1,936 matches
-
încă, avea totuși trupul adus din spinare, și un chip prelung și caricatural. Se puteau remarca de la prima ochire sprâncenele încruntate și gura ca un bot de știucă. Purta barbă și mustață rase, și avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină ca amețit de băutură. Pleoapele lăsate, prin care genele întredeschise îmi trimiteau sclipirile unor pălălăi lăuntrice, îi tremurau mereu: - „A.B.C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mușchiul verde prins de tulpina ramificată a unui arbore crescut din cenușa mea adânc înmormântată... ...Ferdinand Sinidis începu să fredoneze Marsilieza, și descoperindu-se teatral, ca în fața unui drapel în trecere, se ridică să-și dirijeze marșul, rămânând cu gura strâmbă și cu buzele pecetluite de cel mai cinic zâmbet. „De atunci trăiesc ca un laș”, spuse el, după pauză, cu toate că voi scormoni și mai departe în gunoiul putred, cu nădejdea că voi descoperi adevărul. Asta-i tot. Cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe nas singura mea dragoste suavă, surâzându-mi de pe coada de lemn a coasei, fără teamă, plutind și îndepărtându-se tot mai mult de-a lungul dunelor albe, înspre cimitir. ...Afară, platinatul disc lunar, albăstrea întinderea vizibilă până la negrele chenare strâmbe și colțuroase. Interveni o pauză în cursul căreia Ferdinand Sinidis servi cafele și țigări. Se trânti apoi în fotoliu și îmi vorbi despre pensiune: „Cred că doamna Leny Pipersberg a trecut de patruzeci de ani. Deși are o fiică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca de diavolițe. E un farmec ce nu se poate reda, împreună cu patina singulară a clădirilor vechi și scunde, cu ferestrele lor, asemănătoare ochilor întunecați și triști, cu umbra zidurilor, dozată fantastic de lumina palidă a unei lanterne pusă parcă strâmbă pe deasupra unui stâlp de lemn, lăsat și el într-o parte. E Viena veritabilă, din care s-au înfiripat primele acorduri din „Dunărea Albastră”, și acel chiot formidabil de senină bucurie: „Iumhaidi - Iumhaidă”. E leagănul visurilor mele, cu fata pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
el cu gândul aiurea. Îl privesc mai îndeaproape: are nasul roșu ca un gogoșar. Sub mustața cu breton, groasă și decolorată, îi rânjesc niște buze ca o rană crudă. Gingiile stâlcite îi sunt însemnate pe alocuri cu câte un dinte strâmb și galben. Când are de spus ceva, își dezlipește buzele, ca să întindă între ele o ață de scuipat. De când nu ne-am văzut, ciuperca din spatele urechii i s-a mărit cât țelina și supurează. Un craniu pleșuv, lațe blonde la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Avenue, aproape un drum de țară când pășise prima oară pe el, În tinerețe, dar care, de atunci Încoace, devenise mărginit de vile hidoase din cărămidă de un roșu crud. Era Întotdeauna o plăcere să ajungi pe străduțele fermecătoare și strâmbe ale sătucului Hampstead și să Îți croiești drum pe ele către ultimele sute de metri abrupți din apropiere de New Grove House căreia, ca atâtor altor lucruri În Anglia, i se spunea „new“ deși În realitate era destul de veche, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fost nevoit să schimb școala și să merg zi de zi cu tramvaiul, linia cinci, din Langfuhr până în Danzig și, după școală, din orașul vechi înapoi în suburbie. Străzile înguste, cărămida roșie, Evul Mediu ce se lăsa bănuit dincolo de zidurile strâmbe și de fațadele cu frontoane, toate aceste lucruri pe care le oferea istoria în ipostază pietrificată aveau un efect, dacă nu atenuant, atunci totuși de distragere, cu atât mai mult cu cât, la Școala medie Petri, o profesoară de desen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am trezit cu tipul care clănțănea din dinți lângă mine, s-a îndreptat cât era el de lung, nu mai era scuturat de spaimă, mai mult, a indicat pe guler un grad mai înalt în Waffen-SS. Crucea cavalerilor îi atârna strâmbă sub bărbie. Un erou ca din jurnalul săptămânal, care ne aprovizionase pe noi, băieții de școală, ani întregi cu eroi de aceeași statură. Pe mine, martorul clănțănitului său din dinți dictat de frică, m-a tratat cu autoritate: „Ce stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
