KorAP: Find »[drukola/base=tavă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...54 55 56 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438

Cox a clătinat din cap. — Încearcă și pateurile cu somon, mi-a sugerat el, plin de solicitudine. — Cum reușești să-ți menții silueta, draga mea? m-a întrebat Lucille, cu un zâmbet crispat, când am luat încă un pateu de pe tava strălucitoare. — Mamă, i-a șoptit Randall pe un ton de avertizare. Eu am dat drumul pateului în șervețel, simțindu-mă, dintr-o dată, de parc-aș fi avut un rât în loc de nas. Nu era de mirare că femeia asta avea un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
ca să-mi cumpăr drogurile. Sau ceva în genul ăsta. Povestea nu avea nici o logică și nu era nimic adevărat - dar asta n-a oprit-o pe Vivian. Phil s-a dus la bucătăria și a apărut la loc cu o tavă plină de pahare cu șampanie. — Ei, vă propun un toast! a zis el vesel, împărțind paharele. Pentru Vivian, care primește, în sfârșit, ceea ce-a meritat! — Ce vrei să spui? l-am întrebat când a ajuns cu tava la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
cu o tavă plină de pahare cu șampanie. — Ei, vă propun un toast! a zis el vesel, împărțind paharele. Pentru Vivian, care primește, în sfârșit, ceea ce-a meritat! — Ce vrei să spui? l-am întrebat când a ajuns cu tava la mine. — N-ai citit Daily News-ul de azi dimineață? Stai puțin, Linda a cumpărat zece exemplare, trebuie să mai fie unul pe aici - a, poftim! Phil a scos un ziar din coșul de lângă canapea. Ia uită-te! și-apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558

de catedră și, prin urmare, respectul de sine al lui Wilt și speranțele Evei Wilt au fost ignorate. Wilt auzi veștile chiar înainte de prânz, la cantină. — îmi pare rău, Henry, îi zise domnul Morris când se puseră la rând, cu tăvile după ei. E din cauza afurisitei ăsteia de strâmtorări economice. Până și Limbile Moderne au fost nevoite să-și reducă din pretenții. N-au reușit să obțină acceptul decât pentru două promovări. Wilt dădu din cap aprobator. Ajunsese să se aștepte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
se așeză în bucătărie și se întrebă ce Dumnezeu o determinase să se căsătorească tocmai cu un porc șovinist cum era Henry Wilt, care n-ar fi recunoscut un futai ca lumea nici dacă i l-ar fi prezentat pe o tavă și pentru care o seară rafinată era reprezentată de o cină cu pui dezosat, condimentat cu curry, luată la restaurantul New Delhi, și un spectacol cu Regele Lear la Guildhall. Oare de ce n-a putut ea să se mărite cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

spre vecinul său, un tânăr îngust, tuciuriu, cu o cicatrice, ca un vaccin, lângă sprânceana stângă. Întinde mâna spre măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa se și aplecase să-l servească. În rochie lungă de voal, în mâini cu o tavă de argint. Goală, sub voalul violaceu. Mâini lungi, albe. Bust bronz, buzele roșii. Cearcăne de fard vânăt. Se apleacă spre urechea de curcan a turistului. Rochia de voal flutură. Sânii sticloși, bobul bec din mijloc. Senatorul nu pare să observe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
oceanice în vest, mediteraneene în sud-vest, continentale în nord-est. Zone turistice montane și marine. Monumente de artă feudală.“ Domnul cărunt întinde mâna spre măsuța din dreptul fotoliului, dar stewardesa e la post, se și aplecase, să-i ofere elixirul. O tavă de argint, pe care vibrează sticle brune, galbene, verzi. Coc de bucle blonde. Mâini lungi, albe. Rochie lungă, de voal. Goală, sub voalul transparent. Clientul parcă nici nu o vede. Carcasa se apleacă în stânga, pasagerii se crispează în fotolii. „Populația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
lin, fără zgomot. De parcă ar avansa pe loc, în burta unui rechin argintiu, încremenit în marele acvariu ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle albe verzi galbene, dar marțianul nu observă. Manechinul se tot apleacă, sânii goi pe tavă, cu butonul electric în mijloc... Mustăciosul din dreapta pensionarului nu mai suportă secvența. Smulge de pe măsuță, din teancul de cartonașe, un pătrat galben, îl ridică, la vedere, să-l trezească pe turist și se întoarce, enervat, spre subalternă. — N-aude, bre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
