1,808 matches
-
numai pentru că el e mâhnit... Nu pot să mă gândesc decât la craniul băiatului ăluia, zdrobit, la cât de scobit era capul lui și că de fapt nici nu semăna cu un cap, ci doar cu chipul unei păpuși prostuțe stricate, la cum, când distrugi ceva, când maltratezi un lucru, Întodeauna acel lucru pare strâmb, desfigurat, puțin ireal și inuman, iar asta te face să-ți fie mai ușor să continui să-l maltratezi, să continui să-l fuți, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
o probă aici. Tot ce faci trebuie să fie perfect. Trebuie să fiu cea mai bună. - Vrei să spui mai bună decât un bărbat? - Mai bună decât oricine, bărbat sau femeie. - De ce? - Din cauza audienței. Domnul Balzac e ca un disc stricat: datorezi asta audienței. Fiecare mișcare pe care o faci este pentru audiență. Prestația ta nu poate fi doar reușită. Nu trebuie doar să satisfaci, ci trebuie să entuziasmezi. Dacă o singură persoană din public își dă seama de truc, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în care stătea și până la Greenwich Village doar pentru a fi sigur că acesta nu calcă în străchini în ultimul moment. Planul lui Malerick cerea ca planul lui Swensen să eșueze; arma pe care Barnes i-o dăduse era oricum stricată. Ideea lui Malerick era că prinderea unui asasin le-ar induce gărzilor de corp o stare de mulțumire și încredere și ar reduce posibilitatea de a reacționa violent la vederea unui al doilea criminal. Ei bine, asta fusese o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
laboratorul blindat, altfel vor distruge orașul Chicago, formând nori de metaloid deasupra lui. La C.C.S.D.G., Marck Gordon pune la punct o nouă instalație care avea efect invers celeilalte, micșora. La întoarcere, raza nouă își făcu efectul asupra albinelor și demodulatorului stricat. Chicago era salvat. Alarma se stinsese. Seara și liniștea se așterneau peste oraș. Marius Moldovanu, clasa a VI-a C Inventatorul Eu, Michael Cristopher, renumit inventator, am primit ordin ca în 48 ore să dau naștere unui robot care să
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ani bocesc de-a binelea. E și adevărat, greu. Sunt un fel de punct de intersecție, în casă, a vârstelor. Soția, 27 de ani, fiica, 6 ani și jumătate, tatăl, 72 de ani, mama, 70. Eu sunt cumpăna. O cumpănă stricată însă. De aici, de la geamul în fața căruia vă scriu, văd antene pline de ciori, coșuri prin care iese un fum mai dens ca ceața. Aud tramvaiele, trosniturile minuscule ale caloriferului, mișcările prin somn, ale soției. Camera e mică, pereții căptușiți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
să vază și el pe dracul, pentru că n-a raportat celor în drept. ― Ai înnebunit, omule? șopti cu glas rebegit de spaimă. Să nu mai spui astfel de copilării, că ne pomenim amândoi atârnați în vreun copac, ca doi coceni stricați! Apostol Bologa surâse; dinții albi îi luciră între buzele subțiri, zicînd: ― Acum o lună, chiar acum trei zile, nici n-aș fi îndrăznit să mă gândesc la dezertare... M-aș fi disprețuit eu însumi cel dintâi... Fiindcă până azi am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâșie inima! Generalul se uită câteva momente la Bologa, apoi la ceilalți, apoi râse cu poftă, cu gura căscată, cu mustățile zbârlite, încît fața i se încreți ca o coajă de nucă stricată. ― Foarte... foarte... interesant! mormăi dânsul râzând. Pe urmă, potolindu-se cu greutate și cu o vădită rușine pentru că nu și-a stăpânit râsul, își reluă masca obișnuită și serioasă, povestind colonelului cum i-a cerut Bologa să nu vie pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în vălmășagul altor mii de crâmpeie nelămurite. Acuma însă toate parcă erau strânse în cleștele fierbinte al unei păreri de rău usturătoare. Simțea că încă n-a adormit. I se părea că vremea s-a oprit în loc ca un ceasornic stricat și de aceea nu poate dormi și nici nu va mai dormi niciodată. Pe urmă auzi glasul Ilonei, aproape de pat, într-o amestecătură de românește cu ungurește: ― Bolnav, nu vezi?... Du-te la doctor... Stau eu lângă el, n-ai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Domșa, om tare de treabă", și chiar de Marta puțin, gîndindu-se la rușinea ei dacă va prinde lumea de veste. Îi și zise lui Apostol îndată să chibzuiască bine ce face, că nu-i glumă și nici jucărie o logodnă stricată... Aproape un ceas hărțuiră amândoi pe Apostol, încît Rodovica se arătă de câteva ori prin jurul mesei, cu semne deznădăjduite că i se fac scrum mâncările pe foc. Doamna însă se încălzise la vorbă și nu mai voia să știe de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
