1,508 matches
-
cristalină. Pe pat rămăsese cutia de la cadoul de la prietenul ei un glob mare, de sticlă, cu interiorul căruia fuseseră întemnițate petale roșii de trandafiri aproape boboc, mici discuri albe ce se vroia sau nori și o crenguță binecuvântată de brad. Stolurile erau larg deschise, însă lumina ce pătrundea în casă insuficientă. Geamurile, fără perdea, concurau cu orice alt lucru din casă în materie de neglijență. Pe sticlă se uscaseră picăturile de ploaie și vântul, o greșită limită subtilă între restul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ce ne plimba lin înspre plopii de pe marginea apei, printre tufișurile de nuferi înfloriți. Și pentru a adăuga un strop de gingășie, din lună picurau clopoței de argint ce ne intonau un cântec de veselie, desfătându-ne. În zare un stol de păsărele treceau de pe o parte pe cealaltă a lacului. Noi, fetele, ce facem? Putem avea un viitor strălucit.... Într-o zi în oraș îi văzui pe Angi și pe Amélie la braț. Îi urmării până când o conduse la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu răzbeam să guvernez nici la masa mea, reperând între timp stârpitura cum se insinua languroasă către mine, dar nereperînd-o când, iute de labă, mi-a slobozit tinicheaua în halbă. Nu l-am cârpit. Mi-a demonstrat chiar atunci, în stolul de argint ridicat deasupra clăbucului berii, că descoperitorul poeziei perfecte va avea fix numărul și seria mea de buletin... - Arasel! Aici trebuia să-l cârpești... "Pentru ce, scafarogule, să nu aibă seria și numărul meu de pașaport? Păi, ce, sîntem
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aparținând tuturor climatelor și având toate penajele pe care ți le-ai putea imagina, păsări comune, precum ciorile, și păsări pe care indianul nu le mai văzuse niciodată, cu ciocuri răsucite ciudat și forme stranii și toate se adunau în stoluri și zburau în sus, către vârful muntelui. Vultur-în-Zbor trebuia să-și ferească deseori fața de bătăile unor aripi întinse. Aruncă o privire în spate, către Media. în ochii ei se citea frica, dar femeia se strădui să zâmbească. Iar vuietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe deasupra. După care, se repezi cu pieptul Înainte, se roti de câteva ori În alergare și, intrând pe o noua stradă, lovi intenționat un oblon lăbărțat, fracturând astfel liniștea absolută a locului și speriind, cu o zbatere din brațe, un stol de porumbei rebeli, care nu isprăviseră de ciugulit ceva de pe jos. De la un balcon Îndepărtat, cineva Îl salută. Răspunse bucuros, dar, când ajunse În dreptul clădirii, observă rușinat că semnele erau adresate unei alte persoane. Tânăra din balcon, de o frumusețe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
când unul din ei e bolnav. Până la sfârșitul zilei, trebuie să scriu patru rapoarte, să vând un număr imens de acțiuni (din cauză că piețele par să se dizolve, strategia firmei este să aibă cât mai multe lichidități) și să cumpăr un stol de rățuște de ciocolată de la Thorntons. Plus, eu și Momo lucrăm la o ofertă pentru un alt fond etic din Italia. Și nu am vești de la Jack de azi-dimineață și-mi doresc să văd apărând În colțul drept al ecranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
care scria: „Lichidare: Totul trebuie să dispară!“ În curte se aflau vreo patruzeci de femei: croitorese, unele Îmbrăcate cu cele mai uimitoare sariuri. S-au dat la o parte când am ajuns și am avut impresia că trec printr-un stol de păsări tropicale. Mi-am fluturat vechea carte de credit Platinum Amex pe sub nasul tipului care stătea la intrarea din spate, spunându-i că am venit de la Londra și că vreau să cumpăr lucruri. Înăuntru, căsuțele pentru păpuși rămăseseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
zise-un vechiu Carpat, Dar el e mai mare, că ni-i Împărat. Atunci luna iese norilor regină, Fruntea lui cea pală roșu o-nsenină, Galbenele-i raze încing fruntea-i rece Că părea din munte diadem de rege. Și un stol de vulturi muntele-ncongior Cugetând că-i Joe, Dumnezeul lor, Când în miezul nopții, cununat cu nymb, Fulgere aruncă sus de pe Olymp. {EminescuOpIV 8} NU E STELUȚĂ Nu e steluță tremurătoare Să nu gândească în drum de nor La altă steauă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
