2,461 matches
-
efort fizic sunt exercițiul inteligenței creative: dacă urmărești biografiile unor genii, vei constata că erau de o comoditate anecdotică. Dintr-o altă perspectivă, cuvântul scris și trecut de furcile cenzurii primea o greutate și o evaluare socială aparte pentru că, pe lângă subtilitățile sugestive și o ambivalență bine mascată, el primea eticheta de „subversiv” de la o intelectualitate care se hrănea exclusiv din „opoziția verbală”. În psihoterapie se pune un mare accent pe cuvinte, cuvântul îmbolnăvește și tot cuvântul vindecă, însă nu putem analiza
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
îndeosebi prin versiunea la o carte a lui Gustav René Hocke, Manierismul în literatură, scriere dificilă, nedreptățită de cenzură în 1977, la prima ediție românească, restituită însă integral în 1998. Preocuparea pentru nuanțe, recrearea atmosferei psihologice sau de epocă, echivalarea subtilităților stilistice și decodarea mecanismelor narative se întrevăd și în traducerile din proza germană contemporană, printre care se numără și cele din Bernhard Schlink. Traduceri: Victor Kernbach, Die seltsamen Wanderungen, în Planet im Raum. Wissenschaftlich-phantastische Erzählungen aus Rumänien, Berlin, 1972; Rudolf
SPUHN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289840_a_291169]
-
diminuează capacitățile și viteza de lucru a întregului sistem; • producătorii de hard și soft nu dispun de standarde pe linia securității sistemelor; • utilizatorii nu au cunoștințe suficient de detaliate despre hard și soft, încât să poată sesiza cele mai inteligente subtilități cu intenție de fraudă incluse în softul cumpărat; • eventualele disfuncționalități ale softului pentru securitatea sistemului oferă posibilitatea specialiștilor în întreținerea sistemului să intre în intimitatea lui, deci și să-l poată influența; • poate lucra perfect doar „la suprafață”, el conținând
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
dacă destinul său ar fi fost altul. Senzația acută a materiei colcăitoare, teroarea de ceea ce e grotesc și absurd în ordinea naturii se traduc într-o notație lipsită, deliberat, de grația caligrafiei. Metafora e făcută să descurajeze ochiul obișnuit cu subtilități livrești... În această cruzime a sincerității poetice, trebuie să observăm nu numai o expresie temperamentală, ci și o reacție față de extraordinara inflație de abstracțiuni din poezia actuală. O neîncredere totală se manifestă, atunci, în posibilitatea cuvîntului de a exprima ideea
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
cunosc o răspândire rapidă, înlesnită cu deosebire de articolul elogios scris de Titu Maiorescu, criticul căruia i se datorează și cognomenul Bănățeanul. Debutând în 1888 cu poezii în „Tribuna”, va continua să scrie versuri, care se disting prin finețea și subtilitatea sentimentelor, expuse cu simplitate. Este nota care le particularizează în cadrul curentului eminescian. Motive frecvente - copilăria fericită, resemnarea în fața morții - primesc un timbru ceva mai personal cu deosebire în poemele în proză. Influențat de G. Coșbuc, P.-B., care a semnat
POPOVICI-BANAŢEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288969_a_290298]
-
ele putând fi înțelese, gustate și numai prin lectură, P. crede că în teatru nu poate exista excepție, spectacolul constituind încununarea dramei. În consecință, pare a vedea rolul regizorului mai important decât al autorului. Ține totuși să releve, teoretizând cu subtilitate, specificul literar al textului dramatic - legile lui, deosebite față de proză și poezie - și militează pentru cunoașterea prealabilă a acestuia, încât la reprezentare spectatorul să poată compara drama cu punerea ei în scenă, sensurile încifrate și dezlegările scenice refractate. P. raportează
POPESCU-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288936_a_290265]
-
