3,148 matches
-
și noi nu L-am băgat în seamă. 4. Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, și smerit. 5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. 6. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
bustul și umerii prea mici. Urma apoi o ceafă groasă, care se prelungea cu un cap mic și tuns scurt. Toată această construcție umanoidă se termina cu o șapcă de piele, de sub cozorocul căreia ochii lui Nikolai încercau, probabil, să străpungă zidul opac al ceții. Sau poate ochii lui erau închiși. Obișnuia să mai doarmă în timpul cursei, lăsând caii să aleagă singuri drumul. Cu siguranță, auziseră și ei propunerea fără drept de replică a lui Filip: "Spre Orient", gândea Carol. Filip
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ținută în colivie pentru a satisface în exclusivitate tainicele și umbroasele plăceri ale armatorului. Tot ce își puteau imagina că au văzut era doar o imperceptibilă unduire a perdelelor, ca o bătaie de aripi fragile și străvezii ale unui fluture străpuns cu acul în insectar. Pentru mulțime, spectacolul se încheia când pajii închideau în urma lui Dimitrios ușile grele de stejar ferecat. Nimeni nu l-a văzut vreodată părăsind casa, căci pe cât de festivă și de publică era venirea, pe atât de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și când prăfăria din aer se rarefie, Filip se putu uita în interiorul lăzii. Ceea ce văzu îl surprinse și mai mult. Din semiîntuneric fu străpuns de privirea de sticlă a unui leu cu gura roșie căscată și un picior ridicat într-o poziție care se dorea a fi amenințătoare și terifiantă. După câteva clipe de stupoare mută, Filip pufni în râs căci leul împăiat arăta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
poate mai mult de când se lăsaseră înghițiți de pântecul umed, tăcut și întunecos al muntelui, când Bătrânul zări lumină la capătul tunelului. Era ciudat să dai de lumină în măruntaiele pământului. Când ajunse la luminiș, își dădu seama că galeria străpungea întreg muntele, ajungând pe versantul opus, unde era o altă intrare în peșteră, mare și însorită, dar care era inaccesibilă, fiind suspendată deasupra unei prăpăstii abrupte. Aici își avea Pimen sălașul. O bisericuță mică și albă, strălucind plină de rouă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca câinii ce hârâriesc, ca porcii ce grohotesc/ Cu 99 de limbi împungătoare și străpungătoare/ împungeți-l, străpungeți-l/ De-l veți găsi la masă/ Cu văduve grase, cu fete frumoase,/ Să-i pară lui, ibovnicele lui/ Cățele burduhoase, scroafe răpănoase./ Cu 99 de cozi lovitoare și pălitoare/ Loviți-l, păliți-l, la Sempronia porniți-l/ Curând, mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ce-am scris în vreme... Și să cred îmi vine greu Că atâtea mici probleme Au trecut prin tocul meu. 21 octombrie 2003 Nici timpul nu mai are timp Să vadă câte-s rele Când însăși soarta e sub ghimp, Străpunsă de andrele. 26 octombrie 2003 Grohotiș de vorbe goale Curg și-acum, cum au tot curs, Și vor curge mult în cale Pân’ la ultimul discurs. 16 noiembrie 2003 „Forme fără fond” cu carul Au dat buzna și mai vin
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
parte Chiar cu scut și fără scut; Între rău și ce e bine, Între ceruri și pământ, Între gol și ce sunt pline, Între faptă și cuvânt; Între adevăr - minciună La tot omul muritor, Separat sau împreună Chiar când e străpuns de dor; Între noapte și lumină, Între toate câte sunt Chiar când clipa se termină Și-i pe buza de mormânt. 26 noiembrie 2004 REFLECȚII (CLXIV) Cei mai mulți au suferință, Doar afaceriști roiesc Sub adânca neputință La cei ce ne cârmuiesc
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
ce zboară se mănâncă”, Dar orice hrană e în zbor Când sărăcia e adâncă Și macină cu mare spor. Dacă-ar fi un Țepeș Vodă, N-ar avea un timp de-ajuns, Folosind a lui metodă, Răul tot să fi străpuns. Dacă-ar fi un Țepeș Vodă, Toți „rechinii” la un loc, De acord cu o metodă Iar găsi ac de cojoc. Important nu-i cum îți zici În raport cu cei divin; Capital e cum aplici, De ești în huzur ori chin