uitat pîn-și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. {EminescuOpIV 253} ÎN LIRĂ-MI GEME ȘI SUSPIN-UN CÎNT În liră-mi geme și suspin-un cânt, Căci eu îmi vărs acum veninu-n vânt. Prin minte-un stol de negre gânduri trec; Spre casa cea din patru scânduri plec, Gemând, plângând eu fruntea pun pe mâni, Se rumpe suflet, nu se rupe sân, Scăpare caut în zădar de chin... Să stângi un dor ce-n sînu-mi arde - vin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în chaos sistemele solare... Știai că răutatea eternă-n ceruri tronă, Că secole nătânge cu spaimă o-ncoronă! O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde, Că prin acele neguri demoni-n stoluri sboară Și lumea din adâncuri o scutură ușoară Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade, 160Tărînd cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n chaos întins fără de fine, Căzând negre și stinse surpatele lumine. Neantul se întinde Pe spațiuri deșerte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
timp, ori unde, Aceleași vecinice-ntrebări ascunde? {EminescuOpIV 378} STELELE-N CER Stelele-n cer De-asupra mărilor Ard depărtărilor, Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele Vase de lemn: Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele Drumuri de nori. Sboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere - Asta e tot... Floare de crâng, Astfel viețile Și tinerețile Trec și se stâng. {EminescuOpIV 379} Orice noroc Și-ntinde-aripele, Gonit de clipele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce omului s-a zis: Că-i visul unei umbre și umbra unui vis. O Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele, De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele? De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stol Mă fac să simt în minte și-n inimă un gol? De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit Să văd cumcă în suflet nu am de cât urît? Viața mea comună s-o tîrîiu uniform Și să nu pot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fie norocul Fie idealurile, Te urmează în tot locul Vânturile, valurile. Ne-nțeles rămâne gândul Ce-ți străbate cânturile, Sboară vecinic, îngînîndu-l Valurile, vânturile. {EminescuOpIV 397} CU PÎNZELE-ATÎRNATE Cu PÎNZELE-ATÎRNATE În liniște de vânt, Corabia străbate Departe de pământ. Iar stolul rândunelelor Trece-ntre cer și mare... O stelelor, stelelor, Nemuritoare, De ce și voi nu vă luați Pe-ale lor urme oare? De ce mă întristează, Că valurile mor, Când altele urmează Rotind în urma lor? De ce căderea florilor Ș-a frunzelor ne
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
domol; De cântă păsările ntr-una De tine-mi cântă, dona Sol. {EminescuOpIV 428} Și pe oglinda mișcătoare Stau de privesc un straniu joc; E apa pururi călătoare Pe chipu-mi ce rămîne-n loc. S-au desprimăvărat pădurea Suspină păsările-n stol... Și numai eu, gândind aiurea Gândesc la tine, dona Sol. De ce doresc singurătate Și glasul tainic de isvor, De ce când codrul frunza-și bate Adorm pe verdele-i covor? Ca prin lumina cea rărită Prin umbra moale de [pristol] Să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
liniștită A ta ivire, dona Sol, Să văz cum mâna ta îndoaie În arc o ramură de fag Și ca Diana cea bălaie Îți faci în codru mândru prag; Săgeți de aur pe-al tău umăr, Gonești vânatul tău în stol, Dar peste frunze făr-de număr Nu-mi lași o urmă, dona Sol. Chiar de luceafărul de seară Te tem, căci dulce arde el, Când treci frumoasă și ușoară În umbra negrului castel... De aș zăcea rănit de moarte Într-un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iubirea să mi-o leg, Pustiul și urâtul de-apururi mă cuprind... Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind! Precum corăbii negre se leagănă de vânt Cu PÎNZELE-ATÎRNATE departe de pământ, Cum între cer și mare trec pasările stol, Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări. Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe cele două brațe întinse-a sfintei cruci Și buzele-nsetate cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ale celor doi bunici ai săi, așa cum Îl obliga Ochenoaia mereu: Sărută-i mâna mătușei Aglaia, mătușei Aneta, babaii și lu’ moș Ion! Văzând că Mamaia nu insistă, observase și ea că nu se poate și apoi era copleșită de stolul de gânduri ce zburau prin pădurea supărărilor sale și ale celorlalți, copilul Își reluă, cu ambiții sporite, preocuparea ce-l pasiona de când sosise. Ochii săi urmăreau o cloșcă cu pui mărișori, de care se apropia tiptil, cu speranța că, doar-doar
