1,997 matches
-
iar ploaia și ninsoarea grăbeau degradarea ei. La poartă se mai găseau cei doi ulmi uriași. În curte, printre plante de tot felul care creșteau într-o sălbăticie fantastică, se mai distingeau cei câțiva perji de pe timpul vieții scriitorului. Desișuri, tufe de păducel, cacadâri și porumbele, mătrăgune și lujeri de iederă sălbatică, ici, colo câte un butuc uscat și gros de viță de vie sălbăticită. Prin ierburi și bălării de tot felul de buruieni mișunau șerpii de apă, păiajenii, cosași din
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
se reliefa perfect pe cerul de un albastru intens. Între cele două vârfuri, platoul era acoperit de o iarbă aspră cu fir neobișnuit de lung, pe alocuri stâncile izolate erau invadate de un conifer târâtor necunoscut lui. Erau și niște tufe cu frunze roșcate cerate și cu ramuri contorsionate, încărcate de flori de un roșu strident cum nu mai văzuse. Mirosul proaspăt ca și cel de ienupăr îmbălsăma adierea. Egumenul dispăruse; de undeva, ca o vibrație, începu să-i vină glasul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ispravnicul trecu pe lângă el; era de dimineață și slugile încă nu intraseră să deretice dacă mai rămăsese ceva nedereticat, așa că ispravnicul se grăbea să descuie. Ștefan se opri, privi lung clădirea, apoi își umplu ochii de galbenul de lumină al tufelor de forsythia trimise în dar acum cincisprezece ani de lordul Paget. Simțea un nod în piept urcându-se în sus spre gât. Porni agale, mirându-se că de la ferestre nu-i face nimeni semn cu mâna. Micșoră ochii până la o
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
salvarea. Au avut loc, de asemenea, procesiuni cu moaște și relicve de sfinți tămăduitori în bisericile din orașele contaminate. Locuitorii au fost atât de înspăimîntați și impresionați încît n-au pregetat să consemneze tragicul eveniment. Astfel, un oarecare logofăt Anghel Tufă, scria următoarele pe filele unui manuscris: "1831, au urmat boala holera morbos, care au urmat în toată lumea, și au murit aproape de o a zăcea parte din norod, țiind numai de la martie până la săptembrie"; un Ilie Rula, zugrav, amintea și el
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
peste el ca peste un mușuroi, grăbită să-și vază numai calea pe care și-o alesese pe hartă. Un șanț vechi, care începe la vreo douăzeci de metri și merge până aproape de șanțurile rușilor... Împrejurul observatorului sunt rămășițe de tufe, lăsate înadins pentru mascare... De aici, tîrîndu-se prin cele două pâlnii de obuze, poate ajunge nesimțit la șanțul cel vechi, căci posturile de ascultare sunt mai departe... La cellalt capăt al șanțului va chema... Atâtea vorbe rusești știe... Pe urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
găsesc izvorul speranțelor mele și numai pentru tine mai exist ! Mă visez iarăși în clasa a cincea, de data aceasta la școala cea nouă din sat, acolo unde ne-au străjuit dragostea copacii tineri, abia răsădiți, florile de romaniță sau tufele frumos mirositoare de lămậiță . Tu nu-ți mai amintești, Yoane, e mult de atunci, dar eu am hoinărit adesea pe holurile școlii, încercậnd să-ți deslușesc privirea, căutậndu-ți sprậncenele frumos arcuite și așteptậndu-ți în tăcere dragostea. Dar a venit brusc
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi - {EminescuOpIV 93} Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău - în haine de argint Din floare-n floare fîlfîiesc și-și moaie Gurițele-umede și roșii în potirul Mirositor și plin de miere-al florilor. Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase Și verzi-întunecoase, presărate Cu sori dulci înfoiați, mirositori - E-o florărie de giganți. Într-un loc Crăpată-i bolta de granit, de cauți Prin streșina de codru până sus, Unde în ceruri lin plutește luna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
