1,604 matches
-
a dragostei, ce ca o veșnicie își blestemă sângele descompus în emoțiile zilelor ce deformează imaginea ta prin mireasma florilor din pământurile durute ale acestui secol unde ființele nu sunt decât ploi căzute peste această planetă mișcătoare de idei prin tremurul clipelor sălbătăcite... Rămân pământul secular al primăverilor unde dorul de mine te va înrădăcina ca un copac cu toate brațele ofilite în muțenia de suflete ce au frunze de glasuri scăzute unde foarte departe de ce am fost altădată... Rămân ca
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
stângaci spre mine. Simt atunci cum mor încet arzându-mi straiele de dor peste cuvintele tale, și încerc să mă satur ținând în mâini mâlul oaselor albe. Începe un infinit al tăcerii în primăvara unde statuile au ochii tăi au tremur haotic ce dansează în asfințituri precum sufletul luminii în care-ți presimt apropierea înghețului în ochii tăi ce-mi tulbură umbra străină în ochii tăi ce mă robește în lacrimi. Din mine începe un infinit de pustiuri dragostea mea, precum
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
istorie neamul românesc, ai rămas îngerul triumfal al dreptății privind înghețat un fluviu de veac strămoșesc Venim la tine cu albul ceresc, Ca o lacrimă arsă mă desprind dintr-un zor, Și-n roua pământului dureri moștenesc, Mărite Doamne, un tremur pătrunde-n tăcerea de nor II și vede cum timpul apune, cum lumea se pleacă-n haosul de vânt, tu stai neclintit pe-o stea de genune, peste acest pământ mai arde o torță de gând. O, Doamne Ștefane, înger
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mă dor prin așchii de soare, Și calmul suferind se-ntunecă-n distanță Prin ploaia de tăceri se tălmăcesc izvoare, Și-n depărtări de suflet un Ochi mi te răsfață. Și-n noptea, ce se-așterne în patul glacial Un tremur de cuvinte te-mbracă-n somnul viu, Și prin fereastra cerului, un chip banal, Îmi spune că-n visare sunt zâmbetul pustiu Și-n glasul stelei ce se pierde, În amăgiri și-n triste simfonii Cu versuri albe prin iubiri
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
pe un nor Căci calul tău de vise e o povară Ce îți transformă dragostea în dor Să mă auzi din miezul durerilor de seară. COROLA DE LUCEFERI ȘI STELELE DE VISE Cum gem culorile pe pânzele de vis Pe tremurul suav al sălciilor tale. În norii timpului e un poet învins Și-o inimă învinsă prin gânduri ideale. Cum suflă vântul peste toamna grea Și saltă nemurirea dintre noi dorințe, Doar fericita clipă ne va da Cântecul dragostei lungit pe-
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
și turbane musulmane cu vizetă. Prin care ni se spunea că nu ne vindeam țara, ne vindem viitorul, dar ce e viitoru’? La 1848, prefectul de Iaș trimitea o notă informativă ministrului de Interne În care descria cu un vizibil tremur al peniței faptul regretabil potrivit căruia cele douăzeci de personalități invitate să ia cuvîntul la ora opt la festivitățile de la primărie au sosit ceva mai tîrziu din motive necunoscute dar probabil bahice (urma lista cu personalități), drept pentru care revoluția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
privirilor”. Nu „cu cît poate ascunde mai mult”. La prima vedere pare o impardonabilă greșeală de corectură, la a doua, Începi să vezi prin țesătură, prin irizări turcoaz, prin hîrtia lucioasă, de la Letea, o vezi pe Letea, te ia cu tremur. Din care reușești totuși să-ți mai pui Întrebarea de ce-a mai apărut doamna În rochie, pentru că de și-ar fi ascultat propriul gînd, titlul cu aldine corp 90/60/90, impulsul, dorința de frumos, de adevăr, nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ar fi viezurele amintit și furculița cu resort a lui Decebal. Carolina Ilica adaugă În Națiunea: „Teritoriul vechii Dacii a fost sfîșiat de mai multe ori de cămilele imperiilor”. Bănuiesc că o astfel de concluzie i se trage Carolinei de la tremurul lunii aprilie, ce i-a dictat originala viziune asupra unei poezii universale. La pașa vine un arab. Călare pe-o cămilă. Numită El Zorab. Ceva mai jos, doamna deputat Floarea Calotă (indecent nume) adaugă: „Sub aripa istoriei noastre ne salvăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
