1,581 matches
-
(n. 4 martie 1904, Davideni, lângă Cernăuți, Bucovina, Austro-Ungaria, azi Ucraina - d. 16 noiembrie 1942, Elveția) a fost un tenor român și cantor evreu de faimă internațională. El a fost supranumit Privighetoarea din Cernăuți și Caruso al evreilor. După primul război mondial a urmat cursurile unei școli comerciale și în același timp a luat lecții particulare de canto. După Unirea
Joseph Schmidt () [Corola-website/Science/314459_a_315788]
-
(n. 30 iulie 1898, Râmnicu Vâlcea - d. 1 august 1978, București) a fost un cunoscut tenor, solist de romanțe, tangouri și cântece populare, mai ales în perioada interbelică. S-a născut la data de 30 iulie 1898, în Râmnicu Vâlcea, pe malurile Oltului. Studiile muzicale le începe la Craiova cu Savel Horceag (teorie-solfegiu și canto). Studiază
Petre Alexandru () [Corola-website/Science/323497_a_324826]
-
cu Dumitru Mihăilescu-Toscani și Leo Kalmuschi (canto). Începe să lucreze, mai întâi, ca pictor de biserici, după care, în 1929, debutează în rolul flăcăului lui Graur din vodevilul „Cinel-Cinel”, pe scena Teatrului Național din Craiova. În perioada 1929-1934 devine solist tenor în Corul Ansamblului „Armonia” din Craiova. În perioada 1934-1945 cântă ca solist-vocal în diverse restaurante din București, înregistrează numeroase discuri la casa de discuri Cristal (ulterior Electrecord), promovează muzica compozitorilor Ion Vasilescu, Gerd Willnow, Ionel Fernic și susține numeroase emisiuni
Petre Alexandru () [Corola-website/Science/323497_a_324826]
-
din notarea muzicală modernă sunt următoarele: În scrierea și practica muzicală se folosesc șapte chei: Aici sunt trei feluri diferite de chei, numite: Cele mai folosite chei sunt cunoscute ca fiind: Soprano sau Cheia de Sopran Viola sau Cheia de Tenor Cheia de Bas
Cheie (muzică) () [Corola-website/Science/323998_a_325327]
-
principiile lui Allan Kardec, un pedagog francez care dezvoltase mai multe teorii referitoare la spiritism. Helena vizitează apoi, succesiv, Ierusalim, Odessa și Paris. Helenei îi este atribuită o relație romantică, negată însă atît de ea, cît și de familie, cu tenorul italian Agardi Metrovich, căruia se spune că i-ar fi dăruit un fiu, pe nume Yuri. Ea a susținut întotdeauna că Agardi îi era doar un bun prieten, că fiul lui îi era foarte drag, dar că băiețelul nu era
Elena Blavatschi () [Corola-website/Science/318908_a_320237]
-
Johnny Carson și ediția americană a emisiunii pentru copii „Sesame Street” și, de asemenea a cântat de mai multe ori la Casa Albă. În 1994 Perlman a prezentat pe canalul de televizune PBS o emisiune denumită Three Tenors, Encore! (Trei tenori, Bis!), consacrate măiestriei vocale a lui Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras. Între evenimentele însemnate la care i s-a cerut să apară ca solist se pot menționa dineul oficial în cinstea reginei Mării Britanii, Elisabeta a II-a
Itzhak Perlman () [Corola-website/Science/318934_a_320263]
-
de Dumitru Popescu și coregrafia de Ștefan Gheorghe. Distribuția operei era următoarea: Simona Suhai (Domnișoara Christina, balerină/recitatoare), Elena Gaja (Doamna Moscu, contralto), Diana Matei (Diana Papp) (Simina, soprană), Costică Gâdea (Egor, bariton), Vasile Tcaciuc (Nazarie, bas), Alexandru Serac (Doctorul, tenor). Opera lui Șerban Nichifor este structurată în două acte, actul I având cinci scene, iar actul II trei scene. Există zece inserții de film pe cortină și pe pereții încăperilor. Compozitorul a insistat pe latura filozofică a romanului lui Eliade
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
2001, pe scena Teatrului Regal din Madrid. Directorul muzical al spectacolului a fost José Ramón Encinar, iar autorii scenografiei și coregrafiei au fost Francisco Nieva și respectiv Pedro Berdäyes. Distribuția operei era următoarea: Victoria Livengood (Christina, soprană), Francesc Garrigosa (Egor, tenor), Francisc Bas (Radu, tenor), Pilar Jurado (Simina, soprană), Louis Otez (Nazarie, bariton), Sylvie Sullé (Sanda, contralto), Maria José Suarez (d-na Moscu, mezzosoprană). Opera lui Luis de Pablo este structurată în trei acte; fiecare act începe cu o introducere, iar
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