disfăcut în foc și aur, Pe-a lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc; Flori, giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor; Înnecat în vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și oglinda-i galben-clară Cătră marea liniștită, ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dumbrăvană Și vorbind mărgăritare culeg flori în a lor goană. Dintr-o tuf-ivește Satyr capu-i chel, barba-i de țap, Lungi urechi și gura-i strâmbă, cîrnu-i nas. - De sus își stoarce Lacom poamă neagră-n gură - pituliș prin tufe-o-ntoarce, Se strâmbă de râs și-n fugă se dă vesel peste cap. Albe trec în bolta neagră prin a trestiei verdeață. De o cracă pe-ape-ntinsă una-și spînzur-a ei brațe, Mișcă-n aer peste unde fructul mării de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu o mînă-nnoată numa, Cu cealaltă rupând nuferi, plini de-o luminoasă spumă, Pun în păr și ca-nnecate liniștit plutesc și-ncet. {EminescuOpIV 119} Crenge lin îndoaie Eros - schimă face, ce văzînd-o Ele-urmează în tăcere abia apa sfîșiind-o... Într-o tufă, sub un brustur doarme Satyr beat de must... Chicotind, a lui ureche cu flori roșii o-ncoroană. Lunca râde de răsună verdea noapte dumbrăvană - Ele pier prin bolți de frunze, pe-un drum verde și îngust... Înserează și apune greul soare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte - A lui scări de stânci înnalte sunt crăpate și cărunte, Iar în halele lui negre strălucind ca și oțel Sunt păduri de flori, căci mari-s florile ca sălci pletoase, Tufele cele de roze sunt dumbrave-ntunecoase, Presărate ca cu lune înfoiete ce s-aprind; Viorelele-s ca stele vinete de dimineață, Ale rozelor lumine împle stânca cu roșeață, Ale crinilor potire sunt ca urne de argint. Printre luncile de roze și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea umedă, plină. Balconu-l privește și tare suspină. Zădarnic făcut-au ghitara-i paradă; Inez nici visase să vie să-l vadă. Și ce-i mai rămâne să facă săracul? În lac să privească cum joacă malacul? Mai bine prin tufe se fură cu pază... Ca nimeni s-auză și nimeni să vază. În urmă-i o ușă-n balcon se deschide... Prin flori se arată o gură ce râde... Cu fața ascunsă în păru-i, șirată, De-amoru-i prostatec așa se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
auzea un glas stins ce striga după ajutor. A tresărit și s-a uitat în jur. Nu a văzut nimic. Dar glasul a început iar să se audă. Uitându-se cu atenție a observat o vrăbiuță ce tremura sub o tufă de urzici. -Ce s-a întimplat? De ce nu ești și tu cu celelalte surate ale tale și să colinzi zările? -O să iu sinceră cu tine și o să-ți spun ce lucru îngrozitor mi s-a întâmplat. Oftă și după
PRIMA CARTE CU POVEȘTI by Înv. MERA FEVRONIA Prof. MERA FEVRONIA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91503_a_93524]
-
reușit să se strecoare destul de repede la șosea. Rebegilă în semn de prețuire nu s-a așezat în față... a venit lângă Laur să schimbe câteva vorbe. Și-a dat seama repede, că Laur este bâtă, sau cum se spune ‘’tufă de Veneția’’ în ale politicii. Nici măcar din statut nu învățase legile de bază. Atunci Rebegilă a început munca de lămurire în ale politicii partidului, să nu meargă acolo chiar neștiutor. Laur, cu ochii blegiți de hâțânarea ritmică a arcurilor mașinii
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
urca înspre cetate iar dincolo în zare, Dunărea, scăzută mult, lăsase o insuliță. din bolovăniș și nisip să iasă la iveală. Peste șosea se lăsau abrupt câteva coaste prăpăstioase și făgașe făcute de ploi; dealul, aparent inaccesibil, era acoperit cu tufe de jnepeni crescute la întâmplare. Lumina înțelegerii o pătrunse brusc, încălzindu-i excesul de testosteron din pântec; avea nevoie de el însă bărbatul nu-i dădea posibilitatea, o evita mereu deși îi vedea trupul, tremurând ca o clepsidră nesfârșită când
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
alunecă spre pământ dezlânată; surprins, antrenat de căderea și forța femeii o urmă vrând s-o protejeze însă ea îl cuprinse în brațe din zbor; se prăbușiră lent, cu încetinitorul, printre tufișuri; iarba aici era uscată, pârjolită și deasă însă tufele îi fereau de curiozități insalubre; câteva clipe cuprinși de pasiune n-au mai știut ce fac.. sărutul care pândea de atâta vreme o copleși; grupul era departe; uitând unde se află gâfâind, întărâtați ca două animale flămânde se căutară scoțându
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