spiritului”, a exercitat o influență pe cât de profundă, pe atât de puțin remarcată asupra autorului român: ceea ce este creat de om (istoria, arta, filosofia, psihologia ș.a.) nu poate fi judecat, spune Dilthey, după normele extranee ale logicii dihotomice carteziene, întrucât subtilitatea gradațiilor și tranzițiilor infinite ale experienței interioare nu se lasă explicată prin („redusă la”) schema metodologică subiect/obiect. Înțelegerea formelor obiectivate ale existenței umane presupune o conștiință fatal subiectivă a identității, care traversează, în dinamica aceluiași impuls, atât subiectul, cât
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Petrescu. PERPESSICIUS Care este însușirea romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război? Este aceea de a fi o proză superioară. Un om cu un suflet clocotitor de idei și pasiuni, un om inteligent și neprihănit totdeodată, plin de subtilitate, de pătrundere psihologică dar și naiv, cu inocențe (și cu talent) de poet, vorbește despre dragostea lui, despre femeie, așa cum o vede el, despre oameni, despre nașterea pământului din haos etc., și din acest monolog nervos se desprinde încetul cu
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
generatoare de tensiune expresionistă, și o încercare de reinventare a „realului” ultragiant prin intermediul „spectacolului memoriei”, textul funcționînd, așadar, ca o utopie salvatoare a unei materii roase de morbul autodistrugerii. În Proza lui Alexandru Ivasiuc (1988) studiul tematist, de o certă subtilitate, se îmbină cu analiza naratologică, comentarea „metaforei obsedante” din imaginarul scriitorului - și anume conceptul de putere - făcându-se prin apelul la psihocritică. M. pornește de la premisa schizoidiei narative sesizabile între diferitele vârste ale prozei lui Ivasiuc (constatare de bază a
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
intelectului”), Lucian Blaga (se face o fină paralelă comparatista cu Rilke), Aurel Rău (cu o analiză a timpului în multiplele sale forme de apariție), criticul dovedindu-se un cunoscător al literaturii române nu numai pe coordonată istorică, ci și în privința subtilităților de interpretare. De altfel, M. a intenționat să-i familiarizeze pe cititorii germani și cu lirica românească, prin traduceri îndeosebi din poeții contemporani, unele rămase în publicațiile la care a colaborat, și îndeosebi în „Neue Literatur”, altele reunite în volum
MOTZAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288262_a_289591]
-
înșelat de cuvintele mari ale propagandei de pe atunci, dar nici să le creadă mărunte și inofensive” (Dan Grigorescu). M. are însă o susținută activitate de traducător, probând, în versiunile din scrieri de Gustave Flaubert, Edmond Charles-Roux, Pierre Chenal ș.a., rafinament, subtilitate și utilizând „cu îndrăzneală o limbă românească modernă” (Irina Mavrodin). Traduceri: Edmond Charles-Roux, Să uiți Palermo, București, 1968; Guy le Luhandre, Flăcări sub soare, București, 1970; Louis Guilloux, Sângele negru, București, 1971; Pierre Lephron, Van Gogh, București, 1973; Las Cases
MURGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288318_a_289647]
-
aceea despre doină și dor, despre care Edgar Papu scrie: „Autorul cuprinde aci aproape exhaustiv ceea ce s-a scris mai important în privința dorului - inclusiv datele însumate, în ordinea comparatistă a fenomenului -, avansând și o serie de idei proprii a căror subtilitate intenționează să epuizeze toate capcanele destinate a prinde acest prețios vânat spiritual”. Remarcabile sunt comentariile critice despre Mihail Sadoveanu și G. Călinescu. La autorul Țării de dincolo de negură M. examinează vocația acestuia pentru viața naturii, marea lui admirație pentru ceea ce
MUNTEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288284_a_289613]
-
ale obiectivării, dorind să dovedească și alte predispoziții decât cele lirice, ultimul roman convinge că autorul este, cu adevărat, un remarcabil prozator. Conceput ca o lungă spovedanie a personajului narator Josua Denimic - un deținut de drept comun -, romanul reface, cu subtilitate și cu o rafinată știință a pendulării între real și imaginar, copilăria chinuită a protagonistului, adolescența sa plină de privațiuni: mama, victima unui destin nefericit, iar tatăl - „înviat din morți”, întors acasă după ani de dispariție, cu mințile grav zdruncinate
