6,881 matches
-
Se moare encore Îngerii sunt triști, Au coborât pe pământ, Au coborât de-atâtea ori, Și-au obosit. Mona lisa este în doliu, Cu sufletu-n lacrimi ea plânge la Louvre, Gânditorul lui Rodin a plecat de pe soclu, E trist,tăcut și-abătut, Turnul Eiffel s-a aplecat, În semn de omagiu, Arcul de Triumf e pregătit de paradă, Să treacă pe sub el îngerii, Întreaga Franța e-n doliu acum. E frig peste tot si închis, Străzile-s goale și-s
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
nevinovat,Se moare encoreîngerii sunt triști,Au coborât pe pământ,Au coborât de-atâtea ori,Și-au obosit.Mona lisa este în doliu,Cu sufletu-n lacrimi ea plânge la Louvre,Gânditorul lui Rodin a plecat de pe soclu,E trist,tăcut și-abătut,Turnul Eiffel s-a aplecat,În semn de omagiu,Arcul de Triumf e pregătit de paradă,Să treacă pe sub el îngerii,Întreaga Franța e-n doliu acum.E frig peste tot si închis,Străzile-s goale și-s
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
către seară! Când coada-i cap, ce să mai spun? / Poate ieși un lucru bun? Mâncare însă vrei în blid! / Mă duc degrabă să deschid!” Pe cel mic frica l-a pătruns / Și iute-n horn el s-a ascuns: Tăcut ca peștele era / Și precum varga tremura. Dar frica-i bună câteodată, / Că ea este din rai luată. Iedul cel mijlociu, la fel, / În grabă s-a ascuns și el Sub un cherșin; s-a-nghesuit / Cum a putut și
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
roșii care ocupau toate rafturile micii biblioteci. - Ce facem cu ea?, am auzit vocea șoptită a secretarului pe holul primăriei. Despre mine era vorba. Nu i‑a răspuns nimeni. Pe hol se auzeau pași. Priveam pe geam din spatele perdelei. Coborau tăcuți scările. S‑au oprit câteva minute în drum și au purtat o discuție scurtă în prezența lui nenea Turuianu, guardul primăriei, după care s‑au urcat în mașină și au dispărut. Am rămas singură în birou. Ce să fac? Telefonul
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
moderne și să supun puțina mea știință aprecierii științei voastre, reluă Dante. De altminteri, ar fi destul de nepoliticos din partea uneia dintre autoritățile supreme ale Comunei să nu aducă un omagiu bărbaților care se Încumetă să dea strălucire Florenței. Spițerul rămase tăcut preț de câteva clipe, mijindu-și ochii. Câteva clipe care lui Dante i se părură prea lungi. Dar mai apoi pe chip i se deschise acel zâmbet cordial pe care Îl mai văzuse, ștergând masca felină de cu câteva momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mese mari și păreau ocrotiți de o barieră nevăzută, care Împiedica pe oricine altcineva să se apropie. În ciuda aglomerației, Într-adevăr, locurile cele mai apropiate erau, În mod ciudat, neocupate, iar puținii mușterii care se așezaseră În preajma lor păreau mai tăcuți și mai dichisiți decât ceilalți. În afara veșmintelor pe care le purtau, de o croială excelentă, tacâmurile Însele depuneau mărturie pentru condiția lor superioară: le fusese Întinsă o față de masă largă, din pânză curată, iar limbile de foc din vasul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aibă nimic de spus. — Îl puteți chema la masa noastră pe proprietarul localului? continuă priorul. Undeva În fundul cârciumii, capul lui Baldo se ițea peste ale comesenilor săi aidoma unui dovleac plutind În voia valurilor. Veniero, care până În acea clipă rămăsese tăcut, se ridică și se duse spre cârciumar. Schimbară câteva cuvinte. Dante văzu cum cruciatul Își Îndrepta de mai multe ori privirea spre dânșii, cu o expresie perplexă. Apoi cei doi se apropiară. De cum ajunse, Baldo se opri rezemându-și singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încă o privire În jur. Era cu putință ca nimeni să nu fi obiectat la acele cuvinte? Nici o reacție, nici o deconcertare. Un cor abject ce continua să se prosterneze În mod mecanic, invocând neantul. Un singur bărbat, observă el, rămânea tăcut, fără să răspundă la formulele ritului. Acesta stătea ușor separat de ceilalți, de cealaltă parte a naosului față de dânsul, cu fața Înfundată În glugă. Tocmai când Dante se uita Într-acolo, Își mișcă Încetișor capul, dezvăluindu-și chipul pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înger din cer sau diavol din măruntaiele pământului, Antilia e Învăluită În strălucirea ei... — Pentru că cele de sus sunt cum sunt cele de jos, murmură Cecco d’Ascoli. În cavernele cerurilor explodează aceeași flacără care