1,894 matches
-
populația locală. Ali, care vorbea Limba Română a pus pe niște haine țărănești pe el și a fugit în Țară Românească. Aproximativ 30.000 de turci au murit în luptă, în timp ce Báthory a pierdut 8000 maghiari și aproape 2000 sașilor transilvăneni și valahi din Transilvania. Cei doi comandanți au petrecut, împreună cu trupele lor, cu Kinizsi dansând cu un turc mort în brațe. Báthory urma să conducă Transilvania că și guvernator al ei din anul 1479 până la moartea sa. Urmașii săi devineau
Ștefan Báthory de Ecsed () [Corola-website/Science/307023_a_308352]
-
la „Transilvania", „Gazeta Transilvaniei", „Societatea de mâine", „Familia", „Tribuna" (Arad), „Dreptatea" (Brașov), „Românul" (Arad), „Gând românesc". A semnat și cu pseudonimele S. Tamba și N. Hurlup. Două sunt în principal laturile scrisului lui Banciu: evocarea unor luptători pentru drepturile românilor transilvăneni - de la unii celebri, ca G. Barițiu, G. Bogdan-Duică, V. Goldiș și Al. Bogdan până la țărani modești, ca Nicolae Oprea - și cultivarea limbii în cadrul rubricii „Din dicționarul greșelilor noastre de limbă și ortografie", apărută în revista „Societatea de mâine". Portretele și
Axente Banciu () [Corola-website/Science/307084_a_308413]
-
comună surprinsă și reliefată de Banciu în definirea celor despre care scrie fiind dârzenia în apărarea limbii, a tradițiilor și credinței românilor. Cel mai amplu portret, o micromonografie, este conținut de volumul Dr. Alexandru Bogdan (1926), consacrat unui strălucit intelectual transilvănean, în Disprețuiții „ciobani valahi" (1944), este evocat curajosul țăran Nicolae Oprea, care, în timpul a trei călătorii întreprinse la Viena, a apărat, cum s-a priceput, ortodoxia în fața oficialilor habsburgici. În descendența demersului lui Titu Maiorescu din Limba română în jurnalele
Axente Banciu () [Corola-website/Science/307084_a_308413]
-
emblematică din Mărginimea Sibiului, din care s-au ridicat un număr impresionant de iluștri academicieni: Dionisie Romano, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, D.D. Roșca, Andrei Oțetea, Axente Banciu, Mircea Săndulescu. Pe linie maternă descinde dintr-o familie tot atât de veche de intelectuali transilvăneni din Hunedoara. Academicianul Mircea D. Banciu a absolvit Colegiul Național „Sf. Sava” din București în 1957. Pasiunea pentru chimie a academicianului Mircea D. Banciu ar putea fi căutată în primul rând în familia sa care, pe parcursul a două generații, numără
Mircea Desideriu Banciu () [Corola-website/Science/307086_a_308415]
-
temporare iar ultima sală prezintă o bogată colecție de aparatură medicală, folosită în spitalele clujene la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX, donată de Prof. Pompiuliu Manea. La originea acestui muzeu se află colecția de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean. Această colecție a fost donată muzeului, fiind îmbogățită pe parcursul timpului prin alte donații valoroase care ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele XVI-XIX . Profesorul Bologa
Casa Hintz din Cluj () [Corola-website/Science/307279_a_308608]
-
a fost organizat și panotat efectiv de Dr. Izsak Samuel. Ulterior, Muzeul Farmaciei a primit numele de Colecția de Istorie a Farmaciei, fiind subordonată Universității de Medicină și Farmacie și apoi Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. Structura farmaciei medievale transilvănene este similară cu cea a altor farmacii din Europa acelor timpuri. În Officina, încăperea cea mai decorată, se vindeau medicamentele și se trata cu clienții. Laboratorul, unde se preparau medicamente, era amplasat inițial în subsolul imobilului. O altă încăpere, Camera
Casa Hintz din Cluj () [Corola-website/Science/307279_a_308608]
-
deschisă și un crin. Pe margine, legenda tradusă este: . Și micile autonomii românești din această provincie au utilizat sigilii încă de timpuriu. Cu toate acestea încă nu exista o recunoaștere oficială, din partea regalității maghiare, a diferitelor sigilii utilizate de instituțiile transilvănene. Drept urmare, în 1435 a fost dat un patent prin care actele emise de către comitate puteau fi autentificate de către juzii nobiliari cu sigiliul propriu. Dezvoltarea economică deosebită a dus la adoptarea, de către fiecare comitat, a unei steme proprii, prezentă și pe
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
Aurinia saxatilis") din familia Cruciferae și "Waldsteinia geoides", element floristic ce aparține familiei Rosaceae. Fauna este reprezentată de câteva specii de amfibieni, pești și insecte; printre care: ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), buhaiul de baltă cu burta roșie ("Bombina bombina"), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris ampelensis"), zvârlugă ("Cobitis taenia"), precum și trei fluturi: "Callimorpha quadripunctaria" (fluturele-tigru), "Euphydryas maturna" și "Leptidea morsei" (fluturele de muștar).