Regal din Madrid. Directorul muzical al spectacolului a fost José Ramón Encinar, iar autorii scenografiei și coregrafiei au fost Francisco Nieva și respectiv Pedro Berdäyes. Distribuția operei era următoarea: Victoria Livengood (Christina, soprană), Francesc Garrigosa (Egor, tenor), Francisc Bas (Radu, tenor), Pilar Jurado (Simina, soprană), Louis Otez (Nazarie, bariton), Sylvie Sullé (Sanda, contralto), Maria José Suarez (d-na Moscu, mezzosoprană). Opera lui Luis de Pablo este structurată în trei acte; fiecare act începe cu o introducere, iar scenele sunt separate între
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
profesorul universitar Gheorghe Oprea. Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi - apărut în 1972). Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
Vest, Elveția, URSS, China, unde obține un succes impresionant. În 1970 înființează propriul său "Taraf" concertistic, cu care susține, în 1971, 45 de reprezentații la teatrul de la "Gaîté - Montparnasse" din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor și bas) create de el însuși în 1968. Reprezentațiile se bucură de un succes fulminant. Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada și SUA, până în Australia, Japonia și Africa de Sud. Este invitat să susțină
Gheorghe Zamfir () [Corola-website/Science/297375_a_298704]
-
carieră s-a desfășurat între anii 1960 - 1990. A fost admirată pentru talentul actoricesc și pentru ușurința cu care cânta operă în diverse limbi. Cotrubaș s-a născut în Galați, crescând într-o familie cu tradiție muzicală: tatăl, Vasile fiind tenor într-un cor de amatori. Cariera muzicală a început-o la vârsta de nouă ani, când a devenit membru al Corului de Copii al Radiodifuziunii Române. La vârsta de unsprezece ani, cânta ca solistă. În 1952 s-a mutat la
Ileana Cotrubaș () [Corola-website/Science/297378_a_298707]
-
Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia. În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic "Vox Maris" pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu). O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris, unde s-a stins din viață în
George Enescu () [Corola-website/Science/297377_a_298706]
-
înregistreze un nou album alături de Nightwish și nu se aștepta să fie concediată, aparițiile sale publice programate pentru 2006 au fost puține la număr. În iulie Tarja a cântat la „Festivalul de Operă din Savonlinna”, unde a fost acompaniată de tenorul Raimo Sirkiä și de Orchestra Simfonică Kuopio. Ea a interpretat arii clasice precum „O mio babbino caro” de Giacomo Puccini sau „Libiamo ne' lieti calici” de Giuseppe Verdi, dar și câteva compoziții moderne precum „Don't Cry for Me Argentina
Tarja Turunen () [Corola-website/Science/297560_a_298889]
-
asupra muzicii clasice și metal” și s-a bucurat de succes comercial în Europa și America de Sud. În 2010 Tarja a cântat în deschiderea concertelor susținute de cântărețul Alice Cooper în Germania, iar în iulie 2011 a susținut un recital alături de tenorul José Cura în cadrul „Festivalului de Operă din Savonlinna”. Pentru a promova albumul "What Lies Beneath" Tarja a lansat pe disc single cântece precum „Falling Awake”, „I Feel Immortal” sau „Until My Last Breath”, iar un turneu aferent a debutat în
Tarja Turunen () [Corola-website/Science/297560_a_298889]
-
(n. 8 august 1897, București - d. 1986, București) a fost un tenor român, solist al Operei Române din București. s-a născut la 8 august 1897 în București, fiu al lui Iancu Marinescu, fost secretar al Școalei de poduri și șosele, viitorul Institut Politehnic, din București. În timpul primului război mondial se refugiază
Emil Marinescu () [Corola-website/Science/297651_a_298980]
-
lor. Următorii ani decurg între spectacole la operă și turnee întreprinse în condițiile vitrege ale războiului. La 16 octombrie 1945 are loc un spectacol extraordinar de gală al Operei Române, pentru "sărbătorirea a 25 de ani de activitate artistică a tenorului Emil Marinescu", în care interpretează rolul lui Otello din opera lui Verdi, piatră de încercare pentru orice tenor. Schimbările politice se reflectă și în cariera lui Emil Marinescu. Pe data de 5 mai 1947 i se aduce la cunoștință că