gemane, acestea erau „Afară! Fugafuga! Drepți! Fleanca! La gaz cu tine!“. Amintiri dintr-o experiență despre care noi nu voiam să credem c-a fost adevărată. Vocabularul nostru se compunea din fragmente din germana infanteriștilor, pe care o imitam: „Câini strâmbi ce sunteți! Pișăcioșilor! Ce șmotru aș face io cu voi!“. La început, americanii râdeau de luptele noastre verbale. Cei cărora le spălam vasele erau GIs albi. Ceilalți GIs, cei din compania de alături, erau înjurați de ei ca niggers. Tinerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Oskar a fost acela care m-a obligat să mai vizitez o dată cercurile de abur ale anilor mei tineri. El mi-a dat împuternicirea de a închide între semne de întrebare tot ceea ce se pretindea a fi adevăr. El, comparația strâmbă-n persoană, m-a învățat să consider frumos tot ce e strâmb. El, nu eu, l-a transformat pe Pankok în cozonac și l-a preschimbat pe blajinul pacifist într-un vulcan ale cărui erupții întunecau cu o violență expresivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de-a prințul salvator? Eram mânat de răzbunare sau de un sâmbure minuscul de speranță? De îndată ce filmul începe să curgă înapoi, iar acum se oprește, mă văd pe înserat - sau era noapte? - în fața porții încuiate a grădinii, atârnând ruginită și strâmbă în balamale. Fier forjat cu brizbrizuri, de care trag și tot trag. Gesticulând, cer să fiu lăsat să intru, înjur în gura mare mamă și soră, fluier cu două degete. Nu vine nimeni să deschidă poarta, măcar de două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
chintali dă șunci, zace un scârța-scârța pă hârtie dă forță și anvergură! Fincă chestia m-a uimit și imoționat, m-am Împrofitat pă cai mari dă viraju luminat care-l lua parolele cu care ne dam talente: c-o șopârlă strâmbă care, În a mai bășcălioasă tinerețe dă garagață, mi-ar fi invidiat-o și P. Carbone, am virat șueta ș-am glisat-o la Marile Necunoscute, c-aveam o fixă s-arunc burtoiu valoros În Casă la Catihetu. Făcând grosso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
animalul tăiat de pe masă. Nu au stomac. — Glumești? — Uită-te și tu. Norman se uită, dar crevetele disecat nu-i spunea mare lucru. Pentru el era doar o masă de carne roz. Era tăiat nu prea exact, pe o diagonală strîmbă. „E obosită. Nu lucrează eficient. Trebuie să dormim. Trebuie să plecăm de aici“, Își zise Norman. — Aspectul exterior este perfect, cu excepția unei aripi dorsale-suplimentare la coadă. Dar Înăuntru totul este anapoda. Animalele astea nu au cum să trăiască. Nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Nu pentru că s-ar fi așteptat să arate bine. Era familiarizat cu trăsăturile buhăite ale propriei fețe și cu miriștea sură a bărbii când nu se bărbierea În weekend-uri. Dar figura care se holba la el din oglindă era strâmbă, cu o barbă neagră ca smoala. Cearcăne Întunecate se profilau pe sub ochii mijiți și injectați. Părul lins și unsuros Îi atârna peste frunte. Arăta ca un om periculos. — Parc-aș fi doctorul Jekyll, spuse el. Sau, mai exact, Mr. Hyde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-l pun să le lucreze ogorul. Căci puritatea e ușor de corupt. E același risc, poate chiar mai mic, mai mic decît ambiția idioată de a fi pur. Și strîmbătatea lumii nu poate fi îndreptată decît din interior, cu instrumente strîmbe. Mă uit la viitorul meu eu cît de nemulțumit e de mine. Mi-ar spune că originalitatea mea e un semn că tiparele rațiunii au fost depășite. Și eliberarea gîndirii duce la tîmpenie. Cînd iese din gîndul comun fiecare e
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
ei și nu mai încape nimic înăuntru. Te-a lasat sterp ca și cum iubirea ți-ar fi fost o înșelăciune. Ți-e sete de ea și licoarea ei te îneacă. La mine e puțin altfel. Se pare că sînt o ființă strîmbă, că apa asta ciudată mă deshidratează și, pe măsură ce golesc un pahar, mi-e greață de el și aș vrea să beau din altul. Cumva, ca o glorie rămasă în dorință și tu te-ai visat ca mine, cuceritor. Acum, fiind
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
aruncă pastilele. Acesta le Înhăță și le Înghiți, Înecîndu-se. Ed ținti spre gura lui, dar nu putu să apese pe trăgaci. Mertens se uita țintă la el. Ceva straniu se Întîmpla cu timpul: Îi lăsase singuri. Mertens adormi, cu buzele strîmbe abia acoperindu-i gingiile. Ed se uită la figura lui, căutînd să se simtă indignat. Tot nu-l putea ucide Timpul reveni - În sens invers. Procese, expertize medicale, Preston Exley ponegrit pentru că lăsase În libertate un asemenea monstru. Ținu trăgaciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