Cheile Turului () [Corola-website/Science/307305_a_308634]
-
la mănăstirile de la Muntele Athos, Visarion a dorit să întemeieze o mănăstire. Impresionat de frumusețea locurilor de la Dealul Cocoșului, de pădurile de tei din preajmă, a răscumpărat locul de la o proprietate musulmană. Sprijinit de românii din zonă și de oierii transilvăneni veniți cu turmele la transhumanță, cei trei călugări au construit o biserică de formă dreptunghiulară. În anul 1841 autoritățile otomane au încuviințat funcționarea mănăstirii. Reparată între anii 1842 și 1846, biserica a funcționat până în anul 1910, când a fost demolată
Mănăstirea Cocoșu () [Corola-website/Science/308553_a_309882]
-
Popescu, și a fost tipărită în anul 2000. În anul 1999 a primit rangul de protosinghel, în același an fiind admis și la cursurile de doctorat ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Salonic, cu un proiect despre problema Bisericii Unite Transilvănene. Munca de cercetare va fi încununată prin susținerea lucrării cu titlul „Considerarea istorică a cauzelor și consecințelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică”, sub îndrumarea științifică a prof. dr. Apostolos Glavinas, susținută pe 3 martie 2005. Comisia, formată
Ambrozie Sinaitul () [Corola-website/Science/308633_a_309962]
-
Schemnitz" (azi Banská Štiavnica). Atras îndeosebi de pictura murală, în anul 1904 a întreprins o călătorie de studii la monumentele de artă veche din Țara Românească, Moldova și Bucovina, de la care s-a inspirat în executarea picturilor din numeroase biserici transilvănene (Catedrala mitropolitană din Sibiu). Ca pictor de șevalet a lucrat portrete și chipuri de țărani, surprinse în mediul lor obișnuit. Împreună cu Ștefan Gróh, Robert Wellmann și Fritz Schullerus vizitează München-ul în anul 1887, unde este impresionat de lucrările lui Arnold
Octavian Smigelschi () [Corola-website/Science/308714_a_310043]
-
apatia provincială sibiană, Octavian Smigelschi începe să studieze pictura bisericească și ca urmare execută numeroase icoane și iconostase câștigând astfel mijloace bănești necesare scopurilor sale. Au rămas drept mărturie acestei perioade din viața pictorului lucrări în diferite biserici din comunele transilvănene: Racovița, Sâncel, Ilva Mare, Măgura, Romos, Rodna Nouă și Poiana Sf. Iosif, Mihalț, Vereșmort și Timișoara Fabrică. În anii 1890-1891 vizitează Viena, revine la München după care vizitează Dresda fiind profesor de desen în Banská Štiavnica (Șemniț). În anul 1892
Octavian Smigelschi () [Corola-website/Science/308714_a_310043]
-
liceului și moare pe 10 noiembrie 1912 din cauza unui atac de cord. O expoziție retrospectivă este deschisă în octombrie 1913 la: În prezent Muzeul Brukenthal expune, datorită „Astrei”, majoritatea tablourilor și cartoanelor lui O. Smigelschi. Așa cum se prezenta spațiul artistic transilvănean din secolul al XIX-lea, acesta era o îmbinare dintre două curente reprezentative în pictura bisericească. Primul curent, practicat de către iconarii și zugravii de la sate, reprezentați de către preoți și țărani, era ilustrat de pictura bizantino - română. Cel de al doilea
Octavian Smigelschi () [Corola-website/Science/308714_a_310043]
-
