KorAP: Find »[drukola/base=supus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...335 >

8,354 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

ei îi îndemnau pe localnici: "ieșiți, semănați și secerați, noi vă vom lua numai jumătate ca dare". Avarii n-au primit creștinismul surse carolingiene vorbesc despre păgânismul lor până târziu, în secolul al VIII-lea, dar existau creștini neavari printre supușii lor s-a aflat o bazilică în Ungaria. Despre religia (credința) avarilor știm puține lucruri -practici șamanice specifice popoarelor nomade asiatice. Avarii își înhumau morții, călărețul era însoțit în mormânt de calul său și de piesele de harnașament. Avarii nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru avari, este că ei nu s-au instalat niciodată efectiv în partea nordică a Transilvaniei pentru asigurarea controlului căilor de acces dinspre nord-vest, deoarece era nepotrivită modului lor de viață de păstori nomazi. Controlul zonei era asigurat de slavi, supuși ai avarilor, care au primit sarcini militare precise în acest sens. Însă în zonele de șes (câmpie) din vestul și nord-vestul Daciei, organic legate de Câmpia Tisei, situația era foarte diferită comparativ cu Transilvania. Cu toate că descoperirile avare sunt puține aici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
brăzdarul de plug asimetric și plugul cu rotile, ce asigurau un randament agricol sporit. S-au aflat și râșnițe pentru măcinatul cerealelor, dar și depozite de cereale, gropi, hambare în pământ. Agricultorii, plugari și păstori, erau autohtoni, români și slavi, supuși, temporar și zonal, puterii alogenilor. În acest context, putem să reamintim porunca unei căpetenii avare, de la sfârșitul secolului al VI-lea, către localnici (autohtoni) carpato-dunăreni: "ieșiți, arați și semănați, noi nu vă luăm decât jumătate din recoltă", cuvinte care rezumă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care aceștia o acopereau, fără să aibă interesul de a o distruge și posibilitatea de a o "desnaționaliza", adică de a o asimila. Aceasta, în privința slavilor, pe de o parte, dar, pe de altă parte, slavii apar la Dunăre ca supuși ai avarilor, "mânați de dânșii" (Iorga), precum anterior germanii (goții) sub huni. Avarii reușeau să atragă de partea lor acele căpetenii slave pe care le pot folosi mai mult. Astfel, încă pe la 560, o căpetenie slavă Mezamir merge la avari-el

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de a trece râul". Regiunea în care au loc luptele este Câmpia munteană, Ialomița cu afluenții ei, Prahova și Ilfovul, Neajlovul și Glavaciocul.16 Dar revanșa urmărită de romani este față de avari, singurul factor politic și militar, chaganul apare în numele supușilor de care se servește (slavii) și ale căror năvăliri le hotărăște. Romanii nu consideră barbari pe slavi, dovadă, simbioza lor cu elementul romanic de la nordul Dunării, ca și refuzul Imperiului de a considera pierdut malul nordic dunărean fortificat de ei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atestă explicit existența romanicilor la nord de Dunăre.20 Exodul locuitorilor din Imperiu, în nordul Dunării, din cauza unei fiscalități apăsătoare a continuat și în secolul al VI-lea și începutul celui de-al VII-lea. Slavii și avarii cereau de la supușii lor temporari, fugari romani din Imperiu, numai dijma în natură (produse). Mihai Sirianul notează: "...avarii, slavii și longobarzii spuneau locuitorilor supuși de ei: ieșiți, semănați, cosiți, noi vom lua de la voi numai jumătate din produse". În concluzie, acestea erau condițiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
continuat și în secolul al VI-lea și începutul celui de-al VII-lea. Slavii și avarii cereau de la supușii lor temporari, fugari romani din Imperiu, numai dijma în natură (produse). Mihai Sirianul notează: "...avarii, slavii și longobarzii spuneau locuitorilor supuși de ei: ieșiți, semănați, cosiți, noi vom lua de la voi numai jumătate din produse". În concluzie, acestea erau condițiile de viață ale autohtonilor sub avari și slavi: autohtonii-producătorii bunurilor erau necesari pentru pentru hrănirea acestora, iar dajdea-darea era jumătate din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile (dregătoriile) au apărut după întemeiere, dar boierimea, ca