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
nu lipsite de grație și farmec, reprezintă o ipostază de ținută a lirismului modernist cerebral. Eseul Paul Valéry și modelul Leonardo este conceput cu o mare capacitate simpatetică față de omul Valéry, față de opera lui (chestiunea raportului om-operă e aprofundată cu subtilitate) și cu deschidere către reverberațiile în actualitate. Textul e alert, cu frecvente schimbări de unghi, dar în cadrul unui proiect de ansamblu foarte coerent. Criterii diferite - cronologic, tematic, biografic etc. - sunt convocate pe rând cu un pragmatism eficace. N. și-a
NEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288406_a_289735]
-
în cadrul tradiției literare, analizează implicațiile filosofice sau semantice ale termenilor folosiți de Horațiu, oferă lămuriri privitoare la cultura și civilizația latină. Ediția dovedește precizie și rigoare în aplicarea metodelor moderne de critică și interpretare a textului clasic, ca și finețe, subtilitate și pătrundere în aprecierea poeziei. Ediții: Horațiu, Opera omnia, I-II, ed. bilingvă, pref. edit., București, 1980. Repere bibliografice: M. Alexianu, Horatius, „Opera omnia”, ATN, 1980, 2; D. Rodina, Horatius, „Opera omnia”, RL, 1980, 16; V. Mocanu, Horatius, „Opera omnia
NICHITA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288430_a_289759]
-
teatru, P. ucenicește îndelung transpunând în românește piese ale unor dramaturgi iluștri, dar versiunile sale, chiar dacă au fost reprezentate, nu rămân în fondul repertorial activ. Cauza rezidă în insuficienta înzestrare poetică și în capacitatea redusă de a echivala în traduceri subtilitățile din textele originale. Strădania i-a adus totuși o anume dexteritate în versificare și în construcția conflictelor, ceea ce, împreună cu familiarizarea sa cu trecutul românesc, cu graiul vechilor pravile, al cronicilor și al baladelor populare, i-a determinat opțiunea pentru drama
PERETZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288757_a_290086]
-
și sociale. Lipsită oarecum de sentimentul dialecticii istorice, creația implică însă dialectica istoriei și a socialității în însuși miezul viziunii pe care o impune P.-B., dominată de pesimism și în bună parte de mizantropie. În analize de o maximă subtilitate, care îmbină atenta observație a stărilor fiziologice cu evocarea unor dureroase tensiuni interioare, romanciera a surprins surparea lentă, organică a unei tragice umanități, secătuită și indiferentă, rămasă doar la posibilitatea de a-și contempla dezastrul în tăcere, lucidă totuși cu privire la
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
o „justificare” asemănătoare producea un alt membru al grupului intelectual de la Iași, Sorin Antohi). Prefața la În răspăr (2000) marchează schimbarea retoricii baroce ocolitoare într-una mai „rarefiată”, mai „directă”: „mi-am rarefiat stilul eseistic: ce s-a pierdut în subtilitate, mă consolez eu, s-a câștigat în directețe”. Schimbarea s-ar datora nu numai dispariției cenzurii sau detaliului că intervențiile din volumul În răspăr - ca și cele din Deconstrucții populare (2002) - au apărut în cotidianul „Național”, ci și „lipsei de
PETRESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
de la proletcultismul agresiv al primului volum, interesat nu de valoarea în sine a cărților abordate, ci de consonanța ideilor dintr-o scriere cu interesele partidului aflat la putere, demersul analitic al autorului câștigă, de-a lungul anilor, adâncime teoretică și subtilitate stilistică, ajungând, odată cu „dezghețul” ideologic din anii ’60 - în studiile despre George Bacovia, Adrian Maniu sau Ion Vinea -, la o înțelegere superioară a poeziei și a actului creator. Ultimele scrieri ale lui P. îmbină, în chip fericit, analiza psihologică și