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
temerile lui, iar când îi spunea câte ceva, ocolea mereu subiectul. Dar asta numai până termină de ronțăit ultima pulpă de purcel și o azvârli câinelui, care, în seara aceea, contrar obiceiurilor sale, se ținea la o distanță prudentă de masă. Străpungându-l, cu ochii săi înguști și pătrunzători, pe stăpânul casei, hunul se lăsă pe masă, încrucișând brațele. — Zi-i să mai aducă niște bere, spuse, arătând către nevastă. Avem de vorbit. — Am hidromel, dacă vrei. Nu, porcăria aia o lăsăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
niște zgomote, urmate repede de strigăte: un șuierat sinistru și imediat un nechezat și un strigăt răgușit, apoi fluieratul unei lame în aer și o bufnitură surdă. Răsucindu-se, îl văzu pe bagaudul mai tânăr ducându-și mâinile la gâtul străpuns de o săgeată, în vreme ce calul său se năpusti deodată înainte. După câteva momente, băiatul cădea în iarbă, la marginea cărării. O clipă mai târziu, camaradul său mai vârstnic era mort și el: trupul, decapitat, fu susținut scurtă vreme de grumazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în picioare și, mânat de groază, o zbughi către copaci. După câțiva pași pe pământul ușor înclinat, se împiedică și căzu iarăși. Când se ridică și se întoarse să privească spre luminiș, rămase încremenit. Alți doi bagauzi zăceau în iarbă, străpunși de săgețile lui Khaba, iar Odolgan, strigând și râzând, se năpustea cu securea însângerată către un al treilea, deja înmărmurit; iar Kayuk se străduia să țină catârul, ce răgea zvârlind din copite. Bagauzii care rămăseseră în viață se retrăseseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să execute un soi de dans grotesc îndărăt, din care bagaudul, cu toate că se zbătea din răsputeri, nu reușea să se elibereze. în sfârșit, hunul opri calul și, trăgând fulgerător din cizmă un cuțit lung, cu o singură și rapidă mișcare, străpunse gâtul bărbatului, care căzu în iarbă, zvârcolindu-se în chinurile morții. Cu un strigăt de triumf, Balamber se ridică atunci din șa și, culegând securea adversarului său, îi reteză capul dintr-o singură mișcare. Când ridică în aer macabrul trofeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Etius, poporul nostru se va afla în mare, mare primejdie; iar asta și fiindcă... Se întrerupse un moment, apoi își puse mâinile în șolduri și, trecând peste mulțimea celor care îl ascultau o privire atât de aprinsă, încât părea să străpungă pe fiecare în parte, continuă: — Asta și fiindcă nimeni nu ne garantează că hunii, odată ce au trecut Rinul, nu se vor îndrepta chiar către părțile acestea ca să ajungă în Italia; și ce-o să facem atunci? Vă gândiți cumva să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi închise drumul. Tânărul îl doborî din două lovituri și alergă spre car. în spațiul ce se deschise dintr-o dată înaintea lui printre combatanți, îl văzu pe tatăl său, plin de sânge, primind o nouă lovitură de suliță, care îi străpunse zalele sub un umăr. în spatele lui, Ricarius, rănit și el, se apleca sub loviturile dușmanilor. în același timp, vizitiul fusese dat jos din car, iar carul țâșnea înainte, tras de caii îngroziți într-o goană sălbatică, spulberând tot ce îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un copac cu o suliță ce i se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
