2,691 matches
-
Socoti pe furiș așternuturile și pernele dolofane, cântări velintele și lucrurile din jur. N-o mințiseră cumetrele, oameni la locul lor, ce mai vorbă... - Cum s-ar zice, ai venit în petit? întrebă în cele din urmă gazda, cu voce stinsă. Meșterul se înseninase puțin. Își netezea cu palmele pantalonii lustruiți. - Am un băiat fain! Ce băiat! 16 - De, grabă mare așa n-ar fi. Să mă mai sfătui cu nevasta, s-o întreb și pe fată... E mare de-acum
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în cântece, își puse mâna pe piept și zise: Spune, spune, moș bătrâne, Spune, caii când se fură? Noaptea pe fulgerătură, Atuncea caii se fură... Buzatul pusese ochii pe masă, ca și când ar fi știut. Vechiul cântec se împletea cu sunetul stins al acordeonului și cu tristele măsuri ale țambalului. Bozoncea râdea, râdeau și ăilalți. Guristul se matolise 70 puțin și avea chef de ciripit. Anghel bătea cu degetele în spatele viorii, parcă o gâdila. Lemnul ei scump răsuna dulce o dată cu cuvintele: Căpitane
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de ouă, se apuca să spele butoaiele, să le întărească doagele cu rafie, numai să nu stea. Prânzul fl mulțumea. Ea întindea fața de masă, răsturna mămăliga din care ieșeau aburii și-l aștepta să se închine. Bărbatul avea privirile stinse. Pe fața-i aspră, acoperită de o barbă sură, nu se vedea nici o lumină. Își descheia nasturele de la gât al cămășii, se ridica de pe scaun și spunea făcând semnul crucii: - Dă-mi, Doamne, și mâine ce mi-ai dat azi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
negru. Trosneau măselele. Se uita puicuța, se uita și Stere. Sufletul cerea. Când s-a potolit focul, de rămăsese numai o inimă roșie, fierbinte în iarba pălită, cârciumarul s-a ridicat de la petrecere. Peste dealurile Drăgășanilor plutea o lumină verde, stinsă. Mirosea a fân ținut sub ploi. Un vânt rece, de toamnă, mișca crengile uscate. Aprigă muiere. Voica îl ostenise până dimineața într-o căpiță. Avea niște brabeți de sâni, vii și tari, cu sfârcurile cât crugul. Mușca bărbatul, nu se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Copiii îmbucară din cozonacul pus pe masă de muiere. Era bun. Ei, lacomi, ar mai fi vrut. La plecare, își strânseră traistele și își dădură ghionti. Pe maidan sticlea lumina nopții. Vântul spulbera zăpada. La cumătră, Beghe a găsit lampa stinsă. Au trecut degeaba groapa, la ceferiști. Ocoliră depoul pe niște ulițe strâmte și oarbe. Trenurile se auzeau aproape. Printr-un gard de fier, plin de polei, văzură locomotivele negre, învăluite în aburi fierbinți. - Ia te uită ce de trenuri! spuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Dar tot o să te lemetești și tu de ea. Cine crezi că i-a-nvățat p-ăștia să fure, pe Florea al tău, pe Bozoncea, pe Oacă, pe Sandu-Labă-mică, pe Nicu-Piele? Eu! întreabă-i! Că nu-s morți. Ochii lui stinși se însuflețiră. Întinse o mână albă și subțire: Cât a cărat asta! Pe câți i-a lăsat săraci, atât să trăiesc eu fericit... Scuipă amărât într-o parte: Acu mă-njură, ce vrei, os bătrîn! Au uitat că i-am
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
parcă era sculat din morți. A ridicat mâna lui osoasă și le-a spus: - Să vedeți, fraților, ce mi s-a arătat azi-noapte... Se făcea că Dumnezeu mă luase la el. Și ce de stele erau împrejur! Colțoase, strâmbe și stinse ca niște felinare, parcă ar fi turnat cineva gaz peste ele și le-ar fi dat foc. Deasupra atârna luna, buboasă ca o curviștină, fleașcă era, moale, și de-o atingeai sărea puroi din ea. Nu mai lumina. Ruginise și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rudelor. Comisarul se închină, scoțîndu-și chipiul. Își făcu și Gheorghe o cruce mare. - Dumnezeu să-l ierte! zise pios. Presarul își așeză iar șapca pe părul moale. Să fi fost patru după masă. Dricul trecuse. Se făcu liniște. În lumina stinsă dinăuntru 237 tremurau dungi de praf ca niște gratii albe. Afară foșneau salcâmii și frecau zidul cu crengile lor uscate. Caramangiii priveau dușumelele. Șeful scoase din saltarul mesei o bucată de pâine și o roșie pe care o tăie cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe marchizul de Gadelle și pe câți alții!... Uneori se scula și i se părea că aude galopul cailor peste câmpul Cuțaridei. Se trezea buimăcită, gata să țipe, cu cămașa udă în spinare. 