bineînțeles, e foarte interesat, zău așa, clap-clap, zgomot sec în laringe, saliva vâscoasă, bâiguială sufocată, șarpele cravatei și iar bătaia fără sunet a gurii crustaceu, până însoțitorul înțelege comanda și o transmite manechinului, paralizată cum rămăsese, cu sânii goi pe tavă și asurzită de strigătele mustăciosului. Doar ea le aude, se pare, căci pasagerii rămân impasibili, neînregistrând, s-ar zice, nimic, nimic. Capsomanilor! strigă agentul însoțitor, adresându-se agentului însoțit și lumii necunoscute pe care acesta o reprezenta. Orbi, orbi, orbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
sa te compromiți cu nimic omenesc, tu ești statuie perfect dresată să-și onoreze misiunea, atât și e prea destul. Valetul Vasile a și revenit, într-adevăr, perfect mut și surd, cu mișcări abia perceptibile. Pe măsuța cu rotile, lângă tava cu paharul și sticla Courvoisier apăruse teancul de reviste colorate Playboy, Express, Paris Match, iată superba Romy Schneider și-a pierdut adoratul fiu, ca să vezi, avea și un fiu, acces la tragedia populară, să vezi și să nu crezi, bravo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
arate mistreț, de-i plesnește pielea la cusături și ia foc râtul ăla gros, puturos, plin de otrăvuri și bălegar. Ce-am stabilit noi, o dată pentru totdeauna, tovarășa Vasilică? Îi spunea Vasilică, în loc de Vasilica, era de rău! Nefericita rămăsese cu tava în mână, în mijlocul încăperii. Nimic nu prevestise ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
gros, puturos, plin de otrăvuri și bălegar. Ce-am stabilit noi, o dată pentru totdeauna, tovarășa Vasilică? Îi spunea Vasilică, în loc de Vasilica, era de rău! Nefericita rămăsese cu tava în mână, în mijlocul încăperii. Nimic nu prevestise ghinionul. Intrase frumușel ușurel cu tava. Așezase fiecăruia ceșcuța cufarfurioară. Întâi la dom’ Teodosiu. Dom’ Gică Teodosiu, Șeful. Alături, pe aceeași măsuță, cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
de se târăște primele ore, ca beată, noroc că mai miroase din cafelele boierilor, altfel nici că s-ar putea mișca. — La ce oră ai venit azi? Al dracului, nu se lăsa, pocitul. O ține, la o adică, așa, cu tava în mână, în mijlocul camerei, s-o biciuiască. Iar ăștialalți, nimic, mutulache, nu aud, nu vad, nu crâcnesc. Zeamă lungă ăla, Titi, răul ăla spurcat și slugă, numai ochi în cap, ochelarist, bine zice Gina, să vadă tot despre toți, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
cerut câteva lucruri, tovarășa Vasilică. Câteva. Puține și clare. „Tovarășa“, auzi! Cum îl atingi la păsărica lui afurisită, gata, devii tovarășa, ca la tribunal, nu alta. Salariata Vasilica Vasilică, pe care o strigau Vili, își îndreaptă broboada. Coborî dreapta cu tava, de-a lungul halatului spălăcit și prea mare, iar cu stânga își îndreptă broboada. Înălță capul. O față mică, creață. Mâinile mari și lungi atârnau de-a lungul trupului mic, încovoiat. Ochi ageri, o gură lată, puternică, cu dinți mici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări în lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o secundă, explozie, la un pas, scăpase ca prin miracol, duuummmm, un pas, o secundă, ferestrele zăngăneau și zidurile se clătinau, masa scaunul televizorul. Bătrânul era deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
gratitudine, buzele mincinoase, de floarea canibală. Vindecat, muri, adormi somnul ultim. Avionul se apleca spre stânga, scaunele vibrară. Un frison de alarmă trecu prin pântecul metalic, stewardesa se afla în fața sa, să-l servească, goală, sub rochia lungă de voal. Tava de argint din mâinile ei lungi trepida, ca și carcasa avionului. Se aplecase, totuși, spre el, îi întinse sânii sticloși, cu bobul bec din mijloc. Ochi mari mari și goi, în care nu se putea citi nimic, nimic, dar buzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