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
188). Slavizarea și creștinarea se împlinesc și se împletesc, în secolul al IX-lea, cu feudalizarea societății bulgare.8 Dominația bulgară în nordul Dunării Avarii erau așezați în pusta panonică, dintre Dunărea mijlocie și Tisa, și primeau dijme (tributuri) de la supușii lor din Panonia și Dacia de nord-vest. Dar, în 796, Carol cel Mare a atacat și a distrus ringul, centrul puterii avarilor, care sunt supuși definitiv, iar rămășițele lor sunt lichidate de bulgari, în anul 803. Marca francă din Panonia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
numeros, de către masa slavilor.14 Primul țarat bulgar (679-971) Formațiunea statală proto-bulgară recunoscută de împăratul Constantin IV Pogonatul, prin tratatul din anul 681, era condusă de un han (Asparuh), ajutat de aristocrația tribală bulgară și slavă (vezi mai sus). Majoritatea supușilor o alcătuiau populația locală tracă, romanizată și creștinată, și triburile slave stabilite în masă, în prima jumătate a secolului al VII-lea, pe teritoriul de la sud de Dunăre, ocupat, după 679, de bulgari. O parte a populației locale pierise în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în reședința sa, răspunde ungurilor lui Arpad, cu o "inimă bulgărească", ca vasal al stăpânului său, împăratul Bizanțului, suntem la începutul secolului al X-lea. În cele din urmă, ungurii preiau controlul voievodatului. Gelou domnea peste "țara ultrasilvană" (terra ultrasilvana), supușii lui, vlahi (români) și slavi, au avut de suferit de pe urma pecenegilor, iar luptătorii săi nu aveau săbii, ci doar arcuri și săgeți. Cronica îl numește pe Gelou "dux Blacorum" și apoi "dux ultrasilvanus"-acesta se opune la Porțile Meseșului și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aveau săbii, ci doar arcuri și săgeți. Cronica îl numește pe Gelou "dux Blacorum" și apoi "dux ultrasilvanus"-acesta se opune la Porțile Meseșului și la râul Almaș, fiind apoi ucis. Reședința sa era pe Someș, la Dăbâca (Cluj), iar supușii săi s-au subordonat ungurilor conduși de Tuhutum. Glad (Vlad), originar din Vidin, se pare că era slavo-bulgar, avea reședința la Orșova ("Urscia") și o fortificație la "Keve" (Cuvin)-spre Bulgaria, iar armata sa era alcătuită din pecenegi, bulgari și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
22 Pe la mijlocul secolului al VI-lea, presiunea slavilor se făcea tot mai mult simțită la Dunăre, iar incursiunile lor în sud se înmulțesc în perioada următoare. În ultimii ani ai domniei lui Justin I, triburile slave invadaseră deja sudul Dunării. Supuși avarilor, noii stăpâni ai stepei, sau răzvrătiți împotriva lor, slavii înaintează în mase compacte spre sud. Sub urmașii lui Justinian, întreaga regiune de la est de Carpați și până la Dunăre devenise o Slavinia, după ce anterior fusese o Gotia! Toponimia dovedește faptul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
moștenire lingvistică și etnică. Asimilarea slavilor s-a încheiat abia în cursul secolului al XI-lea, ea ținuse, oricum, cinci secole (VI-XI) și constituia dovada cea mai puternică a rezistenței și vitalității populației romanice din nordul Dunării. Concluzia: cei supuși (românii) au învins pe dominatorii-stăpânii lor (slavii), cuceriții au învins pe cuceritori pentru totdeauna, rezultatul fiind nașterea poporului român. Se pune întrebarea: cum s-a petrecut acest uriaș proces de asimilare ? Ce virtuți au dovedit românii pentru a putea înghiți

