3,015 matches
-
după vremelnicie. Poate literar sună pretențios, emfatic, poate chiar parodic. Puțin îmi pasă. Întâlnire iar cu Nela în stația de la Cișmigiu. Râdem amar: „De parcă ne-am fixa să ne întâlnim în locu’ ăsta!“. Și mai umflată, respiră greu, broboane de sudoare pe fața pământie. Încerc să schimb obișnuitele vorbe în răspăr. O viață de când ne cunoaștem (din liceu). Nu are chef. Îmi spune că e din ce în ce mai rău. Insuficiență respiratorie. Îi vine de la poliglobulie. Sângele îngroșat. Îi spun că și mie mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ea, făcînd-o de la tîrfă În sus și jurîndu-se că o s-o trimită la mănăstire și că, dacă Îi vine acasă gravidă, o s-o zvîrle naibii În șuturi pe stradă. Fermín Îmi aruncă o privire alarmată. Am simțit cum picăturile de sudoare care Îmi curgeau pe spate Își coborau temperatura cu mai multe grade. — În dimineața asta, continuă Tomás, Bea s-a Închis În camera ei și n-a ieșit de acolo toată ziua. Tata s-a Înfipt În sufragerie să citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dacă-l mai vede pe vechiul său prieten Julián, Îl va ucide. Vorbe mari pentru sfîrșitul unei prietenii. Nu-i nevoie să fii Pasteur ca să poți deduce că acest conflict e consecința nemijlocită a relației dintre Penélope și Carax. O sudoare rece Îmi acoperea fruntea. Am simțit cum cafeaua cu lapte și cele cîteva Înghițituri pe care le luasem Îmi urcau Înapoi pe gîtlej. — Una peste alta, trebuie să presupunem, Carax nu apucă să afle ce i s-a Întîmplat Penélopei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să poată spună ceva, băiatul se Îndepărtase. În drum spre casa de pe bulevardul Tibidabo, Jacinta aruncă figurina pe geamul automobilului, de parcă ar fi fost vorba de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea asupra Penélopei cu brutalitatea rece și indiferentă a unei insecte. În unele după-amieze, cînd se ducea să-l caute pe Jorge, dacă acesta Întîrzia, doica vorbea cu Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
servitorilor și Julián crezu că nimeni n-are să-i găsească. Se dezbrăcară cu febrilitate, cu mînie și cu jind, zgîriindu-și pielea și topindu-se În tăceri. Își Învățară trupurile pe de rost și Îngropară acele șase zile de despărțire În sudoare și salivă. Julián o penetră cu furie, țintuind-o de lemnul pardoselei. Penélope Îl primea cu ochii deschiși, cu picioarele Înlănțuite În jurul torsului lui și cu buzele Întredeschise de dorință. Nu exista nici un licăr de fragilitate sau de copilărie În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am deschis și am Împins-o pe Bea afară, bruscînd-o. Bea trebuie că Îmi citise spaima În glas, fiindcă se grăbi spre poartă, prin grădină, și nu se opri pînă cînd nu ne pomenirăm amîndoi, cu răsuflarea tăiată, acoperiți de sudoare, pe trotuarul bulevardului Tibidabo. — Ce s-a Întîmplat acolo jos, Daniel? Era cineva? — Nu. — Ești palid. — SÎnt palid. Hai, să mergem. — Dar cheia? O lăsasem Înăuntru, Înfiptă În broască. N-aveam nici un chef să mă Întorc după ea. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Însă nu i-am mai trimis-o. Căsătoria noastră a fost una secretă. La cîteva luni după nuntă, a bătut la ușă un individ care a spus că se numește Jorge Aldaya. Era un om dărîmat, cu chipul scăldat În sudoare, În ciuda frigului de care plesneau și pietrele. CÎnd s-au reîntîlnit după mai bine de zece ani, Aldaya a zîmbit amar și a zis: „SÎntem cu toții blestemați, Miquel. Tu, Julián, Fumero și cu mine“. A adăugat că motivul vizitei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lărgi acea fereastră tăiată În beznă. GÎfîia, epuizat și posedat de o furie de care nu l-aș fi crezut În stare. Una cîte una, cărămizile au cedat și zidul a fost doborît. Julián s-a oprit, acoperit de o sudoare rece, cu mîinile julite. A luat lampa și a așezat-o pe marginea unei cărămizi. O ușă din lemn lucrat cu motive de Îngeri se ridica de partea cealaltă. Julián a mîngîiat reliefurile din lemn, ca și cînd ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
era ucigașul din anii trecuți. Acum era o persoană publică, un om cu o carieră În cadrul regimului, care nu-și putea permite luxul fantomei lui Julián Carax. Alteori mă trezeam În miez de noapte, cu inima bătîndu-mi puternic, leoarcă de sudoare, crezînd că poliția bătea la ușă. Mă temeam că vreunul din vecini avea bănuieli În privința acelui soț bolnav, care nu ieșea niciodată din casă, care uneori plîngea sau lovea În pereți ca un nebun, și că ne va denunța la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