de câmp ("Crocidura leucodon") sau chițcan de munte ("Sorex alpinus"). Amfibieni și reptile: ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), brotacul verde de copac ("Hyla arborea"), broasca-roșie-de-pădure ("Rana dalmatina"), broasca-roșie-de-munte ("Rana temporaria"), salamandra de foc ("Salamandra salamandra"), tritonul de munte ("Triturus alpestris"), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris"), șopârlă de câmp ("Lacerta agilis"), gușter ("Lacerta viridis"), șarpele de alun ("Coronella austriaca"), șarpele lui Esculap ("Elaphe longissima"), vipera cu corn ("Vipera ammodytes"), șarpele orb ("Anguis fragilis"), năpârcă ("Natrix natrix"), vipră ("Vipera berus"). Păsări cu specii de: cocoș
Parcul Național Retezat () [Corola-website/Science/308756_a_310085]
-
(n. 1744, Silvașul de Jos, comitatul Hunedoara - d. 3 decembrie 1809, Blaj) a fost vicar unit al Năsăudului, una din figurile de seamă ale intelectualității române transilvănene din secolul al XVIII-lea, coautor al petiției Supplex Libellus Valachorum. A fost descendentul unei familii nobiliare românești din Țara Hațegului. Studiile începute la Blaj le-a continuat, până în 1774, la Seminarium Sancti Adalberti din Nagyszombat (Trnava - în Moravia), iar
Ioan Para () [Corola-website/Science/307709_a_309038]
-
(n. 1804 d. 1886) este un reprezentant al învățământului modern românesc din prima jumătate a secolului al-XIX-lea, cu o largă deschidere spre cultură europeană. S-a născut în anul 1804 la Câmpulung-Muscel dintr-o familie de cărturari transilvăneni stabiliți în Țară Românească la sfârșitul secolului al-XVIII-lea. Fratele tatălui său, protosinghelul Naum Râmniceanu, a contribuit în mod semnificativ și direct la formarea să culturală. Acesta l-a înscris la București, la scoala "Sf. Sava" unde l-a avut ca
Nicolae Simonide () [Corola-website/Science/307720_a_309049]
-
drept principat autonom a dus la condiții favorabile de a se dezvolta, iar în această perioadă urbea Clujului va deveni unul dintre cele mai dezvoltate orașe ale fostului regat ungar. În lipsa războaielor, deși Alba Iulia era capitala politică a principilor transilvăneni, Clujul devine centrul economic, cultural și religios al principatului Transilvaniei, sprijinind mereu principii transilvăneni. În 1581, Ștefan Báthory, guvernatorul Transilvaniei, fondează aici o academie iezuită. Între 1545 și 1570, numeroși sași părăsesc orașul, datorită introducerii doctrinelor unitariene. Restul de sași
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
această perioadă urbea Clujului va deveni unul dintre cele mai dezvoltate orașe ale fostului regat ungar. În lipsa războaielor, deși Alba Iulia era capitala politică a principilor transilvăneni, Clujul devine centrul economic, cultural și religios al principatului Transilvaniei, sprijinind mereu principii transilvăneni. În 1581, Ștefan Báthory, guvernatorul Transilvaniei, fondează aici o academie iezuită. Între 1545 și 1570, numeroși sași părăsesc orașul, datorită introducerii doctrinelor unitariene. Restul de sași rămași în oraș au fost asimilați de unguri, orașul devenind un centru al nobilimii
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluției ungare, a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la Sibiu, pentru a exista o influență austriacă mai mare asupra autorităților. Mai târziu, Clujul a devenit unul dintre cele șase districte militare transilvănene, administrând un teritoriu de 400 000 de locuitori. Din 1830 orașul devine sediul mișcării naționale ungare din principat. În perioada revoluțiilor de la 1848, Clujul a fost ocupat de trupele generalului polonez Józef Bem. În urma Ausgleich-ul (compromis) prin care a fost
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