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
transformau În pădure verde, musca aceea era o ghionoaie, Dorița Îl ținea În brațe și-l mângâia așa cum nu o mai făcuse și nu Încerca, nu putea să descopere de ce În răstimpuri Îi spunea ... Niță. Pe când se perindau cu Încetinitorul stoluri de fluturi albi, roșii și albaștri, lanurile de grâu și lucernă din Lunca Siretului, coșuri cu pești și plase cu raci, căpșunele parfumate care miroseau și a „lămâie”, moșul iubitor de copii și oameni obosiți, În marea sa bunătate Îl
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
brațe Într-o găleată cu detergent. Mă salută dînd din cap, dar chipul său ascuțit și bărbos avea o expresie impenetrabilă și absorbită În gînduri ca a unui sfînt gotic. Ignora complet aglomerația de la ceasurile serii, urmărind În schimb un stol de lăstuni care se Înălța Începîndu-și zborul către coasta Africii. Obrajii și scalpul său erau Întinse peste dîmburile ascuțite ale craniului, ca forțate de o puternică presiune internă. Privindu-l cum se strîmba la vederea barurilor Înțesate de lume zgomotoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
provocarea pe care i-o prezenta lumea aceasta lipsită de Întîmplări. În cele din urmă am ieșit amîndoi din magazin și ne-am oprit În dreptul unui restaurant thailandez, ale cărui mese pustii abia se Întrezăreau În lumea umbrelor proiectate de stolurile păsărilor de pe tapet și-a elefanților suflați cu aur. Spațiul comercial de alături era neocupat - un cavou de beton, un segment de spațiu-timp abandonat. Crawford păși peste ambalaje de țigări și bilete de loterie rupte ca să ajungă să citească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cât așteptase. Cerul se învinețise și, pentru că era vară, stelele apăruseră înainte să se întunece. Parcă se scufundase într-un cristal, așa se simțea așezat pe pavelele albastru cu alb ale serei aceleia în care dervișii se grupaseră ca un stol de cocori, în unghi, apoi rotunjiseră cercul lor ritual, ca un soare lăsat pe prundul din albia unui râu. Omar nici nu mai respira. Se simțea stânjenit, fiindcă lângă el regăsise un faqih, pe care îl văzuse cerșind în bazar
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
straniu. Un fluture enorm, cu aripi obscene și cu ochi de bufniță, orbi; din pricina asta, fluturele își răsucea mereu capul după sunete. Am hotărât să mă duc singur la mormântul lui Alexandru, dacă Ana nu revenea... Așteptînd-o, am văzut un stol de păsări zburând spre miazăzi. Am închis ochii și, când i-am redeschis, păsările zburau în direcție opusă. Probabil, plouase între timp, fiindcă pământul era acum umed. Asta m-a făcut să mă simt mai bătrân... După aceea, am descoperit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mălai, două sute de chile de cartofi, așezau murături la butoi și așteptau ammdoi iarna. Salcâmii rari ai Cuțaridei îngălbeneau. Frunza lor rotundă suna trist seara. Câmpul învinețea. Ierburile opărite în vipiile verii se măcinau. Din cerul leșiatic cădea câte un stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vrut să-l vadă însurat mai repede pe Stere. Privi în urmă. Gospodarul avea curte răsărită, cu gard vechi de cărămidă și poartă de fier, ca la oamenii pricopsiți. Cărarea se ștergea în zăpada murdară. Spre maidan, cădeau ciorile în stoluri dese, croncănind a ninsoare. Se lăsau pe crusta lucioasă, căutând smocurile rare de buruieni, apoi se ridicau chemîndu-se. Grăbi pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ia zi-l și p-ăla, Foaie verde trei smicele. N-aveau ce face. Nu puteau să-l supere tocmai la masa unde cununa. Cânta armonistul, cânta țambalagiul, guristul după ei: Foaie verde trei smicele, Pe deasupra casei mele Trece-un stol de rândunele. Și nu-i stol de rândunele, Alea-s dragostile mele, Care m-am iubit cu ele, . Din tinerețele mele... Când terminară, Aglaia le dădu câte un scaun, abia scoțîndu-i din mâinile nașului. Țiganii se mai însuflețiră. Mestecară pulpanele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]