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lucru ca și hunii, ei nu aduc nici o atingere acelei autonomii până la Justinian și după el. Pe când în Balcani barbarii cad unii peste alții, ostrogoții sălășluiesc aici (la Novae) mai bine de un secol, iar fiscalitatea romană slăbește locuitorii săi supuși și grecismul rezistă, în nordul Dunării, pe malul stâng, în altfel de condiții, de libertate, s-a ajuns la închegarea unui grai romanic, ale cărui caractere, înainte de influența slavă, se pot stabili, ceea ce denotă o întreagă stare de spirit, la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Putem concluziona că, în principal, originea clasei stăpânitoare a feudalismului românesc provine din diferențierea internă a obștilor autohtone și constituirea unei clase suprapuse, puternice și avute, în sânul acestora. Dubla terminologie în limba română medievală, ce desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deosebite, Transilvania, Moldova și Țara Românească. Denumirea de "cneaz", de origine slavă, înseamnă nobil, stăpân. Cnejii alcătuiau o pătură veche de stăpâni de sate și pământuri, care, ulterior, în condițiile lipsei de privilegii pentru pământurile lor, ajungeau la condiția de supuși ai nobilimii-categorie privilegiată.14 În Transilvania, cnezii sunt menționați, în secolul al XIV-lea, în situația subalternă de reprezentanți ai obștei față de stăpânii feudali, ceea ce marca o fază de decădere a instituției cneziale. Dar în regiunile Transilvaniei unde s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dincolo de Tisa, lipsit de sprijinul bizantinilor, după un asediu de trei zile, ungurii cuceresc cetatea Sătmarului și nordul voievodatului până la Zalău și Poarta Meseșului. Peste câțiva ani, după ce ungurii cuceresc cetatea Veszprem (castrum Bezprem) și devastează Transdanubia, secuii, care fuseseră supuși ai ducelui Menumorut, se aliază cu ei (ungurii), lăsându-și fiii ca ostateci, și se obligă să meargă în prima linie, ca să lupte împotriva lui Menumorut. Toate cronicile îi amintesc pe secui ca vecini ai românilor, cu care au conviețuit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
existența în spațiul românesc a unor structuri politice-teritoriale, din secolele X-XI. Astfel, scriitorul bizantin Kedrenos dă mărturie despre existența, în secolul al X-lea, în stânga (nordul) Dunării, pe teritoriul Munteniei și Olteniei, a unor fortificații-reședințe ale căpeteniilor (fruntașilor) formațiunilor politice, supuși împăratului bizantin. În secolele XI-XII, informațiile se înmulțesc, iar asemenea formațiuni politice vor fi existat și la est de Carpați, în Moldova și Basarabia. Cercetările arheologice ne oferă date despre fortificațiile-reședințele ale conducătorilor formațiunilor politice și despre realitățile social-politice din cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cetăți, centre militare, dar și economice: Cluj, Țeligrad (Blandiana), Bălgrad (Alba Iulia), Morești, Moigrad, Morisena (Cenad), Orșova. Cetățile adăposteau garnizoane însemnate, sprijinul și forța căpeteniilor politice, se aflau aici slujitori care încasau dările de la locuitori (populație) și judecau neînțelegerile dintre supușii lor. Armele folosite de cetele militare, în secolele X-XI, erau: coifuri de piele sau metal, scuturi sau paveze, cămăși de zale sau veste de piele, arcuri și săgeți, săbii, topoare de luptă, sulițe, lăncii, arbalete. Pentru asedierea cetăților se foloseau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
debarcat pe țărmul de apus al Mării Negre, după care a angajat lupte cu pecenegii la Dunărea de Jos.15 În urma neînțelegerilor dintre cele două căpetenii pecenege, Tyrach și Kegenes, acesta a trecut în sudul Dunării cu cei 20.000 de supuși ai săi, în regiunea Silistrei, unde a fost bine primit și avea obligația de a apăra frontiera bizantină. Dar ceilalți pecenegi de sub conducerea lui Tyrach au atacat sudul Dunării, în 1046 (1048), în fruntea unei imense mulțimi de năvălitori. Decimați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sciții de la Istru", care sunt aceiași cu populația pe jumătate barbară aflată lângă Dunăre și cu "localnicii" din regiunea Dristrei; 2. pecenegii; 3. "romeii", adică grecii sau bizantinii. O atenție specială a fost acordată în ultima vreme mixo-barbarilor, adică totalitatea supușilor bizantini de origine negrecească. În cazul themei Paristrion, prin mixo-barbari trebuie să înțelegem populația alcătuită, în primul rând, din autohtoni (români), dar și din slavo-bulgari, pecenegi și alte etnii. În zona dunăreană, se alcătuiseră uniuni teritoriale, cu dimensiuni politice și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
munte, cu colibele, livezile și pășunile lor, iar din noiembrie până în mai coboară la câmpie. Produsul principal al păstorilor vlahi era brânza de oi-"casseum valahicum". Ca organizare (statut), vlahii erau împărțiți în două categorii: liberi și dependenți (paroiki), fiind supuși mănăstirilor, în general. Vlahii liberi trăiau în sate, care aveau autonomie, fiind stăpânite de obști țărănești, deținătoare de vite, dar care practicau și agricultura, în câmpiile din sudul Thesaliei. La Muntele Athos, în 1105, femeile vlahe obțineau pâine cu drojdie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comitele numit de rege. Privilegiul lui Andrei II a acordat comunității săsești dreptul de a-și alege liber dregătorii dintre membrii ei, fără imixtiunea comiților de Sibiu și cu excluderea explicită a venalității acestora. Singurele instanțe superioare cărora le erau supuși sașii erau regele și comitele de Sibiu. Procesele sașilor erau judecate de propriile lor instanțe. Autonomia sașilor era completă: teritorială, judiciar-administrativă, ca și bisericească, comunitățile săsești aveau dreptul de a-și alege nestingherit preoții. Ei aveau privilegii speciale, scutiri vamale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca răspuns la atacul cuman, împăratul Manuel Comnenul îi urmărește în persoană la nord de Dunăre. În această împrejurare, în mâinile bizantinilor cade prizonier una din căpeteniile barbarilor (cumanilor), Lazăr, nume neobișnuit pentru turanici, de unde deducem că era un autohton supus cumanilor sau un nomad creștinat.9 După câțiva ani, cumanii organizează o nouă incursiune în Imperiu, cu forțe mai numeroase, ei înfrâng armata bizantină și revin în nordul Dunării cu o pradă bogată. La o vreme, a urmat altă năvălire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]