devorează pântecul vulcanilor. Veniero rămăsese tăcut, contemplându-și cupa pe care o strângea În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele de jos sunt cum sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și extrem de periculoase În care riscă să târască Centrul. Spunând că În acest moment omenirea se află la un Îngrozitor punct de răscruce, comit un eufemism vinovat. Roger, te rog să mă confirmi... Fizicianul a clătinat din nou capul, aprobând tăcut. Parcă se temea că vorbele lui, oricât de puține, ar fi putut diminua, cu zgomotul lor inutil, gravitatea sumbră a situației ori ar fi făcut să explodeze Învelișul casant al speranței care menținea Încă lucrurile Într-un balans fragil. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
romantică, și ce-i cu asta? - savantului bun, nobil, dedicat până la uitarea de sine fericirii și propășirii umanității, nicidecum a distrugerii ei. Or, ăștia de-aici... Mă mai intriga și Eveline cu comorile ei, mă deruta și tristețea gânditoare și tăcută a lui Roger Howard și, În general, așteptarea Încordată a tuturor Îmi provoca o angoasă tulbure, pe care asasinarea japonezului o accentua doar, fără s-o și limpezească În vreun fel. Nici n-ar fi avut cum, pesemne. De-asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Simona Antoniac Mireasma pădurii îmi îmbată simțurile. Fiecare lucru are o taină a sa, una mai specială ca alta. Mă încearcă un sentiment care mă copleșește. Atât de tăcută și liniștită, așa cum o știu dintotdeauna, dar atât de prezentă în viața noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în același timp nu știe să se supere. Știe doar să viețuiască. Indiferent de cât rău îi facem, îi tăiem copacii, îi
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
orelor zece; strada era animată și pe trotuare curgea o mulțime de lume. Profitând de câteva clipe de răgaz, ieniceri scunzi, câtă frunză și iarbă, se plimbau agale în grupuri, sporovăind de-ale lor. Din sens opus, mai sobri, mai tăcuți, veneau ținând sub braț frâiele cailor spahiii. Câțiva invalizi de războaie ieșiră și ei în poarta caselor, să se bucure de razele călduțe ale soarelui. La mesele de pe terase, în fața unor cești de cafea naturală, domnitori, crai, voievozi, cnezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
secolului al XVII-lea, deși cuvântul „crâșmă” nu prea era folosit, așezământul ca atare era binecunoscut. Numai în Stambul existau - martore ne stau documentele vremii - zeci de asemenea stabilimente, unde turcul de rând, oșteanul viteaz, veteranul operat de plăgi, temnicerul tăcut, eunucul energic, veneau să pună țara la cale, lângă un rachiu de orz sorbit agale, cu ochii ațintiți în zare sau, în câteva cazuri, de-a dreptul scoși din găvane de autoritățile timpului. Cu satisfacția datoriei împlinite și strângând forțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zi, o zi oarecare, simți așa, deodată, cum te calcă tramvaiul! Modestele cugetări de mai sus și altele asemenea lor (pe care numai spațiul restrâns ne împiedică să le emitemî ne-au venit în minte gândindu-ne la Broanteș, rapsodul tăcut ce-i însoțea la Stambul pe Barzovie-Vodă și pe spătarul Vulture. Măritul cetitor își aduce, desigur, aminte de soarta tristă a acestui bard căruia, în momentul de vârf al creațiunii sale i se retezase în mod samavolnic limba, deoarece, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aduce aminte, la un moment dat junele călugăr surprinsese fără voie mișcarea eminamente pofticioasă făcută de Despina de a duce la gură o ditamai ciosvârtă de berbec șiroind de sos, iar fata, observând privirea tânărului și citind în ea o tăcută dezaprobare la adresa lăcomiei ei când poate că pe întinsul Moldovei, în cătunele pitite între dealuri, în bordeie căzute într-o rână, la lumina pe sfârșite a opaițelor, copilași osoși, moșnegi supți la față, mame jerpelite și tați nervoși n-aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cea mai grea a Poveștii ce-și duce povestea pe două căi este de a reface în chip firesc atmosfera unui drum când pașii Săi au călcat mai mult pe celălalt. Vă mai aduceți dumneavoastră aminte de Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, tăcutul rapsod Broanteș și de nu îndeajuns descrisa țigăncușă Cosette, pe care cu aproape șapte săptămâni în urmă lăsatu-i-am călătorind pe Marea Neagră, spre casă, în corabia eruditului Ianis? Poate că da, poate că nu, căci multe s-au întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