în zarea de la miazăzi. Se uită mai bine și văzu că erau niște munți goi de piatră care se zugrăveau pe zare strălucind în lumina timpurie a dimineții. Acolo unde s-au oprit când s-a revărsat căldura erau câteva tufe necunoscute și ierburi aproape uscate, iar printre ele un izvor de apă abia izbutind să se prelingă prin nisip. Dar apa era bună. Iahuben văzu după ochii sclavului că nici el nu bănuise izvorul. Asta nu-i plăcu. Va să zică mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
punând mâna pe cort să-l desfacă, soldatul se opri, răscolit de veșnica întrebare la care sclavul nu i-a dat niciodată răspuns. Munții de la miazăzi nu se vedeau; deasupra lor atârna numai steaua ciudată. Se făcuse întuneric. Auta reteza tufele și smulgea ierburile uscate, adunîndu-le pentru foc. Dacă cumva, își zise Iahuben, sclavul avea de gând să-l ducă în peșterile de piatră din acei munți și să-l dea pe mâna cine știe cui? Se mustră singur aducîndu-și aminte câte vorbe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fugit înspăimîntat spre ai săi. Auta înțelese teama copilului și se opri, lăsîndu-se ușor pe genunchii îndoiți. Așezat așa, nu mai părea înspăimîntător. - Tu nu te joci? îl întrebă cu blândețe sclavul. Atunci zâmbi și copilul și scoase de după o tufă o bilă netedă de piatră. - Cine a făcut-o? îl întrebă Auta. Sau ai făcut-o tu... Copilul îi întinse bila, prea grea pentru mânuțele lui: era mult mai mare decât pumnul unui bărbat. - N-ai făcut-o tu? întrebă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își luase armele și-și așezase desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum nu mai privi ca până atunci tufele și stâncile, nu se mai aplecă să culeagă flori. Se uita numai către zări. Dar soldatul nu-l băgă în seamă; el își urma ca și în ajun mersul pe jumătate adormit în legănarea liniștitului asin. Înaintau în pasul modest
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nimeni nu era mai nefericit decât în clipa când trebuia să intre din nou în casa stăpânului. Bucuria lui Auta avea însă cu totul alte pricini. Drumul era acuma larg, șerpuind ca urcușul să fie mai dulce, și împodobit cu tufe și cu arbori care rămân totdeauna verzi. La stânga drumului curgea în puhoi puternic, împroșcînd stropi și curcubee, un râu cu apă rece. În dreapta săreau spume și clăbuci de abur pe treptele de bolovani, din apa unui râu fierbinte. Amândouă râurile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și în Țara Nisipurilor, vecină, uneori chiar mai înalți. Fructele lor, curmalele, aveau mare preț în toată Atlantida pentru dulceața lor deosebită și pentru puterea lor de a hrăni. Spre înălțimile mai mari erau păduri de pini și mai creșteau tufe nenumărate de ienupăr, totdeauna verzi, cum și tufe foarte înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înalți. Fructele lor, curmalele, aveau mare preț în toată Atlantida pentru dulceața lor deosebită și pentru puterea lor de a hrăni. Spre înălțimile mai mari erau păduri de pini și mai creșteau tufe nenumărate de ienupăr, totdeauna verzi, cum și tufe foarte înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori aproape galben; vorbeau alt grai decât atlanții, totuși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de raze puternice. Acum toți se uitau numai în jos. Mulțimile de robi treceau printr-o vale verde. Cârmaciul și Hor amuțiseră. - Ce multe ierburi aveți voi... și câte păduri, câte păduri! strigă vrăjit al treilea străin. La noi fiecare tufa e mai prețuită decât la voi aurul. - Cum, voi n-aveți ierburi verzi ca acestea? se miră Auta. - Ierburi avem, dar puține, spuse străinul. Și nu sunt verzi: la noi iarba e albastră, în schimb cerul nu e atât de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mult nici o veste de la Mai-Baka. Să se fi întors oare Mpunzi? Cu Mpunzi lucrurile s-au petrecut așa. Într-o zi, zburând în luntrea cea ușoară în jurul piscului, cârmaciul a așezat-o într-un loc deschis, între un șir de tufe și un pâlc de copaci, la obârșia izvorului fierbinte din care se face, mai către vale, Râul Cald. Unul dintre străini cerceta copacii, Hor și altul luau apă din acel izvor turnînd-o în anume vase, pentru a-i cunoaște însușirile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]