Emil Marinescu () [Corola-website/Science/297651_a_298980]
-
octombrie 1945 are loc un spectacol extraordinar de gală al Operei Române, pentru "sărbătorirea a 25 de ani de activitate artistică a tenorului Emil Marinescu", în care interpretează rolul lui Otello din opera lui Verdi, piatră de încercare pentru orice tenor. Schimbările politice se reflectă și în cariera lui Emil Marinescu. Pe data de 5 mai 1947 i se aduce la cunoștință că este pensionat, deși nu împlinise 50 de ani și era în deplinătatea forțelor sale fizice iar vocea își
Emil Marinescu () [Corola-website/Science/297651_a_298980]
-
atribuit basului român Emil Crăsnaru. Spre sfârșitul vieții publică două volume "Amintiri" (1973) și "Portrete și siluete din lumea operei" (1983). Cariera artistică a lui Emil Marinescu, în posesia unui registru vocal întins de la tonalitățile dramatice la acelea ale unui tenor liric, reflectă un permanent neastâmpăr, o dorință, parcă tot timpul nesatisfăcută, de a peregrina de la un loc la altul în căutarea unui public nou, asemenea unui Minnesänger din evul mediu. Alături de Dimitrie Onofrei și Traian Grozăvescu, a fost unul din
Emil Marinescu () [Corola-website/Science/297651_a_298980]
-
permanent neastâmpăr, o dorință, parcă tot timpul nesatisfăcută, de a peregrina de la un loc la altul în căutarea unui public nou, asemenea unui Minnesänger din evul mediu. Alături de Dimitrie Onofrei și Traian Grozăvescu, a fost unul din cei mai mari tenori români. Idealul unui artist se recunoaște numaidecât în timbrul vocii sale și în pasiunea temperamentului" (Emil Marinescu)
Emil Marinescu () [Corola-website/Science/297651_a_298980]
-
pe Traian Moșoiu (cel care l-a poreclit , nume ce provine de la străvechiul "zavaidoaca", ce poartă semnificația de "năbădăios"). În perioada 1918-1920 se stabilește definitiv în București unde primește lecții de canto, mai întâi, de la profesorul Dimitrie Cutavas, apoi de la tenorul Operei Române Dumitru Mihăilescu-Toscani și, ulterior, bucurându-se chiar de îndrumarea baritonului Petre Ștefănescu-Goangă. Primește de la aceștia invitația de a deveni solist de operă. Acesta refuză, spre a face o carieră solidă de diseur, la marile restaurante, grădini și baruri
Zavaidoc () [Corola-website/Science/298265_a_299594]
-
prea zgomotos, ci rezonant. Mai este și studiul scalelor, trilurilor, înfloriturilor specifice bel canto, care sunt un limbaj de sine stătător". De Hidalgo a declarat mai tarziu despre Callas că era "un fenomen... Obișnuia să asculte toate sopranele, mezzosopranele, si tenorii... Era capabilă de orice." Însăși Callas a declarat că : "mergeam la Conservator la 10 dimineață și plecăm cu ultimul elev... devorând muzică" 10 ore pe zi. Cand a fost întrebată de profesoară de ce proceda astfel, răspunsul a fost: "până și
Maria Callas () [Corola-website/Science/298383_a_299712]
-
-i încredințeze rolul titular în ""Macbeth"" de Verdi, dar opera nu a fost inclusă în programul "Scalei". Viața Mariei Callas se împarte între diverse reprezentații, călătorii și relații sentimantale, uneori furtunoase, cu regizorul Luchino Visconti, directorul de scenă Franco Zeffirelli, tenorul Giuseppe di Stefano. În anul 1959, este invitată de bogatul armator grec Aristotel Onassis la o croazieră pe yacht-ul sau ""Christina"", împreună cu personalități de frunte din protipendada internațională. Callas se desparte de Meneghini și devine amantă oficială a lui
Maria Callas () [Corola-website/Science/298383_a_299712]
-
un spectacol de operă. Viața sa privată nu este mai bună. Onassis o părăsește pentru a se căsători cu Jacqueline Kennedy, văduva președintelui american John F. Kennedy asasinat la Dallas. În 1973 mai întreprinde un turneu mondial de concerte împreună cu tenorul Giuseppe di Stefano, care se termină în 1974 la Sapporo în Japonia. Este ultima sa apariție în public. Maria Callas nu mai este decât umbră aceleia care făcea să delireze publicul, nu mai are simțul scenic, nu mai caracterizează personajele
Maria Callas () [Corola-website/Science/298383_a_299712]
-
Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos
Hariclea Darclée () [Corola-website/Science/298389_a_299718]