272 Privea fereastra albastră, mânjită cu lumina stinsă, pierită a nopții și ofta. Pe drumul Griviței treceau căruțele lăptarilor în goană. În mahalaua gropii bărbații erau altfel. Ea îi vedea în fiecare zi. Ginerii nu erau marchizi, ci salahori ori fochiști, tinichigii sau cizmari, oameni necăjiți, care umblau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceas, două de când se zbuciumau, când au auzit urletul lupilor. Îi trecură nădușelile. - Haita! zise sugrumat Dumitru. - Ssttt! - Aoleu, Mitică, Mitică... 337 De undeva de departe se deslușea strigătul unei fiare Măritate, întrecînd vântul sălbatic. - Lupii... Anghel râse cu glas stins: - Fugiți, mă, d-acilea, ce să caute lupii-n București! Tăcură, ascultând încordați. Acum nu se mai auzeau decât crengile pomilor, lovindu-se și frecîndu-se. - Un chibrit... aveți careva un chibrit? se dumeri cel dinții starostele. Se căutară înfrigurați. Neacșu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe urmă au început să tragă de departe. Ajunseseră lângă baltă. Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. În trestii se mișcau șobolanii, rodeau tulpinile tari și se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ale tristeții. Totul e înghețat și tu ești risipitor de zâmbete; nici o amintire nu te mai poartă spre cel ce-ai fost și-ți scornești șăgalnic un trecut; sângele refuză adieri de dragoste și patimile aruncă flăcări reci peste ochi stinși. O tristețe ce nu știe să râdă, o tristețe fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști, societatea supunea de mult la penalități mâhnirile. Până și grimasele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
orice om ce desparte adevărul de minciună. Aplecarea spre sinceritate e un simptom maladiv prin excelență, o critică a vieții. Cine n-a omorât în el îngerul e menit pieirii. Fără erori, nu se poate respira nici măcar o clipă. Ochii stinși nu se aprind decât de dorul morții; sângele nu se-nflăcărează decât într-un imn de agonie. Scobor sau urc spre povârnișurile firii? Un animal care a văzut viața și care vrea încă să trăiască: omul. Drama lui se epuizează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și refluxului mărei, duc ca o teribilă consecință ici la înalțare, colo la cădere. Afară era un timp posomorât și gemător ca, gândirile murinzilor, ploaia vâjia bătând în ferestrele casei, focul se făcuse zgură-n sobă, lumânarea ardea palidă a stinse - și mie mi se părea că aud șoptirea acelor moși bătrâni cari, pe când eram mic, îmi povesteau în timp de iarnă, ținîndu-mă în tremurândele lor brațe, povești fantastice despre zâne îmbrăcate în aur și lumină, cari cântă senina lor viață
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
suflarea mea înghețată asupra feței de-o paloare ce în lumina lunei părea de argint. Fața sa trasă îmi păru că se mișcă. - - Ioane! zic, scoală, hai acasă. El își întoarse, culcat fiind, ochii spre casa unde fusesem. Lumina era stinsă. - N-am fost noi acolo? zise el rătăcit, arătând cu mâna spre direcțiunea casei. - Nu! Noi abia ieșisem din oraș, și tu ai căzut aicea fără simțiri. - Va să zică am visat? zise el râzând nebunește, știam eu c-am visat! Nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câmp, când n-am fost nicăiri ca să putem vedea ceva din câte zici tu. - Bine zici! Sunt nebun! Am visat. Aide - acasă. Lumina la ei nu arde... ei dorm... ei dorm duși... va să zică sunt liniștiți, de vreme ce dorm și lumina-i stinsă... va să zică ea nu moare... din contra, e speranță să se-nsănătoșeze de vreme ce doarme. - Capul tău e ud, zic eu, căci, fierbinte fiind, s-a topit zăpada pe fruntea [ta]. Cu vorbele astea mi-am luat căciula mea de blană din cap
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
călugărițe cântece de mort... Când dintr-o ușă văzui intrând cu lumânări de ceară albă-n mână chipuri palide cu văl lung, alb, ce acoperea și capul, astfel de palide încît fața se confunda cu albul hainelor, ci numai ochii stinși ca de sticlă se mișcau triști în orbitele lor. Ei se mișcau încet, încet pîn-în mijlocul bisericei... Eu mă ascunsei după o coloană de aur, cu groază. Printre ei văzui o umbră... un bătrân cu părul alb, cu fața rătăcită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un țigan bătrân o făcea să răsune când vesel, când plâns. Fața neagră și espresivă, barba albă ca zapada, ochii mai stinși și discolorați de bătrânețe, pieptul păros și gol, abia acoperit de-o cămașe neagră, căciula cafenie de oaie, ruptă, astfel încît prin rupturi ieșea pe - alocurea părul alb al capului: astfel ședea bătrânul pe niște roți rupte, trîntite-ntr-un colț al