biserici, cântecul călugărilor se ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui, cu mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie de firișoare de praf și care îmbrăca în aur tabernacolul aflat în centrul altarului simplu de piatră, luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reușiseră să ducă viața în mănăstire se retrăseseră din proprie voință ori se lăsaseră convinși de el cu argumentele potrivite. Nu fusese ușor nici să o pună în practică, fiindcă Inisius se răzvrătise, opusese rezistență, fără să reușească, însă, să străpungă zidul de indiferență care se ridicase de acum în jurul său. Până la urmă, fusese nevoie să fie luat și dus până la poartă: de treaba aceasta trebuise să se ocupe, cu o blândă fermitate, robustul Gomerius. Inisius rămăsese trei zile să patruleze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru viețile voastre și pentru bunurile voastre! Vă e frică de huni! Dar câți dintre voi s-au întrebat pentru ce Domnul nostru i-a trimis ca să semene moartea prin părțile astea? Lăsă această întrebare să plutească în aer, în vreme ce străpungea cu privirea sa ascuțită chipurile bărbaților și ale femeilor care îl ascultau. Multe capete se aplecară, dar nimeni nu-i răspunse. Apoi reluă: — Ei bine, v-o spun eu: mânia divină e cea care vă lovește acum și, dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nimic din ce se întâmpla în jur. își dădu seama că, așa cum era și logic, nu construcțiile deja distruse pe jumătate ardeau, ci multe corturi de-ale hunilor. Cai înnebuniți galopau în mijlocul taberei răvășite, iar pe cer săgeți de foc străpungeau întunericul nopții. La lumina flăcărilor, într-un vacarm infernal, văzu bărbați înarmați luptând printre case și corturi. Instinctiv, izbindu-se de oameni care alergau încoace și încolo fără țintă, cuprinși de o groază nebună, se năpusti spre depozitul femeilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o cale de scăpare, îl ajunse și încercă să-l doboare cu o lovitură directă. Hunul, însă, se aplecă pe coasta cealaltă a calului și se feri de lovitură; totuși, în cele din urmă, în timp ce se îndrepta în șa, fu străpuns de sulița unui burgund ce venea aproape frontal. în scurtă vreme, nici ceilalți nu avură o soartă mai bună - curând, dintre ei rămăsese în viață numai unul. Era un războinic nu tocmai tânăr, uscățiv și țeapăn și totuși energic, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un plesnet gros în apă. Bărbatul cel mai apropiat de el, ce se găsea la câțiva pași de colibă, se întoarse, porni în goană către tovarășii săi și începu să strige, alertându-i; strigătul însă i se curmă imediat în gât, străpuns de a treia săgeată a lui Maliban. în acel moment, Sebastianus părăsi adăpostul copacilor, intră în apă și se azvârli înainte, cu sabia în mână, urmat de tovarășii săi, în afara lui Divicone, care rămase pe loc. Cei trei agresori încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
perete și ceru apă. Hippolita chemă un serv să-i aducă, dar nu zăbovi acolo. îl văzuse în colț pe soldatul care-l păzea pe prizonier și voia să-i vorbească. Pentru a putea ajunge până la cei doi, trebui să străpungă mulțimea de refugiați și nu-i scăpă faptul că unii dintre ei, pierduți, deși o salutau respectuos, tăceau la trecerea ei, aruncând priviri nesigure către diacon, și se dădeau înapoi mai mult decât era nevoie, vrând parcă să evite, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chiar așa. Maliban, veșnicul taciturn, de astă dată vorbi: — Cred că am face bine dacă am controla poarta lui Marcentius. Probabil că acolo au rămas puțini. Prefectului îi trecu un fior prin șira spinării. — Bine. Să mergem, atunci! Trebui să străpungă mulțimea, înaintând împotriva curentului; fu nevoie de multe eforturi ca să ajungă să intre pe strada întunecoasă ce ducea la Poarta de Apus. Acolo întâlniră câțiva milițieni ce se îndreptau în direcția opusă și care, pradă agitației, îi întrebară ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
angajați într-o luptă încrâncenată și disperată pentru a ajunge la poartă. Vitalius reuși să-l lovească pe unul dintre oamenii care, după ce fuseseră date la o parte ultimele întărituri, îndepărta acum bârna ce zăvora poarta, iar un altul căzu străpuns de săgeata lui Maliban. Câțiva bagauzi, dându-și seama că puținii soldați încă în viață primeau ajutor, înaintară să-i întâmpine pe noii veniți, în timp ce tovarășii lor continuau să manevreze cu înfrigurare mecanismul de deschidere a porții. Curând, o șuviță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]