putu spune nimic. Era ca o a doua sentință. După fiecare proces, Destinat mergea să mănânce la RĂbillon, în fața catedralei. Patronul e un bărbat gras, cu un cap ca o andivă, galben și alb, și o gură plină de dinți stricați. Se numește Bourrache. Nu e un om prea deștept, dar are simțul banului. E în natura lui. Nu trebuie judecat pentru asta. Poartă mereu un șorț mare, de postav albastru, care-l face să arate ca un butoi închingat. Odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Până atunci, aici fuseseră depozitate lucrurile de care nu mai era nevoie, câte puțin din toate și din nimic, dulapuri șubrezite și curse de șoareci, coase ruginite și subțiri precum cornul lunii, pietre, ardezie, o caleașcă de tip tilbury, jucării stricate, sculuri de sfoară, unelte de grădină, haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți și împăiați - bătrânul era un vânător înrăit - pe care fiul, care făcea să cadă capete, dar detesta să le vadă, pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în ac. Fetița cu ochii bulbucați dădu înapoi pentru a scăpa. Ținea într-o mână o pungă de plastic cu mâncare și în cealaltă capul unei păpuși, restul fiind pierdut. Copilul, slab și murdar, părea mult mai fragil decât jucăria stricată. Părul blond era slinos și încâlcit: o claie de câlți încadrându-i fața. Ripley își aplecă urechea dar n-o auzi respirând. Lumina o făcu să clipească, iar această mișcare a pleoapelor o determină pe Ripley să acționeze. Îi surâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
masa pe care era pus arsenalul lor. ― Aici e tot ce am putut recupera. Patru vibratoare și două sute de munții. Nu-i grozav. Vreo cincisprezece grenade M-40 și două aruncătoare de flăcăii cu rezervoarele pe jumătate... dintre care, unul stricat. Și, în sfârșit, patru roboți-santinele cu detectoarele lor și sistemele video intacte. Se apropie de stiva de cutii, o deschise pe cea mai la îndemână. Se duse și Ripley pentru a inventaria conținutul. Ea descoperi o armă automată masivă fixată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
un indicator verde se aprinse. Pe un mic ecran încastrat pe o latură a armei începu să clipească galben cuvântul READY, apoi trecu în roșu. Cei doi infanteriști se dădură în lături. Vasquez luă de pe jos un coș de hârtii stricat care se rostogolise în culoar și strigă: ― Testare! Apoi aruncă obiectul metalic în mijlocul pasajului. Cele două arme pivotară și traseră până să ajungă coșul jos, reducându-l într-o grămăjoară nu mai mare decât o monedă. Hudson scoase un strigăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
zice scenariștii serialului Tânăr și neliniștit: Trebuie ca istoria fiecărui om să fie lungă și să iasă încetul cu încetul din el... Mă doare și limba, am un fel de bube pe limbă, cred că e de la pasta de dinți stricată, când era ea aici mă certa dacă uitam tubul deschis. Căcat, Pascal, eu nu sunt un sensibil, chiar nu sunt, și toată văicăreala asta a mea e mai doar plângerea scârboasă a unuia crescut de maică-sa până pe la 30
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
răspunzi... Un vapor, puntea Întâi, furtuna... Dar probabil că trebuie să fi plătit suficient pentru a putea percepe rețelele. Căci e mai bine ca greșelile să fie plătite cât de repede, În viața asta, care se repetă ca un disc stricat dacă nu suntem vigilenți. „Vorbim“ despre ultimul film din seria Trei culori, Roșu, difuzat de curând pe micul ecran. Cred, unul dintre cele mai reușite filme - dacă nu cel mai desăvârșit - realizate de Krzysztof Kieslowski. Un fel de diamant care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