amic cu fratele meu. De fapt, și cu sora mea... Din câte mi-amintesc, domnul Cușa era atunci, cum să spun, fără nici o deficiență. Normal, vreau să zic. — Da, da, înțeleg, se auzea glasul catifelat al mătușii Venera. Tocmai așezase tava cu cafele pe masa rotundă, din sufragerie. Profesorul Anatol Dominic Vancea Voinov calculase inteligent, din prima clipă. Nu temai poți încredința, azi, aproape nimănui. Chiar și vechi prieteni, greu să mai fie cei de altădată. Dacă au supraviețuit, înseamnă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Superbă zi, scumpă doamnă. O limpezime, o frăgezime, o șovăială! Nu mă mai săturam să întârzii pe străzi, prin stații, nu mă mai săturam. Pe noi,captivii, primăvara ne turbează, ne înnebunește, asta e. Pe masă se aflau deja pregătite tava și cafelele. O surpriză, într-adevăr. De obicei, doamna Venera începea tratațiile abia pe la mijlocul conversației. Tavi se afla deja la picioarele scaunului, Venera arăta excelent, ziua era tânără, perfect, perfect. — Amantissime frater, i-aș fi spus. Așa i-aș fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
și simplu, printr-o singură mișcare, orice șansă. Era inteligent, era vital Matus acela, dar asemenea calități nu erau suficiente pentru prințesa din basme, așa credea prostul de Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
acela, dar asemenea calități nu erau suficiente pentru prințesa din basme, așa credea prostul de Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
reluată sfios, iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu ceștile de cafea. Comise câțiva pași legănați, nesiguri. Se legăna, parcă, amețită, șchiopăta, se clătina, emoție, ce-o fi fost. Se învârti, fără rost, câteva clipe, în jurul fotoliului. — Vino, am să-ți arăt opera lui. Hai, vino. Glasul își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să plecați, să mergeți acasă. Eu am cam terminat. Dacă vreți, putem pleca, putem pleca. — O, nu-ți fă probleme, pot dormi și aici. Văd că te interesează aceste mape, te interesează. Îl privea cu un zâmbet ironic, condescendent. Privi tava cu tartine și ceașca cu ceai de care detectivul nu se atinsese și se retrase. La ora 11 noaptea, profesorul Vancea ieși din cameră, cu geanta pe umăr. — O să luăm un taxi, doamnă. S-a făcut târziu. Vă conduc acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
deloc, deloc. Dar dacă vreți, cumva, să plecați acasă... Putem pleca, oricând. Am terminat, de fapt, am terminat. — Nu-ți fă griji, pot dormi și aici. Stai liniștit. Văd că te interesează mapele, te interesează. Un zâmbet protector, parșiv. Privi tava cu tartine, ceașca cu ceai de care musafirul nu se atinsese și se retrase. Tolea ieșise târziu din cameră. Se înclinase, fără măcar să-și privească gazda și se trezi în fața scării. Când să pună piciorul pe prima treaptă, auzi uruitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
se apleca, îi spunea ceva, dar vocea nu i se auzea. Tânărul aproba, răspundea, repetând spusele turistului, dar sonorul nu pornise. Se rotiră acum, amândoi, spre stewardesă. Dreaptă, în rochie lungă, de voal, transparentă. Goală, sub rochia transparentă. Aștepta, cu tava întinsă. Sticle colorate, pahare colorate, etichete colorate. Dreaptă, goală. Bucle blonde, mâini lungi, albe, chip suav, de băiat. Cearcăne de fard vânăt. Un trup lung, de efeb. Domnul cel cărunt, turistul, zâmbi androginului. Buzele sale ritmau cuvinte cuvinte cuvinte, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
sunet, nici un sunet. Chipul roz al bătrânului, gulerul țeapăn, cămașa de azur, cravata bordo, botul batracian deschis închis deschis, fără sunet, gura amfibie clămpănind vorbe fără sunet. Ritmic se mișca și mustăcioara tânărului său însoțitor, ghidul, patrula. Manechinul aștepta, cu tava întinsă, comanda. Cămașa de voal flutura, se vedea pieptul băiețesc, bobul bec din mijloc, roz, electric, parfumat.. Venus își îndreptă umerii, se aplecă spre turist. Îi oferi din nou sticlele, bustul, buzele, orice. Clap-clap, zgomot sec în laringe, gura roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]