uiți un hogeac ca al meu? Roscomere, numărul 941. Și n-o lălăi! Jack puse receptorul În furcă. Telefonul sună din nou. — Mdea? — Lamar, spune-i lui Pierce că trebuie neapărat... Lamar, tu ești, flăcău? SID HUDGENS! Lamar... cu un tremur În glas. — Ăă... da. Cu cine vorbesc? Clic. Jack apăsă pe butonul de derulare. În timp ce asculta glasul lui Hudgens, fu izbit de revelație. SID ÎL CUNOȘTEA PE PATCHETT. SID ÎL CUNOȘTEA PE LAMAR. SID ȘTIA TOATĂ TĂRĂȘENIA CU FLEUR-DE-LIS. Telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Flori de câmp Elena Marin Alexe Ascult bombănelile vântului cațărându-se prin tremurul frunzelor, atingând cu privirea vălul corolelor aurii, uit să mai respir. Răscoliri tainice, îmi pun întrebări de demult, apoi dau ocol timpului, când sufletul cheamă dor cu arome de eternitate. Zâmbesc soarelui, hotărâtă să adun speranțe, cu palmele sărutate de
Flori de c?mp by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83285_a_84610]
-
imaginea celei căreia i se adresau, un val de vorbe care construiau drumuri, forme, destine, evenimente, răscruci de vieți, vorbe adunate și adunându-se, înmulțindu-se, chemându-se unele pe altele, făurind o lume de vorbe, umplând-o cu mirosuri, tremur, răsuflu, cazne, iubire, ură, bătrâna doamnă îl privea și asculta dând din cap și dintr-odată el, Andrei Vlădescu, înțelegând că din vorbele lui nu răsar decât himere ce se vor prăbuși la un simplu suflu, luând-o de la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atent, cu ciudate inflexiuni ale vocii, declamând aproape, ca un actor, lăsând câte o pauză scurtă după fiecare întrebare citită, de parcă ar fi așteptat răspunsuri pe care știa că nu are cum să le capete și doar treptat pierzându-și tremurul ușor din glas sau regretul că fusese luat și el prin surprindere și textul dinainte pregătit nu avea în vedere datele noi, încât suna puțin în afara problemelor, cu toată pasiunea lui declamatorie. Am înțeles că adunarea de astăzi - își rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
alți oameni decât cei pe care îi știe el. „Și l-au întrerupt și pe el.“ Da și nici măcar nu l-au întrerupt ca să-i spună motivele pe care le solicitase el și îl vedeam cum își stăpânește cu greu tremurul mâinilor când s-a ridicat activistul celălalt, Patriciu, dați-mi voie, a zis Anton Ionescu, dați-mi mie voie, a zis celălalt, dați-mi voie, a repetat Anton Ionescu, dar vocea lui înceată era deja acoperită de timbrul aspru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
tot felul de intervenții! Nu uita unde te afli! Și Andrei Vlădescu izbucnind și el: nu uit nimic și nici nu încerc să vin cu intervenții, ci pur și simplu vreau să știu ce ar trebui să fac; stăpânindu-și tremurul buzelor, simțindu-se mic și fără rost și simțind cum crește și mai mult teama în el, ca și cum ar fi fost vinovat de ceva Îe absurd - zicându-și - e absurd ce simt, doar oamenii ăștia ar trebui să mă ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spunea Meme, palid. „Mai bine l-ați fi sunat pe doctorul Cabalu.“ „Ți-am mai zis că l-am sunat, dar nu era acasă.“ Îl vedeam prima oară, mă întrebam dacă fuseseră mereu ale lui culoarea pământie a chipului și tremurul ușor al mâinilor, dar parcă nu se făcea să pun întrebări. Mai târziu am aflat de la Andrei Vlădescu ce se petrecuse cu el în ultima vreme, după ce fusese mutat disciplinar, chipurile pentru abateri de la morală. La noua revistă, articolele îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îngrozesc, înțelegi? Sunt dură, dar tu ești teribil de tare și suporți orice și nici nu mă iubești și...“ „Ba da.“ „Poftim? Ești nebun!“ S-a oprit și-l privea cum își aprinde o țigară, străduindu-se să-și stăpânească tremurul mâinii, cu privirile spre jocul copiilor de pe marginea bazinului. „Nu pot să cred“, a spus și iar a tăcut. „Nu pot să cred și pe urmă e prea târziu, pentru că acum știu și altceva și acest altceva e minunat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ești de vină, ea este. Este o femeie frivolă, meschină și crudă, care are tone Întregi de haine superbe și nimic altceva. Fața lui Emily s‑a Încordat În mod vizibil, pielea gâtului și a obrajilor i s‑a Întins, tremurul mâinilor a Încetat. Mi‑am dat seama că e pe punctul de a se năspusti