într-o vale. Mai încolo, au început să apară mormane uriașe de cărbune pe lângă șine, unde ținutul Chesterfield anunța începutul țării minelor, cu orizontul dominat mai întâi de macarale și puțuri de mină și apoi, discret, o fleșă de biserică, strâmbă, care îmi dădu un fior de nostalgie, purtându-mă cu peste cincisprezece ani în urmă, spre genericul unui stupid serial comic de televiziune despre preoți, la care mă uitam fascinat în adolescență. Eram adânc cufundat în amintirea acelor vremuri când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Îmbrăcată Într-o cămașă fără guler și-ntr-o pereche de izmene cenușii, fumînd și uitîndu-se la pacienții domnului Leonard, care veneau și plecau. Erau punctuali - atît de punctuali, că putea spune ce oră este după ei; femeia cu spatele strîmb, lunea la zece; soldatul rănit, joia la unsprezece. În zilele de marți venea un bătrîn ajutat de-un băiat cu o față lunatică: lui Kay Îi plăcea să-i urmărească mereu cum se descurcă. O interesa să-i vadă cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Îi auzise el de multe ori. Nu știau ce fel de tratament Îi făcea domnul Leonard; credeau probabil că merge la un spital. Duncan i-a lăsat să creadă tot ce pofteau. Îl Însoți pe domnul Mundy În umbra casei strîmbe, care Îți dădea un acut sentiment de neliniște, se gîndea el, cînd apărea amenințătoare ca acum. Pentru că era ultima clădire care supraviețuise din ceea ce fusese cîndva, Înainte de război, o casă Înșiruită; Încă se mai vedeau pe ambele părți cicatricele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să rîdă, iar domnul Mundy se contamină și Începu și el să rîdă. Era un fel de reacție nervoasă față de cameră, de nemișcarea de acolo și de bariera de cuvinte blînde. Privirile li se Întîlniră În timp ce ieșeau din umbra casei strîmbe și se Îndreptară spre Lavender Hill rîzÎnd ca doi copii. — Nu vreau o femeie frivolă, zicea bărbatul. Mi-a ajuns ultima prietenă, și nu-mi pasă s-o spun. — Întotdeauna ne sfătuim clienții ca la faza asta să fie cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
doctor spunînd că privitul mîinilor atunci cînd ți-este frică te ajută să te calmezi. Dar el devenise mai conștient de sine - mîinile i se păreau ciudate, de parcă ar fi fost ale unui străin. Își simțea tot corpul straniu și strîmb; brusc simți acut existența inimii și plămînilor și Începu să i se pară că, dacă le-ar scăpa din vedere doar o secundă, organele ar ceda imediat. Stătu pe bancă ținîndu-și ochii strîns Închiși, transpirînd, aproape gîfÎind sub povara Înspăimîntătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
chiar stătuse pe jos și-i arătase lui Fraser trucul acela cu pisica cățărîndu-se pe corpul lui. De atunci, domnul Mundy umbla ca un om rănit. Șchiopătatul i se Înrăutățise și Începuse să se aplece. Domnul Leonard, În casa lui strîmbă de pe strada de dincolo de Lavender Hill, fusese Îngrozit de schimbarea lui. Îi vorbise mai aprins ca niciodată despre necesitatea de a rezista atracției Greșelii și Falsei Credințe. În seara asta, imediat după ce-o să sosească Fraser, Duncan plănuia să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cuverturile la loc astfel Încît salteaua să rămînă caldă. Patul degaja căldură - o degaja palpabil și-i atingea fața ca un abur sau un fum. Rămase cu tava În poală și rearanjă florile, admiră portocala, Încă enervîndu-se din cauza „L“-ului strîmb. — În ce hal eram! zise Helen rîzÎnd, cînd se Întoarse. Ca Struwwelpeter. Se spălase pe față și pe dinți, și Încercase să-și aranjeze norul de păr. — Nu fi prostuță, spuse Kay. Vino Încoace. Întinse mîna, iar Helen i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
uscați, aproape arși de dogoarea focului. — Domnișoară Langrish, zise el... așa cum Îi spusese Înainte; de data asta, Însă, vocea Îi era blîndă, Înnecată și ciudată. Ea se uită la el și văzu cum Îi curg lacrimile pe obraji, lăsînd dîre strîmbe și albe prin funingine. Vedeți? repeta el. Vreți să vă uitați? Își ridicase mîna. În cele din urmă Înțelese că arăta spre un punct. Își Întoarse capul și văzu două figuri. Stăteau la mică distanță și păreau la fel de Împietrite ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]