căuta un alt loc de muncă fără știrea lui. Sanmartí m-a convocat În biroul său, rănit de această ingratitudine. Mi-a pus mîna pe obraz și a făcut un gest de mîngîiere. Degetele Îi miroseau a tutun și a sudoare. Am pălit. — Femeie, dacă nu ești mulțumită, nu trebuie decît să-mi spui. Ce pot face pentru a-ți Îmbunătăți condițiile de muncă? Tu știi că te apreciez și mă doare să aflu de la terți că vrei să ne părăsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am oprit cîteva clipe să-mi recapăt suflul și să Încerc să Însăilez cîteva cuvinte, care n-au sosit. Prea puțin mai conta. Am ciocănit de trei ori cu putere. După cincisprezece secunde am repetat operațiunea, și tot așa, ignorînd sudoarea rece care Îmi acoperea fruntea și bătăile inimii. CÎnd ușa s-a deschis, Încă țineam ciocănelul În mînă. — Ce vrei? Ochii vechiului meu prieten Tomás m-au sfredelit, fără să tresară. Reci și supurînzi de mînie. Am venit s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și să simt pe gît lama cuțitului. O privire s-a fixat Într-a mea și, În timp ce vălul conștiinței Își lua zborul, am recunoscut zîmbetul știrb și supus al lui Fermín Romero de Torres. M-am trezit Îmbibat Într-o sudoare care Îmi opărea pielea. Două mîini mă susțineau ferm de umeri, așezîndu-mă pe o laviță pe care am crezut-o Înconjurată de lumînări, ca Într-o cameră de veghe. Chipul lui Fermín s-a ivit la dreapta mea. ZÎmbea, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
în continuare enormități. Coborâți de la tribună, aceștia devin mahalagii, fără pic de parlamentarism. Numeroase replici au devenit zicale, pentru că evoluția clasei le-a verificat definitiv: „să se revizuiască fără să se modifice”; „ai puțintică răbdare”; „onoarea de familist”; „a mânca sudoarea poporului”; „curat murdar”: „până când să navem noi faliții noștri”; „rușine pentru acest început de secol, de trei ori rușine”; „România să fie bine și tot românul să prospere”; „iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”. S-a constatat că dramaturgul a
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
mult de amiază și gara gemea de oameni. În ciuda agitației, Noimann Își păstrase o oarecare eleganță, mersul său era distinct, ca de obicei, și ținuta Îngrijită. Doar ochii Îi aveau o lucire neobișnuită și părul Îi era năclăit de o sudoare rece, ce i se scurgea În șuvițe mărunte pe tâmple și pe frunte... Toată noaptea, stomatologul Paul se zvârcolise În așternut, căzut pradă unor halucinații și Închipuiri, care de care mai ciudate. Mai Întâi, În camera lui Noimann pătrunse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lumină, până când cădea frânt de oboseală pe pat și adormea. Fiecare urlet expulzat Îl elibera de teama ce sălășluia În pieptul său. Atrase de luna plină, urletele sale se contopeau cu cele ale lui Spinoza, se acopereau de broboane de sudoare și dispăreau În hău. Privindu-le cum se Învârt ca niște mingi de foc În lumina rece a lunii, Oliver simțea cum, În locul spaimei, În sufletul său pătrunde liniștea desăvârșită. În fiecare noapte, sufletul lui Lawrence se curăța de bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ușor buhăit Îl atrăgea ca un abis fără fund, absorbindu-i gândurile cu forța cu care vidul absoarbe bucățele de materie aflate Într-un relativ repaos. Scrutându-și chipul, trupul său se Înfiora de frig, acoperindu-se de broboane de sudoare. Nu-l deranjau atât firele albe apărute la tâmple, cât cearcănele de la ochi și cuta de la rădăcina nasului. Dincolo de chipul său Îl privea un alt chip, din ce În ce mai Îndepărtat, din ce În ce mai străin. Noimann Își trecea mâinile peste față și rămânea cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