asupra mea din clipă În clipă, dar nu mă puteam opri. — Ai observat că nu are nici un prieten, Emily? Ai observat? Sigur, telefonul sună zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adevăr, o fantomă, că ar putea deveni parte a texturii ofilite a casei, dizolvîndu-se În Întunericul care se strîngea asemeni prafului, prin ungherele șubrede. La două străzi depărtare, trecu un tren care se Îndrepta spre intersecția din Clapham; Îi simți tremurul și zgîlțîitul prin brațele sprijinite de pervaz. Becul lămpii din spatele ei prinse viață, clipi o secundă ca un ochi iritat, apoi se stinse. Bulgărele de jar din șemineul mic și rudimentar - cîndva fusese camera unui servitor - se sfărîmă, risipindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
textura unei frînghii murdare; Îi stătea În sus de parcă atunci se dăduse jos din pat. În timp ce Kay o urmărea, tocmai Își umezea un deget și Întorcea o pagină. Nu o auzi pe Kay, iar Kay veni spre ea cu un tremur ciudat al inimii. Pur și simplu, era plăcerea de a vedea o prietenă după ce, săptămîni la rînd, Întîlnise numai străini - pe nimeni altcineva. Dar preț de o clipă, Kay crezu că sentimentul va răbufni și o va face să plîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aplecă Înainte și luă ceaiul. Spre groaza ei, mîinile Îi tremurau. Nu dorea să pună cana la loc pentru a nu atrage atenția asupra mîinii care-i tremura; o ridică mai sus și Încercă s-o aducă la gură. Dar tremurul se Înrăutăți. Ceaiul se vărsă - văzu cum pătase una din pernele lui Mickey. Puse brusc cana jos și Încercă să curețe cu batista partea cea mai pătată. Surprinse privirea lui Mickey În timp ce făcea asta și-i căzură umerii. Se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
unul din acele defecte care, În chip misterios, făceau o față frumoasă să fie și mai frumoasă decît una cu trăsături impecabile. Nu-i de mirare, se gîndi Helen, cu un amestec neliniștitor de sentimente - invidie, admirație, și un ușor tremur al inimii. Nu-i de mirare că te-a iubit Kay. Pentru că asta era singura legătură dintre Julia și ea. Nici măcar nu se putea spune că erau prietene. Julia era prietena lui Kay, așa ca Mickey - sau nici măcar atît, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
zîmbea. Helen sesiza asta din vocea ei. — Bine. N-ai nimic de raportat? Nimeni n-a Încercat să-ți invadeze biroul? Domnul Holmes e cu ochii pe tine Încă? — Nu, zise Helen, zîmbind la rîndul ei. Apoi simți din nou tremurul acela În stomac și-și trase respirația. De fapt... — Stai puțin, zise Kay. Depărtă receptorul și Începu să tușească din nou. Helen o auzi cum Își șterge gura. Trebuie să te părăsesc, spuse ea, cînd reveni. — Da, Întări Helen cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
este lovit și Îmbrîncit. Curînd, Duncan se trezi că se Încordează și el, dar nu de frică, ci prin contaminare. — Dumnezeule! spuse Fraser, rîzÎnd. Îi clănțăneau dinții. Îmi pare rău, Pearce. — N-ai de ce să-ți pară rău, zise Duncan. — Tremur și se pare că nu mă pot opri. — Așa se Întîmplă. — Te fac și pe tine să tremuri. Nu contează. O să te Încălzești curînd, și o să-ți fie bine. Nu doar pentru că mi-e frig, Pearce, zise Fraser clătinînd din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că mă urăști sau îți sunt indiferent că toată lumea se oglindește în ochii tăi. Sunt prea multe pietre, la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani. Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe față. Cealaltă parte e pește, am ochiul în lacrimi, tot oceanul este plin de lacrimile lor și le așteaptă pe-ale mele să le înece. Plâng, nu fiindcă mă târâi ci fiindcă nu mă iubești sau nici nu m-
Paraliticul ?i frica by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83892_a_85217]
-
se presupune că-i este egal. Știm ce ar vrea să-ți facă, dar nu mai are voie s-o facă, așa că falsifică poze cu tine cu care să poată face ce vrea. O simt cum se cutremură sub plăpumioară, tremurul rușinii Încă proaspete, și Îmi strânge degetele mai tare. —Momo, știi cât se estimează că i-a luat omului primitiv ca să se ridice În două picioare? —Cât? — Între două și cinci milioane de ani. Dacă-l lași pe Chris Bunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]