atunci - vehicole. Dacă în prima treime a secolului al XVII-lea, pe la orele 6-7 dimineața te-ai fi găsit la Veneția, ai fi văzut gondole ticsite de funcționari somnoroși - aprozi în genere - ducându-se la muncă, de meșteșugari aurari, fierari tăcuți întorcându-se de la schimbul trei, de țărănci din împrejurimi încărcate cu coșuri de legume, fructe, de dădace cu bonetă mergând să facă piața, de dieci grăbindu-se spre slujbă și de cel mult trei-patru curtezane obosite venind din schimbul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
populare, spre lanurile de porumb înalt din care nu se vedea calul și călărețul și de unde nu se sfiau a se arăta prietenoși lupul și ursul ziua-n amiaza mare; spre falnicele livezi de pomi în care șerpi harnici și tăcuți culegeau merele și le așezau frumos în lădițe: merele mai mari în lădițe mai mari, iar merele mai mici le mâncau ei; spre grupurile de heruvimi care zburau ras cu pământul de-acolo, ducând cu voioșie spre un loc anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urcă iedera, șindrila putrezește și-n timpul crizei dinastice din 1866, cu un trosnet memorabil, conacul se prăbușește. De aceea nu vom insista asupra descrierii lui, mărginindu-ne a spune că în momentul când Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și tăcutul rapsod Broanteș intrară pe porțile larg deschise ale curții boierești, din pridvorul în stil ce mai târziu se va numi brâncovenesc, coborî să-i întâmpine, probabil vestit mai înainte de-o slugă iute de picior, însuși Radu Stoenescu-Balcâzu, un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câțiva flăcăi mintoși, arși de dorința de a-și potoli setea de credință pe malurile Tibrului? — Ei, ce zici, s-ar putea? - zise papa Grigorie al XV-lea către cardinalul Damiani. Tu știi ce bani avem. Damiani stătu câteva clipe tăcut, socotind în minte. Dacă am reduce garda elvețiană de la 57, câți sunt acum, la 51, cu lefurile celor plecați s-ar putea acoperi, cred, cheltuielile pe un an pentru trei oameni. — Foarte bine! - spuse papa. Poți să reduci și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înainte, căci, altfel, la anul te văd stropind orezăriile cu insecticid. Se așezaseră pe scara elicopterului și beau cu înghițituri mici, observând continuul du-te vino al șoferilor și mecanicilor, în timp ce primele umbre ale nopții se lăsau peste campament. Rămaseră tăcuți câteva clipe, iar în cele din urmă Yves Clos întrebă: — Ce părere ai de tipul ăsta? De tuareg. Că are boașe. Te îngrijorează că te întâlnești din nou cu el? — Absolut deloc! răspunse sincer pilotul. Nici măcar nu i-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
controla presa - dar în acest caz concret nu-mi place deloc. Dacă Serafian este la curent cu cele întâmplate, poți să pățești orice... Își termină berea, aruncă, după obicei, ambalajul în vechea cutie de carton pe jumătate plină și rămase tăcut, uitându-se cum unul din zgomotoasele și impresionantele Antonov ateriza și se îndrepta foarte încet spre locul unde aștepta un șir lung de mașini. Când, în sfârșit, uriașul monstru rămase pe loc cu motoarele oprite, întrebă coborând vocea în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
violentul soare al dimineții, fluturând improvizatul steag, și imediat unul dintre răniți îl întrebă pe armean: — Crezi că or să-l asculte? Nu știu - replică celălalt. Singurul lucru pe care-l știu e că acum trebuie să stăm liniștiți și tăcuți, ca să nu ne consumăm energia, pentru că, la urma urmei, aici energia înseamnă întotdeauna apă. Așa încât se cufundară într-un soi de profundă letargie, la care contribuia în mare măsură o zăpușeală ce devenea tot mai intensă pe măsură ce înainta dimineața, până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apă. Așa încât se cufundară într-un soi de profundă letargie, la care contribuia în mare măsură o zăpușeală ce devenea tot mai intensă pe măsură ce înainta dimineața, până ce veni un moment când ar fi fost greu de închipuit că în interiorul acelei tăcute peșteri încerca să supraviețuiască o duzină de ființe umane deznădăjduite, ce transpirau din abundență. Sam Muller știa foarte bine că din acel moment transpirația o să fie cel mai rău dușman al lui, așa încât pătrunse în labirintul de piatră și stânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]