Metodiu, făcând semne de rămas bun cu iataganul. — Negreșit - răspunse Metodiu. După ce vasul ajunse în mijlocul Dunării, bunul părinte se-ndreptă spre grec. — Chiar v-a luat tot? — Ei, scârț! - răspunse zâmbind grecul. Un butoi cu halva mucegăită, altul cu sardele stricate și încă unul cu icre negre da’ care acum sunt verzi. De schepsis le-am lăsat așa, să aibă și ei ce confisca; restul mărfii l-am dat pe bani buni la Beci. Ce știu ăștia? Oameni de trei lulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a luat sticla și a mai turnat șampanie pentru toată lumea. I-am cunoscut fetele, m-am încercat eu terenul, ale lui Sir Richard, adică. — Serios? își ridică Anne-Marie sprâncenele. Am auzit că sunt o pereche de fete sălbatice. Râzgâiate și stricate. Mama lor l-a părăsit cu ani în urmă și le-a lăsat de capul lor. Așa se pare. Am șters-o de la masă, lăsând-o pe Anne-Marie să-și țină discursul, și am găsit telefonul public undeva într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Cred că așa arătau menadele. Nu mă puteam mișca. Sebastian a fost cel care m-a salvat, trăgându-mă în spate și târându-mă de-a lungul coridorului. Ieșiți și nu vă mai întoarceți niciodată! Suki țipa ca un disc stricat. Te urăsc! Te urăsc! Ieșiți din casa tăticului meu! Nu era vorba despre ceea ce spunea, care era atât de terifiant, ci fața ei, descompusă și torturată de nervi, umflată din cauza lacrimilor. Sebastian, în spatele meu, se lupta cu încuietoarea ușii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dansului”, nu doar În odihnă, la bucătărie, ci, pesemne și sus, la anchetă - altfel de ce s-ar fi Înfuriat comandantul Buzescu Ion (frate al Fraților Buzești?), că bandita de mama Îi strică-cățeaua... Se pare că i-a fost de tot stricată, așa că nu mai era scoasă „la interes”, cum ziceau securiștii, cu un termen de bordel - și nu pentru că n-ar fi fost destui bandiți de păzit și de mușcat - deci: de reeducat (e-he, primăvara-vara lui ’49, cel puțin un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
crivatului și zicea. Zicea și ea ce zicea, cu josul. Ba parcă și mai, acum, acum e muuul’ mai foarte bine - de aceea și azi sunt supărat pe mama care zmulge cuvertura, Îi trage două palme Dudei și-i zice: - Stricato! Care-mi strici copilul! Pe mine mai mult pe sus mă ia și mă duce, cu tot cu pătură, Într-un fel de colibă de frunzari; la numai babe și numai copii mici. În coliba aceea plâng o vreme, liniștit; apoi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Uită-te-n sus!, la urma urmei, nu-i nevoie să-i văd susul, atât de parfumat i-i spusul. Și de ce mă bate tot mereu Într-una, taman când ni-i cald și bun? Și de ce i-a zis: «Stricato!»? Și că mă strică pe mine... Cum adică: atunci când ți-e atât de frumos, că ți se face rău de bine, te strici? Te strică bunătoarea? Fiindcă și ea-i stricată? - de ce: de căldură? ; pentru că suntem făcuți din carne? Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i cald și bun? Și de ce i-a zis: «Stricato!»? Și că mă strică pe mine... Cum adică: atunci când ți-e atât de frumos, că ți se face rău de bine, te strici? Te strică bunătoarea? Fiindcă și ea-i stricată? - de ce: de căldură? ; pentru că suntem făcuți din carne? Suntem, dar nu-i tăiată carnea - uite: vaca vie nu se strică și nu strică pe alții; nici porcul, nici găina vie - așa că nici noi. Suntem pe-picioare, așa se spune când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
la mine când mama coboară la udat prosopul, să mă Întrebe, ca omul, ce mai fac, dacă mă doare tare, că numai din pricina ei m-au ucis țânțarii, ea umblă cu flăcăii. Șade cu ei. Are dreptate, mama: Duda e stricată. Nu de la carne, stricată, de la altceva, nu spun, deși tot de carne-i. Am văzut eu: te strici, când Îl lași pe Gligor al lui Macarie să te strice - am văzut, ieri. Cum să nu ți-o strice, când te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
coboară la udat prosopul, să mă Întrebe, ca omul, ce mai fac, dacă mă doare tare, că numai din pricina ei m-au ucis țânțarii, ea umblă cu flăcăii. Șade cu ei. Are dreptate, mama: Duda e stricată. Nu de la carne, stricată, de la altceva, nu spun, deși tot de carne-i. Am văzut eu: te strici, când Îl lași pe Gligor al lui Macarie să te strice - am văzut, ieri. Cum să nu ți-o strice, când te dezghină atât de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]