul gurii Îi stăruie Însă un iz de metal coclit. Ippolit mai caută prin maldărul de sticle risipite pe podea, dorind să găsească una neîncepută. Dar unde s-o găsești? Tot ce a fost s-a dus. Berea au băut-o salahorii, iar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe masă și-adormi din nou. Când se trezi, adună Într-un colț resturile rămase de la petrecerea de seară și apoi se pipăi prin buzunare să vadă dacă bancnotele nu se evaporaseră odată cu aburii de alcool ce Încă-i mai stăruiau În minte. Nu, fișicul de bancnote era la locul lui. Ippolit scoase grivele pe masă și le desfășură În fața sa. Erau fix douăzeci de bancnote de câte o sută. O sumă frumușică, pe care Subotin se gândea să i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]