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un solfegiu nemărginit, numele meu. Îmi părea rău de acest copil inocent care părea a deveni de marmură, care nu mai surâdea decât când i se pronunța numele meu, care, cu fața visătoare, combina în aer cu lumina ochilor ei stinși o singură figură. Ea spunea doicei sale cumcă adesea, când e să adoarmă, atunci i se țese înaintea ochilor o pânză de argint, pe care însă-ncet, încet ea vede conturele unei figuri de om și, distingând acele trăsuri bine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Sofio! scapă-te pe tine însăși, căci eu nu te pot scăpa. Nu mă iubi, te conjur, te rog, căci acest amor te va omorî. Dar ea-și întinsese mînile și se ținea cu ele amândouă de pieptul meu. Privea stinsă de pasiune în fața mea asemenea unei ființe insense. Ochii ei priveau fixi și pasionați în ochii mei, mînile ei îmi strângea [u] haina, buzele ei se-nvinețise de pasiune furioasă. - Nu voi! țipă ea mai tare - nu pot! adăugă ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adolescent ce-și pune pe față, pînă la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul Întunecat”, „deznădăjduit”, „de Întuneric”, „mîhnit”, „orașul cu balcoane și disperări”, cu „tristețea zidurilor de internat”, „orașul cu viziuni stinse, cu sfîșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul mohorît și apăsător”, parcurile unde „bănci și lumini În toamnă putrezesc” cu „pomi singuratici și triști”, În „desfrunziri”, și „despletiri” tînguitoare. CÎte o strofă sintetizează expresiv această atmosferă dezagregantă, generatoare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
bucată de pîne, / și-mi văd, sub roțile deșertăciunii, nădejdile zdrobite toate, toate” (Neliniști). Însemnări, așadar, tînguitor-juvenile, regizate În decorul simbolist amintit, de unde nu pot fi absente, desigur, nici referințele muzicale tipice - „notele de pian În singurătate”, „clavirul... cernit și stins”, „serenada plopilor”, „sonata tăcerii”, „romanța apei” etc. etc. Pe alocuri, semnele unei conștiințe a convenționalității acestui univers transpar cu destulă claritate: „Era În toate acestea tristețea unei poezii vechi”, „Toate acestea - știi? - sînt ca Într-un vechi album”, „Vezi seară
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
flăcări ca mielu-n olocaust, Îmi ceri ast sacrificiu În arderea de tot; Ci ard și frig cărbunii, și dorul e prea mare, Și nu-mi lași pînă-n urmă nici dulcea lui imagine, Să nu-mi mai vază mintea decît cenușă stinsă. De ar simți oița cînd i se arde mielul, Și d-ar avea putere, nu l-ar lăsa să-l arză. Nu-l pot preda În flăcări... O, mater, sacră Terră! Ia-l tu-n brațele tale, să-i ții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Chiar violența se manifestă și se risipește În acest climat de moliciune dulce. Există o plenitudine a peisajului În Florile Bosforului, Conrad etc. Însă, din pricina abuzului de parfumuri, sonuri divine, culori, plenitudinea se Întoarce spre viciu, iar viciul caută tonurile stinse, concupiscente. Edenul bolintinean este plin de grații obosite din cauza abundenței. Obiectele Își pierd vigoarea matinală, farmecul prospețimii. Privirea le Învăluie complice, privirea le adoră și, cum ziceam, le corupe prin exaltarea forței lor de a străluci. Lingușirea este arma lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deal, adunare - În jurul lui - de păstori, Împresurare liniștită, răcoroasă a lucrurilor. Elementul nocturn este, cel puțin În Pasteluri, sărac. Imaginația surprinde doar somnul nepăsător al firii: „Acum Însă viața-i lină; țara doarme-n nepăsare”, dulcea (iarăși dulcea) amorțire, freamătul stins al vieții, căderea văpăilor reci ale lunii (În Legenda rîndunicăi): „Visează luna-n ceruri!... sub visul cel de lună Flori, ape, cuiburi, inimi visează Împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură În treacăt a nopței dulci mistere
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]