din centru. În această perioadă a fost ridicată și clădirea Liceului Unitarian, Opera Română, Palatul de Justiție, primăria, Palatul de Finanțe etc. În 1910 în Cluj funcționau 10 bănci și peste 2000 de ateliere și întreprinderi. Primele semne ale cinematografiei transilvănene apar la începutul secolului XX la Cluj. Astfel, în 1913, regizorul Jenő Janovics începe colaborarea cu casa de filme pariziană "Pathé" și toarnă în oraș mai multe filme printre care "Murgul sarg" și "Din grozăviile lumii". După încheierea primului război
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
regele Franței, Ludovic al XIV-lea, l-au ales pe tânărul prinț ca lider, în 1678. În scurt timp armatele antihabsburgice au cucerit centrul și estul Slovaciei. După 3 ani de lupte, în 1681, ajutat de 10 000 de ostași transilvăneni și de un corp militar otoman, trimis în ajutor de pașa de la Oradea, a putut sa îi impună împăratului Leopold I condițiile unui armistițiu. În iunie 1682 s-a căsătorit cu principesa Ilona Zrínyi, văduva principelui transilvănean Francisc I Rákóczi
Imre Thököly () [Corola-website/Science/306684_a_308013]
-
000 de ostași transilvăneni și de un corp militar otoman, trimis în ajutor de pașa de la Oradea, a putut sa îi impună împăratului Leopold I condițiile unui armistițiu. În iunie 1682 s-a căsătorit cu principesa Ilona Zrínyi, văduva principelui transilvănean Francisc I Rákóczi. Sultanul Mehmed al IV-lea l-a recunoscut ca rege al Ungariei de Nord, în schimbul plății unui tribut anual de 40 000 de taleri. I-a recunoscut de asemenea și titlul de principe al Transilvaniei, un act
Imre Thököly () [Corola-website/Science/306684_a_308013]
-
și acvatinta policroma cu efecte de , tirajul (180 de exemplare) foarte restrâns, face din această carte, de înaltă și pură ținută, o operă de bibliofilie rară și costisitoare.” „Dacă ar fi să-i căutăm locul în șirul acestor talente, artistul transilvănean, ajuns la maturitatea vocației sale ar fi plasat, în geografia spirituală a României de azi, între cei mai de seamă slujitori ai unor idealuri de frumusețe, endemice pe aceste meleaguri, locuite de un popor născut artist, si tradiționale. și totuși
Vasile Pintea () [Corola-website/Science/306784_a_308113]
-
în contradicție cu tradițiile locale săsești care indică ridicarea cetății înainte de marile invazii ale tătarilor din 1241, dar nu a putut fi confirmată această ipoteză. În prima fază cetatea era de fapt o biserică fortificată, similar multor alte biserici fortificate transilvănene. A doua fază de construcție a cetății Aiudului a avut loc în perioada secolelor XVI-XVII. Forma actuală a cetății a fost definită în cea de-a doua fază de construcție, când zidurile au fost extinse. De plan poligonal neregulat, cu
Cetatea Aiudului () [Corola-website/Science/307859_a_309188]
-
din faza sa inițială de construcție (secolul XIV). A fost dat în grija breslei măcelarilor încă de la început, fiind îngrijită de aceasta pe durata întregii sale istorii. Breasla măcelarilor apare menționată din secolul XV, primind mai multe privilegii din partea principilor transilvăneni (1589, 1749). În perioada modernă breasla s-a transformat în asociație profesională. De formă rectangulară, turnul a aparținut întâi breslei lăcătușilor, în secolul XVIII fiind atribuit cizmarilor. Breasla cizmarilor apare menționată încă din secolul XV. În peretele turnului sunt zidite
Cetatea Aiudului () [Corola-website/Science/307859_a_309188]