locuri de tavan. Trăgând Încă o dușcă de coniac din sticlă, medicul devenea tot mai lucid. Porii pielii sale, pe care-i vedea dilatându-se și Îmbrăcând pereții, Începeau să revină la dimensiunea lor obișnuită. Și, pe măsură ce porii năpădiți de sudoare se destindeau, se micșorau și insectele ce mișunau prin casă. Chiar și bărbia și trabucul lui Satanovski, legănându-se În hamacul improvizat din secreții nevăzute, piereau din vedere, lichefiindu-se Într-un punct din ce În ce mai Îndepărtat În spațiu. Urma apoi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strigă În urmă omul cu joben, Întorcându-și pe jumătate fața Înspre masă. „Drept Înainte”, Îl Îndrumă stomatologul. „La cimitir...” „Care?” zise omul cocoțat pe capră. „Eternitatea. Acolo veți găsi și cavoul... E În drum...” Noimann Își șterse fruntea de sudoare și se așeză din nou la locul lui. Comesenii aplaudară cu frenezie. Cineva făcu o remarcă măgulitoare referitoare la umorul extrem de fin pe care-l practica medicul atunci când venea la Corso... Noimann dădu paharul de coniac pe gât, stropindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se miră inginerul și Începu să-i povestească, mișcându-și În sus și-n jos bărbia, despre visul Annei, cu mujicul legat de șine, care moșmodește mișcând niște fiare pe traverse și ridicându-și mereu spre Anna fața năclăită de sudoare. „Un vis premonitoriu”, conchise Satanovski, coborându-și glasul. „N-ați visat niciodată ceva similar?” „Eu nu sunt Anna”, replică Noimann... „Dar dumneavoastră n-ați Încercat?” „La drept vorbind”, răspunse În șoaptă inginerul, „visul acesta mă obsedează. Îl visez pe mujic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aș vrea să fiți În pielea mea”, răspunse Satanovski cu o voce tristă. „Nu cumva ar trebui să vă compătimim?” zise Noimann, simțind cum Îl apucă amețeala. Tâmplele Începură să-i zvâcnească, iar fruntea i se acoperi de broboane de sudoare. „Poate că ar trebui să mă compătimiți, de ce nu?” răspunse Stanovski cu aceeași intonație În glas. „Dar de ce, mă rog?” se auzi hodorogind prin Întuneric glasul răgușit al domnișoarei Fundyfer. „De aia”, zise Satanovski și Începu s-o gâdile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Curând Însă, cerbicia lui se potoli. Și În locul ei se instaură liniștea. Și apoi liniștea se transformă În compasiune. Cravașa Îngheță În aer. Bobițele de sânge se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În Încăpere, răspândind un miros de sudoare amestecat cu cel de scrum și iz de alge marine. Schițând un zâmbet abia perceptibil, Noimann-cinicul Își aprinse o țigară de foi. Fumul Îi invadă gâtlejul. Rotocoale de fum ieșiră printre buzele sale moi și nările transparente, Învălmășindu-se printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pași vioi, oarecum discordanți pentru statura lui, părăsi terasa Corso. În tot acest timp, În camera sa, Noimann-cinicul Îl Împinse sub pat pe Noimann-penitentul, după care, jubilând, se năpusti, amușinând lenjeria risipită pe podea. Mirosul bine-cunoscut al parfumului și-al sudorii trupului Mathildei Îi crea, pe moment, o senzație de euforie atât de puternică, Încât medicul Începu să scheaune și să scâncească asemenea unui cățel bucuros că și-a regăsit stăpâna, dând din coadă, târându-se pe burtă, de la pat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de ea. Dar cum? Arsura se numea Mathilda. Picioare lungi și sâni ca două cupe. Nu era ușor să scapi nici de una, nici de alta. Scoțând din buzunar o batistă parfumată, doctorul Își șterse fruntea acoperită de broboane de sudoare, Îngânând În șoaptă ultimul vers al catrenului: „Și adu-mi, adu-mi numai udătură!”. În Închipuirea sa, lanul de maci Își clătina măciuliile roșii când Într-o parte, când În alta. O ceață lăptoasă se ridica de pe calea ferată, acoperind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
la salonul În care se afla Oliver, la piatra kilometrică și șinele de cale ferată pe care Înainta, pufăind din toți rărunchii, vecinul masterandului, omul-locomotivă... Oare unde era Mathilda? Unde era draga lui Lilith? Mâinile lui Noimann se acoperiră de sudoare albă, rece, lipicioasă. Degetele sale galbene, subțiri, se jucau cu pachetul de țigări. Gâtlejul Însă i se uscase. Doctorul Își duse palma la buzunarul de la piept, În care se afla sticluța plată de Alexandrion, pregătită pentru ocazii de maximă urgență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
am zis eu, dar Mușu deja uitase despre ce Îmi tot povestise până atunci și privea țintă bucata de piele de om. După asta am Încercat să-i explic că trebuie să fi fost palma unui om muncitor și că sudoarea, sărurile minerale din ea plus frecatul zilnic de coada cazmalei au desăvârșit o operație asemănătoare cu tăbăcitul. Bucata aia de piele era, deci, tăbăcită Încă de când omul era În viață și n-a putrezit pentru că pielea tăbăcită nu putrezește așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]