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
izbutește să sugereze câteva linii de forță ale gândirii românești interbelice, contribuind astfel la fundamentarea istoriilor literare ulterioare. Cea mai de seamă contribuție critică a lui P. este însă studiul George Bacovia (1969). Lucrare de o complexitate remarcabilă, în care subtilitatea sugestiilor, argumentelor și formulărilor se conjugă cu profunzimea viziunii comprehensive, demersul contribuie în chip esențial la schimbarea unui curent de opinie interbelic - susținut și de Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu -, potrivit căruia lirica bacoviană
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
și susținut de realitatea scrierilor aduse în discuție, fără racordări exagerate și fără forțarea unor uși deschise. Contribuția personală ține atât de viziunea asupra ansamblului sau de ordonarea datelor într-o structură probată cu argumente pertinente, cât și de fluența, subtilitatea expunerii. Istoria literaturii române moderne, primul curs publicat, fără să schimbe înfățișarea tradițională a epocii premergătoare anului 1848, ocolește primejdia unei tratări din perspectiva ideologiei dominante în anii ’60 ai secolului al XX-lea. P. oferă un comentariu, în linii
PLATON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
LCF, 1978, 49; Gheorghe Grigurcu, „Eminescu” de Ioana Em. Petrescu, F, 1979, 5; Mihai Zamfir, Configurații recente ale exegezei eminesciene, LL, 1979, 3; Liviu Antonesei, Un eseu de semantică ontologică, CL, 1979, 9; Tomuș, Mișcarea, 46-49; Dana Dumitriu, Rigoare și subtilitate, RL, 1982, 9; Cornel Robu, Lectura între fragment și sistem, TR, 1983, 18; Scarlat, Ist. poeziei, II, 96-98; Cornel Ungureanu, Poezia românească văzută altfel, O, 1989, 39; Al. Cistelecan, Poezia după Eminescu, VTRA, 1989, 12; Ioana Bot, Poezia românească după
PETRESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288787_a_290116]
-
procesului productiv [...] reia la nesfârșit procesul productiv”) și forțări ale schemei (acceptarea morții ca refuz al sistemului semiotic dominant, idee preluată prin Jean Baudrillard) cu formulări plastice („Epica magna e epopeea unei Troie de după războiul troian”) și observații de reală subtilitate (circularitatea semnificanților din Epica magna e decodată ca reprezentare voalată a „totalitarismului sistemului semiotic”). De altfel, principala calitate a criticii practicate de P. constă în ingeniozitatea ipotezelor, întotdeauna polemice și provocatoare. O deficiență rezidă în insuficienta contextualizare a interpretării, ceea ce
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
barochizanți, cultivă cu pasiune latina și se ocupă de educarea în același sens a fiilor săi, își transformă numele în Orest, dându-i o rezonanță elină, dar folosește și forma scripturistică Uriil (o altfel de „antichizare”), participă la discuțiile de subtilitate teologică organizate în casa mitropolitului Ștefan. Interesat de ideile Contrareformei și chiar de declanșarea unei contrareacții ortodoxe la presiunile reformate, traduce în slavonă De imitatione Christi, îi sugerează, poate, mitropolitului Varlaam ideea protejării credinței românești prin redactarea unei lucrări polemice
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
care cuprinde romane publicate anterior - Fără vâsle (1972), Noaptea (1974; Premiul Asociației Scriitorilor din București) și Grădina Icoanei (1977) -, continuă tema nevinovatului vinovat, descendent al lumii vechi și purtător al stigmatului trecutului. Scriitorul exersează mijloace stilistice total diferite însă abandonează subtilitățile unei scriituri poetico-simbolice, de sugestie și de atmosferă, în favoarea uneia realiste, exacte, de tipul scenariului cinematografic, dar cu suplețea unui stil intelectual în cheie dilematică filosofico-psihologică, fără mari profunzimi analitice. Există aici ambiția romanului total, proprie epocii în care au
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]